fbpx

Dan V. Dumitriu: E foarte greu când sufletul îți este într-un loc, iar trupul la mii de kilometri distanță

de

Este poet, textier, compozitor, a cochetat el însuși cu arta interpretării muzicale, de altfel, a debutat cu o chitară pe umăr, cântând muzică folk. Este plecat din țară de treizeci de ani, dar nimeni nu l-a uitat, căci ascultăm, și azi, cu iubire și emoție, cântecele scrise pe versurile lui.

Interviu de Dara Codescu

Marea Dragoste/revistatango.ro: Diminețile tale canadiene își pun de acord pulsul, cu serile românești. Cum e să-ți reglezi respirația între două continente?

Dan V. Dumitriu: Destul de greu. Ca atunci când sufletul îți este într-un loc, iar trupul la mii de kilometri distanță. M-am născut în România și am trăit acolo cea mai mare parte din viața mea. Acolo s-a născut și a crescut poezia din mine, împletită cu prima iubire și ultima deziluzie. Acolo îmi sunt îngropate rădăcinile, dar și o parte din speranțe. E greu să uiți, iar sufletul nu știe despre un alt “acasă”. Tot acolo am visat întâia oară la libertate și, negăsind-o, am plecat prin lume să o caut. Nu știu nici acum dacă am găsit-o.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Mai întâi, ți-a bătut poezia în geam. Ai primit-o în suflet. Curând, și-a făcut loc și muzica. Tinerețea ta a fost marcată de aceste două componente romantice. Le-ai căutat tu sau au venit ele, în așteptarea ta asumată?

Dan V. Dumitriu: Cred că nici nu au venit, nici nu le-am căutat, ci, mai degrabă, erau în mine dintotdeauna. N-am avut altceva de făcut, decât să le las să iasă. Mai cred că ele există în toți oamenii, dar nu toți au curajul să le exprime sau nu și-au construit îndemânarea de a o face.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Cu toate astea, ai absolvit IEFS. Ai ajuns la catedră. După câțiva ani, te-ai întors la prima iubire. Ai lăsat în urmă ariditatea Bărăganului și ai alungat și pustiul din gânduri. Ce a urmat?

Dan V. Dumitriu: A urmat o perioadă destul de întortocheată, în care m-am simțit ca și cum aș fi fost legat între doi cai care aleargă în direcții opuse. Pe de o parte trebuia să-mi practic meseria, pentru a-mi asigura traiul cotidian. Pe de altă parte, încercam să-mi urmez chemarea mea dintotdeauna spre muzică și poezie. Misiune destul de ingrată, pentru că nu aveau nimic de a face una cu alta. Până la urmă, chemarea spre artă s-a dovedit a fi mai puternică.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Când ai plecat din țară, in urmă cu aproape trei decenii, ai încheiat un timp al creației. Compozițiile tale au avut un succes fulminant, multitudinea premiilor obținute o confirmă. Spune-mi cum a curs timpul tău, după ce ai ajuns in Canada! Și, ce culoare are timpul tău de astăzi?

Dan V. Dumitriu: A fost pentru a doua oară în viață când m-am îndepărtat de adevărata mea chemare și nu mi-a fost ușor. Am coborât din nou în banalul cotidian, în viața de rutină a celui obligat să-și câștige pâinea, făcând ceva ce nu-l atrage. Am încercat să-mi uit sentimentele și trăirile interioare, generatoare de poezie, pentru a redeveni un om obișnuit, capabil să se adapteze la condiția dezrădăcinării și să se reclădească în funcție de necesitățile zilnice. Doar de puțin timp am reușit să șterg aproape treizeci de ani de uitare și să mă regăsesc pe mine, cel de altădată, cu sensibilitățile și poezia, care, în ciuda trecerii timpului, au refuzat să mă abandoneze. Am reînceput să scriu și asta îmi face bine. Sper că și celor care mă citesc! Cu muzica, doar mă joc! Din când în când.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Într-un articol publicat recent ai spus că “fericirea este o belea”. Ți-ai argumentat afirmația, în stilul tău bine cunoscut, recurgând la umor. Nu știu dacă umorul tău e folosit ca un scut de apărare sau ca o armă de atac, cert e că cititorul înclină către varianta salvatoare: nefericirea e mai confortabilă. Mă scoți din dilema asta?

Dan V. Dumitriu: Este greu să te scot din această dilemă, câtă vreme eu însumi sunt în ea. În tot ceea ce scriu, evit să dau verdicte, chiar dacă pare altfel. De fapt, sunt niste invitații la discuție, care m-ar putea ajuta, eventual, să găsesc răspunsurile la propriile mele întrebări. Cât despre umor, nu este o armă de atac sau de apărare, ci un mod de a descreți frunțile celor care citesc și a-i face să înghită mai ușor problematica pe care o exprim. Este ca atunci când învelești un remediu amar cu o haină dulce. Am învățat asta de la farmaciști!

Marea Dragoste/revistatango.ro: Ai mai spus că “femeile suferă de nesiguranță cronică”. Ele sunt geloase, posesive și ar face orice pentru a îngrădi libertatea bărbatului din viața lor. Nu ai generalizat, ce-i drept! Tot fără să generalizez, îți amintesc că există bărbați geloși, posesivi și care nu concep libertatea fără frontiere a partenerelor. Situație în care as vrea să știu ce diagnostic ar primi ei?

Dan V. Dumitriu: Dacă ar fi să-ți dau un răspuns simplu, probabil că respectivii bărbați ar arunca după mine cu tot ce le cade în mână. Am să-ți spun doar că, probabil, au nevoie de un tratament serios, cu doze zdravene de educație și cultură, pentru a le crește capacitatea de înțelegere și a le diminua intoleranța față de realitatea feminină.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Ai făcut o diversiune interesantă, dar nu scapi cu asta! Părerea ta, exprimată public, este că “monogamia este o prostie, bazată pe o convenție socială”. În final, iei in calcul o situație greu de ignorat: numărul Evelor este mult mai mare decât cel al Adamilor. În tot contextul ăsta, iubirile acelea unice, totale, irepetabile, pentru un singur partener, mai sunt posibile? Ele rămân doar la stadiul de legendă?

Dan V. Dumitriu: Cele două idei, deși în aparență contradictorii și ireconciliabile, nu fac decât să se susțină una pe cealaltă, dat fiind faptul că a-ți găsi sufletul-pereche nu este deloc ușor și, în căutarea lui, poți comite erori, prin apropierea de o persoană nepotrivită. Afirmația mea cu “monogamia este o prostie” capătă sens.

Faptul că, în acest moment, sunt mai multe Eve decât Adami, nici nu mai este relevant. Situația se poate inversa oricând. Importantă este căutarea, de ambele părți, care nu trebuie să se oprească decât atunci când îți găsești perechea, cu adevărat, ori monogamia constituie o piedică în fața acestei căutări.

Marea Dragoste/revistatango.ro: Invitat fiind la un vlog al lui Andrei Partoș, el te-a numit “îndrăgostitul etern”. Nu ai negat. Ai zâmbit și ai tăcut. E rândul meu să fac o diversiune! Un îndrăgostit etern este cel care are nenumărate povești de dragoste, fără pauză de respirație, sau bărbatul unei singure iubiri, fără sfârșit?…

Dan V. Dumitriu: Fără discuție că vorbesc despre cea de a doua variantă! În realitate, nu poți fi îndrăgostit decât de o singură femeie, cea ideală, fie că ai întâlnit-o deja sau nu. Restul sunt doar încercări, mai mult sau mai puțin reușite. Ca un pictor care face o mulțime de schițe, până să ajungă la tabloul final…

Portrete Facebook si ilustrație photo by Lorenzo Spoleti on Unsplash

 

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • Sarut mana ! O iubesc de mult timp pe Simona. Azi marturisesc ca o iubesc si pe mama ei. aveti un pix spumos! curge misto…

    inginerul din arad octombrie 28, 2020 10:02 am Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.