fbpx

Destăinuiri despre întâlniri pătimașe și lacrimi de dor, pe acorduri de pian, la Dăruiește Românie!

de

 Daniela Nane, Ioana Lupașcu, Teatrul Ambasadorii, soprana Elina Velica și tenorul Alin Stoica, Trupa Publika urcă România pe scenă, vineri, 4 februarie 2022, de la ora 21.00. Promitem că merită să urmăriți TVR Internațional!

„În America, în Philadelphia mai exact, a venit la concert, o familie de români plecată de 30 de ani din țară, oameni care aveau abonament la Filarmonică și care ne-au mărturisit că în nicio seară nu au simțit atât de multă emoție precum la spectacolul nostru, mai ales pe momentele de interpretare la pian susținute de Ioana Lupașcu. Am lucrat foarte bine cu ICR New York și multe asociații ale românilor din străinătate și sper să continuăm colaborarea”, povestește Daniela Nane.

„Spectacolele noastre au fost foarte bine primite în străinătate. În Italia, în America, acolo unde am fost, oamenii erau foarte emoționați. Recitalul de poezie al Danielei Nane și muzica la pian au făcut să curgă lacrimi, de fericire și bucurie, inclusiv în rândul italienilor din Milano, Torino, prezenți la evenimente. Am avut un succes extraordinar”, își amintește Ioana Lupașcu.

 „De 3 ani, avem un studio de producție la Londra. Și am făcut un eveniment superb, chiar în pandemie, cu suportul Institutului Cultural Român din Londra. Am găsit foarte multă deschidere în rândul membrilor echipei Institutului, care au găsit soluții creative, spectacolul ținându-se chiar pe acoperișul clădirii din Belgrave Square, la câteva străzi de locul unde a organizat concertul pe acoperiș celebra trupă The Beatles”, spune Ionuț Ruscior, solistul Trupei PUBLIKA.

 Emisiunea Dăruiește Românie! crede în artiști și muzică de calitate, în întâlniri memorabile cu idoli care pot schimba destine și cu mentori, adevărate modele pentru tinerii noștri. Un astfel de om aducem în casele dumneavoastră. Se numește Christina Todea-Christodoulou și este profesoară, publicistă, stabilită în Cipru.

Absolventă a Secției de Limbă și Literatură Engleză în cadrul Facultății de Filologie – Universitatea București, s-a stabilit, în 1963, la Nicosia. Profesoară de limbă engleză la diverse licee din insulă, redactor-șef al revistei culturale Cyprus Today, editată la Ministerul Culturii până în 2010, traducătoare, a înființat, în urmă cu 26 de ani, Alianța Românilor din Cipru, prima asociație de solidaritate a compatrioților. În anul 2004, pune bazele primei Școli Românești de pe aceste meleaguri, care, în prezent, funcționează în 8 localități și care, în ultimii ani, a fost finanțată parțial de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, oferind copiilor posibilitatea de a-și descoperi identitatea etnică și lingvistică și de a fi educați în spirit românesc.

Pentru Christina Todea-Christodoulou, păstrarea și promovarea valorilor strămoșești este o misiune sfântă, pe care o îndeplinește cu rigurozitate de mai bine de 55 de ani.

Și în această ediție ne continuăm misiunea și vă prezentăm tineri pe care Fundația World Vision România i-a susținut să-și îndeplinească visurile. Vă propunem să faceți cunoștință cu Irina, fost bursier în programul Vreau în clasa a 9-a. A studiat la un liceu din Băilești, județul Dolj, la profilul filologie. A absolvit examenul de bacalaureat cu nota 9,61 și, din octombrie 2020, este studentă a Universității din București, Facultatea de Geografie.

După patru ani în proiectul World Vision România, privesc în urmă cu drag, căci am învățat atât de multe lucruri pentru viață, de la cum să mă feresc de traficanții de carne vie, până la impactul pe care îl au cuvintele asupra altor oameni. Mi-am făcut prieteni noi, am învățat să fiu încrezătoare, să lucrez în echipă, să prețuiesc mai mult prezentul, dar și pe mine, am vizitat diverse locuri și am acceptat că uneori am nevoie de ajutor. Am reușit să mă schimb în bine, să evoluez grație acestui proiect. Mulțumesc!”, semnează, cu recunoștință, Irina.

„Cu artiști precum invitații noștri din această ediție nu obosim niciodată să vedem partea frumoasă a vieții. Seara aceasta de vineri este despre emoție până la lacrimi, despre oameni buni și fapte pe măsură, despre întâlniri pătimașe în urma cărora s-au legat prietenii valoroase și spectacole de repetat și, mai ales, este despre doruri care vă macină inima când sunteți departe de casă. Și această ediție este pentru sufletul dumneavoastră”, crede Carmen Târnoveanu, gazda emisiunii Dăruiește Românie!

Sezonul 7 al emisiunii Dăruiește Românie! Prezintă un spectacol de televiziune, într-un format original de culturetainment, prin care descoperim viața artistică românească și, mai ales, artiștii recunoscuți în străinătate, care au o poveste comună cu românii de peste granițe sau care, ei înșiși, trăiesc sau au trăit experiența emigrării. Ca Ambasador al Copiilor de Pretutindeni, distincție oferită de World Vision România, emisiunea susține și promovează programe educaționale, adolescenții prezentați dovedind că Educația Merită. Artiștii invitați și personalitățile din diaspora cu care ne mândrim, mentori pentru multe generații de tineri, pledează prin mărturisirile proprii pentru accesul la educație și pentru implicarea societății în acțiuni de susținere a procesului de învățământ.

 

Moderator – Carmen Târnoveanu

Editor imagine – Mihaela Chiper

Documentarist&foto&poster maker – Giorgiana Șușurincă Enache

Jurnalist tv – Roxana Segneanu

Director de imagine – Paul Protopopescu

Realizatori – Cristina Leorenț, Carmen Târnoveanu

Producător – Raluca Amzăr

Regizor tv – Manuela Apostol

 

www.facebook.com/DaruiesteRomanie

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.