Stau aici cocotata in Canada si – de groaza ca uit limba si literatura romana si ajung sa scriu ca unii jurnalisti ai timpurilor noastre – cumpar antidotul. Adica opera lor. V-am spus, am descoperit un loc in Toronto unde cineva aduce presa cat de cat romaneasca. La sectiunea „romaneasca“, am pe masa un teanc mic. La sectiunea „cat de cat“, am in brate un teanc mare. Am turtit marcarele din casa sleind cu ele pagini intregi, crucindu-ma dramatic in acest exil plin de surprize-surprize de prin presa, nevenindu-mi sa cred ca, desi s-au intamplat atatea lucruri proaste de cand am plecat din Romania, sunt atatea lucruri bune care nu s-au intamplat.
Colac rece sub pupaza calda
M-a mai podidit o data dezavantajul de a citi Avantaje, iar pierderea colaterala a acestei nesabuinte a constat intr-un antinevralgic din rezerva mea strategica (adusa din Romania) si-o nedumerire inflamata. Cineva a pictat acolo o chestiune la imperativ, zice „Educa-ti partenerul fara ca el sa stie“. Latind rationamentul, recomand urmatoarele: colega, publica-ti articolul fara ca seful tau sa stie! E un sfat bine intentionat, iar cand susur acestea am in vedere urmarea cotonogirii acestor campi: „Imagineaza-ti o lume in care sugestia de a nu mai sforai ca o locomotiva sau de a nu-si mai lasa sosetele aiurea sunt primite cu replica: „Desigur, ce idee buna“ in locul unei priviri lipsite de expresie; sau ca, in toiul noptii, te bucuri de caldura capacului de la toaleta, nu de acel frison de frig atunci cand nimeresti direct pe portelan…“ .
Usturator. |n primul rand, „sugestia de a nu mai sforai“ este la fel de eficienta ca sugestia de a nu mai face pipi niciodata. Stiinta a cheltuit miliarde incercand sa ne scape de sforait, dar aia sunt bani mancati degeaba. Barbatii sforaie in continuare si poti sa le sugerezi cat vrei sa nu mai huruie in somn ca o drujba, demersul e inutil.
A, si locomotivele din ziua de azi nu mai sforaie, mai intai s-a trezit unul Diesel care le-a trecut pe combustibil fin si dupa aia alt destept le-a facut electrice si nu sforaie, doar rag din cand in cand, la semnal. Cat despre ce senzatie de „caldura“ poti obtine de la un capac de veceu, numai cine nu si-a pus pulpa pe colac poate delira astfel. Sau poate are tron imbracat in blanita, ca un caine cu vesta.
Citesc in Bolero, cu inima cat puricele: „Creat de nasul francez Francois Caron, acest parfum contine un ingredient special…“. Uite si un nas care, in loc sa umble pe sus, si-a suflecat narile si-a pus septul la treaba. A stors un papaia si-a suflat un parfum colosal. Mm, sau poate era „nasul“ si-a uitat diacritica, in cazul asta inteleg ca un Godfather a invartit itele pe-acolo si ne-am pricopsit cu-n odicolon maiastru.
Tot Bolero contribuie cu scene thriller la starea mea si asa astenica de-atata lectura periculoasa: „M-au coplesit o liniste si-o pustietate de-a dreptul mormantale“. Sa fie-al dracului ala care a mai inventat alt epitet pentru „liniste“ decat „mormantala“. Ma face de ma trezesc maine cu noaptea-n cap si pana la pranz debitez cel putin treizeci de bucati, sa fie acolo, ca sa scapam de limbajul de furnir.
Nu scap de una, ca dau de alta, la fel de reconfortanta, la fel de-n revista Bolero. Un articol solemn despre „capcanele placerii“: „|n multe cazuri, bolile venerice pot fi de-a dreptul pudice!“. Daca l-a confundat pe „pudic“ cu „pubian“, atunci e ochei, ca macar a nimerit-o cat de cat geografic, daca nu lexical. Dar daca traieste cu impresia ca sifilisul are vreo jena cand se dezbraca de incubatie, atunci in baza asta i-as recomanda omului nostru o legatura de prezervative groase si-o legatura de noroc.
Class, „revista barbatilor care vor mai mult“, se dovedeste revista barbatilor care vor bataie. „Cum sa-ti dai seama ca ea este nebuna“, asa suna un titlu lataret. |n primul rand, pe mine m-a enervat ca a spus „ca este nebuna“ in loc de un ipocrit, dar sanatos „daca este nebuna“. Ca asa privind lucrurile, admiti din start ca ea e nebuna, ceea ce stalceste pe loc dreptul meu constitutional la prezumtia de nevinovatie si nenebunie. |n rest, n-am cuvinte (si credeti-ma, rar mi se intampla sa n-am cuvinte) despre aceasta gafaiala misogina nejustificabila decat prin faptul ca momentul cel mai glorios al unui barbat e ala in care poate da vina pe femei pentru viata lui mizerabila congenital.
FHM, alta revista a barbatilor care se considera acest miracol salutar al planetei, o descrie suspect de zaharos pe Alicia Keys: „Plictisitor de talentata, obositor de premiata…“, iar rimele ar putea continua, cotizez si eu cu cateva blande sugestii: ametitor de rafinata, coplesitor de adorata, exasperant de buna fata. Bine, un rand mai incolo FHM stoarce si ciuperca otravita: „|ntre schelalaiturile artistilor de R&B, vocea ei este un dulce binevenit behait“. Aceeasi rimarie cu alta palarie. Ce-i mai simplu decat sa spui ca un cantaret behaie? Poate sa spui, cu un prost gust similar, ca o balerina da din craci.
Se da fraza (din FHM): „Cu o floare si un pont nu se face revolutie, iar cu o frumoasa si multi dinozauri, greu isi schimba lupul naravul, dar si-l schimba“. Am citit asta de exact 63 de ori si de fiecare data am inteles altceva. Admit ca as putea fi incapabila spre a pricepe sensibilitatea de borangic a acestor fosgaieli de limbaj si de logica. Dar nici n-am putut sa adorm pana nu am analizat sintactic, morfologic si stilistic, ca la teza. Era vorba de Daciana Sarbu, ea era frumoasa. „Dinozaurii“, alta lemnosenie preferata a jurnalistilor, sunt in politica, in administratie si la Festivalul de muzica usoara Mamaia, din cate mi s-a spus. Dar atunci cine-i lupul? Dumnezeu sa-l ierte pe Toma Caragiu, ca stia cine e vrabiuta si cine e elefantul, dar nu-l putea identifica pe bursucul-cu-par-rar-de-la-serviciul-financiar. N-am gasit alta rima.
Sa revenim la oile, caprele si gafele noastre
Despre Ashanti, nazdravana revista FHM povesteste de ramai lat: „Micuta, plinuta, sexoloasa, nu e atat de aseptica precum colega ei de breasla, Keys. |i face chiar placere ca, din cand in cand, sa-si arate nurii…“. Ca sa nu mai vorbim de ce placere ii face redactorului de la FHM, dar nu despre asta trancanim acum. Cantacioasa, sexoloasa si talentoaica fata a incaput pe mana unui redactor care scrie cum vorbeste Tatae de la BUG Mafia. Sau o fi chiar Tatae, sub acoperire. Cat despre cat de „aseptic“ esti daca stai incheiat la gat, jurnalistul neamului ar cam trebui sa stie ca gura cara cei mai multi microbi, nu tata, culmea.
Revista Tabu, din capul locului plivita de tabuuri, inclusiv de cel al gurii pacatosului, o descrie amabil pe Irina Pacurariu: „|n schimb cu feminitatea sta suficient de bine“. Adica ma rog, a avut si zile mai bune. Asta e ca aia cu „satisfacator“, calificativ care de fapt inseamna „prost“, desi suna pozitiv.
Apoi in Tabu crapa teava cu sabloane: „Irina Pacurariu face o cariera stralucita povestind in mod unic ceea ce traiesc altii si uneori «musca» din tentatia provocarilor pe care i le ofera viata“. Redactorul ne-a pus ghilimele la „musca“, sa nu ne imaginam cumva ca vedeta musca la propriu si mesteca tentatiile, le inghite, dupa care alea fermenteaza, o baloneaza si e nasol. Dar asa, ghilimelele rezolva digestia.
Mai departe cica: „Eu am reusit doar sa o conturez. Nu vreau sa-mi asum meritul nici de a o umple de laude, nici de a o critica. Si eu, ca si ea, beau cafeaua neagra si spun povesti simple“. Iertati-ma, poate sunt magarita, dar ultima fraza mi-aduce aminte de bancul cu iepurasul care mormaie: „Ei, ce sa fac, curat pusca si vorbesc prostii“. Cat despre „meritul de a critica“ pe cineva, nici n-am stiut ca exista. |n cazul asta am sa mi-l autoatribui, daca tot critic pe toata lumea in rubrica asta, numai pe mine nu. Doamne, ce frumoasa-i viata cateodata!
Zice dupa aceea ca Irina Pacurariu „nu e Irinuca, cea cu caprele din povestea lui Ion Creanga, dar spune povesti uimitoare, desprinse cu talent si profesionalism din realitatea noastra si uneori pare la fel de incapatanata ca si patrupedele mai sus amintite.“. |n primul rand (asta ca sa-mi trag sufletul meu socat pana vorbim de patrupedele alea) daca mai aud undeva asta cu „talent si profesionalism“ incep sa arunc cu obiecte. Va implor, spuneti-mi orice, puneti-ma sa ascult „Dragostea din tei“ de o suta de ori la rand, si cu Haiducii, si cu O-Zone, soptiti-mi la ureche o zi intreaga „prietenii stiu de ce“ sau cantati-mi melodia de la „Surprize, surprize“, dar va implor scapati-ma de scama asta cu talentul si profesionalismul, e un butuc verbal care ma capiaza!
Altminteri, sa revenim la caprele noastre. Dragalasenia figurinei de stil prin care doamna Pacurariu e asemanata bucolic cu capra-n tarc e absolut duioasa. Daca-mi permite duduia redactor o mica sugestie, ca-s mai batrana ca ea, ar fi putut scrie o fraza si mai incarcata de substanta despre vedeta TV: „Pare la fel de incapatanata ca patrupedele mai sus amintite, dar din fericire nu pare si la fel de raioasa“.
Crema (de corp a) societatii si bobocul cu ras galgait
Rubrica de „Beauty“ a revistei Tabu se screme sa gaseasca giumbuslucuri romantice nemaivazute, ca atare iata ce-a crescut in pagina cu Clarins: „Personajele sunt vesele, ca un trandafir in gradina…“. La momentul asta, am facut bubite de invidie, pentru ca trandafirii mei din gradina nu sunt veseli, n-a ranjit unul toata ziua, da’ ce-am ajuns sa ma rog de ei sa deschida gura? Alti trandafiri cum plesnesc de voiosie si ai mei stau ca niste lisite botoase? Cred ca ma intorc in Romania, patria trandafirilor care castiga alegeri, rad de le plesneste vena de la cap si dupa aia pierd alegeri.
Dar ia lasati-ma in pace cu trandafirul, ca am dat de alt boboc in Tabu: destainuirile unui gay. Baiatul povesteste cu nesat despre vicisitudinile vietii: „Prostie mare, am avut niste intalniri cu adevarati BARBATI care aratau mai femei ca mama, deci prea feminin pentru gustul meu“. Bag de seama ca redactorul a lasat spiciul asa cum s-a scurs el din gandul homosexualului, fara ajustari, in asa fel incat hurducaielile de logica, gramatica si sex ale eroului narator au scapat in pagina in forma bruta, ca un bidon de titei. Mie acest gay imi era simpatic (mai ales ca traiesc intr-o tara in care ei au voie sa se cunune), dar cand a adus vorba de maica-sa am avut o senzatie ca atunci cand dadeam cu unghia pe tabla, la scoala. Ce alaturare, ce asociere… Oare am sa mai fiu capabila sa fac sex vreodata fara sa ma gandesc la mama lui? Nu, nu trebuie sa ma mai gandesc la mama lui. Doamne, ce-am facut?! Asta e ca aia: „Gandeste-te la orice, dar nu te gandi la zebra!“. Pun pariu ca toata ziua ai sa te gandesti la zebra.
Tabu mi-a reamintit dulcele grai de-acasa, unde la mine in Titan se vorbea un dialect pur ca branza de la cioban, sanatos ca apa din put. Gasesc intr-un articol consideratii geniale: „|nvat doar cateva replici de intampinare si doua-trei citate de dat pe spate“. Eu am o crema de dat pe spate vara la plaja, dar citate de dat pe spate nu am si cred ca de-aia am spatele un pic cam uscat. Si multumesc, draga Tabu, ca mi-ai dat ideea ca vara, pe buza marii, sa rog un canadian blond si frumos: „Hey, handsome, would you rub my back with these quotes, please?“
Mai zice Tabu: „O femeie poate sa nu fie nici sculator de frumoasa, nici suspect de inteligenta“. Dupa cum un redactor poate sa nu fie nici sculator de talentat, nici suspect de bine platit. Domnul a dat, Domnul (sau domnul) a luat. Mai vad acolo: „Femei care inainte de a fi femei au fost Eve“. Ca si cum Eva era un cocon din care a iesit bunatate de femeie azi, nu era si ea tot o dama bine si goala pusca.
„Operatiile estetice sunt un tratament, o moda, o alegere, dar inainte de toate un drept la evolutie“. Fapt care imi confirma mie teoria cu care am sa si iau Premiul Nobel pentru stiinta: ca maimutele lui Darwin au ajuns oameni prin operatii estetice repetate, dupa cum unii oameni (ca Michael Jackson) au sfarsit acest fascinant ciclu si, dupa multe operatii estetice, au ajuns la loc maimute. Ceea ce era de demonstrat.
„Partea frumoasa a unui drept este ca poti sa uzezi de el sau nu“, mai filosofeaza Tabu. Dar stiti care e partea frumoasa a presei? Ca poti sa scrii sau nu. Dar stiti care e partea mai putin frumoasa? Ca scrii totusi.
Sa va spun ce-am mai citit eu in Tabu: „Pe acel aspect personal regizorii si scenaristii au construit o personalitate, acel aspect personal l-au explorat si pus in evidenta in film si doar astfel, in galeria de Oscaruri au aparut acrite (sic!) de toate formele posibile, cu parul in toate culorile si tunsorile posibile, dar cu aspecte ale sufletului care, transpuse in scenele din film, au facut filmul sa fie unic si ele insele nemuritoare“.
Stati ca ma duc sa beau apa, vin imediat… Gata. Mi se uscase gatul, cascasem gura si omusorul se legana disperat. Nu ocup toata revista acum cu tot ce-as putea scrie despre acest pasaj memorabil, cu toate repetitiile, sontacaielile, panseurile lui Gaga si-ale neamurilor lui Gaga. Nu. Pe mine ma ingrijoreaza sincer doar povestea cu actrite de toate formele, asta pentru ca m-as putea astepta si la actrite in forma de paralelogram, ceea ce inima mea nu cred ca ar putea duce. Cat despre „toate tunsorile posibile“, credeti-ma, asta-i vorba mare. Am tuns o papusa cand eram mica de arata ca un bolnav de tifos, deci cine n-a vazut toate astea sa taca din gura.
Oglinda, oglinjoara, cine-i cea mai pisica din tara?
„Interioara sau exterioara, oglinda este o masura a starii de bine, de bucurie si de stare buna, pe care prezenta ta o produce. Ti-o produce tie insati, cand te gandesti cu drag si compasiune la tine“, mai citesc in Tabu. Pe mine metafizica asta ma omoara cu zile, mai ales ca, dupa grandoarea si onoarea de a ma vedea, vorb-aia, si in exterior, si in interior (care-mi place mai mult, recunosc), ma lovesc cu capul de compasiunea cu care ma holbez la mine, inteleg ca trebuie sa-mi fie drag de mine si sa-mi fie si mila de mine, sa fiu ingaduitoare cu tampeniile pe care le fac, sa ma mangai pe crestet si sa ma asigur de prietenia mea neconditionata.
Ca sa nu va mai povestesc (dar va povestesc totusi) de un alt articol din Tabu, ceva legat de prostia care, daca ar durea, eheeei… Zice: „De fiecare data cand ai ceva in gat mai mare decat dimensiunea unui anticonceptional, doare“. Dupa cum, de fiecare data cand ai in mana ceva mai mare decat un anticonceptional (un mouse, de pilda) doare. |i doare pe cititorii tai.
|n fine, in lada cu umor, chipurile, revista Unica publica o elucubratie care ar putea fi subiect de masterat in psihiatrie: „Jurnalul unei feline“. |n care se insira pe larg, la persoana intai (tineti-va bine de bara!), ce gandeste o pisica. Pas cu pas, miau cu miau. Doamne, mare-i tarlaua ta! Pisica se exprima destul de bine totusi, gramatical vorbind, mult mai coerent decat ziaristii, ceea ce justifica anumite lucruri. „Azi am avut o tentativa de a-mi ucide paznicul“, marturiseste pisica. Ea e chipurile rapita de niste oameni care o chinuie spaland-o cu sampon si dandu-i sa manance numai cereale. Ce sa va spun, m-am tavalit de ras. Acum ca acum, dar astept numarul urmator, in care probabil o sa gasesc facturile la apa, curent si celular ale unui hamster, poezii in ritm iambic si trohaic scrise de un pechinez, precum si panseurile unui papagal (bine, de-astea am mai vazut destule prin presa, ce-i drept…)
sHEpov lqoktwyluvqc
Kewl you should come up with that. Ecxellent!