DAMIAN DRAGHICI: Femeile din Romania nu au standarde ridicate in materie de barbati

de

Este artistul care a infiintat Damian&Brothers. E barbatul frumos care, prin muzica lui, a sustinut nu doar dreptulrile artei la maretie, ci si pe ale tiganilor la egalitate de sanse. Este fostul iubit al Anastasiei Soare. Este naistul roman care a cantat alaturi de cei mai mari artisti ai lumii.

Am vorbit cu Damian Draghici despre viata lui incredibila, despre concertul de adio si plecarea lui din Damian&Brothers si, pentru o vreme, din tara natala. Am descoperit un barbat special care, insa, in aceasta etapa a vietii lui, se fereste sa vorbeasca prea mult despre dragoste. Printre cuvinte, i-am ghicit dezamagiri din iubire. Dar poate ca m-am inselat… 

Marea Dragoste/ Tango: Cum a aparut muzica in viata ta?

DAMIAN DRAGHICI: Nu cred ca am ales eu muzica, muzica m-a ales pe mine, pentru ca provin dintr-o familie de tigani in care toti canta, deci a fost ceva care s-a intamplat natural.

Marea Dragoste/ Tango: Cand a fost prima data cand ai tinut un instrument in mana?

DAMIAN DRAGHICI: La mine in familie existau instrumente in toate partile, cate un tambal, un acordeon… Trebuia doar sa vina o zi anume cand sa zic, gata, pun mana pe instrumentul asta, pe nai, pe pian, pe ce-o fi. Si, la trei ani, am inceput sa cant la tambal. Mi-au adus si profesor, dar apoi m-am plictisit. La cinci ani am trecut la pian, dar ma plictiseam foarte des, tot schimbam stilurile si genul muzical. La sapte ani cantam la contrabas, la noua la tobe, la percutie, si la zece ani jumate am trecut la nai.

Marea Dragoste/ Tango: Dar si-n familia ta erai, totusi, un fenomen…

DAMIAN DRAGHICI: Da, altii nu incepeau asa de devreme, deci se pare ca eram un fenomen. Insa eu m-am nascut intr-o familie de tigani in care lucrurile astea erau normale, trebuia sa invat o meserie, ca sa nu ajung sa fur.

Marea Dragoste/ Tango: Si schimbarea, plecarea din tara cum a intervenit?

DAMIAN DRAGHICI:  De la 12 ani am inceput sa cant in diferite festivaluri, cum era „Cantarea Romaniei“, si la un moment dat imi amintesc cum imi spuneau toti „Uau, esti supertalentat, tu o sa faci treaba buna, o sa pleci afara!“. Si incepusem sa ascult foarte multa muzica de afara, si jazz, si rock, as fi vrut sa fiu in America. Ascultam mult si Europa Libera, desi aveam doar 15-16 ani, si toata lumea imi spunea ca tot ce o sa se intample o sa se intample afara, nu in Romania. Si tin minte ca in ’85 trebuia sa plec cu ansamblul in Danemarca, si nu mi-au dat viza.

In ’87 iar nu mi-au dat viza, si in ’88, la ARIA o organizatie, de-asta, a artistilor, a trimis Richard Clayderman o scrisoare ca ar vrea sa colaboreze cu un naist din Romania. Iar el pe-atunci era un superstar. Si am trimis o caseta cu mine si o fotografie. Si tipul m-a ales, dar iarasi nu mi-au dat astia viza. Asa ca eram foarte suparat… Si intr-o seara, stateam la scara blocului, ma uitam la prietenii mei si le-am zis ca vreau sa plec. Ei vorbeau cum ca vor sa se angajeze undeva, la o fabrica, sa aiba legitimatie, ca daca nu aveai de munca pe vremea aia, te arestau. Iar eu mai aveam putin si terminam liceul, si auzindu-i pe ei despre ce vorbeau m-a luat asa, o depresie, si am zis ca las totul balta si plec. M-am dus sus, am luat naiul, si mama m-a intrebat: „Unde te duci, maica?“… „Pai, am o repetitie“, am zis.  Si am plecat, am fugit din tara.

In Grecia am inceput sa cersesc

Marea Dragoste/ Tango: Ai plecat sa iti continui studiile?

DAMIAN DRAGHICI: Nu la asta ma gandeam, fiind copil, am terminat scoala pe cartuse de Kent si pe cafea, ca sa pot sa stau acasa sa cant. Iar cand am plecat, am vrut sa ajung in Italia. De fapt, in America am vrut sa ajung, dar n-aveam cum sa inot pana acolo. Si am plecat spre Timisoara, de-acolo am ajuns in Iugoslavia, si in Iugoslavia am mers pe jos multi kilometri, iar la un moment dat am ajuns in Grecia, nu in Italia.

Dar, de frica sa ma intorc, ca sa nu ma aresteze, nu mai conta in ce tara sunt. Daca nu era o tara comunista, putea sa fie oricare. In Grecia am inceput sa cersesc, in primul an, si presupun ca a avut un impact puternic asupra mea anul ala… De fapt, nu era chiar cerseala, cantam pe la mese, ma duceam prin cafenele. Altii au facut o profesie din asta. Dar pentru mine, fiind un copil, aveam 18 ani si 2 luni, era o mare umilinta, ceva ce te darama. Si iti omoara, intr-un fel, visele, pentru ca noi pe timpul ala gandeam ca-i altfel in capitalism, ca e frumos si au Coca Cola… Si ajungi acolo, in capitalism, si incepi sa cersesti. E urat. Plus ca, in general, cand esti „on the other side“, adica de partea cersetorilor, vezi cealalta fata a oamenilor, vezi cum se poate comporta cineva cu tine pentru simplul fapt ca te duci la o masa si canti.

Unii spun „nu, multumesc“, si pleci, altii pot sa arunce cu ceva in tine, sa te scuipe, si asta te afecteaza. In anul ala, abia puteam sa supravietuiesc. Dupa care am gasit pe cineva in Grecia care mi-a zis: „Tu asta vrei sa faci restul vietii tale?“ Si i-am zis „Obviously not!“. M-a intrebat daca mai cant si la altceva, si i-am zis ca da, la orga. M-a dus acasa la el, am cantat putin la pian, si mi-a propus sa incep sa cant cu el. M-a angajat ca organist, si in cativa ani de zile am devenit cel mai bun keyboard player din Grecia.

Marea Dragoste/ Tango: Dar unde ai cantat?

DAMIAN DRAGHICI: In cluburi. Cantam cu multi cantareti faimosi pe vremea aia si castigam bani foarte buni. Ajunsesem sa castig 400-500 de dolari pe noapte, treizeci de nopti pe luna! Dar s-a intamplat un lucru, prin care cred ca mi-am dat seama de diferenta dintre a fi artist si a fi un simplu „entertainer“, un om care face asta doar pentru bani. A venit un baiat la mine, dupa ce cantasem cu el, si mi-a zis: hai sa facem un concert de jazz, iar tu sa vii cu naiul. Nu mai cantasem demult asa, eu eram deja un simplu organist, cantam in cluburi, iar cluburile erau cum e aici Bamboo, uriase, iar oamenii beau si dansau pe mese…

Dar am vrut, mi-am dat seama ca imi doresc foarte mult sa cant altcumva, sa am concerte… Si am tinut concertul nostru la un teatru mic, undeva, si n-au venit decat fosta mea sotie, un prieten, un portar care era pe acolo si inca cineva… Trei-patru insi au fost in sala. Si, totusi, desi eram doar cateva persoane, a existat ceva care s-a intamplat aici, inauntru, pentru ca oamenii ne-au ascultat. Si in timp ce cantam nu arunca nimeni cu farfurii, nu dansau, nu dadeau din fund, nu beau whiskey si sampanie, cum se intampla, de obicei in cluburi. Si in momentul ala am retrait o amintire din copilarie, era ca atunci, in Romania, cand mergeam si cantam la un festival sau undeva unde eram ascultat…

Iar cand am ajuns acasa, am zis: „Eu nu mai vreau sa cant in club, oricati bani as lua, pentru ca mor daca mai fac asta“. Si m-am apucat iar serios de muzica, pentru ca ce facusem pana atunci nu prea mai era muzica. Asa ca am trimis un demo in Olanda, la o casa de productie, si m-au sunat aia si mi-au zis „Damian, supercool, am vrea sa faci un CD cu noi. Si-ti dam si bani!“. Asta mi s-a parut grozav. Asa ca am plecat in Olanda si am semnat un contract cu Sony Music.

Marea Dragoste/ Tango: Inteleg ca aveai si sotie. Cu sotia ce ai facut? Ai luat-o cu tine?

DAMIAN DRAGHICI: Aveam si sotie pe vremea aceea. Era art designer, tot artist, dar din alt domeniu. Si nu a fost nevoie sa o iau cu mine, pentru ca nu am plecat de tot, stateam si-n Olanda, si-n Grecia. Nu castigam bani multi, dar eram plin de fericire. Si atunci am inceput sa ma dedic iarasi, total, muzicii. Aveam doar 23 de ani, dar studiam incontinuu. Asa ca m-am dus la Conservator, in Atena, si dupa vreo 3 ani cantam doar in cluburi de jazz. Nu era multa lume, ti-as fi cumparat eu tie o bautura doar sa vii. Eram doar 7-8 persoane acolo, cum e de obicei in cluburile de jazz, pentru ca e o muzica de nisa. Si la un moment dat a venit un tip la mine si mi-a zis ca vin unii de la Berklee College of Music, Universitatea de muzica din Boston.

Auzisem de Berklee, ca doar au studiat acolo George Benson, Chick Corea, toti marii muzicieni. Si m-a intrebat daca vreau sa ma duc sa dau examen. I-am zis ca as vrea, dar unii prieteni din Grecia mi-au zis „Bai, tu esti un tigan care canta la nai, cum sa te duci tu la Berklee?!“ Si m-am gandit ca au dreptate, ca eu nu am bani, si un an acolo costa o suta de mii de dolari, sau cam asa ceva, deci am zis ca nu ma intereseaza. Dar tipul asta mi-a zis sa incerc, ca poate iau o bursa, si a doua zi m-a dus si m-a inscris el.

Marea Dragoste/ Tango: Si, uite asa, ai castigat o bursa integrala la Universitatea Berklee…

DAMIAN DRAGHICI: Am castigat, si nu mi-a venit sa cred. Primisem scrisoare oficiala, ca ma asteapta, dar eu m-am trezit tot ca nu pot sa ma duc. Asa ca, peste cateva luni, cand se apropia termenul sa ma prezint, am dat telefon la astia de la Berklee si le-am spus ca nu pot sa ajung la ei, ca n-am bani, nu numai de scoala, dar n-am bani de casa, de masa, ca n-am garant, asa cum imi cereau…

Si ei mi-au zis sa le dau 24 de ore. Si dupa aceea m-au sunat si au zis: „Bine, du-te la ambasada americana.“ M-am dus, si de acolo a iesit consulul general si mi-a zis: „We are very glad to invite you to the United States!“ Si mi-a intins pasaportul cu viza, cu biletul de avion si mi-a spus ca am totul asigurat, casa, masa, garant, tot. A fost, cred, cel mai emotionant moment din viata mea! Cred ca am plans doua ore, dar in asa hal, ca nu puteam sa ma opresc, am facut o criza de nervi… Era un plans amestecat cu ras, si am zis ca am luat-o razna!

Marea Dragoste/ Tango: Ce s-a intamplat cu sotia din Grecia?

DAMIAN DRAGHICI: Atunci ne-am despartit. Ea a ramas in Grecia cu fetita noastra. Cand m-am cunoscut cu prima sotie eram mic, aveam 21 de ani, inca nu ma dezvoltasem din punct de vedere intelectual, nu stiam ce vreau de la viata. Si atunci, dupa 4-5 ani, cand am plecat la Berklee, eram o persoana de 26 de ani care vroia s-o ia pe un alt drum. Valorile mele erau total diferite de ale unui om normal, casatorit, care munceste numai pentru familia lui, eu aveam alte visuri. Asa am ajuns la Berklee si desi acolo se studiau patru ani, eu am terminat studiile intr-un an si doua luni. Dupa care m-am indragostit de cea care avea sa fie a doua mea sotie si m-am mutat la Los Angeles, in cetatea filmului. Si, in 2001, m-am recasatorit.

Marea Dragoste/ Tango: Cu Jennifer Crestol, cea impreuna cu care ai prezentat in Romania Damian’s Fire. Aveai o cu totul alta infatisare pe atunci. Erai foarte frumos si foarte atent cu infatisarea ta…

DAMIAN DRAGHICI: Cei de la PBS mi-au propus sa fac un show pentru ei, iar eu mai intai i-am refuzat, pentru ca eram absorbit in lumea mea, faceam jazz cu prietenii mei. Dar o duceam rau cu banii, traiam de pe o zi pe alta, ma imprumutam sa pot sa mananc, cantari nu erau… Si la un moment dat, era in jurul sarbatorilor, era frig rau, si a fost un Craciun negru total, am mancat paine cu lapte, ca nu aveam altceva. Si stateam de vorba cu prietenii mei, si le-am povestit ca un tip de la PBS imi propusese un concert. Si ei m-au intrebat de ce nu-l fac. Si-atunci am sunat, am spus ca accept sa fac showul, asta insemnand ca accept si o schimbare de look, si de stil muzical, lucruri pe care, initial, le-am refuzat.

Marea Dragoste/ Tango: Cum ati ajuns sa faceti Damian’s Fire, showul acela grandios din Romania? A fost o enorma desfasurare de forte.

DAMIAN DRAGHICI: Ei voiau sa facem un show undeva in lume, dar se gandeau la alte locuri. La Brazilia, la Egipt. Iar eu le-am zis ca as vrea sa vada si Romania. Le-am spus sa venim impreuna aici si, daca nu le place, o sa fac cum vor ei. Si am facut o gramada de aranjamente, sa fie totul bine. Dadeam telefon inainte, sa fie totul pregatit, aranjam cu politia sa ne elibereze drumul, cu bucatarii sa ne faca mancarea dinainte, orice, orice, numai sa le placa, sa se simta bine si sa accepte sa facem spectacolul aici. Aveam emotii enorme, asteptam decizia lor cu inima batand. Si au zis, in dimineata in care plecau din tara: „Damian, noi vrem sa iti spunem… ca ne-am gandit… (si inima mea bubuia)… sa facem showul aici…“


Psihologul mi-a zis: „Go back to your roots!“

Marea Dragoste/ Tango: A urmat o perioada de mare glorie, de nenumarate turnee, de albume peste albume, de spectacole alaturi de cei mai mari cantareti ai lumii. Si, la un moment dat te-ai retras si ai revenit la muzica tiganeasca. Cum ai ajuns la Damian&Brothers?

DAMIAN DRAGHICI: Eram obosit. Nu de prea multa munca, ci de lumea falsului, a petrecerilor alea la care te duci doar ca sa stai, ca trebuie sa stai, de lumea bunurilor astora false, a Grammy-urilor, Oscarurilor, tot glamour-ul asta care iti place la un moment dat, dar de care ajungi, pana la urma, sa te saturi. Chiar nu mai exista deloc substanta, totul e fals. Toate lucrurile astea ma omorasera. Ma despartisem de Jennifer, pentru ca nu mai aveam nimic in comun.

Cu prietenii mei din lumea jazz-ului nu prea mai aveam legaturi. Ei se duceau in alte locuri, eu nu mai aveam nici haine care sa se potriveasca stilului lor de viata. Era un dezechilibru total, iar eu ajunsesem intr-o depresie uriasa. Fara niciun fel de personalitate, mort, fara inflexiuni vocale, fara inflexiuni ale vietii, aproape bolnav. Urmatorul pas ar fi fost sa ajung la faimosul medicament al americanilor, Prozac. Si am inceput sa ma duc la tot felul de psihologi, ei imi spuneau ca am diverse probleme si imi recomandau Prozac.

Dar eu sunt roman si n-am nevoie de asa ceva. Imi spuneam, in sinea mea: eu nu eram deprimat inainte, cand eram sarac si nu aveam bani de nimic, nici de mancare. Acum, am tot ce isi poate dori o persoana, am devenit cineva, am castigat faima, sunt inconjurat de cei mai faimosi oameni. Si totusi sunt deprimat. De ce? Inseamna ca ceva nu e in regula.

Marea Dragoste/ Tango: Si psihologii nu te-au ajutat?

DAMIAN DRAGHICI
: La inceput, nu. Dar intr-o zi ma duc la un psiholog undeva in afara Californiei, la unul care ma astepta cu tigara in mana si cu sticla de whiskey. Eu i-am spus ca nu mai beau, la care el m-a intrebat: pai de ce? I-am spus ca din ‘96, de cand am venit in America, n-am mai baut. „Ar fi bine sa bei ceva“, mi-a zis el. Ok, am raspuns. „Ar fi bine si sa fumezi ceva, un trabuc cubanez“… Am fumat un trabuc. Apoi m-a intrebat: „Nu te simti mai bine?“

Mi-a cerut apoi sa-i povestesc despre muzica tiganeasca, despre tigani… Au trecut 4 ore in care i-am povestit despre toate, iar, la sfarsit, el mi-a zis: Tu n-ai nevoie de medicamente. Go back to your roots. Go back home. (n.r.: Intoarce-te la originile tale. Intoarce-te acasa). Mi-a zis sa traiesc ca ei si voi fi bine. Pe vremea aia lucram cu Quincy Jones si, intr-o seara, el mi-a zis acelasi lucru: „Damian, intoarce-te acasa. Ce-am facut eu pentru negri, ce-a facut Spielberg pentru evrei, asta poti sa faci tu pentru tigani.“

Marea Dragoste/ Tango: Asa a inceput Damian&Brothers.

DAMIAN DRAGHICI: La un restaurant, am pus pe protap patru berbeci si doua butoaie de vin, dupa care le-am spus ca fac un casting pentru o trupa de lautari, si am intrebat cine vrea sa ramana. La inceput voiam sa fac o trupa de 4-5 persoane, dar au ramas 18-20 de oameni. Si am inceput repetitiile, in fiecare zi. Prima luna a fost ciudata, pentru ca am venit si cu un regizor, ca voiam sa fac un film documentar si ma aranjam, eram barbierit si mancam cu furculita, pe cand toti ceilalti erau naturali. Intr-o seara, mi-au spus ca nu mananca. Dupa 8 ore de repetitii lor nu le era foame! Iar un unchi de-al meu mi-a zis: esti tampit, lasa furculita aia si mananca cu mana, ca altfel ei n-or sa manance! Am inceput sa mananc cu mana. Si-am inceput sa vorbesc normal, ca ei. Nu mai aveam timp nici sa ma barbieresc. Si schimbarea a venit de la sine.

Pana la urma, Corina Vintan, cu care am lucrat, de la Ministerul Afacerilor Externe, mi-a propus sa fac un turneu in Europa, sa schimbam perceptia despre rromi. Era chiar inainte de integrarea in UE. Turneul a avut un succes nebun. Eu credeam ca totul o sa dureze 2-3 luni, dar uite ca a durat 3 ani de zile, timp in care am avut 600 de concerte in toata tara, in cluburi. Devenise ceva super trendy. Dar cel mai important lucru e ca am reusit sa-mi revin, sa ma regasesc. Nu cred ca in trei ani am avut mai mult de doua perechi de blugi si trei tricouri. Si am stat numai prin hoteluri. Cred ca din experienta asta am invatat mai mult ca din oricare alta din viata mea. Au fost cei mai minunati trei ani din viata mea.

Marea Dragoste/ Tango: Si, totusi, te pregatesti sa renunti, sa pleci din nou.

DAMIAN DRAGHICI: Asa cum sunt eu construit, cred ca a venit momentul schimbarii. Mi-am dat seama ca nu mai exista aceeasi motivatie. Iar in ultimii trei ani, au fost si excese foarte mari, bautura, tigari. Viata de rockstar din ultimii trei ani a fost prea mult, acum am nevoie de o reimprospatare intelectuala, sa ma linistesc putin si apoi sa compun altceva, muzica clasica, jazz, sa ma duc inapoi la visul ala pe care l-am oprit in ‘99.

Recunosc, si aspectul fizic m-a ajutat in cariera

Marea Dragoste/ Tango: Si cand mai ai timp de viata personala? Ai un succes nebun la femei. Cum alegi pe care o iubesti si pe care nu, pe care o iei de nevasta si pe care nu?

DAMIAN DRAGHICI
: Nu vreau sa mai aud de casatorie. Dar, cine stie, cum spun americanii: Never say never. Cand aratam cum aratam inainte, am avut succes, evident, dar, pentru ca sunt un muzician adevarat, ma intrebam ce rol joaca aspectul fizic in toata povestea asta, ce rol are luxul? Recunosc, si aspectul fizic m-a ajutat in cariera. Totusi, in ultimii trei ani, cat am avut barba, mi-am dat seama ca succesul nu are de-a face neaparat cu felul in care arati, ci mai degraba cu comportamentul, cu charisma, cu stilul de viata.

Referitor la iubire, si eu ma indragostesc, dar de la a fi indragostit pana la a avea o relatie sunt niste intrebari existentiale pe care trebuie sa ti le pui in legatura cu persoana aia. In afara de chestia care se intampla in orice relatie, intr-o jumatate de ora, o ora, doua, cand ma trezesc cu persoana asta la micul dejun, despre ce vorbim? Ce comunicam? Exista doar atractia sexuala sau exista si ceva mai profund? E mai important ce se intampla in timpul zilei decat noaptea, cum e in meseria noastra, a artistilor.

E usor, in lumea noastra, sa cazi prada tentatiilor de o noapte. Asta se intampla pana la o varsta, dupa care incepi sa vrei mai mult de la persoana cu care esti. Eu nu cred ca am avut timp in ultimii trei ani sa dau o sansa unei relatii. Am fost atat de bine integrat in Damian&Brothers, incat, daca s-a lipit cineva de mine, a inceput si s-a terminat ca o simpla aventura. Dar actul sexual nu inseamna o relatie.

Marea Dragoste/ Tango: Dar asta nu contrazice intr-un fel sangele tau, nu-ti doresti si tu sa ai multi copii, sa ai o familie a ta?

DAMIAN DRAGHICI: Daca nu i-am facut la 18 ani, ca alti colegi ai mei care, la 39 de ani, cat am eu, au deja nepoti, crezi c-o mai fac acum? O am pe fata mea din prima casatorie, care are 17 ani. E in Grecia. E foarte bine, e la liceu si e foarte frumoasa. A fost anul trecut la concertul meu de la Arene. Ea nu canta, studiaza ceva care nu e pentru artisti, filologie germana. Avem o relatie foarte buna, iar eu sunt genul de tata super trendy, cu care merge intr-un club si nimeni n-o intreaba de buletin, stiu cine e, doar e fii-mea.

I-am zis sa nu ma minta, asa cum o minte pe maica-sa, si sa fumeze si sa bea daca asta vrea. Nu zic ca e bun exemplul pe care il dau, dar e mai bine sa lasi copilul liber. Am vazut oameni care le interzic copiilor multe lucruri, dar ei fac si mai rau, cand stiu ca fac ceva interzis. Atunci cand ii oferi tu, nu mai e fructul oprit. Cu mine si colegii mei, merge prin cele mai hip cluburi, iar daca imi spune ca vrea ceva de la Vuitton sau Hermes, eu stiu ce vrea sa spuna sau, daca nu, intreb o asistenta de-a mea. Parca suntem de aceeasi varsta si asta imi place. Nu ma vad genul ala serios de tata. Mi se pare ca eu insumi sunt inca un copil.

Marea Dragoste/ Tango: Esti un om foarte liber. Exista totusi anumite lucruri care te ingradesc?

DAMIAN DRAGHICI
: Hai sa-ti dau o analogie buna. Stii filmul Pretty Woman? Mai stii care era meseria lui Richard Gere in filmul ala? Cumpara firme in faliment, le crestea si le vindea. Eu, de exemplu, nu pot sa vand Damian&Brothers, pentru ca nu e firma de IT sau altceva, dar preocuparea mea a fost cat am crescut-o. Acum, cand a ajuns unde a ajuns, simt ca e momentul sa caut o provocare noua, altfel ma plictisesc.

Marea Dragoste/ Tango: Legat de proiectul tau cu tiganii, cu promovarea, esti multumit de ce s-a intamplat, de rezultate?

DAMIAN DRAGHICI
: Din punctul meu de vedere, am dat 100% din mine, din tot sufletul meu. Asta e si unul dintre motivele pentru care inchid acest proiect, pentru ca daca as mai sta in el n-as mai da 100% si nu pot sa fac asta, constitutia mea, ca om, nu-mi permite. Trebuie sa dau totul din mine. Am promovat cultura rromilor, am facut foarte multe, nu m-am dat batut.

Marea Dragoste/ Tango: Cum e familia ta, pe cine mai ai aici?

DAMIAN DRAGHICI
: O am pe maica-mea, pe bunica-mea care m-a crescut, pe taica-meu care traieste in Suedia si ceva veri.

Marea Dragoste/ Tango: Si iti ajuti familia?

DAMIAN DRAGHICI: Bineinteles, tinem legatura si, cand pot, ii ajut. Daca au nevoie de ajutor.

Marea Dragoste/ Tango: Ei cu ce se ocupa? Mama ta ce face?

DAMIAN DRAGHICI: Maica-mea nu se ocupa cu nimic, are grija cineva de ea si taica-meu, dupa ce a cantat ani de zile, se ocupa cu afaceri in Suedia.

Marea Dragoste/ Tango: Dar nu-ti lipseste o mare iubire? Destinele marilor creatori au la baza, pana la urma, nu aventuri, ci mari iubiri.

DAMIAN DRAGHICI: Poate ca au existat in ultimii trei ani o persoana sau doua pe care chiar le-am iubit, dar, la momentul respectiv, nu m-au inteles. Cred ca in momentul ala am renuntat, pur si simplu.

Marea Dragoste/ Tango: Chiar asa de usor?

DAMIAN DRAGHICI
: Acum pare usor, dar atunci nu. Eu stiu ca atunci cand te indragostesti sau esti ranit te simti mai inspirat sa creezi muzica, ies alte lucruri din sufletul tau, dar, daca a fost asa usor sa pun capat relatiilor respective, n-au fost mari iubiri. Au existat si in viata mea, fara sa dau nume, niste persoane pe care le-am iubit foarte mult, extraordinar de mult.

Marea Dragoste/ Tango: Dar ai iubit vreodata o tiganca?

DAMIAN DRAGHICI: Nu, o tiganca, nu. Din pacate. Am avut relatii cu orice alte natii, cu grecoaice, evreice, suedeze, nemtoaice, machedoance, dar nu cu o tiganca. Important e ca femeia sa fie inteligenta, sa poti sa comunici cu ea si, bineinteles, sa arate si intr-un anumit fel. Acum, pe de alta parte, dupa experientele mele de artist si de muzician al noptii, m-am obisnuit sa vad ceva frumos. Nu lucrez intr-o banca sau nu sunt contabil. Fara sa fac niciun fel de discriminare, nu e ca si cum vad o femeie in minijupe pentru prima oara si cad in cap.

De la 12 ani, eu cant si vad dansatoare care se schimba in fata mea. Sunt ca un ginecolog, sunt imun la asta. Ca sa ma atraga cineva, trebuie sa existe mult mai mult decat aspectul fizic frumos. Sa existe, in primul rand, o anumita chimie intre noi, sa-mi placa de ea, sa existe o caldura anume. La mine, lucrurile astea chiar se simt. Cand veneau fete pe la concerte, eu ii rugam pe colegii mei sa le spuna ca am treaba, nu vroiam sa stau cu ele, chiar daca erau mari frumuseti, pentru ca simteam ca nu e ce trebuie. Daca nu exista chimie intre doua persoane, nu e nimic. Chimia asta e mai importanta si decat frumusetea sau stereotipurile, si decat orice.

Marea Dragoste/ ango: Spui ca pentru barbat nu conteaza cum arata, ca ai renuntat la fast, la haine…

DAMIAN DRAGHICI: Pai asa e si la o femeie, nu trebuie sa arate ca un fotomodel ca sa-mi placa de ea. Sunt femei carora chiar le sta bine nepieptanate. Ai vazut genul ala de femei in Franta, culte, intelectuale, din zona Montparnasse, carora si cu tigara in mana le sta bine, cu toate ca au degetele ingalbenite si sunt tunse baieteste. Mi s-a intamplat sa ma uit la o femeie de acest gen si sa cad in cap. Imi plac la nebunie femeile nemachiate. Femeia care e machiata discret e ok, dar cea care nu e machiata deloc imi place cel mai mult, pentru ca inseamna ca e increzatoare in ea insasi.

Marea Dragoste/ Tango: Ti se pare ca difera relatiile de aici, din Romania, fata de ce ai vazut tu in lume? Ti se pare ca romancele se poarta altfel cu barbatii lor, fata de ce ai vazut prin alte parti?

DAMIAN DRAGHICI: As putea sa spun un singur lucru care m-a socat: femeile in Romania nu au standarde ridicate in materie de barbati. Am vazut foarte multe exemple in Romania de barbati care nu sunt super sexy, sunt supraponderali, nu sunt deloc atractivi si au la brat femei extraordinar de frumoase. In America, nu prea vezi asa ceva. De obicei, femeia frumoasa are alaturi un barbat decent, atractiv si el, frumos.

Marea Dragoste/ Tango: De obicei, e vorba de bani…

DAMIAN DRAGHICI: Aici, cred ca sunt putin incurcate valorile, cam asta e problema. Dar si la altele, la care nu era vorba de bani, am vazut astfel de cazuri. Mi se pare ca aici sunt doua femei la un barbat si atunci, probabil, nu prea au de ales. Dupa parerea mea, traind atatia ani in State, cred ca in Romania exista mai multe femei frumoase decat barbati frumosi. Asta e un lucru pe care l-am observat de cand am venit si care m-a mirat de multe ori, pentru ca vad niste femei superbe cu barbati urati.

Marea Dragoste/ Tango: Nu te ajuta sa poti sa critici asta si faptul ca tu esti dintotdeauna frumos si n-ai stiut niciodata cum e sa fii urat si sa nu te placa cineva? Ti-a deschis frumusetea anumite usi?

DAMIAN DRAGHICI: Evident, la un moment dat in viata mea, companiile care ma promovau au stiut sa exploateze acest lucru, dar asta doar pentru ca Dumnezeu m-a facut asa, n-am ales eu sa arat intr-un anumit fel. Cred ca am fost mai increzator in mine in ultimii ani, cand am fost neglijent, cu burta, nebarbierit si fara Armani si, poate, am avut mai mult succes decat inainte, cand aratam ca un fotomodel, cu patratele pe abdomen si procentaj de grasime de 6%, imbracat super sexy.

M-am simtit mai increzator in ultimii trei ani decat atunci. Pe de alta parte, e adevarat, managerii si companiile au stiut cum sa ma imbrace, cum sa ma fotografieze, ca sa vanda ei. Meseria lor e sa ma ia, sa ma impacheteze si sa ma vanda la femei. Mie nu mi-a placut asta si mi-am dovedit mie, in primul rand, cu ultimul proiect, ca nu e nevoie doar sa fii cel mai sexy ca sa prinzi. Am prins cu proiectul asta fara sa fiu sexy, am o barba pe care as putea chiar s-o vopsesc, dar nici nu m-a interesat cum aratam. Am la fel de mult succes. Dar nu ma mai intereseaza succesul la femei.
Articol preluat din Revista Tango nr. 52 din decembrie 2009 – ianuarie 2010

  • Credit: ARTISTA PHOTO AGENCY
  • Title: COPYRIGHT 2009: PAUL BUCIUTA/ ARTISTA

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • qQZtLz tovqbkyxmwaj

    xqatbqdpz mai 2, 2011 2:53 am Răspunde
  • Kudos to you! I hadn’t tuhoght of that!

    Aspen mai 1, 2011 11:42 pm Răspunde

Lasă un răspuns la xqatbqdpz Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *