Am descoperit-o citindu-i articolele, iar apoi am aflat din ce în ce mai multe despre ReCreation Life, cabinetul de psihologie din Constanța unde oamenii o pot întâlni pe Maria Verdi, medic, psiholog și psihoterapeut cu rezultate excepționale. Așa că un drum până la Constanța a fost un prilej excepțional pentru a o întâlni, într-o dimineață însorită, în Parcul Tăbăcăriei.
Fotografii de Paul Buciuta/ Marea Dragoste
Alice Năstase Buciuta: Când anume facem primele greșeli în raport cu copilul nostru și care sunt acestea, de obicei?
Maria Verdi: Facem greşeli care poartă numele „Uitare”. Funcţionăm pe pilot automat şi uităm că ne-am dorit să fim părinţi, uităm că suntem adulţi şi că pentru copil trebuie să reprezentăm siguranţă, protecţie, afecţiune. Uităm să petrecem timp de calitate cu el. Uităm că în realitatea lui nu banul contează, nu cât de faimoşi suntem. Uităm că suntem oameni şi nu roboţi. Fizic, suntem puţin prezenţi în viaţa copilului, psihic, mental, suntem oriunde, dar nu acasă. Muncim zi şi noapte, uitând că al nostru copil se simte respins, abandonat. Uităm să lăsăm grijile şi stresul departe de copilul nostru. Le aducem acasă cu noi, mai mult, ne expunem copilul la toate frământările noastre. Devenim obosiţi, nerăbdători, agresivi cu copilul nostru. Uităm şi facem aceste greşeli care costă sănătatea psihică şi fizică a copilului, dar şi a noastră. Şi aceste uitări-greşeli sunt făcute permanent. Conştient sau inconştient. Avem momente de trezire la realitate când copilul nu este bine, apoi, reintrăm pe pilot automat. Şi uităm să fim părinți hrănitori.
Nimic nu distruge mai mult un copil decât comparaţia. Fiecare copil este unic şi, comparându-l, îl facem să se simtă necorespunzător. Să se simtă fără valoare. Toată viaţa.
Marea Dragoste / revistatango.ro: În ce perioadă a vieții se pun bazele unei bune relații între părinte și copil? Mulți părinți spun: acum e prea mic, nu înțelege, putem vorbi orice, putem face orice…
MARIA VERDI: Relaţia părinte copil începe din perioada intrauterină. Toate stările mamei sunt preluate de către făt. O mamă echilibrată, conştientă şi responsabilă este foarte atentă la tot ceea ce simte, gândeşte şi acţionează. Poartă în pântece viitorul copil şi trebuie să fie atentă permanent. Dacă în timpul sarcinii femeia a fost expusă la şocuri emoţionale, după naştere, copilul manifestă agitaţie, plâns, boli premature. Bebeluşul somatizează tot ceea ce se manifestă în cuplu, în familie. Până la vârsta de trei ani, creierul copilului înregistrează tot, chiar dacă nu procesează. Sinapsele pe relaţia cu mama, cu tata, sinapsa aferentă familiei, cuplului se formează de la început şi astfel ne programăm copilul pentru viaţa ce va urma încă de când este mic. Pentru succes sau pentru eşec. Copilul învaţă de mic, prin imitare şi observare de la primele modele-părinţii. La fiecare etapă mai adăugăm câte ceva în dezvoltarea lui. Dar scenariul de viaţă este trasat încă de la primii ani de viaţă.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Este justificat vreodată răspunsul „ești prea mic ca să știi asta, nu mă mai întreba!”?
MARIA VERDI: Lumea copilăriei este fascinantă şi misterioasă. Realitatea copilului este total diferită de realitatea adultului. Vine în contact cu foarte multă informaţie şi, de cele mai multe ori, este bulversat de tot ce vede şi aude. Mai ales când adulţii expun copilul la toate problemele casnice. Când refuzăm să dăm un răspuns, copilul se va simţi respins, neimportant. Pentru a nu-l frustra, este corect să coborâm în realitatea lui şi să-i răspundem cu cuvintele pe care el le înţelege, astfel încât să nu-l şocăm. Avem grijă să îl facem să simtă siguranţa, protecţia parentală. Dacă nu vrem să îi vorbim despre ceva trumatizant sau care nu are legătură cu vârsta lui, îl proiectăm în aspectul pozitiv al curiozității, pe înțelesul lui. Nu ne facem că nu auzim, nu îl respingem.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Am auzit de nenumărate ori părinți care spun: băiețelul sau fetița mea sunt agresivi, dar la noi în casă nu au văzut niciodată vreun fel de violență, noi nu ne certăm, nu ne batem. Nu știm de unde a învățat să fie agresiv. Este posibil?
MARIA VERDI: Niciun copil nu se naşte agresiv. Copiii, până la vârsta de 12 ani, manifestă problemele cuplului, familiei. Există agresivitatea activă sau pasivă. Este suficient să audă vorbindu-se tare, cu ton ridicat, iar el simte nesiguranţa. Nu pricepe despre ce este vorba, dar simte pericol. Când este mic, se agită, plânge la zgomote puternice. Lipsa totală de reguli sau, din contră, strictețea, perfecționismul părinților dezvoltă agresivitate la copil. Agresivitatea se învaţă și din jocurile gen ninja, săbii-război, joaca de-a lupta… Tot ce presupune luptă generează violenţă. În momentul în care este certat, bătut, copilul nu înţelege această manifestare a părintelui. Dacă nu va primi atenţia de care are nevoie, va deveni apoi agresiv tocmai pentru a fi văzut, luat în calcul. Agresivitatea este preluată şi de la jocurile din telefon, tabletă, cu care, din păcate, cei mici cresc din primele luni. Şi care ţin loc de părinţi de cele mai multe ori.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Îi comparăm în permanență cu alți copii- cu frații lor sau cu colegii de la școală. „De ce fratele tău poate și tu nu poți? De ce colegul tău ia note mari și tu nu?” În ce contexte comparația poate fi benefică în dezvoltarea copiilor noștri?
MARIA VERDI: Nimic nu distruge mai mult un copil decât comparaţia. Fiecare copil este unic şi, comparându-l, îl facem să se simtă necorespunzător. Să se simtă fără valoare. Toată viaţa. Astfel generăm competiţia. Va alerga prin viaţă pentru a-l depăşi pe cel bun sau frumos, dar mereu va întâlni alţi buni sau frumoşi. Va fi mereu în alertă şi nemulţumit. Există şi varianta în care rămâne blocat într-un trecut pe care nu îl va putea depăşi şi va ajunge un ratat. Nu există beneficiu cu adevărat, doar eşec. La introiectul ”trebuie să fii cel mai bun” copilul comparat învaţă şi munceşte să ajungă cineva pentru a-şi mulţumi părinţii. Poate atinge succesul profesional asociat cu marele gol sufletesc. Şi cu relaţii eşuate.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ok, am pornit greșit, dar dacă realizăm asta, cum reparăm relația noastră părinte-copil? Ce funcționează pentru vindecare și ce nu se mai poate schimba niciodată?
MARIA VERDI: Toate greşelile parentale au devenit sinapse în creierul copilului nostru. Sunt introiecte care le formează scenariul vieţii. Nu putem schimba nimic dacă nu vindecăm comportamentele noastre. Dacă noi nu ne vindecăm, nu reparăm nimic. Nici relaţia, nici copilul nu se va schimba. Copilul are nevoie de dezvoltare personală pentru a învăţa echilibrul emoţional. Acest lucru presupune a o lua de la capăt, a implementa la nivel de câmp inconştient toate aspectele, atitudinile, comportamentele benefice şi durează o vreme, timp în care, noi părinţii, ne schimbăm toate comportamenele care au dăunat copiilor noștri.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Întreb mereu: ce îi putem învăța pe copiii noștri ca să le dăm o șansă în plus la fericire? Cum să-i creștem, ce să le spunem?
MARIA VERDI: Putem învăţa pe cineva doar ce suntem, nu ce ştim. Dacă un părinte este trist, preocupat, agitat şi vorbeşte copilului de fericire este ca atunci când un obez dă lecţii de slăbire. Copiii învaţă prin imitare şi observare. Preiau totul din mediul în care cresc şi se dezvoltă. Pentru a fi fericit ai nevoie să fii, să trăieşti. Fericirea este o stare. Ştiinţa şi toate învăţăturile nu pot preda fericirea. Părintele calm, echilibrat, optimist cu adevărat , transmite prin empatie copilului starea de bine. Dacă tot ce spunem verbal este şi ce gândim şi ce simţim în legătură cu fericirea, dăm şanse copilului la fericire. Când suntem autentici nu avem nevoie de măşti, carapace, ziduri. Suntem fericiţi şi exteriorul nostru este impregnat cu starea noastră interioară.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Care sunt cele mai frecvente probleme pe care le întâlniți la copiii pe care îi tratați? Și care sunt căile de rezolvare care funcționează cel mai des?
MARIA VERDI: Copiii zilelor noastre sunt foarte inteligenţi intelectual. Cauza pentru care apelează la ajutor de specialitate este inteligenţa emoţională precară. Sunt copii perturbaţi de divorţuri, de abandonul parental, de tensiunile din familie sau de la şcoală. Sunt anxioşi, depresivi chiar, au rezultate slabe la şcoală, unii dintre ei nu vor să înveţe, sunt traumatizaţi de sistemul de învăţământ, sunt agresivi cu cei din jur, au o dependenţă de internet, părinţii nu se mai înţeleg cu ei. Sunt unii adolescenţi dependenţi de droguri. Terapia individuală presupune în primă fază crearea siguranţei, protecţiei, apoi terapii centrate pe rezolvarea cauzei care a generat tulburarea de comportament. La grupul de dezvoltare personală devin creativi, sociabili, compasivi, conştienţi de emoţiile pe care le au şi învaţă cum să le gestioneze.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce fel de părinți vin și vă cer ajutorul? Trebuie să fii deschis, evoluat, dornic să fii un părinte mai bun?
MARIA VERDI: Sunt părinţi care doresc binele copilului şi apelează la dezvoltare personală pentru că ei sunt ocupaţi şi vor ca cel mic să fie sănătos minte, trup, suflet. Sunt părinţi care au observat tulburări comportamentale la copil şi îl aduc în terapie. Sunt părinţi trimişi de către şcoală sau grădiniţă la terapie. Sunt părinţi distruşi când descoperă că au un copil dependent de droguri. Este suficient să fii doar un părinte care îşi observă copilul şi îţi dai seamă că este ceva în neregulă. Orice părinte responsabil ia măsuri când observă că tulburarea emoţională a copilului durează o perioadă şi nu dă semne de vindecare.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Cât de des întâlniți părinți care își justifică violența asupra copiilor? Ce argumente au?
MARIA VERDI: Sunt părinţi conştienţi că au greşit. Mare parte din ei. Se simt ruşinaţi şi neputincioşi. Teama de nesiguranţă i-a făcut să devină agresivi. În istoricul lor de viaţă există violenţă. Au fost certaţi, pedepsiţi, bătuţi. Pentru copiii lor îşi doresc tot ce-i mai bun. Nu au ştiut că fac rău copilului şi că agresiunea nu este soluţia. Vor ca cei mici, când vor crește, să fie cineva, să nu se mai chinuie ca şi ei. Cei agresaţi sunt acum agresori. Creierul lor nu cunoaşte alt limbaj. Își doresc și sunt conștienți că trebuie să se vindece ei. Apelează la terapie individuală pentru a-și vindeca trecutul. Sunt și părinți care nu își schimbă comportamentul, nu conștientizează că ei sunt problema și atunci schimbarea în bine a copilului este greoaie.
Putem învăţa pe cineva doar ce suntem, nu ce ştim. Dacă un părinte este trist, preocupat, agitat şi vorbeşte copilului de fericire este ca atunci când un obez dă lecţii de slăbire.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum să facem să ne stăpânim instinctele violente, cum să facem să nu ne trezim, instinctiv, tentați să facem aceleași gesturi ca părinții sau bunicii atunci când suntem nervoși?
Pagini: 1 2
