Cuvintele de dupa o seara cu Medeea Marinescu si Marius Manole se anunta atat de elogioase, incat nici macar nu te incumeti sa le pronunti. Intr-o lume de sceptici, cum sa strigi: ex-cep-ti-o-nal!!! fara sa te ia lumea de nebun?
Doi tineri se intalnesc intr-o cuseta a unui tren de noapte. E ajunul Craciunului. El e abia parasit de o nevasta care, oricum, il insela. Ea, abia desprinsa dintr-o poveste de iubire cu un barbat insurat, care nu se putea decide daca sa isi urmeze dragostea sau lasitatea…
Medeea Marinescu si Marius Manole joaca superb. Piesa e mai mult decat fermecatoare, replicile te fac sa razi si sa rosesti placut, iar povestea in sine te obliga sa iti amintesti de toate greselile vietii… Asa este “Fa-mi loc!”, o piesa de Anthony Michineau care se joaca, din cand in cand, la Godot…
Fa-mi loc! e o piesa cu un umor tandru, care te farmeca incontestabil. Textul lui Anthony Michineau e captivant si alert, iar jocul celor doi atat de mari si de frumosi actori, asezati in regia lui Radu Beligan, depaseste cu mult granitele oricarei conventii. Razi mult, din tot sufletul, cu ras frumos, care te inalta. Lacrimezi putin, de dor, de uimire, dar presimti si ca o asemenea piesa iti va oferi o mie de intrebari, fara sa te lase sa umbli indurerat in cautarea raspunsului unic.
Doi tineri frumosi, buimaci, venind din vieti si lumi diferite, care mai de care mai uimitor in acceptarea esecurilor sale, se intalnesc intr-un compartiment de tren de noapte. E ajunul Craciunului, cand oamenii isi cauta limanuri calde, insa ei merg spre nicaieri. Si, totusi, vor ajunge exact acolo unde visam sa ajungem cu totii. Iar noi, spectatorii, ii urmam fericiti, bucurandu-ne de miracolul lor si de al nostru, pentru ca si cei care asista primesc in dar, obligatoriu, daca nu o dragoste mare, cu siguranta o seara superba.
Spectacolul se joaca din nou sambata, 28 septembrie, de la ora 22, la Godot Cafe.
P.S. Dincolo de frumusetea textului, de umorul sau nebun, de jocul incredibil al celor doi mari actori, piesa m-a obligat sa-mi amintesc de genul acela de barbati care te fac sa te indragostesti de ei, dar ei nu-si limpezesc vietile. Admiratia ta le da putere, asa ca, daca, satula de incertitudine, te hotarasti sa-i parasesti, ei vor face tot ce le sta in puteri sa nu te lase sa pleci. Sunt cuceritorii, afemeiatii, admiratii de care, printr-un fenomen greu de explicat, se indragostesc toate femeile din preajma. Sunt cei care nu se declara niciodata cu glas tare barbati ai unei singure femei. Pentru ca nici nu pot sa fie. Chiar daca se implica intr-o relatie -uneori se si casatoresc-, vor face in continuare zile fripte si femeii de langa ei, si celorlalte, care vor continua sa fie indragostite si sa spere ca, intr-o buna zi, ele vor fi cele alese sa-l schimbe pe domnul care, pana acum, n-a gasit femeia care sa-l convinga sa devina monogam. Sunt peste tot. Exista cate unul in fiecare clasa de liceu, in fiecare grupa de studenti, in fiecare corporatie sau firma cu pretentii. Foarte adesea el e chiar seful mai multor femei si subordonatele suspina dupa el, unele in taina, altele cu glas mai indraznet. Iar lor le face placere sa auda corul de suspine. E un soi pacatos de om, care se hraneste cu suflete naive. Dragostea lor ii hraneste orgoliul si, ca sa aiba in continuare hrana pentru vanitate, daca ai facut greseala sa le cazi in capcana, nu te vor mai lasa sa scapi si sa-i uiti. Fiecare tacere a ta ii va face sa intre in panica, fiecare retragere ii va ingrijora cumplit, asa ca, de teama ca te-ar putea pierde din echipa, vor scoate, pentru scurta vreme, arsenalul de amabilitati. Iar tu vei ceda din nou si vei reveni la indragosteala ta paguboasa.
Am o prietena care se complace de cativa ani buni intr-o asemenea relatie. Pentru ca e indragostita, ii iarta orice fapta rea barbatului la care viseaza in nestire. Pentru ca e indragostita, fiecare fapta buna, fiecare dragalasenie, cat de mica, o face sa considere ca, totusi, nu s-a inselat, el e barbatul potrivit pentru ea si ca, daca va avea suficienta rabdare, dragostea ei blanda si constanta il va aduce pe calea cea buna. Iar eu incerc in zadar sa ii explic, intr-o mie de feluri, ca nu face altceva decat sa piarda ani din viata. Daca sunt prea vehementa in argumentatie, o vreme ma ocoleste, bosumflata. Daca o las in plata elucubratiilor ei otravite de sperante false, tot ea revine, plangand, sa se vaite de cat de multe indura. Dar, din pacate, am impresia ca nimeni nu se lasa convins prin sfaturi. Ca, mai ales in dragoste, pana cand nu ajungem noi insine la fundul paharului cu umilinte, nu ascultam de cuvintele nimanui. Pana cand nu ne irosim anii pe care-i avem de aruncat pe apa sambetei, nu ne invatam minte si nu ne lasam de investitiile proaste. Iar una dintre cele mai fara de folos sperante este aceea ca un barbat care iubeste mai multe femei deodata va deveni monogam, asezat si fidel, de dragul uneia dintre duduile din palmares. Ei sunt cei care nu te lasa nici sa mori, nici sa traiesti fara ei, dar care nu te vor primi niciodata, cu adevarat, in viata lor. Doar se vor folosi de a ta, in care va trebui sa le faci loc, iar si iar…
