fbpx

Festivalul “Povesti pentru copii si oameni mari”, intre 17 si 21 decembrie, la Biblioteca Nationala

de

Festivalul “Povesti pentru copii si oameni mari” se va desfasura in perioada 17 – 21 decembrie, la Biblioteca Nationala a Romaniei din Capitala si Ministerul Culturii si Patrimoniului National, si va sta sub deviza “Joaca-te si invata”.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Evenimentul are ca scop educarea, informarea si implicarea copiilor si adultilor din Bucuresti si din zonele limitrofe in domeniul artelor spectacolului si include, pe parcursul a cinci zile, spectacole de opereta si musical ale Teatrului National de Opereta “Ion Dacian”, spectacole de papusi si marionete din Romania si din strainatate, spectacole muzicale, de magie, de teatru, concerte de colinde si o serie de ateliere dedicate artelor spectacolului (jocuri teatrale, prezentare de instrumente muzicale, introducere in butaforie, arta costumului, balet si dans popular sau pantomima), artelor vizuale (pictura, arta foto, modelaj in lut) si ateliere de lucru manual cu tematica sarbatorilor de iarna.

Festivalul se desfasoara sub deviza “Joaca-te si invata” si ofera participantilor posibilitatea de a folosi arta ca mijloc de comunicare, raspunzand, in acelasi timp, unei nevoi acute care se manifesta atat in randul familiilor aflate in cautarea unei oferte culturale de calitate, cat si in randul unor segmente de public care nu beneficiaza in mod curent de o asemenea oferta de spectacole.

Participarea la spectacolele si atelierele din cadrul festivalului este gratuita.

Grupurile organizate din institutii de invatamant au prioritate, dar in limita locurilor disponibile se organizeaza si inscrieri individuale.

MEDIAFAX

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.