Actrita Cristina Cepraga impreuna cu James, iubitul ei, au petrecut Sarbatorile pe doua continente: Europa si Asia. “Dupa ce am luat vacanta am plecat imediat la Roma, la James. Am stat acolo cateva zile, dupa care, de Craciun am fost alaturi de familia lui, in sudul Frantei, regiunea Provance. James are origini…internationale: frantuzesti, englezesti, de asta de Sarbatori suntem tot timpul plecati”, povesteste Cristina.
Cristina Cepraga, interpreta Rominei din serialul “Mostenirea”, difuzat de ProTV de luni pana joi de la ora 22:15, si-a continuat vacanta de iarna in Asia, mai exact China, unde a petrecut si Revelionul. In ultima noapte a lui 2010 s-a aflat intr-un loc special din Hong Kong, o nava fixa, decorata cu dragoni aurii. La ultimul etaj al ambarcatiunii a avut loc o petrecere organizata de niste prieteni, o petrecere cu iz international pentru ca erau oameni din diferite colturi ale lumii. “Excursia in China a fost partial vacanta, partial o calatorie de afaceri, pentru ca James avea de rezolvat niste treburi acolo. Pe langa asta, a fost si o ocazie foarte buna de a revedea niste prieteni dragi care locuiesc acolo”, a mai povestit Cristina.
Chiar daca nu era la prima calatorie in Asia, Cristina a bifat si de aceasta data cateva locuri ce nu trebuie ratate odata ajuns acolo: a facut o scurta excursie in Macao, a vizitat muzeul Madame Tussauds si a urcat pana la The Peak, cel mai inalt punct din Hong Kong, unde ai parte de o priveliste ametitoare a orasului.