fbpx

Începe UNTOLD! 10 scene, 200 de artiști, o roată enormă și o poveste de Real-Life Fantasy

de

Tărâmul plin de magie și fantezie UNTOLD – care va aduna la Cluj sute de mii de fani între 3 și 6 august 2017 – înseamnă, la cea de-a treia sa ediție, peste 230.000 de metri pătrați în care aproape 200 de artiști vor concerta pe cele 10 scene ale festivalului. Scena principală, DRAGON’S NEST va fi și în acest an cea mai mare scenă a unei producții din România, având dimensiuni impresionante: 100 de metri lățime și peste 35 de metri înălțime. Toate cele 10 scene din festival au câte o poveste și un design deosebit la care au lucrat zeci de arhitecți, ingineri, ilustratori și sute de oameni din echipele tehnice, care au ajutat la montarea lor.

UNTOLD 2017 înseamnă REAL LIFE-FANTASY și se transformă într-o lume magică plină de personaje fantastice. La Foișorul din Parcul Central, festivalierii pot deveni pentru o zi, regi, regine, zeițe, zei și pot lua acasă amintiri din lumea fantastică. Mai apoi pot traversa tărâmul tradițiilor autohtone și pot deveni transilvăneni în 5 pași, la Transilvania All Inclusive. Aici vor descoperi costume populare, motive tradiționale și pot gusta din bucate gustoase.

Fantasy Corner vine cu surprize și dezlănțuie fantezia cu tatuaje henna, glow in the dark, dar și accesorii cu care fanii festivalului devin parte din poveste. Pentru look-ul de festival, designerii români au pregătit colecții capsulă, în serii limitate, care pot să fie achiziționate de la Fashion Story din interiorul Casinoului. Iar pentru a completa ținuta de festival, atât la Fashion Story cât și la Fantasy Corner, stiliștii ne ajuta cu cel mai cool make-up și hairstyling.

Animatori pe picioroange, acrobați, magicieni, zone de poveste și multe surprize așteaptă să fie descoperite sau experimentate în lumea plină de magie UNTOLD 2017.

Una dintre surprizele acestei ediții este DRAGON’ S EYE, o roată de observație de peste 40 de metri, în care participanții se pot urca și pot avea o viziune mai clară și mai largă asupra tărâmului UNTOLD.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.