fbpx

Fotografiile topless ale printesei Kate: Redactorul-sef de la Irish Daily Star a fost concediat

de

Redactorul-sef de la Irish Daily Star a fost concediat luni, in urma publicarii in paginile acestui cotidian irlandez a fotografiilor in care printesa Catherine, sotia printului William, apare topless, dar si a actiunii in justitie intentate de familia regala britanica.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Proprietarii acestei publicatii – grupul britanic Northern & Shell si grupul irlandez Independent News and Media – au reactionat prompt si au condamnat decizia luata de conducerea editoriala a ziarului Irish Daily Star de a publica acele fotografii controversate, in editia sa de sambata.

 

Conducerea cotidianului irlandez a anuntat, luni, ca a decis concedierea “cu efecte imediate” a editorului-sef al ziarului, in asteptarea unei anchete interne in legatura cu decizia acestuia de a publica acele fotografii care au aparut pentru prima data in revista franceza Closer.

 

Asa cum anuntase, saptamanalul italian Chi, aflat ca si revista Closer in proprietatea lui Silvio Berlusconi, a publicat la randul sau fotografiile cu printesa Catherine, sub titlul “Kate Middleton – Scandal la curte: regina e goala!”.

 

Cuplul princiar britanic a dat in judecata publicatia franceza Closer, la Paris, iar prima audiere in acest caz a avut loc luni.

 

Cuplul princiar a cerut interzicerea prin ordin judecatoresc a republicarii sau revanzarii acelor fotografii, despre care au spus ca descriu “momente foarte intime” si nu isi au loc in spatiul public. O decizie judiciara este asteptata pentru marti, in jurul orei 10.00 GMT.

 

Revista Closer, specializata in postarea de informatii despre celebritati, a publicat in editia ei de vineri 15 fotografii, in care ducesa de Cambridge, aflata cu sotul ei intr-o vacanta privata in sudul Frantei, apare fara sutien, in timp ce se relaxa facand plaja pe terasa unei proprietati private.

 

Sub titlul “Oh my God!”, fotografiile in cauza ii prezinta pe Will si Kate – a caror conduita, caracterizata prin naturalete si discretie dupa casatoria lor din aprilie 2011, le-a adus milioane de fani in lumea intreaga – relaxandu-se si facand plaja pe terasa unei proprietati private datand din secolul al XIX-lea, departe de ochii paparazzilor.

 

In timp ce conducerea revistei Closer si-a aparat decizia de a publica acele fotografii, un purtator de cuvant al casei regale britanice a spus ca ele au intristat profund cuplul princiar, aflat in aceasta perioada intr-un turneu oficial in Asia.

 

Revista Closer este editata de compania Mandadori, un grup italian detinut de fostul premier italian Silvio Berlusconi, condus de fiica acestuia Marina. Multi avocati considera ca acesta va fi un caz dificil de aparat in justitie, dar profiturile obtinute din comercializarea revistei au toate sansele sa depaseasca mult eventuala amenda pe care o va primi publicatia franceza si care se va ridica probabil la cateva mii de euro.

 

MEDIAFAX

 

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Life

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.