L-am întâlnit pe maestrul Petre Sbârcea la Gala de Deschidere a Noului An 2015, la Opera Națională Română Iași, unde a fost invitat pentru o aniversare fastuoasă. Pe 14 ianuarie, maestrul a împlinit 83 de ani de viață și, în aplauzele publicului, a urcat pe scenă pentru a dirija el însuși câteva piese muzicale, preluând bagheta de la fostul său student de excepție, tânărul dirijor Gabriel Bebeșelea.
Marele muzician Petre Sbârcea a studiat arta dirijatului cu Sergiu Celibidache și Antonin Ciolan. A fost dirijor titular la: Opera Română din Cluj, la Filarmonica de Stat Sibiu, și invitat permanent al unor mari orchestre din Germania, Ungaria, Italia, Austria, Iran, Franța, Belgia, Rusia, Olanda, Elveția sau Luxemburg.
Fotografii de Paul Buciuta
Alice Năstase Buciuta: Aţi mai lucrat cu Opera din Iaşi? V-aţi aşteptat să veniţi aici şi să fiţi sărbătorit sau a fost o surpriză?
Petre Sbârcea: A fost o mare surpriză când doamna directoare Beatrice Rancea mi-a spus ce se va întâmpla, iar emoţia a fost cu atât mai mare cu cât principalii mei dascăli au fost cu toţii moldoveni: Antonin Ciolan, care a fost un mare dirijor şi un mare pedagog, Sergiu Celibidache, considerat cel mai mare dirijor român… Iar stră-stră-străbunicii mei s-au tras din Moldova, se pare că au fost haiduci şi s-au stabilit prin 1550 la Topliţa. Ei au înfiinţat această localitate, Topliţa, împreună cu alte două familii. Sbârceştii, cum se numeau, erau toţi oameni înalţi de doi metri, luptători, foarte serioşi… Deci am legături foarte strânse cu Moldova. Dar noi, cei din familia mea, avem rădăcini întinse pretutindeni. Noi în familie eram patru copii, doi băieţi şi două fete. Eu m-am născut la Segarcea. La trei ani am plecat la Suceava, unde s-a născut frate-miu. După trei ani am plecat la Sfântu Gheorghe, pentru că tata voia să se retragă cât mai aproape de Braşov cu serviciul. Iar la Braşov s-a născut sora mea. Când a fost cedarea Ardealului, tatăl meu a avut postul de director în Lugoj, şi acolo s-a născut sora mea cea mică. Și iată că suntem născuți fiecare în altă provincie. Acum, eu am doi băieţi, iar băiatul cel mare mi-a dăruit trei nepoţi, o fată născută în România, un băiat născut în Danemarca şi o fetiţă născută în Franţa. Probabil că la generația următoare strănepoții vor fi născuți unul în Europa, altul în Asia și celălalt în America…
Marea Dragoste – revistatango.ro: Aşa v-aţi născut, cu iubire pentru muzică sau doar învățând, încet-încet, v-aţi dat seama că ăsta e destinul dumneavoastră?
Petre Sbârcea: În familia mea exista o tradiţie de a face muzică de cameră. Tata cânta destul de bine la pian, iar mama a făcut vioară. De altfel, instrumentul ei, un Guarneri foarte valoros, îl păstrez şi acum. Maică-mea a făcut vioară la Astra, un fost Conservator din Braşov, dar n-a profesat. A fost casnică, noi eram patru copii, deci era legată de casă. La fel, bunicul a fost băiat de ţăran, dar a studiat medicina la Cluj, apoi a fost unul dintre primii prefecţi ai Braşovului. Și el avea un flaut la care cânta adesea şi acest flaut l-am moştenit şi îmi face mare plăcere ca, din când în când, să iau flautul şi să mai cânt cu el.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Ați dat acest har mai departe? Copiii sunt artişti, vă moştenesc?
Petre Sbârcea: Băiatul cel mare este electronist şi lucrează la o întreprindere din Franţa, iar băiatul cel mic a terminat Construcţiile, dar marea lui pasiune este muzica. Este dotat muzical şi îmi pare rău că nu l-am lăsat să studieze muzica pentru că atunci era o perioadă foarte dificilă pentru muzicieni și l-am îndrumat spre alte direcții. Dar el acum studiază la pian, dă concerte, pasiunea lui este jazzul și are o formaţie de jazz. Este foarte activ din punct de vedere muzical şi mă bucură foarte mult acest hobby al lui.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Nu-l ajutaţi câteodată, în plan muzical, nu vă cere ajutorul?
Petre Sbârcea: Da, sigur că da, mai ales că el are mici lacune de armonie, de solfegiu şi sigur că îl mai îndrum. Dar este foarte ambiţios.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Seamănă cu dumneavoastră?
Petre Sbârcea: Ştiu eu?! Prima mea soţie a fost profesoară de pian, deci cu ea am aceşti doi băieţi și amândoi ne-au moştenit darul.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Dar şi dumneavoastră sunteţi un om ambiţios, aşa sunteţi cunoscut.
Petre Sbârcea: Ca să fii dirijor, într-adevăr, trebuie să fii ambiţios şi trebuie să te sacrifici pentru această meserie care este, după părerea mea, cea mai frumoasă!
Marea Dragoste – revistatango.ro: Şi cea mai grea din lume?
Petre Sbârcea: Tot ce nu ştii este foarte greu, iar ce ştii ţi se pare uşor. Eu de la şapte ani am învăţat pianul, la Lugoj. În 1946, ne-am mutat definitiv la Braşov şi acolo a fost şansa vieţii mele să fiu elevul lui Victor Bickerich, care a fost o mare personalitate, un pedagog extraordinar şi mulţumită lui am primit o bază muzicală care m-a ajutat enorm și mai târziu, în dirijat.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Ați fost și un mare sportiv, ați făcut performanță în înot.
Petre Sbârcea: Da, a fost o mare pasiune înotul. Am fost şi în lotul naţional de nataţie. De altfel și sora mea a fost campioana României în 1951 la atletism. Cu toate că era Maestră emerită a sportului, din cauza dosarului, când lucrurile s-au politizat prea mult, a fost dată afară din facultate cu toate că participase la Olimpiada de la München. Atunci ea a fost foarte supărată şi a plecat din România. S-a stabilit în Germania.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Și dumneavoastră ați fost dat afară din facultate din cauza dosarului…
Petre Sbârcea: Inițial mi s-a propus să intru în anul trei direct, pentru că eram deja bine pregătit, şi mi s-a propus să studiez la Moscova. Dar atunci au descoperit că, totuşi, în dosarul meu sunt lucruri destul de dubioase: bunicul, fost prefect; tata, inginer agronom care avea douăzeci şi cinci de hectare de pământ care au fost naţionalizate, deci când eram chiabur, când moşier. Am fost dat afară. Spre tristeţea părinţilor mei, m-am întors la Braşov şi m-am angajat muncitor necalificat la fabrica de ţiglă. Aşa mi-am refăcut un pic dosarul. Şi-atunci am fost primit înapoi la Conservator, dar fără bursă. Atunci a fost o perioadă enorm de dificilă pentru mine. Părinţii făceau sacrificii enorme. Dar în ultimul an de studii, directorul Operei din Cluj, Anatol Chisadji care a fost şi asistentul maestrului Antonin Ciolan la dirijat, mi-a propus să vin la Operă și asta a fost o șansă extraordinară de a câștiga niște bani cu care să mă întrețin, dar și să învăț mai departe.
Marea Dragoste – revistatango.ro: În paralel, cum a mers viaţa dumneavoastră personală, cum aţi întâlnit dragostea?
Petre Sbârcea: Eu ştiam foarte bine că această meserie cere sacrificii. La Conservator mă sculam la cinci, ca la ora şase, când se deschidea Conservatorul, să găsesc o sală de studiu. De la şase până la opt puteam să studiez. Seara, când se terminau cursurile, de la opt până la zece, iarăși căutam o sală şi studiam. Deci era o viaţă nu prea uşoară și nu aveam prea mult timp pentru altceva decât muzică și învățătură. Totuși, când eram la Cluj, tânăr dirijor la Operă, m-am căsătorit și am avut aceşti doi copii. Cel mic era interesat de muzică din anii aceia, cum este și acum, iar cel mare era foarte pasionat de matematică.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Cântați în casă?
Petre Sbârcea: Cântam uneori. Și în copilăria mea, când erau zile deosebite, de ziua mamei, ziua tatei, de Paşti, de Crăciun, noi, patru copii, puneam pupitrele, puneam cele două fotolii, îi invitam pe părinţi să stea pe lături şi noi dădeam concerte. Aveam şi partituri! Cântam la patru voci. Sau ce mândru am fost eu când, după nu ştiu câţi ani de pian, am putut s-o acompaniez pe mama mea care a cântat o sonată de Händel! Ea la vioară şi eu la pian.
Marea Dragoste – revistatango.ro: Acum sunteți recăsătorit, cu o doamnă frumoasă care vine tot din lumea muzicii…
Petre Sbârcea: Ea a fost solistă a Operei din Cluj! Am admirat-o mai ales în Mozart, „Nunta lui Figaro”, „Flautul fermecat”, „Răpirea din Serai”, apoi în „Boema”, „Faust”, plus multe alte opere. În afara faptului că este foarte frumoasă, este și foarte pedantă. Ea este un fel de perfecţionistă. Toate spectacolele ei erau un eveniment. Iar acum este, în continuare, foarte critică. Ea nu mă tot laudă, dimpotrivă, mă și critică, nu numai cum dirijez, dar şi cum sunt îmbrăcat, cum vorbesc. E Scorpion (râde).
Marea Dragoste – revistatango.ro: Acum, privind întreaga viaţă, credeţi că există marea dragoste?
Petre Sbârcea: Lumea artei este mai aproape de dragoste și mai aproape de Dumnezeu. Fără dragoste, fără pasiune, nu poţi să ai realizări cu adevărat. În plus, este cu totul altceva când ştii că eşti alături de cineva şi bucuriile pe care le vezi le poţi împărţi cu cineva drag. Da, sunt convins că dragostea are un rol enorm, mai ales pentru cei care lucrăm în acest domeniu al artei.
