Monica Radu este o femeie frumoasă, luminoasă, cultă, deșteaptă, care te adună în privirea și în sufletul ei cu o generozitate pe care n-o întâlnești de multe ori în viață. Faptul că e în scaun cu rotile, de douăzeci de ani, e doar un amănunt al unui destin care și-a clădit singur rosturile după o noimă pe care noi, simpli trecători, n-o putem înțelege.
Fotografie din arhiva personală a scriitoarei
Mai întâi i-am scris câteva cuvinte, apoi am întâlnit-o la Târgul de Carte Gaudeamus 2017, unde și-a lansat prima ei carte, și am stat de vorbă, puțin, neștiind ce să adun mai întâi dintre toate poveștile care s-ar fi cerut răstălmăcite în întrebări și răspunsuri.
„Soluția de care avea nevoie pentru producerea exploziei bombei atomice i s-a revelat lui Stanislav Ulan când a văzut cum țâșnește sucul dintr-o portocală zdrobită în mână.
Ce-ar trebui să iasă dintr-un suflet considerat strivit după toate canoanele existenței omenești? „Verticala” – ar spune cineva înțelept, drag mie. Zdrobirea aceasta ar trebui să aibă efectele unei bombe pentru toate acumulările de până acum ar trebui să aleagă cenușa de diamant și să mă facă să descopăr, subit, esența”, scrie Monica Radu în paginile volumului ei de debut, Dantele interioare, carte apărută la Editura Mara Books & Publishing. O carte din ale cărei rânduri nu te poți desprinde, uluit, captivat, emoționat, fascinat, ca dintr-o întâlnire de mare dragoste.
În scurtul nostru interviu, n-am vrut să-i cer să vorbim, iarăși, despre accident și despre cum s-a așezat viața unei fete de 20 de ani, dincolo de el. Pentru a desluși tâlcul, durerea și măreția unei asemenea povești, va trebui să dați la o parte, filă cu filă, Dantelele interioare ale Monicăi Radu.
N-am vrut nici răgaz s-o întreb cât de greu i-a fost să se încumete ea, femeie în scaun cu rotile, soție de preot și mamă a trei copii, să divorțeze, înfruntând gura și oprobriul lumii și amenințarea singurătăților care ne fugăresc pe toți în preajma unor asemenea decizii. Am vrut, poate, doar să mă molipsesc de puțin din lumina și din bucuria ei și să o rog să îmi promită că mă va primi la Cornu, acolo unde trăiește, s-o revăd, s-o cunosc la ea acasă și s-o povestesc data viitoare mai bine, mai pe îndelete.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Simți lansarea cărții tale ca pe o realizare, te poți bucura de izbânda debutului tău așa cum ar merita?
Monica Radu: În primul rând, mi-am făcut mie un cadou cu această carte, dar nici măcar nu mi-am dat seama ce mare va fi acest cadou, pentru că ecourile mi-au depășit așteptările. Chiar dacă eu am avut încredere în text și știam că poate să stea pe picioarele lui, ca să zic așa, totuși, nu m-am așteptat la atâtea reacții pozitive.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Este într-adevăr un text început în perioada de după accident?
Monica Radu: Am folosit un schelet pe care atunci l-am construit, dar este foarte interesant cum s-au legat ideile, în timp, cum s-au conturat intențiile, cum și-au găsit interpretarea momentele acelea, odată cu experiența care s-a acumulat. Toate situațiile de atunci s-au limpezit astfel, încât acum am putut să scriu foarte clar, ca și cum trecuse foarte puțin timp de când se întâmplaseră lucrurile.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Iar lucruri pe care le-ai scris atunci, într-un fel, ai simțit nevoia să le rescrii complet altfel, din altă perspectivă?
Monica Radu: Nu, am făcut doar foarte mici modificări, transcriind, pentru că scriu cu mâna. Și, când transcriu, mai modific, îmi dau seama că uneori repet fraze sau cuvinte. Într-un fel regret toată starea momentului respectiv, care era destul de amorfă atunci și cred că acest lucru se reflectă în carte printr-o lipsă de structură.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Te-ai folosit și de ce ai învățat în prima ta facultate, la filologie, la cum se construiește o carte, un poem?
Monica Radu: Mai degrabă știam ce nu fac cum trebuie, decât ce trebuie să fac. Nu am căutat să mă înscriu într-un model, nu țin la formule fixe și nici nu mă interesează nimic altceva decât emoția, asta cred că este important, să poți transmite emoția de care ai avut tu parte. În orice domeniu, nu doar în scris.
Uneori mă tem că mă aflu într-un glob de sticlă cu peisaj de iarnă; cad fulgi, aici, la mine, și nu știu dacă dincolo de zidul transparent e același anotimp. În globul meu de sticlă e încă anotimpul iubirii mele… (Dantele interioare– Monica Radu)
Marea Dragoste – revistatango.ro: Asta voiai și când erai mică, să te faci scriitoare?
Monica Radu: Nu, nu mi-am propus ceva anume, și m-am întrebat în timp de multe ori care ar fi fost oare vocația mea dacă nu eram în situația asta.
Și în cele din urmă am și ajuns la un răspuns: de fapt, vocația mea este să îmi trăiesc viața asta pe care o am, așa cum o am.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Dar filologia ai ales-o înainte de accident.
Monica Radu: Da, dar știam că n-o să mă fac profesoară, știam că fac școala mea, să acumulez niște lucruri, voiam foarte mult să citesc și voiam și am o direcție. Pe mine Revoluția m-a prins în clasa a IX-a, eram la un liceu cu profil mecanică și am înțeles de atunci că și viața are o mecanică a faptelor, pe care, dacă o urmărești, e foarte simplu să înțelegi unde te situezi. Îmi place mecanica foarte mult, și acum, dar liceul pe care l-am făcut în Câmpina, la Revoluție s-a transformat în liceu teoretic și a început să aibă clase de uman și de real, iar eu am optat pentru uman și m-am trezit deodată cu nouă ore de română pe săptămână… Așa a început totul, cu niște profesori extraordinari, apoi a venit întâlnirea mea providențială cu Aurora Cornu, un adevărat dar pe care l-am primit de la Dumnezeu… Aurora Cornu mi-a spus, la una dintre primele ei veniri în țară: ”Dragă, tu ești scriitoare, eu nu știu de ce pierzi timpul!”. Scrisesem atunci doar vreo cinci pagini, dar am simțit că, dacă am vorba asta, mie mi-e de ajuns pentru toată viața!
Marea Dragoste – revistatango.ro: De ce a venit scrisul acum ca o mirare în viața ta, de ce n-ai scris de la început?
Monica Radu: Realitatea este că m-am căsătorit la 20 de ani, iar în momentul când am hotărât să intru în povestea asta, o parte importantă din mine am dat-o deoparte, am înțeles că nu am ce să caut cu ea, că nu pot să fac echipă cu celălalt cultivând partea asta de afect, care e ceva atât de abstract și de greu de înțeles. Efectiv nu am avut curaj să scriu foarte multă vreme. Ori am scris în franceză, ori am notat doar idei… Și totuși scrisul și-a cerut dreptul, paginile astea am început să le scriu în mașină, apoi să le transcriu pe laptop, iar la început le lăsam cuiva să le păstreze, nu știam ce o să fac cu ele. Dar simțeam și că timpul trece, că sunt blocată, că mă țin închisă, că sunt nefuncțională dacă continui să trăiesc astfel… Și într-o zi duhovnicul meu mi-a spus ca ”Să știi ca Dumnezeu nu face nimic, dacă tu nu ceri nimic! Tu ce vrei?”
Marea Dragoste – revistatango.ro: Și tu ce voiai?
Monica Radu: Să fiu funcțională, să ies din stagnare, să nu mai las timpul să treacă…
Marea Dragoste – revistatango.ro: Starea asta pe care o simțeai avea legătură și cu căsnicia ta?
Monica Radu: Da, era o stagnare, tot timpul așteptam să se întâmple ceva, fără să fac nimic…
Marea Dragoste – revistatango.ro: Între timp ai divorțat, ai avut un curaj pe care multe femei nu și-l asumă…
Monica Radu: Eu am vrut să revin la roluri funcționale și am făcut asta reformulându-mi lista de priorități. Într-o zi, eram extrem de agitată, vedeam că erau treburi pe care nu le mai terminam, într-o casă mare, în care copiii tot timpul cereau ceva, voiau ceva, și atunci mi-am dat seama că de fapt nu văd ceea ce contează cu adevărat. Iar în momentul în care am reformulat lista de priorități totul s-a aranjat, s-a făcut timp pentru toate. Acum, dimineața, cel mai important lucru când se trezește Ilinca e să ne ținem o vreme în brațe, să ne drăgălim. Avem întotdeauna timp pentru asta.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Câți ani au copiii?
Monica Radu: Ilinca e cea mai mică și face zece ani. Ea nu vrea zece, vrea să aibă doar 9, a doua oară, pentru că i se pare că atunci când încep vârstele cu două cifre viața devine mai grea. Ioan, cel mijlociu, are 14 ani, iar Petru, 16. Dar de atunci, de când mi-am dat seama că trebuie să reformulez prioritățile, treptat am reușit să-mi dau seama că nu mă mai pot plânge de lipsa timpului, lucrurile s-au așezat într-o coerență minunată.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Prima ta facultate a fost Litere, Română-Franceză, apoi ai făcut o a doua facultate, la Târgoviște, Științe economice… Cum a fost să treci de la poezie la economie?
Monica Radu: M-am simțit ca în clasa întâi, parcă învățam să scriu! Mi-am dat seama că trebuie să găsesc un fir de legătură între cele două domenii, iar firul de legătură a fost fraza asta: ”Ca să existe o creștere economică și un progres economic, trebuie să se cunoască cele mai noi informații legate de mersul lumii, să fii la curent cu informațiile noi din lumea asta”. Cumva, ideea asta a informației m-a legat de științele economice și le-a dat înțeles.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Ai și serviciu, ai și copii…
Monica Radu: Facultatea a durat trei ani, iar în ziua în care mi-am luat rezultatul la licență, m-am și angajat, în aceeași zi m-am angajat, mai întâi ca traducător. Și, da, aveam deja toți trei copiii.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Iar în prezent faci un Master la Teologie, deja e cea de-a treia facultate… De ce ai ales Teologia?
Monica Radu: Pentru că erau niște acumulări în mine, evident, prin natura situației…
Marea Dragoste – revistatango.ro: Cât de mult te-ai rugat în acești ani, cât de multă nevoie ai avut de rugăciune?
Monica Radu: Atunci, în spital, aș fi vrut să mă rog. Îmi spuneam că sunt într-o situație în care ar trebui să mă rog și eu, dar nu-mi ieșea deloc. Cu timpul, abia, am învățat. Pur și simplu, dacă o faci conștient și e alegerea ta, rugăciunea e un dar pe care ți-l faci.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Poți să îmi spui un lucru simplu pe care l-ai înțeles studiind teologie?
Monica Radu: Eu zic așa, că relația cu Dumnezeu e ca matematica: 1 + 1 fac 2, nu altfel, dacă vrei să accepți asta, bine, dacă nu, este asumarea ta. Pe mine mă interesează relația ta cu Dumnezeu doar dacă vrei să mă introduci în ea, altfel, relația fiecăruia cu Dumnezeu e personală, e a mea cu El. Iar eu, pentru relația mea, vreau să am niște argumente confirmate de Sfinții Părinți – pe care nu știu de ce i-aș contesta eu, din moment ce numele lor și scrierile lor există până acum, după niște sute și mii de ani – pentru mine le vreau, nu ca să conving pe altcineva. E vorba doar de relația mea… Dar pot să spun că studiind ți se dezleagă atât de multe înțelesuri, încât nici nu-ți vine să crezi! E o știință vastă, profundă, despre Dumnezeu, totul ți-e desfăcut pe înțeles, dintr-o dată îți dai seama cum se ține tot mecanismul, pe ce se bazează, pe ce argumente, atât de multe și atât de bine legate între ele.
Ești, știind toate aceste lucruri, mai puternică? Sau ai în continuare momente de cădere, de depresie?
Monica Radu: Eu am ajuns la concluzia că faci depresii dacă îți permiți. Dacă știi că acolo, în preajmă, e cineva pe care te poți baza și care te prinde atunci când cazi. Dar dacă nu ai? E foarte adevărată treaba asta, că fericirea e o opțiune!
Și depresiile un lux care consumă timp pentru vindecare.
Monica Radu: Timpul este cel mai important. Să dai valoare timpului tău, asta încerc să îi învăț și pe copiii mei, să-și caute oameni de la care au tot timpul de învățat și lângă care să nu piardă, ci să câștige timpul.
Precum reperele de pe marginea drumului, la fel vin și trec momentele vieții noastre. Le percepi o clipă în toată intensitatea emoției, și-apoi rămân în urmă înfășurate în toate regretele, făcând inutilă și tardivă orice analiză. (Dantele interioare– Monica Radu)
