Iuliana Tudor: Televiziunea e o competitie cu mine insami

Tango: De cand esti in televiziune si de cand esti maritata?

Iuliana Tudor: Anul acesta, in septembrie, fac 10 ani de cand sunt in Televiziunea Romana, iar cu sotul meu sunt casatorita de 8 ani, dar suntem impreuna de 13.

Tango: Cum v-ati cunoscut? Erati deja impreuna, atunci cand ai intrat in televiziune?

I.T.: A fost o intamplare legata de destin, pentru ca ne-am cunoscut in biserica, la slujba de Înviere, acasa, in Baicoi. Eram vecini, dar nu ne stiam. Atunci ne-am intalnit si m-a intrebat, banal, cat e ceasul. Asa s-a legat totul. Numai ca, dupa o saptamana, i-am spus ca ne despartim. Mi-era cumva teama. Este o diferenta de 8 ani intre noi. Mi se parea mult. Apoi, toate gandurile mele erau legate de facultate, de venirea la Bucuresti, de a-mi trai varsta aceea altfel… si mi se parea ca are intentii mult prea serioase pentru cine eram eu atunci. M-a cautat din nou si a complotat cu mama sa vina de ziua mea (implineam 18 ani) cu o surpriza… multe, foarte multe flori. Atunci am ales sa vad ce se mai intampla si am lasat lucrurile in voia lor. Nu mi-am mai propus nimic si, in general, cand nu-mi mai propun nimic, imi ies cele mai bune lucruri din viata mea. Asa s-a intamplat si cu el.

Tango: Si s-a mutat la Bucuresti, sa fie cu tine in timpul facultatii?

I.T.: Nu. S-a mutat in anul IV, cand eu am intrat in televiziune si am hotarat sa raman in Bucuresti. Atunci l-am intrebat daca intentioneaza sa construim ceva impreuna, si daca e asa, sa vina langa mine, la Bucuresti. Hotararea era luata. In trei luni, a gasit o solutie si a venit aici. Asa a fost sa fie.

Tango: Cum il cheama pe sotul tau?

I.T.: Razvan Vacaroiu. Nu port numele lui. Eu fiind deja pe post, am hotarat impreuna sa nu-mi schimb numele, si a ramas asa.

Tango: Cum de ai ajuns in televiziune? Asa iti propusesesi?

I.T.: Deloc. Eram la Tulcea, in perioada aceea cantam muzica populara, mergeam la concursuri. Nu visam sa fac cariera in domeniu, era doar un hobby, dar imi placea sa urc pe scena, sa simt reactia publicului. Atunci, intamplarea a facut sa fiu sunata de profesoara mea de canto, care-mi spunea ca Televiziunea Romana organiza chiar in ziua aceea un concurs de prezentatori care se termina la ora 3 dupa-amiaza. Eram in gara, ma pregateam sa merg spre Ploiesti. Era ora 12. Am gasit un rapid la 12.30, care ajungea in Bucuresti la 14.40. Nu prea am luat in serios episodul, dar se pare ca acela a fost trenul vietii mele. Printr-o minune, cu ajutorul unui taximetrist care, la rugamintea mea a mers nebuneste, am ajuns la timp, am intrat ultima si am dat proba. Dupa care mi-au spus ca imi dau un raspuns intr-o saptamana sau doua. Abia in a treia saptamana m-au sunat sa imi spuna ca peste sapte zile intru in direct. Nu facusem asta niciodata. Am avut la dispozitie o saptamana in care am stat in studio cu un regizor. El mi-a spus cum sa ma asez pe scaun, cum sa ma uit la camera, sa imi imaginez ca vorbesc cu o persoana si sa comunic gandindu-ma ca dincolo sunt oameni. Cam atat! Cred ca m-a ajutat faptul ca nu m-am speriat foarte tare si am luat-o ca pe o joaca. Nicio clipa nu m-am gandit ca povestea aceea o sa aiba o continuare.

Tango: Terminasesi facultatea sau nu?

I.T.: Eram anul IV. Cred ca inconstienta m-a ajutat cat de cat sa fiu la nivelul asteptarilor. Normal, au fost stangaciile primei emisiuni. Mi-a ramas in minte, legat de prima emisiune, ca aveam o bluza cu maneci largi si n-am facut altceva decat sa-mi asez manecile tot timpul. Si, de la lucrurile astea simple, am inceput usor, usor sa-mi dau seama ce inseamna sa faci o emisiune. A avut mare incredere in mine producatorul cu care lucrez si acum, Elise Stan.

Tango: Si Razvan, cel care avea sa fie sotul tau, cum a reactionat?

I.T.: Cred ca nici el nu a luat foarte in serios experienta asta, asa cum n-am luat-o nici eu. Am zis: da, incerc. Dupa 4 ani de Drept, imi doream sa ajung magistrat si trebuia sa imi dau definitivatul. Aveam si o propunere sa raman asistent in cadrul Universitatii, insa ma aflam intr-o perioada in care experimentam, nu eram foarte hotarata sa merg in directia aceea… Fusesem in sala de judecata, in birouri de avocatura, si nu prea ma regasisem acolo. E o lume in care e nevoie de tarie si cinism, lucruri pe care nu le regaseam in mine. Nu sunt facuta pentru asta. Œn plus, nu imi place sa ma vad inchisa intr-un birou ingropata sub hartii…

Tango: In general, crezi ca o iubire la distanta poate sa reziste?

I.T.: Nu cred. Nu cred nici macar in pauze, intr-o relatie. Nu cred in reveniri, nu cred in “ciorbe reincalziteì. Iubirea se consuma in timpul care ii este destinat. Daca e sa fie o perioada mai indelungata, atunci sunt doi oameni fericiti.

Tango: E si cazul tau? Te consideri o persoana fericita?

I.T.: Cred ca sansa mea e chiar asta, ca l-am cunoscut pe sotul meu cand aveam 18 ani. Maturitatea lui m-a ajutat. Am parcurs etape, am crescut si m-am schimbat ca femeie, ca om, ca profesie, toate mi s-au intamplat in astia 13 ani. Cred ca nu e usor pentru un barbat sa se adapteze femeii de langa el, simtind-o ca devine altceva, ca se schimba lucrurile in viata ei, ca i se cere sa fie altfel, ca ii place cum e in noi ipostaze. Si, din punctul asta de vedere, cred ca iubirea asta a fost pusa la incercare de foarte multe ori. Este un tip echilibrat, e omul care ma iubeste si asta mi-e de-ajuns. Cred foarte tare ca primul lucru – dupa iubire – care leaga doi oameni este toleranta. Atat timp cat tolerezi lucrurile care il definesc pe cel de langa tine si nu te straduiesti sa faci din el altcineva, cred ca functioneaza pe termen lung.

Tango: Sotul tau cu ce se ocupa?

I.T.: Nu are nicio legatura cu ce fac eu, lucreaza intr-un domeniu paralel cu lumea mea: este manager intr-o firma de constructii, dar cred ca si acesta e un lucru bun intr-o relatie. Nu cred in iubirile intre oameni care au aceleasi profesii… Mai ales in arta, unde orgoliile sunt mari si, de multe ori, iubirea nu mai e de-ajuns…

Tango: Ce trebuie sa faci in plus fata de o femeie care nu are meseria ta?

I.T.: In primul rand, trebuie sa ai respect fata de tine, indiferent de meseria pe care o faci. In plus, o persoana publica se gaseste in situatia in care trebuie sa aiba grija de perceptia omului care o priveste, dar si invers. Si cred ca am reusit, fara sa pun foarte mult accent pe imagine, sa ma simt bine in ambele situatii. Nu o simt ca pe o corvoada. Cine spune ca nu ii place sa fie in centrul atentiei sau sa fie observat minte… sau are niste probleme de rezolvat cu sine.

Tango: Daca nu ii place, intr-adevar, nu isi alege o asemenea meserie.

I.T.: Sa fim seriosi, ne place foarte tare sa fim in centrul atentiei, dar e un risc, pentru ca te modifica. Si aici depinde mult de oamenii pe care-i ai aproape. Eu am avut sansa de a intalni omul ideal, cea care m-a format, Elise Stan si care mi-a spus inca de la inceput: “Gandeste-te, cand ai un succes, la ceea ce se intampla dupa.”

Tango: Si ce se intampla dupa?

I.T.: Daca ai un echilibru interior, se intampla sa te gandesti ca ai atins un anumit nivel si ca de acolo trebuie sa pornesti catre altul. Daca iti asumi treaba asta, este in regula, dar trebuie sa te gandesti si daca poti. Cu cat esti mai sus, cu atat trebuie sa fii si mai bun, trebuie sa fii in permanenta intr-o competitie cu tine. Asa am si vazut televiziunea, o competitie cu mine insami, care m-a provocat permanent.

Tango: Este una dintre meseriile acelea pe care multi din afara le privesc ca pe ceva fara mare valoare. Ceva ce cred ca poate face oricine.

I.T.: Din interior, pot sa spun ca ceea ce fac este foarte greu, dar, in acelasi timp, pentru cine are la indemana treaba asta e foarte usor. As fi ipocrita sa spun: da, este urias, impovarator. Singurul lucru pe care pot sa-l spun e ca un prezentator de direct e unul pe care nu-l gasesti pe toate drumurile. Eu pentru asta m-am scolit. Sa pot conduce transmisii directe si foarte grele, de la folclor pana la divertisment, social etc. Ca experienta am acumulat de toate si, plasandu-ma in spatii diferite, promovand un mesaj diferit, abordand un discurs diferit, am putut sa ma detasez de fiecare data si sa ma pot reaseza in raport cu fiecare produs.

Tango: E ca la marii actori. Trebuie sa fii la fel de bun in toate: si-n drama si-n comedie. Si-n televiziune e acelasi lucru.

I.T.: Exact. Oamenii cu adevarat talentati pe direct sunt foarte rari. Cel putin, aceia in care eu cred sunt Mihaela Radulescu, Florin Calinescu, Mircea Badea, Horia Brenciu, Teo Trandafir. Pe Teo o admir foarte tare, imi place teribil, e omul pe care l-am urmarit si de la care am invatat sa pretuiesc naturaletea in fata camerelor. Asa am inteles ca singura sansa pentru a “trece sticlaì e sa te “jociì chiar pe tine acolo. Pentru ca, in momentul in care esti in fata camerelor, tendinta e sa devii altcineva. Or, asta cred ca e secretul, n-ai de ce sa fii altcineva. Poate deveni extrem de obositor.

Tango: Totusi, chiar si unii dintre oamenii pe care i-ai enumerat au esuat cumva, au ajuns pe linie moarta.

I.T.: Il auzeam pe Horia Brenciu spunand intr-un interviu ca se simtea zeu. Eh, asta e pericolul: cand simti ca esti atotstiutor, atotstapanitor. Fie ai sansa sa ai langa tine niste oameni care sa-ti spuna ca trebuie sa ramai printre muritori, si eu am sansa asta, fie, tu cu tine, trebuie sa fii extrem de atent la fiecare treapta pe care o urci. E o treaba foarte grea asta cu gestionarea succesului. E similara dependentei de droguri. Poate deveni la fel de naucitoare. Cred ca e nevoie sa ai asteptari de la tine in permanenta. Esti dedat autosuficientei, nu prea mai ai nimic proaspat de oferit.

Tango: Dar care este momentul cand nu mai poti sa apari pe ecran?

I.T.: Cand nu mai ai de oferit nimic. Cand nu te mai poti reconstrui. Si asta tine pana la urma de un exercitiu in timp, cu tine, de autoevaluari in permanenta, sa vezi in fiecare succes minusurile care se cer acoperite.

Tango: Tu detii avantajul celei mai mari televiziuni. Totusi, ai vazut, gloria unei vedete, a unui jurnalist, oricum l-ai numi, se pare ca nu rezista intr-o televiziune mica.

I.T.: E foarte important locul unde te formezi, echipa, oamenii care te iubesc sau nu, atunci cand lucrezi cu ei. Nu poti face singur treaba asta si nu in orice conditii. Eu nu pot sa exist in fata camerelor fara sa stiu ca fiecare om din echipa aia vibreaza la fel ca mine, in legatura cu emisiunea. De aceea, in toti anii din urma, mi-am ales oamenii in care am crezut si am facut o selectie foarte atenta. Nu-mi place sa vad ca am in platou slujbasi. Revenind la TVR, e singurul loc unde se mai face scoala, unde se mai formeaza oameni de televiziune de la zero si unde ai sansa de a invata televiziunea etalon.

Tango: Daca ar fi sa alegi tu un om pe care sa-l formezi, dupa ce calitati te-ai uita?

I.T.: Am facut-o deja. Am ales de la Conservator doua absolvente de nota 10 in care am intuit potential pentru meseria asta si nu m-am inselat. De baza raman inteligenta si creativitatea, apoi viteza de reactie in tot… si cate altele… un dictionar intreg.

Tango: Ai facut si Conservatorul?!

I.T.: Da. Lucram cu oameni de muzica, cu orchestre care canta live si am simtit nevoia sa stiu mai multe la nivel teoretic despre muzica. Si, din dorinta asta de a sti mai mult, am inceput prin a face lectii de teorie cu o profesoara foarte buna, Dana Nistor, si mai apoi am studiat pian cu mama ei, o doamna senzationala, profesoara Marcela Nistor. M-am pregatit doi ani pentru admiterea la Conservator.

Tango: E extraordinar sa ai un asemenea curaj!

I.T.: Da, a fost un curaj. In momentul acela faceam emisiunea “O vedeta… popularaì si stateam in Bucuresti numai doua zile, in rest, eram in deplasari. A fost foarte greu, dar m-a ajutat, recunosc, si intelegerea profesorilor, si faptul ca am avut un dram de talent si au mers lucrurile. Regret ca nu am putut face serios facultatea asta… insa, lucrurile pe care le-am acumulat acolo ma ajuta acum.

Tango: Si cat de greu a fost cu admiterea?

I.T.: Foarte greu, pentru ca am mers la stat, Universitatea Nationala de Muzica. Acolo lucrurile se fac la modul serios si admiterea in sine a fost un examen serios. Ce-am trait la Conservator a fost, insa, o poveste cu totul speciala. Am intalnit profesori de exceptie, pedagogi si oameni exemplari. Œnclin sa spun ca sunt din ce in ce mai rari oamenii ca ei. Cand materia prima e arta, nu te duci ca la scoala. Acolo te duci la o intalnire de spirit, te duci sa te incarci de frumos in atatea forme, intr-un loc unde toata lumea canta… M-am atasat foarte tare de profesorul meu de dirijat, Valentin Gruescu, un dirijor de exceptie, de la care am invatat foarte mult. El formeaza la curs in primul rand oameni si apoi dirijori.

Tango: Ai facut cursurile la zi?

I.T.: Nu, am urmat o forma cu frecventa redusa. Cursuri facute intensiv. Programul de la televiziune nu-mi permitea altfel. Mergeam in timpul anului numai la Dirijat. Mi-a placut foarte tare. Mi-a si spus la un moment dat domnul profesor: “Of, ce dirijor as fi facut eu din tine daca veneai mai desì. A fost o experienta frumoasa…

Tango: Si o sa-ti foloseasca?

I.T.: Imi foloseste deja. Pentru ca lucrez cu muzica si totul pentru mine a devenit muzica!