Mirabela Dauer – Am fost batuta foarte tare si am plecat de-acasa

Tata mi-a dat niste curele peste fund si mi-a spus: „Sa-ti faci bagajul si sa pleci!“

Mirabela Dauer are 59 de ani, o puzderie de izbanzi profesionale si un singur sfasietor regret. A cantat in mai toate festivalurile internationale, a incantat zeci de mii de oameni cu vocea si piesele ei, are admiratori cu duiumul, prieteni care o iubesc enorm, dar n-a izbutit pana acum sa-si apropie propriul copil. „Nu am nicio legatura cu fiul meu“, imi spune cu amaraciune. „Este crucea pe care trebuie s-o port toata viata mea.“ Tulburata, Mirabela lasa de izbeliste subiectul si-mi promite ca nu va mai poposi asupra lui. Dar, de-a lungul celor doua ore cit am vorbit, am aflat starile si gandurile ce-i dau uneori tarcoale, starnite de multumirile si mihnirile pe care le-a avut de traversat.
Am stat de vorba cu ea in curtea casei, in jurul unei ciocolate fierbinti si a convorbirilor pe care le-a tot avut la telefonul care nu se astimpara din tarait. M-a primit in casa ei zambind larg, neartificiala, placuta. A inceput sa-mi povesteasca cum de-abia dupa 30 de ani de cariera a facut rost de bani ca sa peticeasca fisurile casei si sa-i corijeze aspectul. Pina acum cinci ani n-a avut incotro si a acoperit toti peretii scorojiti cu diplome si afise cu ea. „Imi plac banii ca sa-i cheltuiesc si nu ca sa-i pun deoparte. Sint cel mai fericit om cand ma duc la cumparaturi! Imi plac foarte mult parfumurile si pantofii. Neavind in copilarie pantofi, decat pe cei de la sora mai mare sau de la veri, pe care-i purtam tot timpul cu vata in varf, am ajuns sa mi-i doresc cu ardoare.“ Vorbeste cu nod in gat despre primele incaltari mai aratoase pe care le-a purtat abia la 16 ani si despre parintii care nu mai pridideau cu grijile.
Bella Scortaru, cum o alintau ai ei, a facut gimnastica de la 7 ani, la Scoala Sportiva. Recunoaste just ca, pe atunci, cariera muzicala inca nu-i facea cu ochiul. La 12 ani, insa, cind se visa o mare gimnasta, a facut un suflu sistolic, care i-a mototolit intentia de a mai practica vreodata sportul. A avut probleme cu inima de cand s-a nascut si nici in ziua de azi nu pleaca nicaieri fara punguta cu pilulele care ii tin in frau tensiunea.
Abia in liceu si-a descoperit pofta de a canta. „Era sa fiu exmatriculata din scoala, pentru ca m-a prins directorul liceului cantind intr-un restaurant din Saftica“, povesteste amuzata. „Mi-a spus ca ma da afara din scoala, dar i-am spus si eu la rindul meu ca, daca va face asta, voi merge direct la sotia lui, care era profesoara mea de latina, sa-i spun de ce domnisoara e el insotit azi. Am ramas in liceu, dar m-a sicanat pina am terminat clasa a XII-a.“
In adolescenta, a fost tinuta din scurt de parinti, dar nu le-a luat-o in nume de rau. In ultimul an de liceu, Mirabela s-a dus la o petrecere de la care s-a intors nu la 10 seara, cum le-a fost vorba, ci la 3 dimineata. „Tata avea o curea pentru astfel de situatii. Atunci a fost singura data cind m-a batut. Mi-a dat niste curele peste fund si mi-a spus: «Sa-ti faci bagajul si sa pleci!».“ Si a si plecat, in miez de noapte, la sora ei proaspat maritata si mutata in casa noua, care a primit-o cu bratele deschise, dar cu intentia de-a o lua pe sus, a doua zi dimineata, la un control ginecologic.

Am fost dispecer la Cooperativa Instalatorul

Cel cu care si-a petrecut timpul la acea petrecere a fost Willy Dauer. „Am dansat cu el pe melodia «Tombe la niege», a fost primul meu dans“, isi aminteste tulburata. „Si mi-a placut mult ca afara, cand am iesit, chiar ningea. Mie nu-mi place iarna, dar atunci am fost, pe de-a-ntregul, vrajita de el. Aveam 18 ani si il vedeam iubirea vietii mele.“ S-au casatorit fara aminari. Parintii ei au facut o vizita parintilor lui si au si pus la cale nunta. El si-a facut facultatea in timpul casniciei, ea studia la Scoala Populara de Arta si muncea de zor la Cooperativa Instalatorul. Era dispecer, slujba de care i-a facut rost sotul, care isi facea acolo practica. „Raspundeam la telefoane, sunau oameni care-mi spuneau ca li s-a spart o teava, iar eu repartizam muncitorii. Era moartea pasiunii! Dupa serviciu, care dura de la 9 la 7-8 seara, venea sotul meu sa ma ia, mergeam acasa, faceam un dus si ma duceam apoi sa cant.“ La Athenee Palace, la restaurantul Ovidiu, prin localuri mai fitoase si carciumi de tot felul. Orchestra cu care canta i-a facut, intr-o zi, propunerea de-a merge impreuna in Iugoslavia. N-a stat mult pe ganduri, a dat fuga la serviciu ca sa-si inainteze demisia, si-a pupat sotul din zbor si a plecat. Pentru o luna, initial, dar a ramas, pana la urma, trei ani. „Am fost solicitata de o casa de productie de-a lor sa raman si sa fac un disc acolo. Iar eu, cuminte ca intotdeauna, am dat telefonul agentiei Aria, care a cerut un pret fabulos pentru mine, de parca eram cel putin Tina Turner, iar iugoslavii m-au sunat apoi si mi-au spus ca le pare rau ca nu putem colabora in aceste conditii.“
A revenit in tara in ’72, chitita sa puna punct relatiei cu Willy. „La circiuma unde ne-am casatorit, tot acolo ne-am si despartit. Eram noi doi si tata. Ei au baut bere, eu, suc, am mancat, am petrecut si am divortat la tribunalul de vizavi. Am ramas prieteni. In ’83, cind a murit tata, el mi-a fost alaturi. Era plecat in Israel atunci, dar s-a intors ca sa fie prezent la inmormintare, cand eu am facut o criza foarte urata. Am facut o depresie, n-am crezut niciodata ca taticul meu, pe care l-am adorat, o sa moara. Nu mi-e frica de moarte, dar nu mai suport ideea ca cei dragi si frumosi sa dispara de langa mine. E durerea prea mare si constati apoi ca ramai tot mai singur…“
Suferintele au venit buluc peste ea si, oricit am incercat sa carmesc discutia spre subiecte mai dulci, am esuat mereu in povesti amare. „Am cantat intr-o gramada de baruri si in perioada aia am cunoscut un tip la televiziune, cu care m-am si casatorit“, spune apatic. „Despre asta nu prea as vrea sa vorbesc pentru ca nu a fost o perioada fericita pentru mine.“
E zgarcita cu amanuntele, prefera sa nici nu rosteasca numele celui de-al doilea sot, ca intr-o superstitie in care eviti raul, nepronuntindu-i numele. Cind l-a intilnit, a crezut ca s-a indragostit, dar spune acum ca n-a fost asa, nu se poate sa fi fost asa. Doar cum sa iubesti un om care, atunci cind isi indreapta mana spre tine, n-o face ca sa mangaie si sa aline, ci doar ca sa loveasca?! Ii pare acum imposibil sa fi tinut la barbatul care i-a lasat urme urate atat in suflet, cat si pe trup. „Am ramas in strada. Am lasat tot si am plecat. Am fost batuta foarte tare si a trebuit sa plec de-acolo. A vrut sa ma arunce de la etaj. Rau a fost! N-aveam unde sta dupa ce am plecat. Puteam sa ma mut la parintii mei, dar tatal meu era deja bolnav. Pe el l-a afectat foarte tare despatirea mea de sot. El isi facea probleme legate de ce va spune lumea despre divort, suferea ca nu eram realizata pana in clipa aceea. Suferea ingrozitor si, ca urmare, a paralizat. Tatal meu s-a imbolnavit din cauza mea.“

Nu am nicio legatura cu fiul meu

Dupa ce si-a parasit sotul, a ramas fara casa, fara copil, fara bani. S-a ales doar cu usurarea ca a scapat de cel care a maltratat-o timp de noua ani. Dar aceasta usurare, in scurt timp, avea sa ia forma regretului si chinului care au conturat drama vietii ei. Costul plecarii de-acasa a fost pierderea copilului. „Nu am nicio legatura cu fiul meu pentru ca a fost influentat in rau. A stat o perioada cu mine, a vazut ce fel de persoana sunt, dar probabil ca pe el lucrurile rele despre mine pe care le-a auzit de la altii il impresioneaza mai tare. Iar acum este tardiv sa fim impreuna. El n-a avut niciodata niciun sentiment fata de mine, iar eu nu mai am. Este pentru prima data cind vorbesc despre chestia asta. Daca n-a incercat sa ma cunoasca, e treaba lui.“ Fiul ei are acum 29 de ani. Stie toate amanuntele despre viata lui de pe cand el inca ii spunea „mama“. N-a uitat nici un detaliu despre venirea lui pe lume si scurta perioada de dupa aceea cind l-a tinut la sin. Era in turneu cu Teatrul Constantin Tanase, in ’76, cand a aflat ca e insarcinata. „Neramanand niciodata in viata mea insarcinata, n-am stiut cum e si am crezut ca am intrat la menopauza, desi aveam doar 29 de ani. Am avut o sarcina destul de uratica, cu voma, anemie. Trebuia sa nasc pe 4 martie ‘77, dar, din cauza cutremurului, s-a amanat cezariana si am nascut pe 30 martie.
M-am internat dimineata si l-am nascut la 2 noaptea.
L-am adus pe lume greu si mi-a facut si viata grea. N-a fost nimic usor cu el. Dupa nastere a trebuit sa muncesc, pentru ca barbatul meu nu m-a tinut acasa. Am stat cateva luni cu copilul, timp in care munceam de fapt in Bucuresti, cantam prin carciumi. Sotul meu avea un salariu mic, iar eu voiam ca fiul meu sa aiba tot ce era mai bun pe lume.“
Nu stie daca baiatul ei este casatorit sau nu, daca mai este in tara sau a plecat. Stie doar ca este in relatie foarte buna cu una dintre fostele neveste ale tatalui sau. „A fost o durere, Alexandra, mare durere, dar nu mai e. Mi-a fost foarte greu, foarte greu! Oamenii din jurul meu imi spuneau: «Vrei sa te omori? Cu ce-l ajuti?». Am fost prin spitale, am facut socuri, a fost partea cea mai grea a vietii mele. Mi-am dorit foarte mult o familie, dar n-a fost sa fie. Si acum, cand ma uit la copii, imi dau lacrimile.“ Are sufletul facut tandari, oricat de mult incearca sa ascunda asta. Faptul ca a rupt orice legatura cu copilul i-a zdrobit inima si i-a agravat boala. „Dumnezeu are grija de noi“, se impaca singura. „Eu mi-am dorit mai mult o fata si mi-a dat un baiat. Cred ca, daca as fi avut o fata, as fi fost cel mai fericit om. Am incercat dupa aceea sa fac o fata, dar n-a iesit nimic, n-a mai mers. As fi facut o fata chiar si din flori, dar a fost prea tarziu pentru mine.“

Marea mea dragoste s-a sfarsit urat

Dupa ce a pus, in sfarsit, piciorul in prag in fata sotului bataus si a fugit de-acasa, s-a angajat la Tinerimea Romana, la Ansamblul UTC, unde Nicu Ceausescu era prim-secretar. El a fost cel care a ajutat-o, i-a dat, pe langa job, un apartament pe Calea Mosilor. Si astfel a inceput Mirabela Dauer o alta felie de viata. La fel de suculenta, dar parca putin mai dulce, de data asta. Au trecut anii, a cunoscut disperarea, eliberarea, rusinea, oboseala, resemnarea si, mai tarziu, o noua iubire. Marea iubire. „Numai o data se iubeste cu adevarat. Sa fie aerul tau, caldura ta, lumina ta, sa nu poti respira fara el. Poti sa fii dezamagit daca iubesti foarte tare. Asa cum am fost eu. Eu am cautat la barbati ceea ce dau eu si nu pot da ei: tot. Marea mea dragoste s-a sfarsit urat. Dar, cat a durat, a fost bine. Nu stiu ce am gasit la el in plus fata de ceilalti, pentru ca toti ceilalti barbati din viata mea au fost mai speciali decit el si au meritat mai mult. A fost cea mai mare iubire a vietii mele si cea mai mare dezamagire. Culmea e ca n-am suferit. A fost o dezamagire, mi-a lasat un gust amar, dar n-am suferit, pentru ca eu am vrut ruptura. Eu am incheiat toate relatiile din viata mea. Lor le-ar fi convenit sa nu se rupa relatia, pentru ca ei au fost implicati si in alte relatii.“
In ’96, a cunoscut, intr-unul din turneele ei, un american, de care s-a indragostit lulea si pentru care era in stare sa lase tot si sa se mute in America. „El a fost colacul meu de salvare, a venit dupa nebunia mea cu casnicia, copilul si relatia aceea nereusita. Dar a gresit.
Stii, eu vreau sa mi se acorde atentie. Poate ca eu am vrut mai mult decit alte femei. Nu sa fiu pionul principal, dar imi place sa fiu bagata in seama, sa simt ca exist. Am fost acuzata de chestia asta. El a facut niste greseli ingrozitoare. Povestea noastra a durat pana acum trei ani. De un an de zile ma tot cauta pentru ca si-a dat seama ca a facut o greseala, dar nu ma mai intorc din drum. Nu exista a doua sansa! Poti trada doar o singura data. Nu cred in rataciri, eu cum de nu m-am ratacit niciodata?! Cred ca toti barbatii din viata mea, in afara de primul sot, m-au trecut intr-un palmares. Si-au dorit sa fie sotul, iubitul sau amantul Mirabelei Dauer.
Eu cred ca am fost un trofeu pentru ei. Eu mi-am inzestrat intotdeauna sotii. I-am lasat, am plecat si ei au ramas cu tot.“
Acum locuieste singura in casa ei micuta si cocheta. Are doi caini care o tin in priza, laolalta cu prietenii care-i pun pe fuga singuratatea. „Firea mea nu-mi da pace, sa stii, eu astept in continuare printul meu si, cine stie, poate va aparea de-acum incolo.“ Rade cu pofta si imi insufla si mie speranta. Apoi isi aminteste din nou, cu mahnire: „Citeodata ajung acasa si, intre peretii casei mele, singura, plang. Nu suport sa plang de fata cu cineva, oricat de apropiat. Taticul meu, inainte sa moara, s-a intors cu fata la perete si a murit. N-a vrut sa impovareze pe nimeni cu gijile, cu durerile, cu boala lui. Asa sunt si eu.“ Incercand o previziune a anilor ce-o asteapta, se vede tot pe scena si spera sa poata ramine optimista si cat mai copilaroasa. Exact asa cum o stim cu totii. Isi doreste sanatate, doar atit. „Si sa mai am niste ani buni“, revine zambind.

Material de Alexandra Rotarescu, publicat in revista Tango/noiembrie 2006