Fără prea multe orgolii suntem tentați să dăm naștere unor nebuloase doar de dragul de-a avea un subiect închipuit de discuție. E sau nu e așa, nu se știe niciodată, dar e cert că oamenii ajung de cele mai multe ori să simtă tot felul de necunoscute în nuanțe pe care nimeni nu le poate descrie. Ca într-un soi de ceață, din umbră, iubim diferit, persoane diferite.
De ce iubim in multe feluri ? Oare de ce ? De ce ne-aprindem ca o torță, arzând, fumegând, luând durerile drept lecții, când, de fapt, acestea nu sunt decât niște episoade firești, lecțiile adevărate fiind cele care apar din banalități. Nu, banalitatea nu e simplă, iar unii nu au habar ce e acela curaj și sacrificiu .
Curajul se învață! În spirit spartan, fără să te impui în fața peisajului dezolant al alegerilor, deprinzi curajul din slăbiciune, prin sacrificiu, ducând pe mai departe, cu strângere de dinți, durerea înăbușită, sentimentul frânt ce poartă cununa rațiunii, a demnității, a echilibrului.
De mână, împreună, căutam motive pentru a ne face unul pe altul să zâmbim, găsind unul în celălalt argumentul pentru care suntem acolo, pe acea stradă, în acel moment, spunând acele lucruri și, mai cu seamă, simțind ceea ce simțeam. Eu mă concepeam prin ea, iar ea își împlinea universul prin mine. Mai târziu, am descoperit ce-nseamnă privirea în care cuvintele păreau să moară, să doară dacă ar îndrăzni să străbată simțul.
La lecția de curaj n-am fost absent. Și-atunci când, printre lacrimi, îți vezi toată viața înșirată pe o tablă de viitor, toată munca și sacrificiul, doar curajul te-ajută să iei decizia corecta. N-aș fi făcut-o, dar ea mi-a arătat că imaginea curajului stă exact în dragostea necondiționată. Nu e vorba de recunoștință sau de mulțumiri, de aprecieri scrise și trâmbițate virtual.
Fotografia vieții complete ne-o păstrează EA, pentru toți. Amintirile toate, idolul măreț se regăsește în ea. Filă cu filă, se pierd lumi, se-adună povești, albește părul, arde pasiunea, se-ncinge revolta, urăști și iubești cu aceeași intensitate, dar ea, ea rămâne acolo. Undeva unde nimeni nu-i va putea fura vreodată înțelesul. Și totuși, de ce iubim in multe feluri ?
Universal, ar fi valabil si vandabil să existe un singur tip de iubire. Oricât ar veni filosofii cu atitudini remarcabile, cu cercetări, există un singur fel de-a iubi, doar că el se aplică contrar și lipsit de logică.
Iubim ce mișcă, cum zâmbește, fiecare răsărit, iubim ura pe care-o împroșcăm în iubire atunci când ea ne dezamăgește. Iubim, da, și iubirea, chiar și atunci când ne gândim că nu prea avem ce iubi. Suntem iubire si iubim în multe feluri, tocmai pentru că asta ne umanizează. Iubim carnal, cu dorință, devorând visele, fanteziile, în același dozaj în care iubim spiritual, chipul, sufletul, entitatea. Iubim dezechilibrele, iubim drama și uneori, prea mult poate, ne iubim pe noi uitând să-i iubim pe cei de lângă noi .
Orice pare că-ți dărâmă universul, lipsa unui țel, lehamitea, lenea, lipsa iubirii chiar, toate pot conlucra, la un moment dat, pentru dezechilibrarea ta, pentru apariția acelui moment in care te îndoiești de sănătatea ta mintală!
Dar cum dezechilibrul poate înălța, atunci beneficiile sale-s majore ! Și pentru că undeva, departe, se află echilibrul, nu rămâne decât să jintuim viața pentru a-i da de capăt, pentru a afla, într-un final, de ce iubim în multe feluri .
Dar cum dezechilibrul poate înălța, atunci beneficiile sale-s majore ! Și pentru că undeva, departe, se află echilibrul, nu rămâne decât să jintuim viața pentru a-i da de capăt, pentru a afla, într-un final, de ce iubim în multe feluri .
Din cuvinte nu poți primi lecții. Ele vin, fără să-ți dai seama, in fiecare clipită. Și când uiți să iubești, si când pretinzi că iubești, când ai interese, când minți, când uiți să spui la revedere, când ești egoist, când dărâmi, când nu ai capacitatea să vezi câtă iubire îți poate oferi cineva. Simplu, poate prea simplu pentru tine. Ai spune tu. Totuși, cineva te iubește în multe feluri!
Tag-uri:
Narcis AvadaneiCategorii:
Dosar
