Renato Zanella este coordonatorul artistic al ansamblului de balet al Operei Naționale București și cel căruia îi datorăm splendidul spectacol “Romeo și Julieta” care a avut premiera pe 10 martie 2017. Născut la Verona, s-a dedicat baletului clasic de la 17 ani, apoi a lucrat cu mari coregrafi ai lumii, dar a avut și șansa de a-și realiza propriile proiecte creative, în calitate de coregraf. La vârsta de doar 34 de ani a fost numit director al Wiener Staatsballett din cadrul Wiener Staatsoper și pe parcursul celor zece ani petrecuți în Viena a transformat Wiener Staatsballett într-un ansamblu autonom de excepție, iar după plecarea de la Wiener Staatsoper, Zanella și-a extins cariera la nivel international. Coregrafiile sale au fost interpretate de mari companii de balet din Europa, America și Asia. A fost directorul artistic al Baletului Operei Naționale din Grecia din septembrie 2011 până în iulie 2015, iar din iulie 2016 a acceptat invitația managerului interimar Beatrice Rancea de a deveni coordonatorul artistic al ansamblului de balet al Operei Naționale București.
Alice Năstase Buciuta: Ce vă amintiți despre prima întâlnire cu Shakespeare, în copilărie?
Renato Zanella: Legătura mea cu Shakespeare se datorează în primul rând orașului în care m-am născut, Verona. Acolo totul este dedicat lui Shakespeare. Cariera mea în dans a început cu „Romeo și Julieta” la Basel. La un moment dat am văzut coregrafia lui John Cranko la Teatrul Scala din Milano. Mi-a plăcut atât de mult, încât am întrebat cine este acest coregraf și unde trăiește, pentru că voiam să lucrez cu el. Mi s-a spus că a murit, dar compania sa, Stuttgart Ballet, încă mai există. Modul său de a interpreta opera lui Shakespeare m-a făcut să vreau să mă dedic acestei companii în care am rămas zece ani. După aceea am fost numit Directorul Baletului de la Opera din Viena. M-am bucurat foarte mult că aveau și ei aceeași versiune în repertoriul lor. Am păstrat-o timp de douăzeci de ani, până m-am hotărât să am și o versiune a mea.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum reușiți să mai găsiți ceva nou pentru o piesă atât de cunoscută ca „Romeo și Julieta”?
RENATO ZANELLA: Este nou modul în care am ales să spun povestea, pentru că acțiunea nu o poți schimba. Toată lumea știe „Romeo și Julieta”, povestea de mare dragoste în care amândoi mor la final. Nu poți schimba povestea, dar poți schimba modul în care o spui. Eu mi-am imaginat o Julieta emancipată, o femeie foarte puternică. Am dedicat această piesă femeilor pentru că este o temă de mare actualitate. Atunci era perioada reginei Victoria, deci Anglia era condusă de o femeie și încă de una extrem de puternică. Mereu au fost femei puternice în istoria Angliei. Deși vorbim de o tânără de numai paisprezece ani, eu cred că Shakespeare a vrut să transmită cu mult mai mult decât o poveste de dragoste, și nu mă refer doar la aspectul politic. “Romeo și Julieta” este o poveste interesant de analizat în zilele noastre, o poveste despre libertate. Și tinerilor de astăzi le este greu să fie liberi, cel puțin în anumite țări. Deci vorbim despre o poveste foarte modernă. De aceea m-am hotărât să o adaptez la vremurile noastre, la emoțiile noastre, la modul nostru de a comunica. Și astăzi sunt familii care spun fiicei sau fiului cu cine să se căsătorească. Da, este vorba despre dragostea eternă, despre iubirea fără sfârșit, dar și povestea este tot fără sfârșit. Se tot repetă ca un avertisment, ne face să ne întrebăm dacă acceptăm libertatea tinerilor, dacă acceptăm emanciparea femeilor și toate aspectele din educația noastră care sunt controlate de alții, într-un fel sau altul și dacă suntem dispuși să schimbăm asta.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ați păstrat, totuși, și câte ceva din atmosfera medievală…
RENATO ZANELLA: Mă bucur că am reușit să găsesc un echilibru între povestea din evul mediu și modernitate. De exemplu, familiile din zilele noastre nu se mai luptă în războaie, ci se întrec în bani, în sporturi, în faimă… Dar simpla competiție, chiar și în joc, poate duce la violență. Iar această violență aduce la iveală războiul din trecut. Prima parte este despre înalta societate și balul fastuos al familiei Capulet. Ei sunt foarte bine reprezentați, spre deosebire de Montague, cu excepția personajelor Mercutio, Benvolio și Romeo. De aceea mi-a venit ideea să transform scena din piața publică într-o noapte de petrecere la club cu familia Montague. Acțiunea se desfășoară timp de o zi și o noapte, ca viața unui fluture. Este o dragoste atât de intensă, de minunată, de în afara timpului, încât parcă cere să se consume imediat și să moară. Julieta se trezește dimineața și moare în dimineața următoare. Balul începe pe la ora nouă, zece seara. După ce Romeo pleacă, petrecerea continuă la familia Montague.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Sunt două familii, cumva, opuse…
RENATO ZANELLA: Am avut în vedere două realități, realitatea tradițională, conservatoare a familiei Capulet și realitatea liberală, deschisă a familiei Montague, cărora le-am dat o perspectivă foarte modernă. Julieta nu mai rămâne în afara acțiunii, de-această dată ea confruntă situația, îl vede pe Romeo când îl ucide pe Tybalt. În această piesă Julieta devine femeie matură într-un timp foarte scurt, căci ea cunoaște dragostea, sexualitatea și sinuciderea. Este un proces atât de intens și de educativ, încât am încercat să redau într-un mod cât mai contemporan sensul profund al poveștii, nu doar să adaptez pașii la muzica potrivită. Fără să știe probabil, Shakespeare face un elogiu libertății. Și astăzi mai sunt țări în care oamenii trebuie să moară ca să poată fi liberi.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Treceți, deci, cu mult dincolo de pași, de dans, de coregrafie…
RENATO ZANELLA: Un alt aspect foarte important pentru mine este conflictul între generații. Romeo și Julieta sunt în conflict cu timpul lor. Îmi place când arta trece la realism. La final nu mai este doar operă sau numai balet, nici teatru, nici realitate, ci sunt toate la un loc. Spectatorii se pot regăsi ușor în poveste, în rolul mamei, în autoritatea tatălui, în durerea de a pierde un frate. Acesta cred eu că este rolul teatrului, să te absoarbă. O capodoperă te provoacă să te gândești la sensul vieții.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Iar Romeo și Julieta chiar vorbește despre sensul vieții…
RENATO ZANELLA: În „Romeo și Julieta” se îmbină toate elementele care permit acest demers, iar modul în care muzica lui Prokofiev spune această poveste m-a inspirat foarte mult. M-a surprins în cel mai frumos mod cu putință și reacția dansatorilor. Sunt doi de Tybalt. Unul este Bogdan Cănilă, celălalt este Ovidiu Iancu. Este uimitor cum reușesc să exprime violența. Dacă ești pus în situația de a iubi, de a săruta sau de a te lupta cu cineva, trebuie să o redai cât mai realist. Mereu le spun: nu trebuie să o joci pe Julieta, trebuie să fii Julieta! Noi concurăm cu marea artă a filmului. Acolo totul pare perfect, pe când noi avem o singură dimensiune la îndemână și atunci trebuie să proiectăm o emoție care să te răpească și să te înfioare. De aceea sunt exigent și am pretenții foarte mari de la dansatori. M-am bucurat să văd cât de buni sunt dansatorii de aici, din București. Am vorbit și am lucrat cu ambele distribuții și apoi le-am lăsat libertate. E ca atunci când călărești, faci calul să muște zăbala și încerci să-l controlezi, dar știi că el are o putere cu mult mai mare decât a ta și de aceea vine un moment când îi dai drumul să alerge liber, neîngrădit… Pentru mine este o situație dulce și amară pentru că din momentul în care ei urcă pe scenă piesa nu-mi mai aparține mie, ci aparține lor și dansului. În asta constă frumusețea de a face parte dintr-un Teatru de Operă.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Mă faceți să vreau să văd piesa în ambele distribuții. Noi toți vom vrea s-o revedem…
RENATO ZANELLA: În teatru este mereu ceva diferit pentru că este întotdeauna live, e în direct, nu e înregistrat. Nu doar distribuțiile, ci și dansatorii înșiși trec prin schimbări. Nu este ca un spectacol înregistrat. Dacă ar trebui să vă răspund din nou la întrebări, nu aș folosi aceleași cuvinte. La fel și aici. Dar aceasta-i frumusețea, motivul pentru care teatrul este pasiunea mea și modul meu de a comunica.
Marea Dragoste / revistatango.ro: E tot o formă de a vă găsi libertatea?
RENATO ZANELLA: Eu sunt foarte introvertit. Eram foarte timid la începutul carierei mele și încă mai sunt, dar am învățat să fiu limpede în exprimare și transparent cu publicul. Știu că publicul mă înțelege. Văd ce simte când reacționează și strigă sau când este tăcut și concentrat, îl simt atent. Au rămas foarte puține forme de artă live, totul s-a digitalizat. Aceste forme eu cred că trebuie să le ținem în viață. Suntem norocoși să fim artiști. Când alegi să fii artist ai o misiune, misiunea de a comunica la un alt nivel, de a aduce publicului toate formele de artă. Instituțiile sunt foarte importante pentru că ele educă, nu doar distrează. Facem niște lucruri foarte frumoase în București, sunt multe feluri de spectacole la care vin mulți tineri, elevi, studenți. Este o instituție foarte comunicativă și mă simt foarte apropiat de public. Uneori vin oameni la mine, în pauze, în foaier, și îmi spun ce gândesc, ce le place, ce nu le place. Așa este sănătos. Sunteți o țară foarte educată și se vede că avem un limbaj comun. Pentru mine care vin din afara țării este un privilegiu să fiu aici. Și mă bucur încă o dată că am riscat să mă apuc de coregrafie de tânăr. Pe cât de mult îmi place dansul, iubesc coregrafia și îmi place să le transmit noilor generații tot ce am deprins în trecut, acesta este scopul meu. Am avut ocazia să vorbesc cu elevii Centrului Coregrafic. Sunt unii de șaisprezece, șaptesprezece ani care spun că nu fac asta ca pe o profesie, ca pe o meserie, ci fac asta din pasiune. Faptul că fac ceva din pasiune mi se pare foarte important. Cu atât mai mare este responsabilitatea mea. Eu nu forțez pe nimeni să învețe, eu doar le susțin pasiunea. Este o situație pe care nu am prevăzut-o și căreia acum mă dedic trup și suflet, merg prin diverse țări, hrănesc pasiunea oamenilor, predau, ajut, educ, dau un sens lucrurilor pe care le facem, călătoresc pretutindeni în lume pentru a îndeplini această misiune… Și este o senzație foarte plăcută.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Dar nu este și greu uneori să călătoriți atâta? Nu este un sacrificiu să fiți mai mult plecat decât acasă?
RENATO ZANELLA: Cu toată modestia o spun, artiștii sunt oameni aleși. Cineva m-a ales să fiu regizor, cineva m-a ales să fiu coregraf. Mi-aduc aminte când m-a sunat compania din Suedia. Eram la prima mea coregrafie. În urma unor critici foarte bune, am ajuns în Suedia, am ajuns apoi în Istanbul, apoi în Viena, Italia, Peru, Tokyo, San Francisco. Am ajuns în toate aceste locuri pentru că am fost ales, oamenii mă vor, au nevoie de mine, și nu neapărat pentru că sunt bun, nu-i place să spun asta. Ei au nevoie de mine să merg acolo și să le duc altceva decât au. Nu iau nimic de-a gata, mă consider norocos că am fost ales, dar odată ce am fost ales, am multe responsabilități. Am dansatori cu treizeci de ani mai tineri decât mine cu care lucrez, am studenți, am publicul de toate vârstele… Și cred că am omis să spun un lucru important. Oamenii vin aici să gândească, nu să își amintească. Ei vin aici să își golească mintea, să stea jos și să trăiască ceea ce văd. Sunt și unii care stau și se gândesc și-și spun că au văzut multe versiuni ale piesei și își pun niște ochelari de soare groși și se gândesc la ce știu ei în timpul spectacolului. Dar eu vreau să vină acei oameni curioși care chiar vor să vadă și altă versiune. Este un proces. Eu aș vrea ca oamenii să vină și să trăiască acea versiune și să vadă dincolo de povestea pe care o știm cu toții. Tragediile sunt mai des întâlnite la Operă decât în balet. La Operă aproape totul este tragic, pe când la balet sunt foarte multe basme, „Frumoasa adormită”, „Giselle”, „Spărgătorul de nuci”. De aceea, aducând o piesă tragică în balet, am simțit că trebuie să spun povestea într-un mod foarte puternic și cu un mesaj social, ca să scot publicul din zona aceasta de convenție…
Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum ne veți face, totuși, să mergem fericiți acasă după această tragedie?
RENATO ZANELLA: Cum spuneam, nu poți schimba povestea, dar o poți spune altfel. În libretul original, Romeo îl ucide pe Paris și apoi se sinucide. Julieta se trezește, îl vede mort și se sinucide și ea. Sunt sigur că orice om care are o inimă în piept spune: vai, ce păcat că cei doi nu se vor mai vedea niciodată! Apoi am lucrat și versiunea lui Gounod, dar tot simțeam că lipsește ceva și atunci am adaptat povestea. În clipa în care Romeo ia otrava, Julieta se trezește și, doar pentru un moment, cei doi se regăsesc. El merge către sicriul ei, o vede prin sticlă și e atât de fericit că o vede trăind, încât chiar uită că a luat otrava, e o clipă de mare fericire! Și abia după aceea, se prăbușește, și îi spune că este prea târziu, că a înghițit otrava. Julieta ia și ea otravă și prin gesturi îi spune, “nu pleca fără mine, vin și eu, vin și eu”, și în timp ce Romeo se stinge, ca o fantomă ea încearcă să intre în trupul lui. Dar există acel moment, acea întâlnire, așadar există un happy-end. Ea se bucură să moară alături de el.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Nu vă temeți că se va spune că ați schimbat povestea, că ați încălcat litera cărții?
RENATO ZANELLA: Nu am schimbat povestea, doar am spus-o altfel. Julieta este un personaj foarte puternic, ea este cea care merge la preot, ea îndură felul rău în care o tratează familia, felul rău în care se poartă cu ea Paris, dar ea rămâne tot dulce, pură și astfel apără curățenia dragostei lor. Mă bucur că am reușit să aduc această poveste la viață. Faptul că reușesc să mai trăiască împreună încă un minut sau două și apoi mor împreună face ca această iubire să fie una extraordinară și nemuritoare.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ați adus încă un plus de emoție, de umanitate, în poveste…
RENATO ZANELLA: În povestea originală el moare fără să știe dacă ea a murit sau nu, ea se trezește și îl găsește deja mort… E deja îndeajuns de dur… Dar de fapt tot ce s-a scris s-a scris pentru noi, pentru oameni. Tot timpul ne confruntăm cu emoția că un text este bun sau nu este bun, cum este și în muzică. Latura mea umană trebuie să se reflecte în munca mea, atunci simt putere și inspirație, pentru că omul este în spatele a tot. Asta spune și povestea, că noi oamenii suntem în spatele tuturor lucrurilor. Prin urmare, trebuie să ne asumăm responsabilitatea. Numele meu stă alături de numele a doi titani, Shakespeare și Prokofiev, iar eu intru în competiție cu ei arătând această parte omenească, eu știu că omul e în spatele a tot și a toate. Inspirația pe care ei ne-o dau ne permite să vedem un nou Shakespeare și un nou Prokofiev. Omul este în spatele a tot și a toate. De aceea îmi place și atitudinea hotărâtă a doamnei Beatrice Rancea. Îi place să riște, îi place creativitatea și ea însăși este o creatoare, iar creativitatea trebuie să fie o prioritate în orice Teatru de Operă. Acest lucru se vede și la București și la lucrurile de succes pe care le-a făcut la Opera din Iași. Pe lângă repertoriu, creativitatea este foarte importantă pentru mine. Aceste spectacole pun bazele unei noi tradiții. Tradiția nu înseamnă să păzim cenușa, ci să păstrăm flacăra vie. Oamenii nu înțeleg de cât de multă muncă este nevoie ca să menții flacăra vie. Dar noi facem această muncă, pentru că aceasta este misiunea noastră.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Reușiți să predați această flacără, să îndepliniți această misiune și în viața personală?
RENATO ZANELLA: Eu am patru copii. Le spun foarte multe basme și povești și vreau să îi educ să gândească liberi, să își asculte emoțiile, îi învăț despre artă. Nu îi mint, le spun lucrurile așa sunt cum sunt. Sunt un tată direct și foarte generos. În activitatea mea sunt oameni care vin și mă întreabă dacă pot să își aducă copiii la teatru, dacă este un spectacol potrivit pentru ei. Piesa este și pentru copii, doar dacă părinții lor pot să le explice de ce oamenii care vor să iubească și să fie liberi mor iar și iar. Dacă nu le pot răspunde, atunci avem o problemă…
Marea Dragoste / revistatango.ro: Copiii dumneavoastră vă urmează în destinul artistic, sunt talentați?
RENATO ZANELLA: Indirect, da. Toți au luat contact cu dansul. Fiica cea mare are 25 de ani și lucrează în televiziune, în Austria. Toți sunt în Austria. Al doilea studiază și el arta și vrea să devină arhitect. Cel de-al treilea are șapte ani și este foarte preocupat de fotbal, dar este ca un clovn, este atât de inventiv și improvizează tot felul de spectacole. L-am învățat teatru și am folosit păpuși, nu cărți sau filme. L-am învățat să folosească păpușile ca să spună povești. Acum mereu face spectacole pentru sora lui mai mică. Ultima este balerină. Are cinci ani și a început baletul acum doi ani. Dacă rămâne la fel de pasionată am să o pregătesc eu însumi peste câțiva ani.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Nu vă pare rău că nu vor fi și copiii dumneavoastră aici?
RENATO ZANELLA: Vom transmite live. Nu îmi place ideea, dar facem o excepție pentru premieră, căci, în rest, vreau ca oamenii să vină să vadă spectacolul live, dar măcar așa își vor vedea copiii mei tatăl pe scenă, primind aplauze la final de spectacol…
