fbpx

Gabriel Cotabita: Femeile pe care le-am iubit nu s-au ridicat la inaltimea asteptarilor mamei mele

de

La inceput, nu stiam sa iubesc femeile. De fapt nu puteam sa le comunic ca le iubesc. Eram asa de timid, incat nu aveam cuvinte, nu stiam sa le pun laolalta! Imi imaginam ca, atunci cand te topesti dupa o femeie, ea ar trebui sa simta asta si sa vina in intampinarea ta! Reminiscente atavice, de pe vremea cand nu era nevoie de cuvinte si, deci, nu exista minciuna… Ei bine, evident ca nu-i asa!

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Primei fete de care m-am indragostit, eram in clasa intai, i-am spus ca am iubit-o cand am reintalnit-o dupa 30 de ani! Probabil a crezut ca am vrut sa-i stric echilibrul existentei normale si poate monotone cu care se resemnase si sa o fac sa se gandeasca pentru cateva momente „Ce-ar fi fost daca…“
Poate nu am inceput cum trebuia. Sa fiti convinsi ca nu am nici un interes sa mint. Chiar vreau sa profit de ocazie si sa-mi explic si mie de ce iubesc iremediabil femeile. Nu vreau sa cred ca eu le-am iubit intotdeauna pe acelea care nu ma meritau sau nu m-au inteles, pentru ca nu e asa. Mai curand eu am fost cel care nu a intors iubirea.
Hmm, iubirea… Imi plac un zambet, o atingere, o privire refuzata (aceea pe care parca nu ar vrea sa ti-o arunce!), imi place chimia pe care o femeie o starneste in tine, fara sa respecte nici o axioma! Imi place cand te lasa sa crezi ca tu conduci, imi place cand se bucura de realizarile tale, imi place surpriza ei atunci cand intr-o societate masculina esti mandru de ea si de realizarile ei profesionale. Imi place mandria pe care o degaja atunci cand le socotesti egalele tale. Imi place cum reusesc sa te faca sa te pierzi in ele de atata fericire. Aici va trebui sa ma opresc. Eu stiu ce simt acum si chiar nu vreau sa mai scriu nimic. Din acest moment las fantezia voastra sa va deseneze intamplarea. Eu nu mai vreau sa demonstrez nimic. Chiar iubesc femeile! Primele femei pe care le-am adorat si pe care le ador inca sunt mama si bunica din partea mamei. Una a plecat, cealalta, din fericire, e inca langa mine. Ele au incercat sa ma invete numai de bine. Dar nu a fost chiar asa, unele lucruri nu au fost chiar de bine.
Si stiti unde au gresit? Invatandu-ma caracteristicile pe care ar trebui sa le aiba femeia ideala pentru mine. De parca ar putea exista femeia ideala! Evident ca toate femeile din viata mea, pe care – macar pe unele dintre ele – le-am iubit pina la uitarea totala de sine, nu s-au ridicat la inaltimea asteptarilor… mamei mele. Ironic, nu? Dar daca v-as spune ca s-ar putea sa ii dau dreptate mamei?!…

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.