Atrage atenția asupra importanței unei ramuri noi a medicinei, cea a Medicina Stilului de Viață, și ne reamintește că drumul către sănătate include, obligatoriu, echilibrul între planul fizic, mental și emoțional. Doctorul Florin Ioan Bălănică are o experiență de peste două decenii ca medic generalist și ca manager de spital, dar probabil că mai presus de toate experiența sa personală în regăsirea echilibrului l-a ajutat să înțeleagă importanța extremă a abordării holistice a pacientului și a medicinei personalizate.
Fotografii de Paul Buciuta
Marea Dragoste/revistatango.ro: Oferiți pacienților dumneavoastră ceva mai mult decât sfaturi de nutriție, vă ocupați de o specialitate mai amplă…
Dr. Florin Ioan Bălănică: Ideea de nutriție este absolut demonetizată în România. Toată lumea face nutriție și fiecare o face după cum îl taie capul. Eu nu fac nutriție, ci practic o specialitate particulară în România, dar întâlnită în Statele Unite și în Europa. Se numește medicina stilului de viață, care include prevenție și tratament. Am în centru zona de nutriție, dar nu vreau să fiu asociat cu nutriționiștii pentru că nu vreau să ducem lucrurile într-un derizoriu al milioanelor de nutriționiști. Medicina stilului de viață este o specialitate serioasă, care are câteva paliere: prima este managementul greutății prin nutriție și nutrigenomică, al doilea este managementul posturii, al treilea este mișcarea funcțională sau cum ne putem mișca în așa fel, încât să nu ne doară nimic și ultimul, dar nu cel din urmă, este managementul stresului, pentru că totul pleacă din zona mentală și din zona de emoție. Nimeni nu se îngrașă sau se înbolnăvește pentru că mănâncă, ci se îngrașă sau se îmbolnăvește din motivul pentru care mănâncă sau pentru care trăiește incorect raportat la nevoile lui. Ne adresăm cauzei, nu efectului.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Deci pacienții dumneavoastră nu sunt doar cei supraponderali.
Florin Ioan Bălănică: Eu mă ocup și de persoane care au nevoie de prevenție, și de persoane care au nevoie de tratament, patologia fiind diversă, de la obezitate, sindrom X metabolic, boală de reflux, tulburări gastro-duodenale, boli cardiovasculare, diabet, hipertensiune arterială, boli circulatorii periferice, probleme de postură, adică probleme ale coloanei vertebrale. Nu ne ocupăm doar de persoane cu exces ponderal, ci și de persoane cu greutate sub cea normală sau fiziologică. Sunt câteva categorii speciale de pacienți în ziua de azi. O parte sunt cei subponderali pentru că ani de zile nu au mâncat, au dorit să arate într-un anume fel și acum au ajuns să aibă o patologie datorată acestei stări non-fiziologice. O altă categorie consideră că mănâncă sănătos și doresc să mănânce mult din sănătatea asta, gen vegetarieni sau vegani, și care ajung la diabet sau la obezitate, pentru că tot ce vine doar din fructe și legume, indiferent cum ar fi ele preparate, vine și cu o cantitate foarte mare de zahăr și de grăsimi. O disproporție între nutrienți, între proteine, lipide, glucide, vitamine, minerale la asta duce…
Marea Dragoste/revistatango.ro: Deci este vorba de oameni care au probleme medicale, nu de o ușoară îndrumare…
Florin Ioan Bălănică: Nu vorbim de lucruri superficiale! Medicina stilului de viață, chiar dacă se numește „lifestyle medicine” în engleză, nu trebuie să confundată cu ceea ce se înțelege în România prin lifestyle. În momentul de față lifestyle și anti-aging pot însemna lucruri mărunte, superficiale și de exterior, creme, injecții și toate celelalte. Partea de anti-aging pe care o abordăm noi se referă la aging-ul de interior. Anti-aging de interior înseamnă că, dacă funcționalitatea organelor interne este corectă, postura este corectă și emoția este într-o zonă de echilibru, în momentul respectiv persoana arată în exterior sănătatea, arată bine. Nu avem nevoie de corecturi chirurgicale. Sigur, este o decizie personală, dar persoanele care reușesc să facă acest lucru, de obicei după ce terminăm terapia, arată cu cinci, zece ani mai tinere decât vârsta reală. Deci lucrurile sunt în interior. La un moment dat poate avem nevoie și de celelalte, nu le excludem, dar doar acelea, fără interior, nu funcționează. Este ca și când am avea o carcasă frumoasă, dar în interior motorul nu funcționează.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Când se strică echilibrul, de ce? Un copil se naște într-un echilibru perfect, nu?
Florin Ioan Bălănică: Fiecare dintre noi este responsabil pentru sănătatea lui și a copilului lui în momentul în care s-a produs procrearea. Când un bărbat și o femeie decid să aibă un copil, tot ce înseamnă stare fizică și emoțională se transmite acelui embrion, pentru că noi suntem în fond o dualitate între o structură genetică și modificările pe care viața și ceea ce facem noi în timpul vieții le aduc acelei structuri genetice. Deci acel echilibru de la naștere este relativ, nu știm ce se întâmplă cu copilul în momentul în care s-a născut, nu știm dacă este într-un echilibru, pentru că nu știm care a fost starea celor doi părinți când l-au procreat, nu știm ce a făcut mama în timpul sarcinii. Starea mamei în timpul sarcinii este fundamentală, în special starea emoțională. De multe ori lucrurile sunt într-o confuzie. Mama ar trebui să se ocupe serios de copil în timpul sarcinii, mai puțin contează jobul și toate celelalte. Rolul mamei atunci este fundamental, iar al tatălui, să fie alături și să creeze contextul.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Dar societatea nu respectă această idee. Mamele lucrează până în luna a noua.
Florin Ioan Bălănică: Traversăm o inversiune de roluri, o masculinizare a femeii și o feminizare a bărbatului. Este o realitate pe care o întâlnesc în terapie în fiecare zi. La un moment dat probabil că situația asta va duce la o nouă stare de echilibru și de normalitate. Femeile și bărbații, în egală măsură, îndeplinesc alte roluri decât până acum.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Iar asta se reflectă și în felul în care ne educăm copiii…
Florin Ioan Bălănică: Fiecare ajunge să își educe propriul copil într-o direcție sau alta, în funcție de cum a fost educat în copilăria proprie. Poporul român este bolnav pentru că nu este educat corect. Putem să luăm orice statistică europeană sau mondială. De exemplu, zona de obezitate. 51% dintre adulții români sunt obezi. 41% dintre copii sunt la fel. Este o dramă. Avem cu toții copii și îi pregătim pentru o societate bolnavă. Zona de diabet: suntem pe primele locuri în Europa și diabetul vine foarte tare din urmă în incidența bolilor cronice. Suntem pe primul loc în Europa la mortalitate prin boli cardiovasculare. Incidența cancerului crește cu 75.000 de cazuri anual, în condițiile în care statul poate să asigure terapie de specialitate pentru mai puțin de 15.000 de cazuri. Zona de boli mentale. Suntem într-o creștere exponențială, peste 300.000 de cazuri noi anual. Dacă ne raportăm la o populație activă de trei, patru milioane și facem un calcul la 300.000 de cazuri noi, asta înseamnă că în câțiva ani fiecare dintre noi va experimenta cel puțin o patologie mentală sau emoțională, ușoară sau mai complicată, de la un atac de panică la o depresie minoră sau majoră. Cifrele sunt îngrijorătoare, pentru că nu facem prevenție deloc și nu avem educația de a avea grijă de noi. Alergăm după o grămadă de himere și, când se întâmplă să ne îmbolnăvim, ne întrebăm de ce ni s-a întâmplat nouă.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Cum poate fi această diferență între români și alți oameni? Ce fac bulgarii, grecii și nemții și noi nu facem?
In sfarsit,in sfarsit…a juns si la noi un om adevarat si un doctor de calitate.Un om modest si dornic sa ajute cu adevarat.Felicitari pt.abordarea complexa pe care o aplicati d-le Balanica.As dori sa pot ajunge maine dimineata la cabinetul D-vs…dar sunt tare departe si mi-e imposibil…nu pt. distanta …ci pt.ceea ce ma retine aici.Toata viata m-am luptat cu kg.Am o greutate acceptabila…dar o mentin extrem de greu…si uneori obosesc …
Eu folosesc pentru eliminarea kilogramelor in plis un supliment cu cafea verde Green Coffee Plus.
As vrea sa mai slanesc dar nu stiu cum sa fac ca sa mai slabesc.Ei am 90 kg si o inaltime de 1.60 cm si vreau sa ajung pina la 65-70 kg.Va rog sa a ajutati.
F interesant articolul .
Felicitari!
Interesant si foarte util articol.In acelasi timp nu pot sa nu marturisesc ca am si o profunda ingrijorare pentru ce se intampla cu noi.Suntem prea bolnavi de prea tineri.Totul ar trebui sa se invete in scoala dublata de exempu dat de parinti copiilor inca din frageda pruncie.Multumim d-le doctor!
Buna seara,
Gasesc foarte interessant articolul d stra,motiv pentru care as dori sa aflu la ce clinica poate fi gasit d nul dr pentru a putea lua legatura cu domnia sa
Multumesc anticipat V.PAVEL
http://www.doctorbalanica.ro/contact/