Și-alerg pe pașii mei și mă observ crescând, dar lăsându-mi sufletul acolo, intact, pentru a nu murdărit sau prins în himere, ori bombardat, cu o mitralieră de incertitudini, cu gloanțe ce se pretind a fi mature, ce nu fac altceva decât să urâțească și să transforme un om deplin, într-o continuă și deloc captivantă persoană cu frici!
Sunt un copil matur care-și caută încrederea și care are suficiente resurse să spună că viața e un tom întreg de nereușite, din care răsar așa, ca o galbenă și rumenă rază de soare pe-un chip, vise împlinite. Eu copil însemn cu totul altceva! Sunt acolo, cu mirosul focului aprins de sobe, iarna, la țară, în prag de Crăciun. Sunt fiecare frunză căzută toamna și pusă în ierbarul ce nu era altceva decât un roman vechi, din colecția premium de la Casa Cărții din Iași, de prin anii 70, luată cu pile și relații.
Sunt copil și-n primăvară, când simt de fiecare dată prospețimea îmbibată de căldura ce pișcă și de mirosul fumului ce vine din curțile în care se dă foc la crengi și vreascuri. Și nu plutește în aer o stare boemă, sunt doar eu cu mine, care-a crescut și care-și vede visele tot pe-acolo, pe străzi, luptând azi mai mult pentru ele! Sunt eu acum 20 de ani, acum 19, 18, 17, 16 și tot așa până acum, dar trăind locurile altfel și primind oamenii la mine în suflet cu altă viziune!
A fi copil nu înseamnă, dragii mei, maimuțăreală ieftină, demnă de circurile bombastice și nici o nostalgie extremă după niște vremuri în care n-aveam grija zilei de mâine și nici o obligație măreață, cu excepția școlii și a ascultării de părinți. A fi copil, un matur de fapt, camuflat în haina nepăsării unui astfel de rol, nu e altceva decât o firească, o naturală versiune a ta, ajunsă în stadiul în care trage linie și se vede de departe! Dramele sunt fără sens și nici prea multă plângere de milă nu face bine! A fi copil înseamnă inocență și putere, înseamnă o reîntoarcere permanentă la bagaj, la oameni și fapte, la tot drumul parcurs până aici, pentru că nu ține de vârstă și nici copilăria nu se oprește la un moment dat!
Copilul din tine merge acasă, tot ele își vede defectele și încearcă, cu propriile forțe, să nu repete greșeli! A fi copil e ca o primăvară, așa, în prag de Paște, în drum spre Denie, la Biserică. Nu locul și nici slujba nu-s importante, ci trecerea și întâlnirile, schimbarea naturii, dezvelirea cerului într-o lumină ce te pune în valoare! Mi-ar fi aproape imposibil, la aproape 30 de ani, să găsesc o variantă mai bună de mine și cred că nimic n-ar egala dezvoltarea mea! Acesta e un suflet de copil, o nouă și nouă provocare a celui ce erai cândva, fără nimic la purtător, dar cu aceeași sclipire din ochi și bucurie de-a trăi, fumate oarecum astăzi, pentru că au fost atât de uzitate în scrieri și cărți, dar esențiale în descoperirea sinelui! Eu m-am făcut om mare și-am ales să rămân acolo, cu ochii la cer, cu dorințe nemăsurate, revenind mereu și mereu, ca într-o primăvara a uimirilor mărețe, cu un copil matur de mână, căutându-mi veșnicia!
https://www.youtube.com/watch?
FOTO – ANA MARIA HALALAI
