fbpx

I embrace you, Romania! a spus Armin van Buuren în fața a peste 80.000 de oameni

de

În cea de-a treia zi de UNTOLD, Armin Van Buuren a făcut din nou istorie pe URSUS UNTOLD ARENA, câștigându-și pe merit hashtagul de #UntoldHero.

Peste 80.000 de oameni l-au ascultat aproape 5 ore pe regele muzicii trance, iar showul s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii înălțate pe cerul albit deja de ziuă.

Deși era programat să coboare de pe scenă în jurul orei 5 dimineața, după un show prevăzut să dureze aproximativ două ore, Armin Van Buuren a ales să-și prelungească show-ul până la răsăritul soarelui, pe care l-a salutat împreună cu zecile de mii de fani din arenă, în jurul  orei 7.00, moment în care a îngenunchiat în fața publicului său.

“I embrace you, Romania!” a spus Armin van Buuren, înfășurat în steagul țării noastre, într-un moment de mare emoție.

Armin Van Buuren a îmbrăcat și el tricoul echipei naționale de fotbal a României, inscripționat cu numele său și cu mesajul „UNITED”, ca și vedeta serii anterioare, Hardwell, iar, la final, când a coborât de pe scenă, a strâns mâinile fanilor săi.

Armin Van Buuren a explicat în aeroport, la plecarea din Cluj, și ce a însemnat momentul în care s-a învăluit cu steagul României: „Artiștii trebuie să promoveze altfel de mesaje mai ales în contextul zilelor noastre. De aceea am și intitulat albumul meu Embrace, iar la astfel de festivaluri vezi oameni din întreaga lume care sunt uniți de armonia muzicii.”

La începutul spectacolului de lumini și culoare, Armin Van Buuren a declarat că show-ul de anul trecut a fost unul dintre momentele lui favorite din anul 2015.

Și la celelalte scene numărul de participanți a fost mult mai mare decât în primele două zile. Parcul Central a fost invadat de festivalierii care au experimentat rând pe rând toate provocările regatului UNTOLD.

 În cea de-a treia zi a festivalului pe URSUS UNTOLD ARENA au mai urcat Nneka, Kwabs, Twoloud, trupa care a compus imnul UNTOLD 2016 și W&W. Pe celelalte scene au concertat alți peste 30 de artiști printre care Sasha, Damian Lazarus, Grasu XXL, Foreign Beggars, Pendulum, NU și Kristian Nairn.

Kristian Nairn a urcat în cea de-a treia seară a festivalului pe scena Stormkeep. Mii de festivalieri au participat la show-ul oferit de Hodor. Acesta s-a arătat extrem de încântat de faptul că participă la UNTOLD și a declarat că festivalul are unul dintre cele mai bune line-up-uri pe care le-a văzut.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.