fbpx

Alexandra Nechita: Feminitatea este un simbol de putere, nu de slăbiciune

de

Poartă încă eticheta din copilărie, de Micuța Picasso, dar ea este, de fapt, Marea Alexandra. Am întâlnit-o la evenimentul Fuzetea, unde, în prezența reprezentanților Coca-Cola România, Alexandra Nechita a fost anunțată drept ambasadoarea brandului răcoros și delicios, și am vorbit despre artă și maternitate, despre frumusețe și despre iubire, despre feminitate și despre libertate.

 

Marea Dragoste / revistatango.ro: Te-am văzut recent inaugurând expoziția din fața Ateneului Român, cu câteva lucrări absolut spectaculoase. Ce s-a întâmplat cu lucrările acelea, unde le mai putem vedea?

Alexandra Nechita: Ar fi fost ușor să le duc în Los Angeles, însă eu le-am făcut cu scopul de a rămâne aici, în țară, și au fost create în ideea de a funcționa ca o expoziție outdoor. De aceea, eu mi-aș dori foarte mult să meargă prin țară, sper să se poată. Ar fi o soluție ușoară să le expun într-o galerie, dar nu asta este menirea lor. Eu țin foarte mult la democratizarea artei, vreau ca lumea să interacționeze cu aceste lucrări în spațiul exterior. Ca artist, este important să fii cât mai prezent în comunitatea din care faci parte și să te implici…

Marea Dragoste / revistatango.ro: Asta ai făcut de mică, ai lucrat, ai expus, te-ai implicat.

ALEXANDRA NECHITA: Într-adevăr, am luat prima dată o pauză, destul de mare, doar atunci când am aflat că sunt însărcinată. În rest, de mică am lucrat non-stop, chiar non stop! Dar atunci chiar am simțit nevoia unei pauze și m-am gândit, pentru prima oară, că poate ar fi fost bine să o fi luat mai din timp. Așa că a fost importantă pentru mine această pauză, dar probabil că a fost și mai importantă reîntoarcerea la meseria mea, după pauză.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ți-a fost greu, la reîntoarcere? Având și fetița?

ALEXANDRA NECHITA: În primul an și jumătate a fost o nebunie! (râde). Mamele știu ce vorbesc… Și nu am avut energie să mă împart în toate părțile, dar apoi, ușor-ușor, am găsit soluții. De exemplu, mi-am improvizat un miniatelier pe masa din dining room. Dar aveam o idee, mă așezam să desenez și chiar atunci se trezea copilul… Și tot așa… Dar, în momentele în care reușeam să pictez câte ceva, mă regăseam și eram fericită, chiar dacă ea, fiica mea, este fericirea mea supremă. Apoi, după ce am depășit acea perioadă de început a maternității, am început să intru zilnic în atelier. Sunt spre sfârșitul unei serii de lucrări care au fost alese pentru două expoziții, una în Florida și una în Texas, pentru toamna aceasta. Lucrările au două teme mari: una este răbdarea, pentru că aceasta a fost marea mea provocare. Eu sunt o fire impulsivă și, efectiv, mi-am exersat răbdarea pe aceste pânze, le-am lucrat strat cu strat. A fost un exercițiu greu pentru mine. Trebuia să am răbdare să se usuce culorile date în straturi, iar eu nu aveam, și stricam pânzele… A trebuit să învăț că lucrurile bune au nevoie de timp. A doua temă este feminitatea. Iar aceasta temă are mare legătură cu mine, eu am fost un copil care și-a ales o meserie dominată de bărbați adulți și, tot timpul, am avut senzația că a trebuit să fiu mai dură, mai serioasă decât aș fi vrut. Dar copilul meu mi-a demonstrat că am greșit crezând asta. Feminitatea este ceva ce trebuie îmbrățișat, nu ceva ce trebuie ascuns și este un simbol de putere, nu de slăbiciune.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum o cheamă pe fetița ta?

ALEXANDRA NECHITA: Tevva, iar noi o strigăm Tevvi. Este un nume evreiesc, un nume pe care l-a purtat străbunicul soțului meu. Eu mi-am dorit ca ea să poarte un nume care să fie în conectare cu natura, am avut pe listă o serie de nume, unele de copaci, altele mitologice, dintre care am ales Teva, care înseamnă ”natură” în idiș. A fost perfect! Am mai adăugat noi un ”v”, pentru bunicul soțului meu Dima, Vadim. O cheamă Tevva Ela Nechita Tcharfas.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Soțul tău este tot artist?

ALEXANDRA NECHITA: Nu, dar este foarte creativ. El lucrează în imobiliare.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ai spus că ai simțit în copilărie că trăiești într-o lume a bărbaților. Încă simți asta?

ALEXANDRA NECHITA: Nu mai resimt chiar atât de mult acest lucru, pentru că mi-am câștigat încrederea în mine, prin merit, muncă și tenacitate. M-au ajutat mult și părinții mei să-mi găsesc locul. Ei niciodată nu ne-au tratat pe mine sau pe fratele meu cu superioritate, niciodată nu ne-au lăsat impresia că noi suntem mici și nu știm sau nu ne pricepem. Noi participam la conversațiile adulților, mergeam la evenimente împreună cu ei, ne uitam la știri și ei ne explicau întotdeauna ce se întâmplă. Asta se întâmpla în America, eu aveam un an și jumătate când am plecat… Dar, cum am intrat în genul acesta de industrie care este foarte intensă și foarte exigentă, am început să am îndoieli. Însă le-am depășit. Acum în State există o tendință care se axează mult pe calitate, doar pe calitate, și atunci acest sentiment se stinge de la sine. Dar eu cred că ține și de valoarea proprie pe care fiecare om o conștientizează despre sine.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Te interesează feminismul, îl susții?

ALEXANDRA NECHITA: Mă interesează în mod special egalitatea drepturilor. Ar fi mult să declar că mă pot numi feministă, dar normal că sunt de partea femeilor. Nu ar trebui să existe diferențe între noi și bărbați, cu toate că eu cred că noi suntem mai mișto (râde)…

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cât de importantă e frumusețea pentru tine, ai știut mereu că ești frumoasă?

ALEXANDRA NECHITA: Mama și bunica tot timpul mi-au spus că sunt cea mai frumoasă (râde). Chiar și acum mă sună și mă întreabă: Ti-a spus cineva cât ești de frumoasă? Tot mama îmi zicea că eu am gene puternice pentru că sunt româncă și că femeile românce sunt deosebit de frumoase. Și asta m-a ajutat foarte mult, normal. Eu trăiesc într-o lume care se bazează pe estetică. Eu produc lucrări care dau o stare bună și totul se leagă, de aceea țin mult la felul în care arăt, mă îngrijesc și mă respect.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Faci sport? Arăți ca și cum ai face…

ALEXANDRA NECHITA: Fac pilates în fiecare dimineață, cinci zile pe săptămână. Merg la o sală, apoi merg la atelier. Încerc să am un program fix, pentru că mă ajută, chiar dacă creez sau nu, mă ajută mult să mă aflu în acel spațiu și să mă gândesc la o pictură, să intru în starea aceea specifică. Acum nu mai consider că pierd timpul dacă nu pictez propriu zis ceva, am înțeles că procesul în sine de găsire a inspirației este la fel de important ca și actul creativ în sine. Mi-a luat mulți ani să înțeleg asta. De asta merg zilnic la atelier. Sunt în lumea mea.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ai și un echilibru financiar care, probabil, te ajută să nu te simți presată de termene limite și să-ți permiți acest lux, de a crea pe îndelete?
ALEXANDRA NECHITA:
Am ajuns să îl am am datorită muncii mele și strădaniei mele din acești ani. De asemenea, părinții mei au ales foarte bine în ce să investească banii mei, în imobiliare, și acest lucru mi-a dat acum confortul de care vorbești tu. Eu dacă nu am expoziții, merg la atelier și, pur și simplu, mă bucur de talentul și pasiunea mea, de familia mea. Nu există lux mai mare ca acesta. Eu, de când eram mică, după ce obțineam o sumă mai mare de bani, o investeam într-o altă lucrare costisitoare. După ce am semnat primul meu contract mare, am fost la fabrica din China cu care lucrez de obicei și le-am zis: ”Băieți, o să facem patru monumente mari din bronz! Nu știu unde le punem, dar le facem”. Alții în locul meu poate și-ar fi luat o mașină, dar eu așa am ales. Acum, unul este la Muzeul Național din Singapore, iar trei le am în atelier. Le-am făcut pentru că am simțit nevoia, fără interese financiare. Și da, această libertate este ceea ce înseamnă lux pentru mine, un lux pentru care sunt recunoscătoare cu toată ființa mea.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce s-a schimbat în tine iremediabil după ce ai devenit mamă?

ALEXANDRA NECHITA: Când ai un copil atât de mic, vezi câte o schimbare mică în fiecare zi! Iar realitatea că timpul trece m-a lovit ca un tren. Fetița mea are acum trei ani, dar având-o pe ea, s-a născut în mine conștiința faptului că viața trebuie trăită, trebuie să facem bine și să ne bucurăm de fiecare clipă. Sunt plecată acum de patru zile de acasă, iar când o văd pe fetița mea mi se pare că i s-a îndesit părul, că i-a crescut năsucul, că s-a înălțat. Și având reperele acestea fizice, am și eu o altă perspectivă asupra timpului. Primele luni au fost foarte grele, cu toate că soțul meu este un suport real pentru mine, nu există nicio diferență între cum funcționez eu ca mamă și cum funcționează el ca tată. Am și alt ajutor, mama mea, socrii mei, am și o bonă, dar sunt și schimbări pe care nu le poți înțelege până nu le trăiești și nu te poate pregăti nimeni pentru ele, niciun doctor, nicio carte. A fost intens. Și greu. Am făcut cezariană la urgență și, apoi, am și alăptat. Acum, privind înapoi, parcă aș fi ținut-o mai mult în brațe, parcă n-aș mai culca-o în pătuț, dar nu privesc, totuși, cu regret, înapoi. Am învățat din toate acestea, iar acum, când trăiesc câte un moment greu, mă opresc, încerc să mă liniștesc și îmi spun că totul este temporar. Că timpul trece oricum.

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.