fbpx

Prietenii pentru o viață! – de Narcis Avădanei

de
 
Fără pretenții! Așa-i o prietenie adevărată, nestigmatizată de povara rugăminților. Găsesc mult prea bagatelizată istorisirea asta a celor ce aleg să împartă, fără angajamente, bucuriile vieții, și a celor care nu-și găsesc locul până nu îndeasă două-trei citate fără acoperire în viața reală. Oamenii care-s pe aceeași lungime de undă nu se ascund după cuvinte ori după precepte umflate cu pompa moralității pentru a spune ceea ce simt. N-au nevoie de tot felul de demonstrații inutile, venite ca manifestațiile din parc, pentru a întări un principiu vechi de când e lumea – acela că există liniște între oameni, iar tăcerea poate naște respectul irevocabil. Cele mai spectaculoase-s prieteniile pentru o viață.
Alea simple, care nu pun întrebări și care-s la fel de spumoase și după ani și ani în care, tăcut, ai rememorat fiecare amintire ce te-a unit, fiecare durere împărtășită ori neasemuită bucurie.Î n general cerem mult prea multe, uitând că răsplata pentru ce suntem și ce alegem să dăruim este un fel de troc al felului în care suntem. Eu unul am în jurul meu, la o simplă strigare de catalog, personaje și personalități care-mi clădesc și-mi definesc viața și fără de care n-aș fi fost același eu azi. Și nu mă refer la „piticii” imaginari, cei mai loiali dintre toți. Pentru că un prieten, dintr-acela episodic, dar înrădăcinat în sufletul tău, nu prinde a găsi defecte și n-are vanități asupra ta.
Vedeți voi, greșim mult prea mult atunci când ne conceptualizăm viața, când încercăm să includem caractere în felul nostru perfect și labil de-a fi, vrând egoist ca cei pe care-i iubim și apreciem să fie la fel și să primească eventual vreun premiu Nobel pentru fidelitatea și obediența lor. Prietenul real e cel care nu te caută pentru ceva anume, care nu-ți râde în față tâmp și care nu vrea sub nici o formă să te perieze. Omul real pe care-i bine să-l păstrezi pentru o viață e cel care nu-ți vede slăbiciunile, mutându-
și privirea, dar care încearcă să te facă să crești din propriile greșeli.
Ne întrebăm adesea ce-am vrea de la cei din jur? Mi s-ar părea firesc să știm exact cu ce se mănâncă propria noastră ființă, să ne descoperim, să evoluăm și să nu mai cărăm după noi, ca un balast inutil, ani de tâmpenii venite din așa-zisele înțelepciuni. Abia atunci avem dreptul de a ridica, ca un Titanic măreț, vreo umilă pretenție în fața celor din jurul nostru. Viața nu-i nimic!
E o plată idee despre vietăți care trebuie să interacționeze între ele și care, de unele singure, trebuie să-și croiască un veșmânt de fericire, de împliniri și un scut de apărare. În stadiul acesta apar prietenii! Din școală, de la cea mai fragedă vârstă, până la bătrânețe, prietenii pentru o viață întreagă n-au rolul de a fi acolo, ci calitatea imensă de a vedea în tine un erou, la fel cum și tu îi vezi ca pe idoli ai vremilor în care nimeni și nimic nu vă putea rupe frumusețea clipelor. Prieteniile sunt despre clipe. Sunt ACUM! Un acum care te face să evoluezi și care-l așază pe fiecare în locul potrivit, la momentul potrivit.

 
Mulți dintre prietenii mei s-au răsfirat, alții au fost lacunari, de trecere, unii-s noi, dar parcă ar fi aici dintotdeauna, alții au viața lor, dar mă țin și pe mine acolo, pentru anii noștri, câțiva vor mult prea mult, dar îi iubesc oricum și toți laolaltă suntem prieteni pentru o viață. Oamenii se respectă între ei, ca într-o epopee nemuritoare, nu pentru că le impune cineva asta, ci pentru că văd mai departe, cu ochelarii potriviți, că lumea e un fake ambiguu la care pontajul ordinar nu-l face nimeni altcineva cu excepția noastră!
Și-atunci de ce-l să-l moralizăm la maxim? De ce să cerem mai mult decât, onest și sincer, am putea duce? Eu văd simplu. Mi-s actual și modern, ceva ani am adunat și numeroși prieteni. Da, da! Fără să zic că-i număr pe degete! Nu mă aud zilnic cu ei la telefon și nici nu-i stresez ca să-i încarc cu inutilități! Ne trăim viața, ne aducem aminte unii de alții și conștientizăm ce-i cel mai important – că înșiruirea firească de azi e un mare tot a ceea ce a fost ieri, când exista și el sau ea, sau ei ori noi!
A trăi, în orice fel, este o necunoscută cu simplu statut de recunoaștere, la care aplică, cu CV bine ticluit, sufletul înalt care-și caută lumina. De cele mai multe ori primește clemență și intră în companie. Nu-și găsește locul, face prieteni și-și pierde cumpătul, dar nu-l dă nimeni afară. Pentru că nu are cine, pentru că-i propriul șef și e de fiecară dată singurul în măsură să vadă și să simtă că viața n-are criterii de identificare și e o prietenie pe totdeauna cu tine, chiar și dincolo de ea, dacă există ceva mai încolo!  

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.