fbpx

La Toya Jackson a adus un omagiu fratelui ei Michael, pe Twitter, la trei ani de la moartea acestuia

de

Cantareata La Toya Jackson si alti artisti au adus un omagiu cantaretului american Michael Jackson, prin intermediul unor mesaje postate pe Twitter, luni, la trei ani de la moartea “regelui muzicii pop”.

Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009, la varsta de 50 de ani, din cauza unei supradoze de propofol – un anestezic puternic pe care artistul il folosea ca somnifer -, iar moartea lui a socat atat industria muzicala, cat si opinia publica internationala.

 

Medicul sau, Conrad Murray, a fost condamnat la sfarsitul anului 2011 la patru ani de inchisoare pentru omucidere involuntara.

 

La Toya Jackson a postat pe Twitter un mesaj prin care i-a adus fratelui ei un omagiu, in care a spus inca o data ca lacomia persoanelor din anturajul acestuia a reprezentat principalul motiv care a dus la tragica disparitie a artistului amnerican.

 

“Astazi se implinesc trei ani (de la moartea lui Michael Jackson, n.r.) si ma intristeaza faptul ca am pierdut un artist de legenda. Lacomia si doar lacomia a fost cauza mortii sale. Michael, te iubim!”, spune La Toya in mesajul ei.

 

Rapperul Wiz Khalifa a postat si el un mesaj pe Twitter in care a declarat: “Sunt trei ani de cand omenirea a pierdut o legenda. Odihneste-te in pace, Michael Jackson. Muzica ta traieste mai departe pentru tine. Iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru noi”.

 

Cantareata britanica de muzica pop Alexandra Burke a adus si ea un omagiu celebrului cantaret american: “Odihneasca-se in pace Regele Michael Jackson. Ne e dor de tine, te iubim, iar muzica ta va trai pentru totdeauna. Te iubim, Michael”.

 

Comemorarea celor trei ani de la disparitia cantaretului Michael Jackson face subiectul multor emisiuni de televiziune si multor articole in presa internationala. Astfel, postul de televiziune ARTE a dedicat ziua de duminica “regelui muzicii pop” cu un program special de 12 ore, care a culminat cu difuzarea in prime time a unui reportaj despre culisele show-ului “Michael Jackson, The Immortal World Tour”, un concert-tribut conceput de compania Cirque du Soleil.

 

Cu titlul “Michael Jackson, trei ani deja”, publicatia franceza Le Figaro a postat luni pe site-ul ei un articol care a facut o prezentare succinta a videoclipurilor legenda din cariera megastarului.

 

“Beat It” (lansat in februarie 1983) este celebru pentru coregrafia sa colectiva, devenita o marca inregistrata a lui Michael Jackson. Videoclipul piesei, care se inspira din “West Side Story”, aduce in prim-plan 80 de membri (reali) ai unor bande de cartier, dar si 18 dansatori profesionisti.

 

“Billie Jean” (lansat in martie 1983) – Videoclipul a facut la randul lui senzatie, dar abia cu ocazia unui concert, la cateva luni de la lansarea sa, “Billie Jean” s-a transformat cu adevarat intr-un mit, prin prezentarea in premiera mondiala a inimitabilului “moon-walk”. Acest pas de dans, care a devenit ulterior semnatura artistica a lui Michael Jackson, i-a adus cantaretului american urmatoarea telegrama de felicitare din partea celebrului Fred Astaire: “Sunt un om batran acum, dar asteptam pe cineva care sa preia stafeta. Multumesc”.

 

“Thriller” (lansat in decembrie 1983), regizat de cineastul John Landis, care a realizat apoi si videoclipul piesei “Black and White”. Clipul, cel mai scump din lume realizat pana atunci, a facut senzatie prin intermediul efectelor speciale, regiei, scenariului, coregrafiei si duratei sale extraordinare de 14 minute. “Thriller” a revolutionat felul in care sunt filmate videoclipurile muzicale.

 

“Bad” (lansat in septembrie 1987), regizat de Martin Scorsese. Albumul “Bad” nu a atins vanzarile record reusite de “Thriller”, dar s-a bucurat de un succes comercial urias, chiar daca a avut mai multe influente rock. Videoclipul piesei care a dat titlul albumului, realizat in metroul newyorkez, a impus o imagine mai dura a cantaretului, in haine din piele si purtand lanturi din metal, care a marcat o desprindere totala de imaginea de pana atunci a artistului.

 

“Smooth Criminal” (lansat in octombrie 1988) este un clip pentru care Michael Jackson a inventat mai multi pasi noi de dans si un efect special care i-a permis sa se aplece (in fata) la 85 de grade. Acest videoclip, in care poate fi vazut si Sean Lennon, fiul lui John Lennon, apartine celui mai bine vandut single din istoria muzicii (peste 12 milioane de copii).

 

“Black or White” (lansat in noiembrie 1991) este celebru pentru secventele sale de “morphing” (metamorfoza progresiva a unei fete intr-o alta) – primele care au fost utilizate intr-un videoclip destinat publicului larg. In clip apare tanarul actor Macaulay Culkin, starul francizei cinematografice “Singur acasa”, unul dintre prietenii cantaretului Michael Jackson.

 

“They Don’t Care About Us” (lansat in martie 1996) a fost regizat de cineastul Spike Lee. Filmarile pentru clip, realizate pe strazile din favelele din Rio de Janeiro si din Salvador de Bahia din Brazilia, au reprezentat un eveniment in sine. La origine, clipul pentru aceasta piesa exista intr-o alta versiune, turnata intr-o inchisoare. Insa acea versiune a fost cenzurata de multe posturi de televiziune, determinandu-l pe Michael Jackson sa filmeze versiunea din Brazilia, devenita ulterior celebra.

 

“This Is It” (octombrie 2009). Desi atat piesa, cat si videoclipul nu sunt cu siguranta cele mai bune din cariera cantaretului, ele sunt insa impregnate cu o emotie speciala. Videoclipul este compus din imagini preluate de la ultimele repetitii ale lui Michael Jackson, efectuate la Los Angeles, in vederea seriei de 50 de concerte sold-out pe care starul american urma sa le sustina la Londra, incepand din iulie 2009. Concertele promiteau sa fie grandioase, asa cum sta marturie filmul documentar “This Is It”, lansat in toamna anului 2009, regizat de Kenny Ortega, coregraful principal al starului.

 

 

MEDIAFAX

 

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.