Ruslan Bârlea: Este o fericire să fii artist, pentru că ești mereu altcineva…

de

Este actor și cântăreț de operă, profesor de teatru și dansator, dar, mai presus de încercarea de a-l cuprinde în definiții stă harul lui de artist și de om frumos care îl înconjoară pretutindeni ca o lumină, orice ar face. L-am admirat în distribuția spectacolului Văduva Veselă al lui Andrei Șerban și l-am urmărit cu emoție și bucurie pe scena Operei din Iași și pe cea de la București, făcând un rol-cheie, un rol complex, fermecător, care să-i pună în valoare talentul nesemuit: Njegus.

Fotografii de Paul Buciuta

Alice Năstase Buciuta: Nu este prima dată când jucați în „Văduva Veselă”….

Ruslan Bârlea: Prima dată a fost la Cluj, acum trei ani, în regia lui Tiberiu Simu, care în această distribuție îl joacă pe Danilo. Eu cochetam cu opera și îmi plăcea, am mai făcut niște roluri pe la Opera Română din Cluj, și atunci mi s-a oferit rolul lui Njegus. Am lucrat foarte bine cu el, dar o cu totul altă variantă, clasică, așa cum era libretul. „Văduva” lui Andrei Șerban este cu totul altceva, deși are aceeași muzică. A fost o experiență foarte frumoasă și cu ei. Acolo cântam și Aria lui Njegus, o arie scrisă special pentru un actor care îl juca pe Njegus în Anglia. Era actor, cântăreț și dansator și i s-a scris o arie specială pentru rolul lui și a fost introdusă ulterior în spectacol. Este foarte frumoasă, dar aici, pentru că era prea mare rolul lui Njegus, nu a intrat.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Și dumneavoastră faceți și teatru, și dans, și muzică, și aveți o poveste de viață absolut fascinantă. Meritați o arie nouă!

RUSLAN BÂRLEA: Mulți m-au întrebat ce sunt, actor, cântăreț sau dansator? (râde) Mie îmi place ideea de actor total, cum sunt, de exemplu, actorii americani. Nu am să uit niciodată, l-am văzut pe un actor care îmi este foarte drag, Kevin Spacey, într-un musical, unde cântă, dansează și e un actor genial de dramă și de comedie.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ați fost așa dintotdeauna? Cum erați când erați copil?

RUSLAN BÂRLEA: Când eram copil eram foarte timid. Dacă mă duceam cu părinții sau bunicii în vizită și mă așezau pe un scaun și mă uitau acolo, peste două zile tot acolo mă găseau. Și acum, în viața reală, sunt timid, nu sunt ca pe scenă. Pe scenă și soția mea îmi spune că sunt alt om. Dar când eram copil am făcut o școală de teatru foarte bună, o școală cum se făcea înainte, și am avut niște profesori grozavi, care terminaseră facultatea la Moscova, iar asta mi-a schimbat destinul, căci eu, la început, nu mă gândeam să mă fac actor.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Părinții sunt și ei artiști?

RUSLAN BÂRLEA: Nu, mama este profesoară de chimie-biologie. Toată viața a fost profesoară, a ieșit la pensie și tot nu a lăsat-o în pace domnul director, așa că predă în continuare. Tatăl meu a făcut și el școală, numai că pe timpul comuniștilor era foarte greu la noi, dacă erai român, nu te lăsau să avansezi. În posturile cheie veneau oameni din Rusia. Atunci taică-meu a terminat școala, dar a rămas șofer pe camioane mari. Totuși, o doamnă care făcea teatru la noi în Cahul mi-a povestit despre taică-meu că atunci când era mic, pe la unsprezece, doisprezece ani, era un actor desăvârșit, cânta, dansa, recita. Dar el nu mi-a zis asta niciodată…

Marea Dragoste / revistatango.ro: Deci moșteniți talentul de la tata! Iar frații?

RUSLAN BÂRLEA: Mai un frate și două surori. Sora mea mijlocie, Valentina Winters, care este în America, este una dintre cele mai talentate creatoare de bijuterii. Singură a învățat să le creeze și a făcut din asta o profesie și vinde bijuterii în Statele Unite. Are bijuterii foarte frumoase, din argint, cupru, pietre semiprețioase… A învățat singură să le creeze, iar acum are și o școală, are tutoriale pe internet… Fratele mai mare este inginer, a terminat chimie industrială, iar sora mea cea mică s-a apucat de afaceri. A terminat și ea facultatea la Galați, a făcut economie.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Deci ați studiat în România?

RUSLAN BÂRLEA: Da, toți am terminat facultatea în România. Pe mine toți mă întreabă dacă Ruslan este nume rusesc. Nu, nu este nume rusesc, este nume persan, înseamnă „inimă de leu”. Este din zona Caucazi, a Persiei vechi. Pușkin, când a scris poemul „Ruslan și Ludmila”, a luat personajul din acea zonă. După aceea s-a făcut și opera lui Glinka, „Ruslan și Ludmila”, iar mama mea a văzut filmul cu acest nume și s-a îndrăgostit de personajul din film și de aceea colegele i-au spus, când m-am născut, să îmi dea numele de Ruslan.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Dar este un nume special, într-un fel v-a ajutat acest nume, mai ales ca artist?

RUSLAN BÂRLEA: Da, m-a ajutat. Ruslan este un nume mai rar aici, iar Bârlea mai obișnuit. Stră-străbunicii mei au venit din Ardeal, unde este și un sat cu numele Bârlea. De aceea eu m-am stabilit tot în Ardeal. Mulți mă întrebau de ce nu am rămas la Iași, unde am terminat facultatea, și am venit la Cluj, dar se pare că pe mine m-au tras aici rădăcinile… Aici sunt originile mele.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Tot aici v-ați apucat și de muzică?

RUSLAN BÂRLEA: Mie tot timpul mi-a plăcut muzica. Pe timpul comuniștilor, când eram mic, la radio ni se dădea foarte multă muzică de operă și simfonică. Nu era o tradiție la noi, fiindcă, din păcate, nu exista Operă în Cahul. Era numai un teatru, dar și acela modest… Iar când am terminat facultatea, primul meu spectacol de operă a fost la Cluj. M-am dus la spectacol, dar… am adormit în sală! Suna frumos, dar… (râde). De la al doilea spectacol a început să îmi placă din ce în ce mai mult. Eram entuziasmat, dar aveam foarte mult de lucru în perioada aceea în teatru și nu am avut când să mă ocup de mine ca să îmi dezvolt și alte gusturi. Mai târziu am început să cochetez cu opera, să fac vocalize și am avut niște profesori extraordinari, pe Marius Budoiu, pe Irina Săndulescu Bălan, soția lui Marius Budoiu, Sâmpetrean, la care am terminat masteratul, la canto, la Cluj-Napoca.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Deci v-ați apucat de cântat profesionist mai târziu, aveați peste 25 de ani…

RUSLAN BÂRLEA: Da, mai târziu. Pe la treizeci de ani.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Și se poate? Se spune că trebuie să ai vocea formată din copilărie.

RUSLAN BÂRLEA: Nu este adevărat. Foarte mulți care au început din copilărie au cântat doar până la 25 de ani și pe urmă, gata. Știu multe cazuri în Cluj, din păcate. Se poate prin muncă. Am muncit foarte, foarte mult, recunosc. În fiecare zi făceam vocalize și step. Am învățat singur step, de pe internet. Dar cu muncă zi de zi, cu multă concentrare, a ieșit. Am început să cânt și la Operă. Am debutat în „Turandot”, am cântat Împăratul, în „Flautul Fermecat”, Monostasos, în opereta „Ana Lugojana”, în „Madame Butterfly” și în „Evgheni Oneghin”. Am mai cântat și în multe spectacole de teatru, dar nu cu orchestră și dirijor. Cânt cânt așa, tot timpul am emoții mult mai mari decât la text. Dacă începi să cânți și nu ești atent la dirijor, orchestra o ia înainte și tu rămâi în spate sau invers.

În fiecare zi făceam vocalize și step. Am învățat singur step, de pe internet. Dar cu muncă zi de zi, cu multă concentrare, a ieșit.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Faceți și un antrenament special, sportiv, la sală? V-am văzut pe scenă făcând niște tumbe spectaculoase…

RUSLAN BÂRLEA: De mic îmi plăcea să mă dau peste cap. Nu am făcut sport de performanță. Alergam singur câte zece kilometri când eram în facultate, am făcut arte marțiale, asta m-a ajutat cel mai mult pentru mișcarea scenică, pentru șpagat, pentru datul peste cap. Îmi place mișcarea foarte mult. Sportul este un medicament pentru mine, mă relaxează și mă obosește fizic ca să îmi treacă oboseala psihică. Și teatrul este un antrenament. Dacă vrei să faci bine, trebuie să arzi, cum spunea și domnul Andrei Șerban. Este ca un sport, trebuie să obosești fizic ca să simți că merge bine.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ați mai lucrat cu maestrul Andrei Șerban sau este prima întâlnire?

RUSLAN BÂRLEA: În 2003 a venit și a făcut un workshop la Cluj-Napoca timp de o săptămână, atunci l-am întâlnit prima dată. Voia să facă „Peer Gynt” la Cluj. A fost extraordinar. Făceam scene din „Peer Gynt”. După aceea am făcut „Rock `n` Roll” de Tom Stoppard în 2007, cu Daniela Dima și Andrei Șerban. Daniela ne-a coordonat mai mult, pentru că Andrei lucra în paralel la „Don Juan” tot la Cluj-Napoca. Am avut norocul și plăcerea să joc alături de el chiar în premieră. S-a îmbolnăvit actorul principal și a intrat în acel rol Andrei Șerban. Și am jucat împreună! A fost o întâlnire foarte frumoasă… Pe urmă nu ne-am mai întâlnit, o vreme. Dar vara trecută, eram în Turcia, în concediu cu familia… Primesc un telefon, dar nu răspund. Primesc al doilea telefon în decurs de un minut. Nu am răspuns. După aceea al treilea, al patrulea… Și am răspuns, într-un sfârșit. Era doamna Jeni de la noi, de la Teatrul Național din Cluj-Napoca, colaboratoarea lui Andrei Șerban, care mi-a spus că m-a sunat Andrei Șerban, care voia să vin la Iași să dau o audiție pentru Njegus, să facem „Văduva Veselă”… Am vorbit și cu Beatrice Rancea la telefon… Cum m-am întors, am venit și am dat audiția. I-a plăcut foarte mult și atunci s-a concretizat această colaborare extraordinară pentru mine.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce este greu când lucrați cu Andrei Șerban?

RUSLAN BÂRLEA: Este greu, până se așază lucrurile. Pentru noi, actorii, cred că este mai puțin greu, pentru că noi suntem obișnuiți cu ritmul acesta de lucru. Iar mie mi-a plăcut foarte mult această muncă intensă. A fost ca în cantonament. Am fost la Iași, după aceea la București, am fost izolat de casă, de familie, am putut să mă gândesc numai la text, la cum să fac să fie bine. A doua zi, însă, erau alte intenții, trebuia să facem altfel, după aceea reveneam, apoi iarăși schimbam. A fost o repetiție vie. Pentru mine a fost ca o redeșteptare a instinctelor. Și am primit niște păreri foarte bune, iar asta m-a bucurat foarte mult.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Sunt și actori din alte teatre care au spus că nu au putut să lucreze cu Andrei Șerban.

RUSLAN BÂRLEA: Poate actorii aceia nu au reușit să înțeleagă ce vrea Andrei Șerban sau nu au reușit să ardă, fiindcă, pentru a lucra cu Andrei Șerban, trebuie să dai totul, nu merge cu jumătăți de măsură. Cine nu are antrenamentul sau nu are deschiderea necesară renunță, pentru că i se pare prea greu. Un regizor are o viziune și atunci trebuie să mergi pe direcția lui. Și noi, bineînțeles, venim cu personalitatea noastră, umplem indicațiile cu talentul nostru, dacă îl avem, cu energia noastră, dar trebuie să mergem după direcția regizorului. Și eu m-am apucat de regie, am făcut niște spectacole, cu copiii. Am două trupe de teatru la cele mai mari licee din Cluj, Colegiul Național „George Coșbuc” și Colegiul Național „Mihai Eminescu”, cu care am luat premiul cel mare în ani diferiți, pentru cea mai bună piesă din țară pentru liceeni. Anul trecut am făcut un music hall în limba germană cu 250 de copii, cu figurație, cor… A fost o feerie foarte frumoasă. Am lucrat și cu o trupă de amatori în Bistrița. Deci știu cu adevărat cum stau lucrurile. Este foarte bine să mergi pe mâna regizorului, mai ales că este un regizor care a lucrat cu unii dintre cei mai mari actori și artiști de operă din lume. Nu poate să dea greș.

Unui actor, oricât de talentat, oricât de genial ar fi, i se coboară Duhul Sfânt de maximum două ori în viață ca să simtă inspirația dumnezeiască.

Marea Dragoste / revistatango.ro: V-ați rupt de casă, de familie în tot acest timp… A fost greu, din punctul acesta de vedere?

RUSLAN BÂRLEA: Pentru mine poate a fost puțin mai ușor, pentru că am fost în cantonament, iar soția mea s-a ocupat de copil, de familie, de tot. Am fost privilegiat din acest punct de vedere și îi mulțumesc.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Soția este tot artistă?

RUSLAN BÂRLEA: Nu, este avocată, un avocat foarte bun în Cluj. Dar este un foarte bun critic, știe și ea muzică, a făcut pian…

Marea Dragoste / revistatango.ro: Și copiii vă moștenesc talentul?

RUSLAN BÂRLEA: Am doi copii, un copil din prima căsătorie, Luca, și Dragoș, cu Anca, actuala soție. Luca are nouă ani, în decembrie face zece, iar Dragoș are șase ani. Amândoi mă moștensc, Luca a început să scrie, iar Dragoș desenează întruna și face niște desene și niște sculpturi din plastilină extraordinare. Chiar de curând a văzut la Olimpiadă un sportiv care făcea un exercițiu la calul cu mânere și l-a desenat așa cum era, în aer. Este extraordinar cum a surprins momentul…

Marea Dragoste / revistatango.ro: Când ajungeți după o zi de muncă, de repetiții, de spectacole, mai aveți energie și pentru cei de acasă?

RUSLAN BÂRLEA: Încerc, trebuie să am, pentru că îi iubesc foarte mult. Din păcate pentru Dragoș, îl vedem seara mai mult, fiindcă toată ziua suntem plecați. Câteodată ea ajunge acasă mai târziu decât mine, că stă la birou pentru că are foarte mult de lucru. Trebuie să avem energie pentru cei apropiați, altfel nu se poate. Rolurile vin și pleacă, familia este cea mai importantă. E nevoie și de susținerea familiei. A fost foarte bine pentru mine că am avut această șansă, să primesc susținere din partea familiei.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Inclusiv materială?

RUSLAN BÂRLEA: Da. Dacă stai numai cu salariul de la serviciu, atunci sunt foarte puțini bani. Colaborez cu Opera din Cluj, mai am și trupele de teatru de care mă ocup. Nu sunt remunerat foarte mult și trebuie să mai caut. Am făcut reclame înainte, mai făceam și filme. Dacă muncești și cauți, atunci ai. La sărbători, mai fac și roluri de Moș Crăciun, îmi place foarte mult și nu îmi este jenă să spun asta. Dacă vrei să muncești, găsești. Este adevărat, arta se plătește puțin la noi în țară, dar te poți descurca. Nu m-am plâns niciodată, tot timpul m-am descurcat.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Sunteți în general o fire optimistă sau aveți și căderi, ca orice artist?

RUSLAN BÂRLEA: Am avut și căderi, când mi se părea totul gri, dar încerc tot timpul să mă încurajez și să gândesc pozitiv. Mă gândesc că Dumnezeu te ajută în orice, dacă muncești. Tatăl meu și mama mea au muncit de când s-au născut. Mama și acum, deși a ieșit la pensie, tot muncește. În familia mea soția mea muncește pe rupte. În familia ei, tot așa. Avem acest cult al muncii. Eu cred că noi suntem aici, pe pământ, să acumulăm o conștiință, o energie. Nu cred că se pierde nimic. Cum spune și maestrul în monologul de final, care cutremură pe toată lumea: „Prezentul se petrece clipă de clipă, iar viitorul încă nu a avut loc”. Noi trebuie să construim acest viitor.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Dacă suntem curajoși…

RUSLAN BÂRLEA: Trebuie să mergem mai departe! Mi s-a spus și mie „la vârsta asta te apuci de cântat?”. Nimeni nu credea că o să intru la masterat, că nu am avut nicio cunoștință, nu a fost nici profesorul meu în comisie. Am dat la masterat la canto la 38 de ani și am intrat cu nota 10. Am intrat primul și am intrat cu bursă. Cu timpul mi s-a așezat vocea, sunt tenor liric, cu acute. Am învățat step pentru „Văduva Veselă” din Cluj. A venit maestrul Dumănescu și mi-a spus că a văzut o operă de la New York City Opera cu „Văduva Veselă” și artistul respectiv cânta și dansa în același timp, făcea step. M-a întrebat dacă vreau să fac și eu. I-am zis că nu am făcut niciodată în viața mea, dar am să încerc. M-am uitat pe video prima dată la cum se fac pașii, după aceea pe Youtube. Asta făceam toată ziua, i-am înnebunit pe cei de la teatru, de la Operă. Până la urmă am învățat. Și dansul îmi place la nebunie. Acum șapte ani am dansat și cu prim-balerinii de la Opera din Cluj, chiar în rolul principal.

Marea Dragoste / revistatango.ro: La castinguri pentru filme vă duceți?

RUSLAN BÂRLEA: Da, mă mai duc. Chiar vara trecută am filmat la un film românesc. Am și o poveste tristă, dar cu final fericit, legată de film. Trebuia să fiu eu în rolul principal din „Păcală se întoarce”, în regia lui Geo Saizescu. Prima dată am dat castingul la București. Din două sute și ceva de persoane, am rămas vreo zece. După aceea la Mamaia, la emisiunea Mihaelei Rădulescu, s-a dat proba de actorie acolo, live. Am fost votați în direct de telespectatori. Iar eu am fost votat pentru rolul principal, Păcală. Și regizorul Geo Saizescu voia să fiu eu. Până la urmă, însă, s-a schimbat producătorul, au fost probleme financiare și în noua echipă s-a renunțat la mine ca Păcală, dar m-au păstrat pentru un rol mai mic. Am făcut și un film cu BBC. Am făcut și multe reclame. Eram omul reclamelor cât am stat în București. Am făcut și doi ani de televiziune la Look Tv. Eram co-prezentator la o emisiune de duminică numită „Minunile lui Tămaș”. A fost foarte bine primită. Mi-am realizat cam toate visele. Mai am un vis, sper să se realizeze și acela. Vreau să cânt „Rigoletto”.

Cum spune și maestrul în monologul de final, care cutremură pe toată lumea: „Prezentul se petrece clipă de clipă, iar viitorul încă nu a avut loc”. Noi trebuie să construim acest viitor.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Vă recunosc oamenii pe stradă, nu?

RUSLAN BÂRLEA: Da. Sunt o vedetă locală, mai ales datorită televiziunii. Am spectatori și la teatru, și la operă. Îmi face plăcere, mă bucur că au nevoie oamenii de mine. Am salvat un spectacol, „Ana Lugojana”, la opereta de la Cluj-Napoca. Trebuia să joace dublura mea, dar și-a rupt meniscul și nu a putut să vină. M-am dus și, fără nicio repetiție, am făcut spectacolul. A avut un succes foarte mare.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Credeți că a fi artist vă dă o șansă în plus să fiți mai fericit decât alți oameni?

RUSLAN BÂRLEA: Este o fericire pe moment, pe scenă. Când se termină spectacolul, simți un gol în interior, te simți ca și cum te-ai goli de tot și ești trist. Când ieși de la un spectacol odihnit înseamnă că nu a ieșit bine! Doar când ieși epuizat înseamnă că a fost cum trebuie. Asta e, trebuie să dai toată energia. Dar nu știu dacă te face mai fericit faptul că ești actor. Actoria cred că este o chemare. Înainte să dau la facultate nici nu voiam să aleg teatrul, dar examenele pentru Facultatea de Teatru erau mai repede decât cele pentru Drept și am zis să încerc. Nu mai făcusem teatru de vreo trei ani de zile. I-am căutat pe profesorii mei care stăteau la Chișinău atunci. Am învățat o poezie într-o seară, am învățat să și dansez, să mă mișc. Erau numai două burse pentru România. Și a venit o comisie de la București. Nu îmi dădea nimeni nicio șansă. Aveam doar șaptesprezece ani, eram slab, micuț. Îmi depusese maică-mea actele, nu m-am dus eu, că îmi era rușine, eram timid. Dar am dat examenul și am luat una dintre burse. Am venit la Iași, am terminat facultatea la marii actori Gheorghe Marinca și Dionisie Vitcu. Am învățat foarte mult de la ei. Învăț în continuare. Cum spunea și Andrei Șerban, nu trebuie să ne mulțumim cu ce putem, trebuie să căutăm mai mult și mai mult. Dacă nu cauți, rămâi cu niște stereotipuri, gesturi pe care le repeți la fiecare spectacol… Un prieten de-al meu mi-a zis că m-a văzut în foarte multe spectacole, dar de fiecare dată eram altcineva. Asta înseamnă să fii actor, să cauți personajul, să faci un tic, să îți lași mustață pentru un personaj, de fiecare dată trebuie să fii tu personajul acela. Da, este o fericire să fii artist, într-un fel, pentru că ești mereu altcineva și ești în altă lume de fiecare dată.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Dar Ruslan Bârlea când sunteți?

RUSLAN BÂRLEA: Acasă, acasă nu pot să joc teatru.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Meditați, vă rugați, faceți exerciții?

RUSLAN BÂRLEA: Mă rog la Dumnezeu, cred că numai prin El am reușit să fac ce am făcut și de fiecare dată m-a ajutat. Konstantin Stanislavski spunea în cartea lui, „Viața mea în artă”, că unui actor, oricât de talentat, oricât de genial ar fi, i se coboară Duhul Sfânt de maximum două ori în viață ca să simtă inspirația dumnezeiască. Eu cred că am simțit-o o dată și a fost un lucru extraordinar, dar trebuie să ții minte cum ai avut inspirația și să o conduci, să te menții la nivelul acela. Iar eu am un principiu, vorba lui Danilo din “Văduva Veselă”, dacă ești împăcat cu tine însuți, atunci ești fericit.

 

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *