“Love by design” filmul produs de Giulia Nahmany și lansat în 2014, cu Giulia în rolul principal, jucând alături de celebra Jane Seymour, a uimit întreaga lume, depășind și așteptările, și bârfele, și cârcotelile. Giulia Nahmany a adunat alături de ea o echipă de cineaști de excepție și a lansat în întreaga lume o delicioasă comedie romantică, debutul perfect pentru o carieră de mare succes. Din păcate, lansarea filmului a avut loc după ce mama Giuliei, bolnavă de cancer la sân, a plecat dintre noi. Un moment de grea cumpănă, despre care Giulia a reușit să vorbească abia acum, alăturându-se, cu trup și suflet, campaniei de preschimbare a lumii prin cunoaștere, frumusețe și prevenție, în octombrie, luna internațională a luptei împotriva cancerului la sân.
Fotografii de Paul Buciuta
Interviu de Alice Năstase Buciuta
Stilistă Adina Necula
Make-up Mirela Vescan și Iulia Filip
Hair-style Cristina Grama, Salon Fason by Cristina Grama
Ținute: ARGO ART DESIGN
Alice Năstase Buciuta: Ți s-au întâmplat multe lucruri în ultimul an. Privind în urmă, cum le cântăreşti?
Giulia Nahmany: Dumnezeu îţi dă şi Dumnezeu îţi ia, nu poţi să le ai pe toate. Asta s-a întâmplat cu mine. Acum un an, pe vremea aceasta, mă pregăteam să lansez primul meu film, “Love by Design”, mă bucuram de o victorie mare, mare de tot, pentru că, realizând acest film, am reuşit ceea ce producători mari ai României nu au izbutit, încă, să facă. Și am vise mari în continuare. Întotdeauna am vrut să lucrez cât mai profesionist şi să tind cât mai sus posibil. De aceea, nu îmi este niciodată frică să intru într-un proiect care pare, poate, mai mare decât mine. Iată că am reuşit cu acest film…
Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Din păcate lansarea lui a venit într-un moment cumplit…
GIULIA NAHMANY: A venit tocmai când mama se pregătise să plece dintre noi, mama, care a fost întreaga viață un sprijin imens pentru mine. A fost foarte greu. Am fost toată vara cu ea în Israel şi ne-am întors înapoi în România, după care am plecat împreună la munte, lângă Viena, pentru că a zis că vrea să fie într-un loc liniştit. Și am stat acolo într-o cabană, a fost foarte frumos. Asta era în august, 2014. Dacă cineva mi-ar fi spus că mai sunt doar trei săptămâni în care să o am pe mama, nu aş fi crezut.
Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Deci nu eraţi pregătiţi…
GIULIA NAHMANY: A, nu! Mama zicea numai atât, „mi-e somn, nu mă simt bine”. Ştiam care este situaţia, știam că are cancer la sân, dar nu ştiam că este atât de grav. Recidivase cancerul la sân, după ce fusese totul ok, la un moment dat. În toată această perioadă mergea la un oncolog din spitalul Hadassah de la Ierusalim şi acum, pentru prima dată, a simţit nevoia să se ducă la un alt oncolog. Începuse să facă o metastază rapidă. Dar nici în momentul acela nu am ştiut cât de grav este. Ea a venit înapoi în România, a stat cam zece zile, după care s-a întors la spital. Eu am simţit că ceva nu este în regulă, m-am urcat a doua zi în avion şi m-am dus după ea. Am dorit să vorbesc cu medicul, să aflu care este situaţia, necrezând, totuși, nicio clipă, că poate fi vorba de final. Dar medicul mi-a spus: i-am dat o nouă doză de chimioterapie, iar dacă nu funcţionează, este o chestiune de câteva zile până…
…Asta a fost miercuri. De miercuri până luni, în fiecare seară în care medicul venea să o vadă, îl întrebam dacă va supravieţui în noaptea aceea. Şi în fiecare seară zicea: “Cred că da, va supravieţui şi noaptea asta”. N-o să uit asta niciodată. Luni seara, era ora opt, mă pregăteam să plec din spital şi el mi-a spus că nu găseşte analizele. Mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Probabil erau atât de grave, încât s-a prefăcut că nu găseşte analizele sau că le-a lăsat în laborator. Când a ieșit din cameră, l-am întrebat, ca în serile anterioare, dacă va supravieţui peste noapte. “Sper că da…”, a spus. Şi în clipa în care am simțit diferenţa dintre „cred că da” şi „sper că da”, m-am cutremurat. I-am ţinut mâna mamei și i-am zis atunci tot ce am avut de spus. I-am spus că este îngerul meu, iubirea mea… Am încercat să fiu foarte puternică şi să nu-i arăt ce se întâmplă în sufletul meu. Ea m-a rugat să deschid geamul şi apoi m-a rugat să merg să mă odihnesc. Dar ea aştepta, mititica de ea, să plec, ca să îşi poată da sufletul. Cu doar două zile în urmă, îmi arătase îngerii într-un colț al camerei. Ea îi vedea deja. Am întrebat-o dacă sunt îngeri buni și mi-a spus că da, sunt foarte buni… Luni seara, m-am dus să mă plimb puţin prin oraş, ştiind că mă întorc seara la ea. La ora zece jumătate, când am intrat în cameră, i-am spus lui Cătălin, soţul meu: “Mi-e frică!”. Mă cuprinsese un frig, un fior rece. Și în momentul în care am spus “Mi-e frică”, a sunat telefonul. I-am dat telefonul soțului meu, n-am putut să răspund. Dar am auzit și eu în telefon „îmi pare rău, a murit…”
Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Cum s-a ajuns totuşi cu boala într-un stadiu atât de grav, unde a fost greşeala?
GIULIA NAHMANY: Nu ştiu. Cred că greşeala a fost că oncologul i-a dat o doză mai mare de medicament, aşa spune profesorul, şi ea, cu un sistem imunitar foarte scăzut, nu a făcut faţă.
Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Ai spus că mai fusese bolnavă acum câţiva ani şi cancerul recidivase? Când s-a întâmplat prima dată?
GIULIA NAHMANY: În 2000, când ea avea patruzeci de ani şi eu aveam şaptesprezece.
Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Atunci cum s-a vindecat? Tot aşa, cu tratament, cu teste făcute în Israel?
GIULIA NAHMANY: Da, exact, atunci s-a tratat și s-a vindecat. Dar, în urma divorţului, cancerul a recidivat. Eu cred că a fost un şoc mult prea mare, n-a făcut faţă durerii aceleia. Dar eu i-am fost mereu alături, în ultimii ani eram chiar nedespărţite.
Marea Dragoste / RevistaTango.ro: O simți în continuare? Toți căutăm, după ce îi pierdem pe cei dragi, să îi mai întâlnim în altă formă…
