Ciprian Radavoi – Nok, Nok, Nok on Heaven’s Door

de

L-am cunoscut pe Ciprian Radavoi pe cand era jurnalist si ocupa tot felul de functii importante in presa romaneasca, apoi am auzit despre el vesti venite din colturi indepartate ale lumii. L-am reintalnit intr-o scurta vacanta a lui in Romania, la sfarsit de august 2014, cu doar cateva zile inainte de a-si relua, pentru cel de-al treilea an, postul de lector la o catedra de drept a unei universitati din Beijing. Era de mana cu sotia lui thailandeza, micuta Nok, si isi zambeau unul altuia intr-un fel pe care doar indragostitii l-ar putea recunoaste. Si i-am rugat sa se opreasca o clipa, pentru o fotografie. Apoi am indraznit sa cer mai multe marturisiri despre drumuri si despre dragoste, despre cautari si despre aflarea fericirii unui om care a calatorit mult si accepta, cu seninatate, ca mai are ceva de strabatut pana sa gaseasca toate raspunsurile…

Marea Dragoste -Tango: Exista in foarte multi dintre noi un dor de duca, un avant de a explora lumea larga, de a cunoaste mai mult decat propria cultura sau civilizatie. In oamenii ca tine, care chiar reusesc sa strabata lumile si sa infrunte inertiile, este acest dor mai puternic decat in ceilalti? Esti, poate, mai curajos, decat noi, cei care ramanem acasa si privim fascinati de pe margine destinul unor oameni ca tine?
Ciprian Radavoi: Probabil ca dorul meu de duca e mai puternic decat al altora – e scris in genele mele de pe vremea cand un stramos pe linie materna ratacea cu desaga in spinare prin satele Moldovei, iar un altul, mai asezat dar mai cu dare de mana, lua din cand in cand trenul prin stepele sovietice fara vreun scop anume. Pe urma, am citit mult in anii adolescentei, si acumulasem o dorinta enorma sa vad locurile din carti. Sigur, asta s-a intamplat multora dintre cei de varsta mea in anii comunismului, dar pe urma, dupa ce s-au deschis granitele, a devenit o chestiune de optiune personala: cat de mult vrei sa aloci, ca timp si buget, implinirii acestei dorinte? La ce esti dispus sa renunti ca sa vezi lumea? In final, la mine a mai fost si hazardul: au fost cateva imprejurari cand ma hotarasem sa ma asez intr-un job pentru tot restul vietii, de exemplu ca avocat sau ca diplomat, dar din motive care n-au tinut de mine, a trebuit sa o iau din nou la drum. As putea spune ca sunt intr-o oarecare masura un aventurier de nevoie.

Aud adesea, de la oameni din presa, explicatia ca poporului i se servesc laturi prin media pentru ca asta cere piata… Nu cred in teoria asta, mai curand cred ca e o spalare pe creier pentru a fi redus la o masa amorfa si imbecila care isi ia zilnic ratia de Salam si dezbateri idioate.

Marea Dragoste -Tango: Atunci cand te-am cunoscut eu, in anii 1996-1997, mi se parea ca ai o cariera atat de frumoasa ca jurnalist, pareai atat de bine realizat din perspectiva unui incepator ca mine (nu pentru ca as fi mai tanara, ci pentru ca am inceput mai tarziu), incat nu mi-as fi imaginat niciodata ca vei renunta si, cum am citit peste ani, ca nu te simteai deloc impacat sau multumit. Ce era si atunci, ce e si acum in neregula cu presa din Romania?
CIPRIAN RADAVOI: Neimpacarea mea pe vremea aceea nu era data de calitatea presei, ci de o autoevaluare facuta cu bun simt. Eram un bun coordonator de departament, cu un background cultural si intelectual solid, si cu norocul de a lucra cu ziaristi talentati si pasionati si cu sefi care imi apreciau rigoarea si onestitatea. Insa imi lipsea morbul, pasiunea pentru scris, si de asta ma simteam doar un diletant intre miile care ocupau, ca si acum in presa si in mai toate domeniile, un loc meritat de altcineva. Ma rodea gandul ca sunt seful unor jurnalisti buni, fara ca eu insumi sa fiu un jurnalist bun, si de aceea am disparut din presa la prima ocazie, si anume cand am terminat dreptul la Universitatea Bucuresti, licenta cu profesorul Antonie Iorgovan.
Ce era pe atunci in neregula in presa: prea multi ziaristi fara har, fara cultura generala si a domeniului despre care scriau. Colegii de mare calitate profesionala despre care am pomenit erau doar exceptia de la regula lansata de o personalitate a vremii, anume ca ‚pentru a fi un jurnalist bun e suficient sa stii de unde se porneste reportofonul’.
Daca la capitolul “calitatea jurnalistului” lucrurile scartaiau, cumva firesc dupa decenii de scanteism, in anii 90 exista macar un grad rezonabil de independenta a institutiilor si a individului traitor din scris; azi in schimb, cred ca problema e alinierea politica, de la marile trusturi si pana la ultimul blogger.
Cat despre calitatea subiectelor, aud adesea, de la oameni din presa, explicatia ca poporului i se servesc laturi prin media pentru ca asta cere piata… Nu cred in teoria asta, mai curand cred ca e o spalare pe creier pentru a fi redus la o masa amorfa si imbecila care isi ia zilnic ratia de Salam si dezbateri idioate despre ce-a zis nu stiu cine. Un exemplu: de ce, cu mici exceptii, nu se mai face jurnalism independent de investigatie? Subiectul se cere pe piata, dar oferta vine doar prin „dezvaluiri” servite de institutii interesate. Repet, manelizarea presei mi se pare un proces controlat de manipulare politica si abrutizare intelectuala, mai curand decat unul de cerere/oferta.

Marea Dragoste -Tango: Ai trecut apoi prin nenumarate joburi… Stiai ca sunt momente de tranzitie sau ai incercat, cu seriozitate, sa te gasesti pe tine in fiecare dintre ele?
CIPRIAN RADAVOI: In afara de meseriile de inginer la Institutul National de Metrologie si jurnalist la cateva cotidiane, in care am fost pasager si diletant, in celelalte m-am regasit si as fi vrut sa le fac pentru tot restul vietii, dar s-a intamplat altfel. Ca avocat, am fost stagiarul unei doamne care avea mai tarziu sa faca o apreciata cariera politica, si care a decis brusc sa renunte la colaborarea cu mine pentru un motiv care mi-a ramas neclar. Probabil a simtit ca n-as fi devenit oricum un bun avocat, si avea dreptate: intr-adevar mi-e greu sa ma situez neconditionat de o anumita parte a baricadei juridice.
Ca director, chiar director general in importante institutii guvernamentale, mi-am facut treaba onest si eficient, am indeplinit proiectul, obiectivul, mi-am strans mainile cu conducerea si apoi mi-am vazut de drum. Am refuzat ofertele de prelungire a contractului pentru ca salariile la stat sunt mici, iar eu aveam pe atunci nevoie de bani pentru a calatori. Deci am trecut in privat, am lucrat de exemplu pentru Sorin Ovidiu Vantu ca director al unui post local de televiziune – aici, motivul plecarii nu a fost de natura financiara, ci niste neintelegeri cu privire la linia postului pe care il conduceam. Am avut o perioada si propria afacere in domeniul consultantei politice, apoi am coordonat freelance mai multe proiecte de media.
Cel mai mult m-am regasit insa in munca de consul, imi place realmente sa ajut romani aflati in nevoie la departare de tara. Am performat excelent in conditii dificile, lucru confirmat de catre toti ambasadorii sub care am lucrat – dar a venit anul 2011 cu reducerile de personal, si cum ultimii veniti sunt primii plecati, a trebuit sa pun din nou desaga in spinare. Am inteles insa criteriile si conditionarile din MAE si, intrucat imi place sa ajut cand am ocazia, in 2012, cand s-a intamplat sa stau mai mult in Thailanda pentru a fi alaturi de familia sotiei in niste momente grele, am batut la usa ambasadei de acolo si mi-am oferit serviciile ca simplu functionar la ghiseu, pe un salariu care nici nu imi acoperea cheltuielile. Nu mi-a cazut rangul sa trec la munca de jos, chiar am fost onorat ca fac semivoluntariat intr-un colectiv frumos de profesionisti.

Marea Dragoste -Tango: Esti acum lector universitar… Ce inseamna asta, ce faci- si ce vei face? Te-ai stabilit acolo sau e o noua etapa a cautarilor tale? Poti face planuri pe termen lung?
CIPRIAN RADAVOI: Predau in China Dreptul International al Investitiilor, o ramura relativ noua a dreptului international. Am un curs original si foarte apreciat, poate si pentru ca e adaptat la nevoile Chinei, o tara care s-a transformat, lucru bine stiut, din importator in exportator de investitii directe in ultimii ani. La fel de important – pregatesc echipe de studenti pentru Jessup Mootcourt, cel mai important concurs de drept international public la nivel mondial. Anul asta am reusit in premiera, in istoria de 60 de ani a universitatii pentru care lucrez (UIBE, un fel de ASE al chinezilor, cea mai buna universitate chineza in domeniul economic) sa ii calific la faza mondiala din Washington, obtinand si acolo un loc foarte bun. Poate parea nesemnificativ, dar trebuie tinut cont ca se califica una din zece universitati inscrise din fiecare tara, iar noi, ca universitate cu profil economic, in mod obisnuit nu contam la un asemenea concurs in fata unor universitati chinezesti de traditie centenara, axate pe studiul dreptului. A fost un entuziasm de nedescris la noi in universitate – firesc, pentru ca aceste succese aduc puncte importante in rankingurile institutiilor de invatamant superior, si de aici alocatii bugetare mai mari, prestigiu, mai multi studenti straini si asa mai departe.
Puncte importante aduc universitatii si prin publicarile mele in prestigioase reviste si carti de drept din China, Anglia si SUA; am lansat chiar o teorie noua in domeniul responsabilitatii corporatiste fata de comunitatile locale, care pare sa fi starnit dezbateri aprinse. Primesc numeroase invitatii sa o dezvolt in noi publicatii si conferinte – deci da, pot face planuri pe termen lung. Daca am esuat ca practician din motivele pe care ti le-am spus, am reusit in schimb ca teoretician si educator in domeniul dreptului international. In China ma simt apreciat, ma simt util, lucrez cu entuziasm si abia astept sa-mi reintalnesc minunatii studenti, in septembrie.

Le sunt recunoscator barbatilor thai care au fost in preajma ei ca au vazut-o ca pe o fiinta insignifianta, care nu merita nici macar un flirt. Au trecut pe langa comoara, eu am gasit-o.

Marea Dragoste -Tango: Cati ani trebuie sa stai intr-o tara asiatica pana sa ti se faca ochii oblici? E o gluma, dar nu neaparat…
CIPRIAN RADAVOI: Asia in viata de zi cu zi poate insemna aglomeratie, poluare, inselat la cantar sau lipsa de igiena, dar poate insemna si traditie, ezoterism, ordine si o bucatarie fabuloasa. Daca ai bunavointa sa vezi jumatatea plina a paharului, faci ochi oblici dupa un an-doi. Mie atata mi-a luat pana sa ma simt ca acasa in Asia. Ce-i drept, m-am simtit atras de la prima vizita in China de amestecul acela de zgomote, arome si culori, de viata tumultoasa a strazii, de provocarea comunicarii cu niste oameni atat de diferiti. Kipling zice ca cine a auzit chemarea Asiei e surd la orice altceva – si in cazul meu, chiar asa a fost. Am stat, insumat, aproape 10 ani in China, Thailanda, India – si doar in trecere, prin alte tari din zona. De exemplu, in 2011 am strabatut timp de 3 luni Asia Centrala, China si Asia de Sud Est pe motocicleta, dormind la cort sau in case de tarani… Sunt ca acasa acum in Asia, vorbesc chineza si thailandeza la nivel satisfacator, iar cand sunt departe de Asia o perioada mai lunga, mi se face dor. Imi spunea un prieten ca stand acolo mult, a inceput sa inteleaga mai bine diferentele culturale intre noi si asiatici – eu cred dimpotriva ca stand acolo mult, ajungi sa nu mai vezi diferentele, in definitiv natura umana e aceeasi peste tot.

Marea Dragoste -Tango: Ai povestit pe Reporter Virtual ca, la un moment dat, te-ai casatorit cu o americanca, dar ca ai refuzat sa pleci in America. Tara ei era de vina sau iubirea voastra subreda? Geografia invinge inima sau e viceversa?
CIPRIAN RADAVOI: In materie de neveste, eu si America suntem la egalitate. Prima nevasta m-a parasit pentru America, a doua a parasit America pentru mine. Ce e drept, in al doilea caz America a trisat putin – n-am stiut ca daca te casatoreste Elvis Presley in Las Vegas, e pe bune. Am realizat asta cand am primit in Romania, de la guvernul american, formularele pentru green card, pe care fireste ca nu le-am completat: daca voi decide vreodata sa traiesc in America, nu va fi in calitate de sot. Nu geografia ne-a despartit ulterior, ci matematica: cand n-au mai fost bani de numarat, s-a retras. Am avut insa si momente frumoase, era o dansatoare de flamenco cu origini spaniole, rafinata si spectaculoasa, am invatat multe de la ea. A pus in scena cateva spectacole si la noi – in Bucuresti la Bulandra, si la cateva teatre in tara, cu trupa de balerini de la Fantasio din Constanta. Acum revine periodic in tara pentru a preda cursuri de flamenco.

Marea Dragoste -Tango: Si daca tot am ajuns sa vorbim despre dragoste, povestesti mereu, cu mare emotie, despre micuta ta Nok, sotia ta. Unde v-ati cunoscut si cum ai stiut ca e o mare dragoste, pe care merita sa o pastrezi pentru totdeauna?
CIPRIAN RADAVOI: Pai a fost o dragoste creata in creuzet, in mod calculat. Dupa doua mariaje esuate, mi-am zis ca dragostea cu nabadai nu e un ingredient potrivit pentru casatorie, dar nu gaseam alta solutie. S-a intamplat insa ca pe vremea aceea sa citesc romanul „Platforma”, al lui Michel Houllebecq, si m-a cucerit modul in care prezinta femeia thai. Asa ca am zburat la Bangkok, am inchiriat o motocicleta si am inceput sa strabat tara la intamplare, evitand totusi zonele turistice; stiam din carte ca acolo e doar prostitutie. Mai stiam ca o thai, ca sa fie o sotie buna, trebuie sa aiba un serviciu oarecare, adica sa nu fie “studenta”, pentru ca asta inseamna tot un mod de prostitutie – fata e rezervata pentru cativa occidentali care o platesc lunar ca sa o aiba la dispozitie cand vin in vacanta. In fine, multe alte informatii care s-au dovedit riguroase si utile.
Pe micuta Nok am gasit-o intr-un spital dintr-un orasel de provincie, unde era asistenta in departamentul de urgente. Avea 30 de ani, era urata dupa standardele thai, fusese chiar parasita la altar in ziua nuntii deci era si compromisa in satul ei… nicio sansa la mariaj, pana a aparut albul calare pe motocicleta. Am simtit imediat ca Nok e un om minunat si o femeie pe care o sa o iubesc profund si total. Le sunt recunoscator barbatilor thai care au fost in preajma ei ca au vazut-o ca pe o fiinta insignifianta, care nu merita nici macar un flirt. Au trecut pe langa comoara, eu am gasit-o.

Eu am ajuns in sat la 4 dimineata si am fost preluat de o doamna de vreo suta de ani, m-a luat de mana si m-a dus catre un ceaun imens in care fierbea ceva – mi-am zis ca pana aici mi-a fost, voi deveni supa…

Marea Dragoste -Tango: Ai facut un moment special din cererea in casatorie? A zis Da din prima- in ce limba?
CIPRIAN RADAVOI: O sa te dezamageasca, dar dialogul privind nunta s-a derulat la telefon cam asa, in engleza: „O sa ne casatorim in decembrie” (noi ne cunoscuseram in iulie, dupa care eu m-am intors in Suedia, unde faceam un master in studii asiatice, voiam sa inteleg Asia si pe cale teoretica); „Esti sigur? Daca ma mai abandoneaza inca unul dupa ce anunt nunta in sat, ma sinucid” (probabil vorbea serios, pierderea onoarei in Asia inca se mai se repara asa); „O sa ma straduiesc sa nu se intample asta”.
Interesant e ca in ziua cand urma sa zbor la ea pentru nunta, au fost inundatii teribile intre orasul meu, Lund, si cel de unde urma sa zbor, Goteborg. Trenul s-a oprit in mijlocul campului pentru cateva ore, totul era sub ape. Am ajuns in final la gara din Goteborg cu doar 40 de minute inainte de ora decolarii, dar taxiurile nu circulau catre aeroport pentru ca si imprejurimile Goteborgului erau inundate. Eram disperat, stiam ca nu ma va crede niciodata… sunt momentele in care ai nevoie de un ne-european, adica cineva care nu adera la reguli atat de strict cum o fac occidentalii: m-am dus la un taximetrist de culoare si i-am oferit o mie de euro ca sa ma duca la aeroport in 20 de minute. Nu stiu cum a facut-o, pentru ca am inchis ochii in timpul cursei, dar dupa 20 de minute eram in aeroport.

Marea Dragoste -Tango: Am vazut poze de la nunta. Unde a fost ceremonia, in ce religie s-a oficiat, pe cine ati invitat?
CIPRIAN RADAVOI: A fost intr-un sat uitat de la marginea junglei, la ora 6.20 a zilei de 23 decembrie, pentru ca asa cerusera spiritele pe care le-au consultat calugarii budisti. Eu am ajuns in sat la 4 dimineata si am fost preluat de o doamna de vreo suta de ani, m-a luat de mana si m-a dus catre un ceaun imens in care fierbea ceva – mi-am zis ca pana aici mi-a fost, voi deveni supa. Nok nu era nicaieri, ulterior am aflat ca petrecuse noaptea la salonul de infrumusetare, iar batrana in cauza era bunica. In fine, cazanul s-a dovedit a fi cu cu tom-yum, supa thai, iar pe la 9 au aparut si calugarii budisti care au oficiat casatoria.
I-am intrebat cum ramane cu ora ceruta de spirite, adica 6.20, mi-au zis ca spiritele nu trebuie ascultate intocmai, ci au rol mai mult orientativ. Am ridicat si obiectii la propria mea casatorie, am zis ca nu sunt budist, mi-au raspuns: „N-are importanta ce esti, daca esti un om bun”. In rest, a fost frumos, n-am inteles nimic din incantatiile in sanscrita, dar mi-au dat o stare de bine si armonie cu locul si cu mine insumi. Invitat a fost tot satul, nunta traditionala thai se face acasa la sotie si de gatit se ocupa rudele, asta insemnand jumatate din sat.

Marea Dragoste -Tango: Nu te-ai temut de diferentele culturale, nu te agaseaza privirile lungi ale celor din jur, nu te-ai gandit ca te-ar putea invinge prejudecatile oamenilor? Ai luat o fata saraca dintr-un sat thailandez, nu te ispitise inainte, stiu si eu, vreo doamna bogata din cine stie ce colt de lume, care sa-ti sponsorizeze doctoratul?
CIPRIAN RADAVOI: Cand eram mai tanar, da, am avut oportunitatea unor relatii cu femei foarte instarite, unele mai in varsta decat mine. Nu stiu daca s-ar fi terminat cu vreun mariaj avantajos, dar oricum nu e cazul, cine ma cunoaste stie ca fara sa fiu vreo Alba ca Zapada, fara sa fiu ferit de greseala si de compromis, nu sunt totusi de vanzare. Cat despre diferentele culturale, m-am temut si inca ma mai tem ca imi vor afecta candva relatia cu Nok. La inceput, ele sunt un element care intaresc relatia – dorinta de a descoperi fizic si intelectual ceva atat de diferit e un stimulent puternic. In timp insa, iti doresti sa fii cu un partener a carui intelepciune nu e atat de departe de gandirea analitica si creativa a europenilor. Deocamdata ne e bine, gestionam cu abilitate diferentele despre care vorbesti, compensam cu zambet, caldura, altruism – dar eu ma trezesc uneori dorindu-mi pe ascuns sa comentez un film, o carte, un loc sau o idee cu o fata din cultura mea.

Se credea urata si nesortita unei relatii pana sa parchez in fata sectiei de urgente, dar mai apoi a invatat ca e frumoasa uitandu-se in ochii mei, precum in povestea cu Narcis si lacul, spusa de Coelho in „Alchimistul”.

Marea Dragoste -Tango: Ce are Nok si nu are nicio alta femeie de pe pamant?
CIPRIAN RADAVOI: Abilitatea de a-mi atrofia egoismul specific masculin, si in general de a scoate la iveala tot ce e bun in mine.

Marea Dragoste -Tango: Ce ii oferi tu, ce nu i-ar putea oferi niciun alt barbat din lume?
CIPRIAN RADAVOI: Ii ofer propria ei frumusete. Se credea urata si nesortita unei relatii pana sa parchez in fata sectiei de urgente, dar mai apoi a invatat ca e frumoasa uitandu-se in ochii mei, precum in povestea cu Narcis si lacul, spusa de Coelho in „Alchimistul”.

Marea Dragoste -Tango: Va doriti copii? Ati planificat venirea lor sau asteptati intai sa va asezati undeva pentru totdeauna?
CIPRIAN RADAVOI: Ai intuit bine, cam greu sa cresti copii in situatia noastra: eu la munca in China, ea masterand in Nursing in Anglia, ne intalnim in vacante in Thailanda si Romania. Dar ne dorim mult sa ne asezam in acelasi loc, si apoi cat de repede sa avem si un copil.

Marea Dragoste -Tango: Romania face parte din planurile pentru viitorul „acasa”?
CIPRIAN RADAVOI: Nok iubeste enorm Romania, si isi doreste aici fie un post de asistenta medicala, fie o mica ferma, pentru ca iubeste mult natura, verdele, viata simpla. Deci cu atat mai mult as veni oricand in tara, doar ca nu gasesc nimic de lucru. Anul trecut am batut la multe usi, am trimis CV-ul la multe institutii…. nimic. Incep sa ma consolez cu ideea ca locul meu nu e aici, si sa gandesc un viitor pentru mine si Nok in China, acolo unde, cum ziceam, macar are cineva nevoie de mine. Nok ar putea invata medicina traditionala chineza, sa deschidem un cabinet… ma mai gandeam sa deschid o crama romaneasca, sa promovez vinurile romanesti, trebuie sa fac ceva pentru ca norma didactica e redusa, imi ramane mult timp liber.

Marea Dragoste -Tango: Acum, cand ai strabatut deja atata lume, ai vazut atatia oameni si atatea povesti, ti-ai dat seama unde se gaseste fericirea? Unde sa plecam ca sa fim fericiti?
CIPRIAN RADAVOI: Nu e niciun secret ca societatile mai putin avansate sunt mai fericite, dar asta nu inseamna ca daca ne mutam acolo, ne molipsim si noi de fericire. Deci nu cred ca are legatura cu vreo plecare, ci cu armonia interioara, cu a nu dori, a nu te atasa de lucruri, de locuri, poate doar de oameni si animale. Butonul fericirii e situat in locatii diferite la fiecare dintre noi – mie, unul, zambetul lui Nok, cand ma trezesc dimineata langa ea, imi da un sentiment de bine care ar putea fi numit fericire.

Marea Dragoste -Tango: Exista vreun lucru important pe care nu l-ai fi putut intelege daca nu ai fi plecat din Romania?
CIPRIAN RADAVOI: Chiar Romania. O sa explic printr-o strofa din TS Elliot, pe care am citit-o pe holurile ministerului indian de externe: „We shall not cease from exploration/ And the end of all our exploring will be/ To arrive where we started/ And know the place for the first time”.

DACA V-A PLACUT ACEST ARTICOL, DATI LIKE PAGINII NOASTRE DE FACEBOOK – MAREA DRAGOSTE

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *