Retras din primul rand al politicii, fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, scrie mult, despre dezvoltarea durabila, pe termen lung a Romaniei. In discutia pe care am avut-o in biroul domniei-sale, Ion Iliescu s-a recunoscut ca fiind un om preocupat de durabilitate si in toate celelalte aspecte ale vietii.
Am implinit 55 de ani de casnicie
Marea Dragoste / Tango: Aveti o poveste de iubire intinsa pe toata viata. Cum ati reusit sa va pastrati casnicia atitia ani?
Ion Iliescu: Anul acesta am implinit 55 de ani de casnicie. Ne-am casatorit de tineri, fiind studenti, si casatoria noastra a fost rezultatul unei prietenii, initial, si apoi al unei relatii de profunda afectiune care ne-a legat, din toate punctele de vedere. Aveam 21 de ani atunci cind ne-am casatorit, ne-am cunoscut pe la 17-18 ani. N-a fost numai atractie fizica, ci si o comuniune pe toate planurile si o completare reciproca. Si am ramas legati pe viata, pentru ca am trecut, si eu, si sotia, printr-o viata deloc usoara. Amindoi am ramas orfani la 15 ani, in acelasi an. In 1945, imediat dupa razboi, au murit si tatal meu si tatal ei. N-a fost usor, eram in studentie, intr-o perioada in care tara era afectata de razboi: seceta si situatie economica dificila. Toate astea ne-au legat si mai mult, printr-o intelegere comuna a lumii si a relatiilor umane.
Marea Dragoste / Tango: Asa gindeati si in adolescenta, „voi avea o relatie pentru toata viata“ sau gindul acesta s-a conturat pe parcurs, pe masura ce au trecut anii?
Ion Iliescu: Eu cred ca toti in tinerete ne gindim la o relatie pe vesnicie. Dar viata e mai complicata si nu toti reusesc sa o si pastreze. Pentru ca, deseori, tinerii nu se cunosc destul de bine, au impresia ca relatia este profunda, si dupa aceea casnicia scoate la iveala si alte laturi ale partenerului si ale convietuirii. De aceea, desi ne-am casatorit foarte tineri, am avut o perioada anterioara pregatitoare in care a existat intelegere si am avut si perioade cind am stat la distanta unul de celalalt. Ea a primit bursa, in 1949, in chimie tehnologica si a plecat cu un an inaintea mea la Moscova, apoi am primit bursa si eu si am studiat la Institutul hidroenergetic al atmosferei. Acolo ne-am reluat relatia si am decis sa ne casatorim. Distanta nu ne-a separat, din contra.
Sotia a preferat sa ramina in afara circuitului public
Marea Dragoste / Tango: Care este relatia dumneavoastra cu viata lumeasca, cu petrecerile, cu lautarii, faceti lucruri din acestea?
Ion Iliescu: N-am avut o viata strict austera, din acest punct de vedere. Am fost amindoi firi foarte deschise, am avut prieteni si ne foloseam timpul liber foarte placut in grupul de tineri. In tineretea noastra, chiar in conditiile mai modeste de atunci, participam la diverse chermeze, baluri, serate, mergeam la spectacole, eram pasionati amindoi de spectacolele de teatru, de opera, de concerte. Eram foarte deschisi la viata publica.
Marea Dragoste / Tango: Si in momentul de fata?
Ion Iliescu: Acum mai putin. Din cauza conjuncturii. Am devenit persoana publica, sotia a preferat sa ramina in afara circuitului public, n-a vrut sa participe nici la momente protocolare, chiar m-a si prevenit in aceasta privinta, iar eu consider ca a procedat cu intelepciune, n-a intrat in viltoarea acestei vieti publice.
Marea Dragoste / Tango: Cum va explicati asta, de obicei barbatii se pling ca femeile vor sa-i controleze tot timpul, ca vor sa fie pretutindeni cu ei. Va considerati un om norocos sau credeti ca de fapt asa ar trebui sa fie lucrurile?
Ion Iliescu: E greu de dat retete din acest punct de vedere si, in conditii normale, e firesc ca sotiile demnitarilor sa fie prezente, dar cu decenta si cu masura. Din acest punct de vedere sotia mea este un om cu calitati deosebite. Totdeauna a avut simtul masurii. Iar eu am devenit persoana publica in conditii exceptionale: dupa Revolutia din decembrie, dupa prabusirea unui sistem care a lasat destule urme in viata noastra, si tinind cont de antecedente, decizia ei a fost inteleapta. Nu e obligatoriu pentru generatiile ce vin, pentru cei tineri, dar simtul masurii este esential pentru toti.
Marea Dragoste / Tango: Vorbeam despre relatii durabile. Prietenia rezista, aveti prieteni de-o viata intreaga?
Ion Iliescu: Am avut ambele experiente. Am avut prieteni din tinerete cu care am avut relatii prelungite pina astazi. Din pacate, cei mai buni prieteni mi-au murit. Trei dintre ei au murit in anul 1990. Printre altele, fenomenul Piata Universitatii a afectat si asemenea oameni: erau cardiaci, unul din ei chiar lucra in apropierea Pietei Universitatii si atmosfera aceea de incrincenare, de ura i-a afectat pe multi oameni si a agravat starea acestui prieten. Si alti doi cam tot in aceeasi perioada au murit. Am mai avut un alt prieten, un doctor, care a murit de cancer chiar inainte de revolutie. Asemenea relatii se pastreaza. In viata publica, politica, am avut multe relatii apropiate, am avut si dezamagiri. Oameni care mi-erau foarte apropiati, carora le-am acordat un foarte mare credit, dar viata politica ne-a separat.
Marea Dragoste / Tango: Au fost si oameni politici care v-au tradat. Cum ati resimtit lucrul acesta?
Ion Iliescu: Viata iti ofera toate surprizele posibile, si placute, si mai putin placute, si dezamagiri.
Marea Dragoste / Tango: De-a lungul carierei dumneavoastra s-au scris in presa, poate, si lucruri neadevarate sau nedrepte. Care sint lucrurile care v-au afectat cel mai mult?
Ion Iliescu: Atunci, in ziua de 22 decembrie a fost un entuziasm general, un sentiment de descatusare a oamenilor. S-a vorbit apoi, prima data, despre actiunea teroristilor, care vroiau sa stopeze acest proces de schimbare. Atunci au aparut tot felul de istorii si totul s-a pus pe seama celor care au preluat puterea, adica Consiliul Frontului Salvarii Nationale si Iliescu, care, ca sa-si motiveze venirea la putere, ar fi pus ei la cale asa ceva. Ceea ce este o apreciere total fara temei si o ticalosie. Eu pina in dimineata zilei de 22 decembrie ’89 eram sub o supraveghere foarte stricta. In ultimii 3 ani de zile, erau 3 echipaje care, la vedere, ma urmareau. Doua masini ma insoteau permanent, iar o a treia urmarea cine intra si iese din casa noastra. In noaptea de 21 spre 22 masinile SRI au stat permanent in fata casei, iar dimineata m-au insotit pina am ajuns la editura, la Casa Scinteii. Toti colaboratorii mei de la Editura Tehnica cunosteau acest lucru. La ora 11, un redactor a venit sa-mi spuna ca cele doua masini din parcare au disparut. In aceste conditii am aparut eu, deci n-aveam cum sa fiu, asa cum s-a spus, initiatorul unei actiuni subversive, al unui complot. Daca as fi avut aceasta posibilitate, as fi facut, dar n-am putut, din pacate. Atunci, in acea zi am fost invitat la televiziune, dupa amiaza am fost in balconul Comitetului Central, si apoi ne-am retras sa redactam ceea ce a devenit „Comunicatul catre tara al Frontului Salvarii Nationale“. Cei mai multi dintre noi atunci intraseram pentru prima oara in contact. Si la 6.30 a inceput un tir spre biroul in care lucram noi. Sentimentul a fost ca primul foc s-a deschis asupra noastra. Poate n-a fost asa. A urmat o canonada care nu s-a mai oprit toata noaptea. S-a tras asupra pasarelei cind am trecut spre Studioul 4, de ne-am aruncat pe burta citiva si niste geamuri au cazut peste noi. Deci noi eram tinta, nu aveam cum sa fim cu teroristii. Dar aceste atacuri in presa au continuat pina au inceput sa apara partidele politice. Atunci s-au deschis si apetitele politice si au inceput sa apara alte confruntari, inclusiv publice. Pe acest fundal, la adresa mea s-au spus tot felul de nastrusnicii. Si contestarea Revolutiei si a celor care si-au asumat riscuri si in legatura cu CFSN-ul si cu FSN-ul. Apoi au fost alegerile din mai 1990, cu 3 candidati la Presedintie, iar eu am fost ales cu 86% din voturi. Ce alta proba de exprimare a optiunii populare ar fi fost mai buna? Asta e esenta democratiei. Bine, si asta s-a contestat, s-a spus ca a fost Duminica Orbului cind au votat oamenii.
Eu nu cred in premonitii
Marea Dragoste / Tango: Nu credeti ca toate aceste speculatii au aparut si pentru ca inca nu s-a spus totul despre Revolutia Romana?
Ion Iliescu: Nu, aici a fost o masinarie propagandistica bine pusa la punct de niste frustrati care in timpul dictaturii n-au facut nimic si nu si-au asumat nici un fel de riscuri personale nici inainte, nici la revolutie, ci au preferat sa fie spectatori, in papuci, la televizor. Iar atunci au fost nemultumiti ca nu sint bagati in seama.
Marea Dragoste / Tango: Dar credeti ca s-a spus totul despre Revolutia din Romania?
Ion Iliescu: Daca mai are cineva ceva de spus, sa spuna! Cine a impiedicat pe cineva sa spuna despre tot ce s-a intimplat atunci? Eu am scris despre Revolutia Romana citeva carti! Prima s-a numit „Revolutie si Reforma“, pornind de la ideea ca schimbarea radicala din societate vizeaza in special domeniul politic, dar schimbarile economice, de fond, nu se produc pe cale revolutionara.
Marea Dragoste / Tango: Dar mai sint si alte elemente care n-au fost abordate…
Ion Iliescu: S-au scris mii de lucruri, dar mai mult invective la adresa revolutiei si la adresa mea. A aparut o carte a unui individ, cu minciuni ordinare, ca de exemplu ca bunicul meu, un fiu de taran din Ulmeni, Oltenita, cu patru clase primare, ar fi rus venit din Rusia, ca ar fi un fel de Dobrogeanu Gherea. Iar el, saracul, era un taran cu patru clase, dar avea un scris frumos, el m-a invatat sa scriu si sa citesc. Apoi Sorin Rosca Stanescu a lansat toata campania ca as fi fost agent KGB, a masluit un document pentru a sustine asa ceva. Mirsavia a mers pina departe si n-a cunoscut limite. Iar asta nu inseamna cautarea adevarului. Iar campania desantata continua si astazi, dupa 16 ani, desi era cazul sa se fi ajuns la o anumita intelepciune. Dar toti cei ce au ceva de spus, in plus, sa spuna! Ca de-aia s-a infiintat si Institutul Revolutiei Romane, ca sa se faca o cercetare profesionista, organizata.
Marea Dragoste / Tango: Ati amintit de bunicul dumneavoastra, care v-a fost primul invatator. V-ati imaginat vreodata ca veti avea un rol atit de important pentru tara asta, ati avut premonitii?
Ion Iliescu: Nu, eu nu cred in premonitii.
Marea Dragoste / Tango: Dar ce v-ati imaginat ca veti fi? Cind erati copil la ce va gindeati?
Ion Iliescu: Singura mea dorinta era sa invat. Acesta era indemnul tatalui meu, care era muncitor, dar mai luminat, el era singurul din familie care, pe linga cele patru clase, mai facuse o scoala de arte si meserii. Eu am fost primul care a avut acces la liceu si apoi la invatamint universitar. Dar multi din generatia mea au fost asa, pentru ca in trecut, accesul la liceu si universitate era limitat. Din acest punct de vedere s-a produs o schimbare radicala dupa razboi, a existat alta deschidere pentru paturile mai nevoiase. Eu incepusem un liceu industrial, iar un profesor m-a indemnat sa ma transfer la un liceu teoretic ca sa pot sa am acces la studii universitare. Deci formarea mea era in domeniul tehnic, al stiintelor exacte, asa ca m-am pregatit pentru Politehnica.
Marea Dragoste / Tango: Cum a fost relatia cu parintii dumneavoastra?
Ion Iliescu: Eu n-am avut o viata familiala normala. Am avut o nesansa din acest punct de vedere. Tatal meu a fost militant sindical, din partea Partidului Comunist Roman, in ilegalitate, a urmat si divortul de mama mea naturala, el lipsind trei ani din tara si fiind si in inchisoare la Caracal si la Targu Jiu. Copilaria mi-am petrecut-o la buncii mei, parintii tatalui meu, la Oltenita, pina la virsta de 8 ani. Apoi tata s-a recasatorit si mama adoptiva, o femeie foarta dirza, fiica de taran maramuresean, mi-a devenit mama. Ei i-am spus intotdeauna „mama“. Dar tata era pentru mine un simbol, pentru ca n-am convietuit cu el si a murit, in ‘45. Iar bunicii au fost cei care m-au format. Iar una dintre surori, la care am si locuit in timpul razboiului, in Bucuresti, mi-a fost a doua mama.
Marea Dragoste / Tango: Care este relatia dumneavoastra cu Dumnezeu acum? Ati fost intrebat la un moment dat si ati dat un raspuns pe seama caruia s-a scris mult la acea vreme.
Ion Iliescu: Eu provin dintr-o familie de oameni credinciosi. Bunicii mei erau foarte credinciosi. ~sta e spiritul in care am crescut in copilarie. Ulterior, mi-am deschis orizontul spre stiinta si spre explicarea stiintifica a vietii si a fenomenelor naturale. Dar am pastrat o anumita relatie de respect fata de religie si de credinta oamenilor, dar cu o anumita detasare. Am avut o pozitie de abordare stiintifica a lucrurilor, inclusiv a credintei religioase. Am pastrat fata de Biserica o relatie de stima si de respect. Si ca exponent al statului, relatia mea cu Biserica a fost dintre cele mai bune, cele mai deschise si de sprijin reciproc.
Marea Dragoste / Tango: Ati fi putut adopta si dumneavoastra, ca atitia alti politicieni, o conduita mai militanta in directia asta, dorind sa cistigati simpatie. Sint atitia politicieni care se duc si se inchina…
Ion Iliescu: Nici eu n-am evitat acest lucru, sa merg la biserica, dar n-am facut din asta un instrument pentru interese politice de moment. Eu am fost intotdeauna deschis si m-am aratat asa cum eram, n-am cautat sa folosesc asemenea artificii in viata politica.
Sint inlaturati oameni de meserie ca sa se faca loc clientelei politice
Marea Dragoste / Tango: Cum vedeti dumneavoastra Romania acum, la 16 ani dupa revolutie?
Ion Iliescu: Sint doua aspecte. Pe de o parte s-a schimbat radical fizionomia societatii romane, am trecut de la dictatura, un regim opresiv, spre o viata deschisa, spre alegeri libere, spre pluralism politic.
Libertatea de exprimare e marea achizitie a Revolutiei Romane. Pe de alta parte, in plan economic lucrurile sint mult mai complicate. Odata cu prabusirea vechiului sistem, s-a prabusit si productia industriala, au disparut activitati economice, s-au pierdut locuri de munca. Dar cum scriam si in prima mea carte, in plan politic ne putem alinia mai rapid la lumea libera, dar in plan economic lucrurile s-au schimbat radical. Iar elementul negativ e ca sint inlaturati oameni de meserie ca sa se faca loc clientelei politice. Asta ne costa. Nu exista o stabilitate a functionarilor publici.
Alternanta la guvernare trebuie sa se faca numai la nivel de functii publice precum cele de ministri, secretari de stat, prefecti, dar in rest trebuie sa fie oameni stabili.
Marea Dragoste / Tango: Dar la noi aceste schimbari vin si cu acuzatii grave de coruptie.
Ion Iliescu: Lupta impotriva coruptiei nu trebuie politizata, nu tine de un partid sau altul.
Marea Dragoste / Tango: Cum vedeti sirul acuzatiilor indreptate in momentul de fata asupra lui Adrian Nastase si nivelul la care s-a ajuns cu acest scandal?
Ion Iliescu: Sint lucruri care trebuie verificate indiferent despre cine este vorba. Legea este cea care trebuie sa guverneze actiunea institutiilor de stat si fiecare sa raspunda pentru faptele sale. Unde-i lege, nu-i tocmeala, nu trebuie facut rabat fata de nimeni. In acelasi timp, este hazardata lansarea de acuzatii fara probe reale.
Marea Dragoste / Tango: Ati avut de-a lungul vietii momente de insingurare, v-ati simtit vreodata in dezechilibru cu lumea dumneavoastra interioara?
Ion Iliescu: Eu, poate mai mult decit altii. Am avut o perioada, copil fiind, pentru ca taica-miu era militant si apoi a stat la inchisoare. Eu dupa patru clase elementare n-am putut sa intru in liceu, pentru ca in 1940, in perioada dictaturii carliste, aparuse o lege, iar ca sa dai examen de admitere in prima treapta de liceu, nu erai primit fara un certificat de buna purtare a parintilor. Cine avea parinti cu cazier nu era admis la examen, iar tata era la inchisoare. In ‘41 s-a declansat razboiul si am putut sa ma inscriu la Liceul Industrial Polizu, dar un an de zile am facut o clasa complementara, a cincea clasa primara. Acela a fost un moment tensionat. Apoi, dupa eliberare, tata a venit acasa marcat de o alta traire, excluderea din partid, pentru care facuse inchisoare. Maica-mea, la fel, exclusa. Apoi moartea tatalui. Psihologic, n-am avut liniste, am fost un copil marcat de asemenea chestiuni. A urmat momentul ’71 cind Ceausescu m-a dezavuat pentru ca am fost in dezacord cu el in legatura cu modelul nord-corean, pe care el incerca sa-l transpuna in Romania. A vorbit public despre mine, ca am o deviatie de intelectualism, si nici nu mi-a explicat ce intelege el prin treaba asta. Apoi am fost trimis la Timisoara, pentru „reeducare“. Nu-si mai putea permite masuri de reprimare fizica, pe care le condamnase chiar el in 1968, la adresa lui Gheorghiu Dej. Asa ca a aplicat metoda chinezeasca de trimitere la munca de jos.
Acesta a fost iarasi un moment de soc pentru mine. Multi oameni, care inainte imi aratau simpatie si vroiau sa se afiseze cu mine, au devenit, brusc, rezervati. Iar eu, la rindul meu, am devenit mai prudent in relatiile cu ceilalti. Unii spun acum tot felul de nazbitii in legatura cu pozitiile mele de-a lungul vremii, dar eu din 1971 am intrat intr-un con de umbra si de suspiciune, indiferent de ce functie publica aveam. Statutul meu era diferit de al unui activist obisnuit, cum isi permit acum unii sa spuna despre mine, cei care spun tot felul de obraznicii pe seama mea. De-a lungul vietii am avut multe momente de insingurare certa, a fost o perioada cind si eu si sotia trebuia sa fim prudenti chiar si in casa, stiam ca sintem supravegheati, ca telefoanele sint ascultate, ca sint microfoane… Cind am venit de la Timisoara, in mod discret, seful Inspectoratului Judetean, care era un om cumsecade, m-a avertizat sa fiu atent ca sint supravegheat peste tot, si acasa si la birou. Am avut deci momente care mi-au impus strictete si in legatura mea cu ceilalti, mi-era teama sa nu le provoc necazuri. Simplul contact cu mine ii facea pe oameni suspectabili si nu voiam sa le creez probleme.
Marea Dragoste / Tango: Spuneti-mi un regret important pe care-l aveti.
Ion Iliescu: Toata viata mea am avut relatii umane foarte bune, relatii foarte bune cu oamenii de cultura si cu oamenii din mediul universitar, cit am lucrat la Timisoara si la Iasi, am avut contacte umane cu specialisti din toate domeniile. Am avut relatii bune cu creatori, cu scriitori, relatii amicale cu actori, cu artisti plastici. Iar asta a insemnat pentru mine un suport moral deosebit. Din pacate, cu unii, dupa Revolutia din decembrie, relatiile s-au deteriorat si asta am regretat foarte tare. Pentru ca unii, care-mi aratau prietenie inainte si chiar si atunci, in decembrie, ulterior mi-au devenit ostili, si n-am inteles motivatia lor si alinierea lor la corul denigratorilor. Dar poate ca nici eu n-am stiut sa comunic suficient de bine cu ei, nu exclud nici niste slabiciuni proprii.
Interviu realizat in iunie 2006
