fbpx

David Bisbal: Andra are o voce incredibilă!

de

Mâine, de la 20:30, telespectatorii vor avea parte de un show formidabil în cea de-a patra semifinală LIVE Românii au talent! Concurenții sunt gata să încânte publicul cu momente pline de originalitate și creativitate, jurații sunt nerăbdători să vadă reprezentații uimitoare, iar Smiley și Pavel Bartoș vor aduce distracția în casele tuturor românilor.
Sergiu Chirilă, Aurora Toma, Cristian Pestrițu, Gabor Orban-Barra, Cătălin Vlad, Mirela și George Spînu, Frații Adrian, Lifestyle, Resciebelle Santiago, Luminița Lupu, Alexandru Lică și Flagrant vor urca mâine pe scena talentului și vor face tot posibilul să obțină cele mai multe voturi din partea publicului și să meargă în marea finală.
Tot mâine seară, românii vor avea parte de surprize de proporții. Yeva Shiyanova, finalista celui de-al cincilea sezon Românii au talent, va prezenta un dans senzual, plin de pasiune cu care va cuceri încă o dată publicul.
Vinerea aceasta, jurata Andra va lansa clipul ultimului single, Without you, pe care îl cântă împreună cu celebrul cântăreț David Bisbal, la ora 18:00, pe canalul ei de Youtube, dar și în emisiunea La Măruță de mâine, unde telespectatorii pot urmări, timp de o oră, și un material exclusiv de la filmarea videoclipului. Andra și David Bisbal vor cânta împreună, pentru prima dată pe o scenă, melodia Without you, la Românii au talent, în cea de-a patra semifinală a show-ului. Cei doi promit să le aducă românilor un moment senzațional și un spectacol memorabil.
“L-am invitat pe David în România pentru a lansa piesa cu un show deosebit și m-am gândit că scena de la Românii au talent este cel mai potrivit loc pentru asta. Oamenii au așteptări mari de la performerii de pe această scenă, iar noi o să le depășim, vă promit.”, a spus Andra.
“Am venit special în România să lansăm piesa care sper să fie hit-ul verii 2016 în toată lumea. Andra are o voce incredibilă și sunt sigur că show-ul de vineri seara va fi spectaculos.”, a declarat David Bisbal.
Românii sunt așteptați vineri, de la 20:30, să fie alături de cei 12 semifinaliști Românii au talent, să-și voteze favoriții, care vor merge în marea finală și vor intra în lupta pentru titlul de cel mai talentat român, la PRO TV.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Stiri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.