M-am trezit in dimineata aceasta cu un gol in suflet. Toata noaptea am visat oameni pe care ii cunosc, care mi-au fost prieteni, dar care acum s-au pierdut de mine. Un vis ciudat prin care mi se trimite un semn.
Se apropie ziua mea de nastere. An de an mi-a placut sa adun langa mine, la fiecare aniversare, oameni dragi, oameni-prieteni. In facultate, in micutul meu apartament, inghesuiam in balcon, in dormitor si in sufragerie vreo 50 de oameni si era senzational. Apoi, cu trecerea timpului, numarul invitatilor a crescut si ne-am intalnit in restaurante cu staif unde ne-am simtit minunat.
Un om destept, nu stiu acum exact cine, a spus ca daca vrei sa-ti distrugi dusmanii, fa-i prietenii tai. Dar ce te faci atunci cand prieteni dragi iti toarna otrava in pahar?
Viata e ca o masa de biliard pe care o lovitura de tac bine tintita imprastie multimea de bile colorate asezate impreuna in centrul mesei. Asa si noi, loviti de gesturi sau de fapte, ne pierdem unii de altii, ne ratacim in tumultul vietilor noastre.
O lovitura puternica de tac, pe masa verde a prieteniilor, este CASATORIA.
De pilda, multe dintre prietenele mele, odata maritate, fara nicio explicatie, m-au uitat in albumul cu fotografii. Nici nu conteaza momentul in care li s-a intamplat sa isi schimbe starea civila, mai crude sau mai coapte, s-au aruncat in viata lor cea noua si au tras obloanele prieteniei noastre. M-am gandit ca poate nu mi-au gasit loc in noul lor univers pentru ca nu aveam pe cineva si atunci nu se cade sa inviti o SINGLE stinghera intre cupluri casatorite, desi am fost mereu o single inofensiva.
Apoi a venit momentul casatoriei mele si iar am pierdut. Prietenele mele, cate au mai ramas, au fost sincer fericite pentru mine. Apoi m-am trezit ca una dintre ele, careia ii purtam de grija si o caram dupa mine de Paste si de Craciun ca sa nu simta singuratatea, i-a aratat sotului meu un biletel scos din haina mea si pe care era numarul de telefon al unui oarecare Laurentiu. Noroc ca el nu a luat in seama insinuarea sau magaria pentru ca stia ca umblam sa gasim un zugrav si cineva ne daduse numarul acestuia. O alta prietena draga pe care o visez destul de des, dintr-un ghinion teribil, a ramas vaduva foarte tanara si foarte frumoasa. Am fost langa ea si copilul ei, am avut grija sa fie cu noi mereu, nu am lasat-o de Paste si de Craciun singura, pana cand, intr-o zi, am simtit ca vrea mai mult de la mine, ca vrea casa mea si viata mea, fara sa contez, fara mila. Nu stiu daca un IARTA-MA are greutate. Nu stiu… Nu cred… Nu vreau. Ma uit peste umar la ce am lasat in urma, imi pare rau si nu inteleg de ce.
Vestea buna este, ca sa glumesc, ca nu se intampla numai la fete. Si sotul meu casatorindu-se a calcat pe coada ceva prieteni dragi care au inteles ca nimic nu mai este la fel ca inainte, ca au concurenta: o nevasta si un copil.
Asadar, vine ziua mea de nastere si ii vreau alaturi de mine doar pe aceia care ma iubesc sincer, care nu ma cultiva din interes si carora nu le pare rau daca imi merge bine si sunt fericita. Golul din suflet ramane si, poate acum inteleg, de ce parintii mei, cand pun masa la sarbatori, asaza din ce in ce mai putine tacamuri pentru prieteni.
Intr-un interviu recent, Papa Francisc a spus ca are doar 3-4 prieteni adevarati si ca il supara falsii prieteni, deci se intampla si la case mai mari…
