fbpx

Esther Perel: Spune-mi cum ai fost iubit în copilărie ca să-ți spun cum faci dragoste azi

de

Esther Perel: Putem trăi fără sex, dar nu putem trăi fără să ne atingem. Când părinții nu se ating, ei vor mângâia în schimb câinele, pisica sau copilul. Atingerea este esențială. Privați de atingere, devenim nervoși, deprimați și agresivi. Este o diferență între atingere și sexualitate. Atingerile în sexualitate sunt ceva mai mult, dar există și atingeri fără conotații sexuale, care sunt vitale. Suntem ființe sociale, nu putem supraviețui fără atingere. Din trecutul orfelinatelor din România știm ce înseamnă pentru niște copii să crească fără să fie mângâiați. Dacă acorzi mai mult timp copilului tău decât partenerului este ca și cum i-ai cere să aibă grijă de tine într-un mod în care partenerul nu poate face acest lucru. Unele familii sunt demonstrative, la fel și unele culturi. Dacă luăm ca exemplu un cuplu într-un restaurant, vom număra până la nouă atingeri într-un cuplu de mexicani și numai o atingere la un cuplu de americani. Atingerea are, așadar, și o dimensiune culturală.

Dar la ei acasă? Sunt mulți părinți care nu le spun nici copiilor „te iubesc”, nu le oferă niciun model de iubire…

Esther Perel: Nu cred că este necesară această formalitate vestică explicită de a spune „te iubesc”. Copiii știu că sunt iubiți și fără să li se spună asta, prin faptul că părinții sunt lângă ei când au nevoie. Dragostea parentală se manifestă în foarte multe moduri, poate fi verbală sau materială.

La fel și dragostea în cuplu…

Esther Perel: Poți să îi arăți cuiva că îl iubești construindu-i un raft pentru cărți. Atenția pe care o investesc în acel raft îți spune cât de mult contezi pentru mine. Nu este nevoie să faci declarații ca la Hollywood, dar este necesar un mesaj. Limbajul poate fi unul variat, poate fi sexual, afectiv sau materialist. Fiecare familie are două sisteme, unul al iubirii și unul al puterii. Fiecare relație are un sistem al grijii pentru celălalt și unul al autorității, unul al pedepsei și unul al recompensei. Sistemele sunt universale. Limbajul în care acestea se manifestă diferă. Generațiile de altădată nu resimțeau privarea de atingere, pentru că nu aveau asemenea așteptări. Astăzi observăm când părinții nu se ating deloc, am asimilat acest limbaj. Am dezvoltat noi norme, noi standarde și noi așteptări. Ne dorim să fim iubiți după așteptările noastre romantice. Un buchet de flori în fiecare vineri nu va fi de ajuns, vrem dovezi zilnice. Este o consecință a individualismului. Ce se definea și se hotăra la nivel de comunitate în trecut, astăzi trebuie să decizi singur. Cât muncești, cât dormi, cât de des faci sex, cât de des te rogi, cât mănânci, toate sunt legate de tine. Partenerul a devenit persoana de la care aștepți de toate, de la care aștepți să primești ceea ce înainte depindea de un sat întreg.

Este vreo legătură între viața noastră sexuală ca adulți și felul în care am fost iubiți în copilărie?

Esther Perel: Pentru unii, da. Cred că trecutul emoțional al unei persoane este înscris în corpul său și în modul său de manifestare sexuală. Dar trecutul nu este determinant de fiecare dată. Pentru unii dintre noi poate fi o închisoare, pentru alții, o rampă. Cum ai învățat să iubești? Cu cine? Ai fost un copil protejat sau nu? Ai fost lăsat să experimentezi plăcerea sau plăcerea a fost privită cu suspiciune, tolerată cu dificultate? Ți s-a dat voie să râzi sau să plângi zgomotos? Ți s-a dat voie să ai nevoi sau ți s-a pus că nu-ți trebuie cutare lucru, că ai destule? Dacă ai primit sau primești astfel de mesaje, probabil că nu vei mai avea orgasm la fel de des, pentru că nu îți vei mai acorda destul timp să îți oferi ce ai nevoie, din diverse motive, considerând că ai primit suficient sau că nu mai ai acea nevoie. Ți s-a spus că ești frumoasă sau, dimpotrivă, că ești urâtă și nu doar pentru că nu corespundeai standardelor? Ce etichete ți-au atribuit oamenii? În acest sens aș zice că da: Spune-mi cum ai fost iubit în copilărie și eu îți voi spune cum faci dragoste azi.

Ai spus în conferințele tale că sexul ne poate ajuta să depășim chiar și cele mai neplăcute și mai traumatizante experiențe din viața noastră. Poți să ne explici acest mecanism?

Esther Perel: Când definesc sexul nu vorbesc de ciclul penetrare-orgasm, ci de abilitatea de a experimenta și de a ști să primești plăcerea și conexiunea. Există un motiv pentru care am făcut mereu diferență între sex și erotism. Poți să faci sex și să nu simți nimic, femeile au trecut prin asta secole de-a rândul, nu aici este problema. Preocuparea mea este să simt că trăiesc. Sexualitatea este corelată mereu cu a da viață și a simți că trăiești, pentru că este fizică, spirituală, emoțională, mentală. Când vorbesc despre sex, oamenii se gândesc atât de mult la a face sex, la performanță sexuală, încât îi îngustează semnificația. De aceea am ales să vorbesc mai mult despre erotism, joacă, vibrație, reînnoire, despre a oferi și a primi. Putem distinge oamenii care au supraviețuit unei traume, putem vedea diferența dintre cei care nu au murit și cei care s-au întors la viață. Aceștia sunt cei care pot să facă din nou cele trei lucruri esențiale din punct de vedere erotic și sexual: să își asume riscuri, să iasă din zona de confort nu doar pentru a căuta siguranță, ci și mister și necunoscut, să experimenteze plăcerea fără nerăbdare și precauție, pentru că plăcerea nu poate fi trăită cu frică și nevoie de protecție, ci cu încredere. Încrederea, plăcerea și creativitatea sunt cele trei elemente esențiale care te reconectează cu eroticul.

Putem trăi fără sex, dar nu putem trăi fără să ne atingem. Când părinții nu se ating, ei vor mângâia în schimb câinele, pisica sau copilul. Atingerea este esențială. Privați de atingere, devenim nervoși, deprimați și agresivi.

Există o imagine a sexualității perfecte, în primul rând din pricina filmelor… Cum să ne refacem realitatea propriei noastre sexualități?

Esther Perel: Realizând noi filme… Un film care descrie o poveste reală diferă mult de ce vedem la Hollywood. Hollywood nu face diferență între bunăvoință, excitare și dorință, arată mereu numai fața ei, pe el nu îl vedem, el este un armăsar întotdeauna pregătit. Este ca un ștecher în căutare de priză. Este o poveste absolut catastrofală, demodată. Poate a fost grozavă când oamenii nu experimentau nimic acasă și se duceau la film să viseze cu ochii deschiși. Astăzi, oamenii vor altfel de sex acasă, vor dorință, vor dispoziția potrivită, vor să se simtă doriți. Așadar, au nevoie de noi povești. Trebuie spus oamenilor că, de cele mai multe ori, sexul nu pleacă de la cât de bine arată cineva. Nu ești mereu flămând înainte de masă, dar miroase bine, cineva a pregătit ceva pentru tine, te invită la masă și pofta vine mâncând. Deci se pornește de la bunăvoință, nu din dorință și nici măcar din excitație fizică. Totul pleacă de la un gând. Când zic asta unii oameni reacționează vehement spunând „of, deci trebuie să mă autoconving”, ceea ce este foarte ciudat. Eu nu cunosc oameni care să-și dorească să meargă chiar zilnic la sală. Uneori ți-e greu și nu vrei să te duci, totuși, mulți dintre ei se duc fără chef, dar nu am auzit pe niciunul dintre ei să regrete după aceea că au mers. Oricine înțelege că atunci când joci tenis, trebuie să îți iei echipamentul, să te pregătești, să ai o anumită ținută. Este un întreg ritual. Însă când vine vorba de sex, oamenii se așteaptă să se întâmple pur și simplu. Nu există nicio altă activitate legat de care oamenii să aibă asemenea așteptări nerealiste.

Ce putem face pentru a remedia asta?

Esther Perel: Să schimbăm realitatea. Când vorbesc despre aceste lucruri, lumea înțelege și nu sunt singura care vorbește despre asta. Sunt grupuri care, încet-încet, modifică discursul despre erotism. Feminismul schimbă discursul. Odată cu discursul, se transformă și normele, practicile, așteptările și autoevaluarea. Se petrece o schimbare la nivel social, nu doar individual.

Atunci când joci tenis, trebuie să îți iei echipamentul, să te pregătești, să ai o anumită ținută. Este un întreg ritual. Însă când vine vorba de sex, oamenii se așteaptă să se întâmple pur și simplu. Nu există nicio altă activitate legat de care oamenii să aibă asemenea așteptări nerealiste.

Cum mai poate fi intimitatea un loc în care să ne simțim în siguranță?

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Pagini:  1 2 3

 

Categorii:
Psihologie

Comentarii

  • Otilia Mantelers nu este psiholog, poate verificați înainte de a publica

    Oana septembrie 18, 2016 11:28 am Răspunde
  • Adevărul este întotdeauna la mijloc. Dupa primul episod de infidelitate iti revizuiesti toata viata. Si speri ca faci totul pentru a nu se mai repeta
    Dar ce mai poti face când episoadele se repeta doar din dorinta masculului de a experimenta?

    Daniela septembrie 11, 2016 1:31 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.