fbpx

Simona Catrina – Casa Presei (Prea) Libere

de

Niste români stabiliti, ca si mine, in Canada, au deschis la Toronto un magazin numit, fara echivoc, Aprozar. Multa vreme nu i-am sarit pragul, dar de curand am auzit ca au de vanzare inclusiv reviste glossy românesti. Asa ca am fost pana acolo, ocazie cu care m-am mai agatat si de niste rosii paradoxal-daneze, ca daca le-ar importa din România ar costa prea mult.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
(Articol preluat  din Revista Tango nr. 1 – mai 2005)

In cinci minute, imi umplusem portbagajul si imi golisem contul, dar eram multumita ca, daca hrana normala nu prea cumparasem, de-asta spirituala aveam un teanc. La scurt si cuprinzator timp, aveam sa constat ca achizitia mea de presa lucioasa nu numai ca nu-mi procura furnici de placere mentala, dar ma si contraria galopant, ca o ciocolata cu aspartam in loc de zahar. Cat m-am uitat la poze, a fost nostim, mi-am masat retina cu amintiri de-acasa: fite, snobisme, inzorzonare indesata pana-n amigdala cititorului, craci perfecti, buze labartate fara de griji, cosmeticale obscen de bune. Dar cand am trecut la texte, ochii mi s-au dezgogonat a deceptie. Societatea de-acasa pastreaza ceva ranced, de idei stocate in containere proaste. Poate ca de-aici, de la capatul hartii, eu vad lucrurile mai posac, dar ca sa ma si sa va conving ca nu snopesc campii, am sa va povestesc ce-am gasit.

Fir-ar firea sa fie…

Unica are o pledoarie unica. Vrea sa ne convinga mamos ca se cuvine sa acceptam nervii barbatului ca pe o crampa data de natura, ca pe o menstruatie, un herpes la bot sau o iritatie la buric, adica niste lucruri pe care nici nu le poti preveni, nici nu le poti combate, trebuie doar sa astepti sa treaca si gata, viata ta topaie mai departe. De la „promiti ca nu mai pui la suflet“ si pana la „asta-i legea firii“, revista preda niste reguli pe care nici ginecologul nu le mai recita. Pe vremuri, iti mai racneau sa strangi din dinti, sa impingi si sa scoti copilul pe unde e de scos, ca „asta-i legea firii“. Dar azi, cand te vede incretindu-te de contractii, iti mai face o epidurala, iti mai spune ca barbatii sunt dobitoci, orice, numai sa te intarate sa nasti mai cu pofta. Unica naste, insa, tot dupa metoda moasei comunale, cu durerile inabusite in acelasi cearsaf, acasa, unde emanciparea sentimentala a fost sufocata cu perna.

To be or not to see

Chiar mi-era dor de-o parafraza debila dupa Shakespeare si dorinta mi-a fost indestulata. Intr-o revista pe care eu n-am apucat-o cat mai eram in tara, The One, – Lucian Mandruta publica o rumba eseistica despre… mmm… impresarii, artistii si producatorii muzicali din ziua de azi. „Popular sau nu? – asta e intrebarea, cum ar zice domnul acela cu craniul in mana, de-a scris Shakespeare despre el. Hai ca-l stiti, nu trebuie sa mergi la teatru pentru asta…“

Nu mai spun ca in prima propozitie mi-a vorbit cu dumneavoastra si-n a doua cu tu. Sau asa cred, judecand dupa forma predicatelor. Dar de la un tip care se leagana flegmatic in hamacul mistocarelii, asteptam exemple mai putin decolorate. Ca si Adrian Mutu stie ce-a zis Hamlet in „Hamlet“ – si sunt gata sa pariez ca si Jojo. Ca atare, gaselnita e prafuita, naftalinoasa, ca un rebus pentru incepatori.

Il parle d’amour comme il parle des voitures…

N-am fost prea socata ca revista FHM triaza femeile ca pe sticlele reciclabile, dupa aceleasi principii de forma (mai ales de forma…), culoare, textura si butucanosenie. Un oarecare (era sa zic domn) Andrei Dimulescu se tolaneste pe cateva pagini de revista cu un articol („Cat costa o femeie?“) pe care il crede genial, se vede asta dupa stilul miezos, plin ochi de dansul. El descrie pe larg, asa cum n-a facut-o niciodata la scoala, la compunerile pe care i le dadea tovarasa, tipurile de femei pe care trebuie sa le intretii ca sa le ai. „Daca dragostea n-are un pret, ei bine, fiecare femeie reprezinta pana la urma un cost“, retoriceste el sentimentele ca si cum ar fi la Tuca si-ar vorbi despre PIB. Apoi a calculat in euro si lei la cursul zilei cat costa sa ai o „puicuta penala“, o „puria liftata“, o „studenta retardata“ si un „top-model“. Cum le-a invartit el, a rezultat ca e cel mai ieftin sa te combini cu un top-model, fiindca asta nu vrea decat dragoste, ca bani aduce ea. Ca sa iasa fix, fara zecimale, teoria ca fotomodelele sunt fundamentul bombat al societatii, nu studentele, care sunt proaste, puicutele, care sunt vagaboante, sau puriile, care au cearcane. Mitocania articolului e cam slinoasa chiar si pentru FHM, unde redactorii sunt impopistati intr-un misoginism care nu se mai poarta din anii ’80, cand era la mare moda sa nu primesti femei in cenaclu si erai obligat moral sa scrii poezii cu „Fa, iubito, dezboboceste-mi slitul c-o muscatura de buza carnoasa ca o fesa de vitel“. Pana si Cotabita s-a lasat de remarci delirante despre inferioritatea muierii, numai Dimulescu de la FHM cotonogeste campii, in continuare. Poftim! Exact acum, cand scriu, vecinul meu chinez asculta Patricia Kaas: „Il joue avec mon coeur/ Il triche avec ma vie/ Il dit des mots menteurs/ Et moi je crois tout ce qu’il dit“.

Hainuta, om sucit

Revista Viva nu are probleme cu metafizica, ci mai degraba cu fizica, romana si alte materii la care redactorii chiuleau si se duceau la cinema, la „BD in actiune“. Cineva din Viva canta ca „pantalonii trei sferturi sunt versatili“. Nu stiu ce-a crezut redactorul ca inseamna „versatil“, cred ca un fel de versati, inversati, inversatili, inversatinati, nu pricep, dar cred ca habar n-are ca „versatil“ inseamna un OM schimbator, sucit, nestatornic, nehotarat, instabil, care isi schimba usor parerile. Tot din Viva am aflat ca exista „carlionti de succes“, de unde deduc ca ar putea fi si carlionti fatidici, care te pot ruina. Redactorul Dan Bordeianu intreaba, doct: „Nu risti sa devii intrigant, jucand intr-o telenovela?“. La asta am cugetat ceva si o evrika zemoasa mi-a ostoit nedumeririle: a vrut sa intrebe daca nu se teme ca, jucand intr-o telenovela, va intriga, va contraria publicul care, pesemne, il credea numai personaj din Sofocle. „Intrigantii“ sunt cu totul altceva, dar noi sa fim sanatosi. Despre David Beckham, ni se spune ca e „mai gladiator decat Russell Crowe“, cu intentia de a ne sugera ce luptator darz e fotbalistul, ce viteaz, ce erou… Mda, numai ca (una la mana) Russell Crowe nu e gladiator, ci actor. Maximus (personajul pe care il interpreta) era gladiator, asta da… Si (doua la mana) gladiatorii nu sunt nici feti-frumosi, nici eroi cu plete-n vant, ca alde Ulise ori Cidul Campeador, ci sclavi din Roma antica, pusi sa se lupte in arena intre ei sau cu fiare salbatice.

Derby-ul dialectelor botanice

Noi, nerecunoscatorii plecati din tara, „suntem in pericolul de a uita româna“, zic unii, ceea ce eu n-am crezut multa vreme, eram convinsa ca in sira spinarii am gramatica, nu maduva, ca altii. Dar cand am citit Avantaje, revista-unealta a necesitatilor noastre cotidiene, am avut un vertij care mi-a pocit ziua. Vad un titloi: „Catherine Zeta-Jones – superb la superlativ“. Dupa care am lasat revista si m-am apucat sa inghesui cuvantul „superb“ prin conducta gradelor de comparatie, ca sa vad cum ar da si la superlativ. Zic: „superb“ (pozitiv), „mai superb“ – „mai putin superb“, asta ar fi comparativul, asa e, admit ca prin comparatie cu altele suna ca dracu. Apoi am ajuns la superlativ, insa redactorul nu ne-a dezvaluit, of, daca e superlativ absolut, gen „foarte superb“ sau relativ – „cel mai superb“. Doamne, eu credeam ca asta e o greseala, dar daca nu e, veniti sa ma luati de-aici, ca uit româna, limba stramosilor mei, limba in care am rostit primul cuvant, am facut primul pas si-am invatat sa fluier. Tot din Avantaje am mai aflat, cu gura cascata, ca „limbajul florilor se joaca in doi“. Maine ma duc la Oficiul pentru Imigratie sa intreb in cati se joaca limba engleza sau limba franceza in Canada, ca am uitat sa ma interesez.

„Dintii nostrii“ tartru poarta

Fetele si baietii de la Tabu si-au cam prins urechile si fumurile in niste norme simple de ortografie. In introducerea unui articol in care se vorbeste despre albeata danturii, mda…, chiar in sapou, am intalnit formula „dintii nostrii“, care mi-a strepezit cunostintele de gramatica si mi-a umplut de tartru dorul de casa (a presei). Si tocmai cand mi-am imaginat ca o fi fost doar o biata scapare de corectura, am mai dat peste o zbarceala similara ca marime si rusine. Dintr-un subtitlu am aflat ca noutatea de la Tabu „creaza“ dependenta. Asa, cu un singur „e“, ca-n extemporalele de nota 4 ale elevilor de la Mizil. 

Tinerete fara batranete si viata fara de carte

Aflam ceva paranormal despre Anthony Quinn, din revista Viva: „Anthony isi va fi petrecut anii tineretii la periferiile colorate latin din Los Angeles“. Cum adica, soro, „asi va fi petrecut“, care e un viitor anterior, iar ca sa se adevereasca ar trebui ca Anthony sa fie inca in viata, sa fie un pustiulica si sa-si petreaca tineretile in viitor, dar inainte de un oarecare moment… si mai viitor, ca sa zic asa, ca m-ati zapacit de cap!

Tot despre Anthony Quinn ni se deapana ca ar fi „fertilizat natura inconjuratoare, ca un adevarat satir“. Si uite asa a ajuns raposatul actor o intruchipare a unei divinitati cu chip de om, dar tapetat de blana, cu coarne si picioare de tap, ca Uciga-l Toaca! Si care mai era si desfranat si vicios, pe deasupra, ca un satir destoinic, conform definitiei pe care, e clar, redactorul n-o stie nici daca-i pui un bec in ochi. Un adevar echivalent cu tatanele truismelor utilitare, tot in Viva: „Dupa cum am putut afla de la Discovery, daca nu chiar din manualul de geografie, la Polul Nord e intotdeauna frig“. Doamne, bine ca a avut cablu si a prins Discovery, altfel te pomenesti ca scria despre naparlirea focilor in zilele toride de vara.

Personal, mi-a sarit tandara cat colo cand am vazut in Viva ce se spune despre un personaj, ca „a implinit 41 de ani, fara sa arate vreun rid sau vreun semn de batranete“. Cum as spune eu acum: „Redactorul a fost angajat la Viva, pentru ca nu arata nici un semn cum ca n-ar sti ce vorbeste“. Ghicesc totusi ca autorul acestei nestemate are vreo 17 ani, daca la 41 de ani vorbeste de „batranete“. Cand or citi patronii lui, o sa vada el atunci riduri de expresii otravite si riduri de tinerete fara batranete si carte fara de parte.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Revista presei

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.