fbpx

Cum ne refacem pielea afectata de soarele vacantei?

de

Asteptam vacanta de vara ca pe un liman fericit dupa agitatia de peste an si ne pomenim ca uitam, salutar, de toate grijile care ne impovarau. Stam pe mal de mare sau de ocean si ne simtim revigorati de aerul cu miros de apa sarata, soarele ne alunga depresiile si ne face rosii în obraji, înotul ne ajuta sa mai pierdem, relativ usor, un kilogram, doua. Cine se mai gandeste în acest timp la crema de protectie solara, care trebuie aplicata periodic, nu doar cand ajungi pe plaja, cine mai are grija parului agresat de razele ultraviolete, apa sarata si clorul din piscina, cine-si mai aminteste, cand e frumos bronzat, de crema anticelulitica?Din pacate, problemele de dinainte de vacanta, ale pielii, nu trec doar pentru ca uitam de ele. Si iata-ne ajunsi acasa si observand, uitandu-ne în oglinda, pielea deshidratata, aspra, cu tendinta de descuamare, pistruii si petele pigmentare, ridurile fine din jurul ochilor, buzele uscate. Ce e de facut? Un peeling sau un tratament laser ar rezolva problema, dar nu vrem sa renuntam la pretiosul bronz si, în plus, exista riscul sa apara pigmentari suplimentare datorita expunerii involuntare la soare dupa tratament. În cazul acestei dileme, raspunsul este mezoterapia.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Mezoterapia este un tratament care ajuta refacerea naturala a structurii pielii si o rehidrateaza în profunzime, folosind amestecuri speciale de vitamine, aminoacizi, acizi grasi si acid hialuronic injectate la nivelul dermului. Daca ar fi administrate sub forma de suplimente alimentare sau ar fi doar aplicate pe piele, nu si-ar atinge tinta – dermul mijlociu si profund – zonele raspunzatoare de productia unor noi fibre de colagen si elastina, de repararea si multiplicarea celulelor de la nivelul pielii. 
Tratamentul se poate realiza pe multiple zone – fata, gat, decolteu, fata dorsala a mainilor, coapse, abdomen, talie etc. În functie de problemele tratate, amestecurile de substante injectate variaza, iar profunzimea la care se injecteaza acestea este diferita.
Efectele obtinute difera de la pacient la pacient, dar ameliorarea este întotdeauna notabila – pielea fetei este rehidratata, luminoasa si apare un efect de lifting, pielea flasca de pe abdomen, coapse sau brate se tonifica, celulita si micile depozite de grasime localizate sunt vizibil ameliorate, iar caderea parului este mult încetinita.
Mezoterapia nu este o procedura dureroasa, acele folosite fiind extrem de fine. La pacientii cu o mare sensibilitate la durere, se pot folosi creme anestezice sau aplicatii locale de gheata înaintea tratamentului.
Activitatile de zi cu zi pot fi reluate imediat dupa tratament, existand doar o usoara roseata a fetei, care dispare în cateva ore sau poate fi ascunsa sub machiajul obisnuit.
În cazul în care injectarea are ca scop ameliorarea celulitei sau scaderea depozitelor adipoase, pot aparea mici echimoze în urma întepaturilor de ac, iar fenomenele inflamatorii postinjectare sunt mai mari. Acestea se remit în cateva zile sub tratament antiinflamator si, oricum, sunt localizate pe zone nu obligatoriu expuse în viata sociala. Pentru îmbunatatirea rezultatelor mezoterapiei în cazul celulitei, se recomanda asocierea cu sedinte de masaj.
Nu exista limite în ceea ce priveste varsta pacientului.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.