fbpx

Defilare de moda cu Naomi Campbell si Kate Moss,la ceremonia de inchidere a Jocurilor Olimpice

de

Top modelele britanice Naomi Campbell, Kate Moss si Lily Cole vor defila pe un podium de moda special amenajat, in cadrul ceremoniei oficiale de inchidere a Jocurilor Olimpice de la Londra 2012.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cele trei supermodele, alaturi de fiica rockerului Mick Jagger, Georgia May, si de fotomodelul Stella Tennant, vor defila pe un podium special amenajat in cadrul ceremoniei de inchidere a Jocurilor Olimpice, ce va avea loc pe 12 august, in Olympic Park din Londra, afirma publicatia britanica Mail on Sunday.

 

Potrivit unor informatii deocamdata neconfirmate, actorul de comedie Russell Brand va participa si el la aceasta ceremonie, unde va interpreta un cover dupa piesa “Pretty Vacant” a trupei Sex Pistols si un cover dupa piesa “I Am The Walrus” a trupei The Beatles.

 

Trupa The Who va inchide show-ul, iar pe scena evenimentului vor urca alti artisti cunoscuti, precum Jesse J., Madness, The Pet Shop Boys, Annie Lennox si Take That.

 

Devenita celebra dupa ce a pozat intr-o reclama din anii ’90 pentru Calvin Klein, alaturi de Mark Wahlberg, Kate Moss este un top model britanic de succes, care a aparut pe copertele a peste 300 de reviste de moda din intreaga lume. Ea este cunoscuta pentru inaltimea sub standardele impuse in lumea modei, pentru aparitiile in numeroase campanii publicitare, pentru relatiile personale zbuciumate si pentru stilul de viata petrecaret.

 

Naomi Campbell este unul dintre cele mai cunoscute si mai bine platite top modele din lume si a lucrat pentru mari creatori de moda precum Ralph Lauren, Versace si Dolce & Gabbana. Ea s-a nascut pe 22 mai 1970, la Londra. Naomi Campbell este de origine jamaicana cu radacini chineze, bunica ei din partea tatalui purtand numele de familie Ming.

 

Prima ei aparitie publica a avut loc la varsta de sapte ani, in videoclipul “Is This Love?” al lui Bob Marley. La 15 ani, cand studia la Italia Conti Academy, Naomi Campbell a realizat un spot pentru marca de automobile Ford. La putin timp dupa aceasta, s-a hotarat sa isi incerce norocul ca model, dand o proba la Elite Model Management. Naomi Campbell a fost primul manechin de culoare care a aparut pe coperta revistei Time si in editiile franceze si britanice ale revistei Vogue.

 

 

MEDIAFAX

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Moda

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.