Laura Nicorescu: Mitul ca sopranele sunt grase a murit demult…

de

Tanara, frumoasa, talentata, delicata, mladioasa… Laura Nicorescu este absolventa a Universitatii de Muzica Mozarteum din Salzburg si una dintre cele mai iubite tinere cantarete de opera ale tarilor germanice.

Marea Dragoste / Tango: De ce-ai plecat, de ce-ai mai fi ramas in Romania? Care e povestea plecarii tale din tara?
Laura Nicorescu: In anul 2005 studiam la Universitatea de muzica din Bucuresti, la clasa profesoarei Maria Slatinaru Nistor. In septembrie al acelui an am plecat intr-o spontana vacanta in Salzburg, Austria, impreuna cu prietena mea draga din facultate, Mihaela. Castigasem un concurs in Berlin in acea vara, un concurs numit Kammeroper Schloss Festival Rheinsberg si aveam ceva bani pusi deoparte. In timpul in care ne aflam in Salzburg, am aflat ca urmau examenele de admitere la facultatea Mozarteum si, mai in joaca, mai in serios m-am inscris. Au urmat mai multe etape pe parcursul catorva zile, iar, la final, am intrat prima pe lista. Nu cunosteam limba germana, dar pentru ca m-au considerat foarte buna la canto, mi-au oferit sansa sa incep imediat studiile acolo, cu conditia sa refac examenul de germana pe parcursul acelui an.
Mi-a fost foarte greu sa renunt la Bucuresti. Conservatorul era viata mea. Urma sa-mi dau licenta cu o opera pe care eu am ales-o, La Boheme de Puccini, era totul pregatit.
Dar simteam ca mi s-a deschis o usa si trebuie sa fiu curajoasa si sa accept provocarea. Insa Romania nu era in UE si costurile unui semestru de studiu erau extraordinar de mari pentru un roman. Dar, cum m-am inscris, am mers la o banca austriaca, am aratat notele mele de admitere si invitatia facultatii Mozarteum de a lua parte la Clasa de Opera, iar banca respectiva mi-a acordat un imprumut pentru taxele de student.
La inceput a fost foarte greu, ma simteam ingrozitor nestiind limba, dar acest fapt m-a ambitionat foarte mult sa o invat cat mai repede. Si am observat ca nu conta pentru ceilalti ca faceam greseli, important era sa incerc sa comunic in germana.

Marea Dragoste / Tango: Si cum te-ai descurcat cu banii, cum a fost?

Laura Nicorescu: Am inceput usor-usor sa cant pentru bani la diferite nunti sau chiar la inmormantari, am sustinut concerte turistice, am facut si baby-sitting si asa am reusit pe parcursul a trei ani sa-mi platesc taxele de student. Unde era nevoie de un cantaret, eram prima care se oferea. Aceasta perioada a fost dificila, dar m-a si ajutat sa acumulez multa experienta.

Marea Dragoste / Tango:Ce lucruri noi ai invatat la Salzburg, lucruri pe care nu le-ai fi putut deprinde in Romania?

Laura Nicorescu: Salzburg a fost orasul care m-a fascinat din prima clipa. Imi amintesc acum, ma plimbam prin oras si treceam un pod peste Salzach si din megafoane se auzea muzica lui Mozart… Era pe durata sezonului marelui festival Salzburger Festspiele unde isi fac aparitia cele mai mari nume de artisti din lumea clasica. Priveam de pe partea “cealalta” a strazii cum intrau la spectacole doamne si domnisoare imbracate in toalete alese, rochii lungi superbe de gala, si ma minunam cat respect si importanta dau acesti oameni opererei… Iar ziaristii se inghesuiau sa faca poze Annei Netrebko, lui Rolando Villazon si Jonas Kaufmann, si nu unor pseudo-artisti asa cum vedeam in Romania.
In Salzburg am invatat sa-l iubesc pe Wolfgang Amadeus Mozart, a devenit cel mai bun prieten al vocii mele. I-am cunoscut personajele create, am mers pe strazile pe care el s-a plimbat, am cantat acompaniata de clavecinul lui, singurul obiect original ramas din vremea aceea.
Dar am si observat diferenta dintre mine, studentul venit din Romania si colegii germani. Ei erau deja “afara” nu au trebuit sa se faca nimic pentru a ajunge acolo. Eu am invatat ambitia mai greu ca ei. Ei s-au nascut acolo, au primit un loc la facultate pe care o urmau relaxati efectuand doar ceea ce facultatea le cerea nimic mai mult, cate 7, 8 ani, iar la final asteptau ca statutul de Absolvent sa le ofere automat un loc de munca. Eu stiam ca trebuie sa muncesc pentru orice mai mult decat mi se cere.

Marea Dragoste / Tango:Esti foarte tanara… Cum te simti in drumul si in cariera ta- la inceput de drum sau ajunsa deja la un punct dincolo de care nu mai poate fi posibil un regres?
Laura Nicorescu: Tineretea e relativa in aceasta meserie… Pot fi perfecta pentru un rol, dar poate prea in varsta pentru un altul sau prea cruda pentru al treilea…
Regresul il simt cum ma pandeste la colt oricand. Este poate temerea mea cea mai mare si, in acelasi timp, motorul care ma activeaza sa ma dezvolt sa doresc mai mult de la mine, sa imi dozez puterile sau sa dau mai mult decat trebuie uneori…
Teama constanta de esec este un lucru despre care poate artistii nu vorbesc cu placere, dar exista permanent.

Marea Dragoste / Tango:Cum a evoluat viata ta personala? Esti implinita ca artist, dar si ca femeie? Iubesti? Esti iubita? Cine e barbatul care iti sta alaturi?
Laura Nicorescu: Toate experientele negative din trecut au contribuit la ceea ce sunt astazi, stiu ce am nevoie si stiu ca nu voi mai face acelasi greseli, ci, cu singuranta, altele noi (rade)…Astazi sunt iubita si iubesc. Sunt norocoasa sa am un barbat alaturi din aceeasi bransa, dar nu cantaret, un om care intelege ceea ce fac, ma sustine si crede in mine. Oricat de mult as crede ca sunt Praslea cel voinic si nu am nevoie de nimeni pentru a ma descurca, sa stiu ca cineva care ma iubeste, caruia ii pasa, se gandeste si ma intreaba mai apoi cum a mers, este nemaipomenit.

Marea Dragoste / Tango:Te-a ajutat si te ajuta frumusetea? Ce inseamna pentru tine frumusetea autentica?
Laura Nicorescu: Frumusetea e un dar. Nu m-as putea mandri vreodata pentru cum arat pentru ca simt ca nu ar fi corect, dar ma mandresc atunci cand stiu ca pot sa fac cumpana, sfoara, podul de sus sau sa-mi aduc piciorul dupa cap, toate astea in timp ce mai si cant! Pentru ca am muncit seara de seara din adolescenta pentru a reusi, iar satisfactia este nemarginita. Mitul cum ca sopranele sunt grase a murit demult… Astazi chiar si in opera, cu cat arati mai bine cu atat esti distribuit in roluri mai usor… Dar in acelasi timp am avut si parte de situatii inconfortabile, avansuri, pe care le-am evitat cu vehementa. Dar fiecare dintre ele mi-a adus nopti albe, si desigur cearcane negre a doua zi…

Marea Dragoste / Tango: Cat de insemnata e dragostea in destinul tau de artist si de femeie?
Laura Nicorescu: Dragostea… Pentru un moment mi-am adus aminte de sirurile lungi de raspunsuri copilaresti din oracole cand eram in scoala. In limba romana exista fraza “mi-esti draga”, pe care foaaarte greu o poti traduce in alte limbi. Eu una m-am chinuit mult timp sa o traduc in engleza si n-am reusit. Aceeasi poveste e si cu cuvantul “dor”, ca substantiv. In unele limbi se traduce cu “nostalgie”, dar cred ca e diferit. Exista in germana si are aceasi insemnatate. Dar in multe alte limbi, nu.
Totusi… Eu cand am simtit dorul de el, cand am spus “mi-esti tare drag” mai presus de cuvintele “te iubesc” ( si mult mai tarziu), si cand m-a durut durerea lui pentru prima oara… am invatat ce-i dragostea… Si cum as putea sa cant eu despre dragoste daca n-as fi simtit-o?

Marea Dragoste / Tango: Care a fost cel mai mare succes al tau de pana acum?
Laura Nicorescu: Nu stiu cand a fost cel mai mare succes. Sunt multe si diferite… Sa enumar concertele incununate de aplauze? Lacrimile de fericire la finalul unui turneu-maraton? Niciunele nu se compara cu ce am simtit cand fratele meu a postat o poza cu mine (si nu e deloc genul care sa faca asta) dupa un concert la Ateneul Roman unde ma reintorsesem dupa 7 ani, sub care a scris “my little sis on stage!”

Marea Dragoste / Tango: Unde te vezi mergand mai departe? Ce alta mare scena te asteapta?

Laura Nicorescu: Cea mai mare dorinta a mea profesionala este sa cant bine. Ma refer strict la tehnica de canto… Iar asta voi invata toata viata. Mai putin am dorinte de a canta in locuri renumite, pe cat am dorinte de a canta anumite roluri la care visez: Violetta in Traviata, Verdi, Lulu in Lulu de Berg, Donna Anna in Don Giovanni de Mozart, Cleopatra in Julius Cezare de Händel…
Imi doresc insa in aceasi masura si o familie, asa ca in viitor ma vad incercand din rasputeri sa lupt sa le impart pe amandoua.
Anul viitor voi avea trei debuturi in Salzburg, Servillia in Clemenza di Tito (Mozart) Rezia in Die Pilger von Mekka (Glück) si Yvonne in Jonny Spielt auf. (Krenek)

Marea Dragoste / Tango: Cum este lumea Operei din interior?
Laura Nicorescu: Lumea operei din interior pare foarte mica. Si, in acelasi timp, cand am un casting pentru un anumit rol, am senzatia ca suntem prea multi… Este un univers in sine, guvernat de oameni importanti, directori de casting, de teatre, manageri si case de discuri.
Am prieteni oriunde in lume pentru ca intr-un anumit moment am cantat alaturi de ei, am petrecut aproape zi si noapte impreuna ore intregi de repetitii. Desigur, foarte mult timp, sunt si singura. Ore de calatorii petrecute in toate mijloacele de transport posibile, hoteluri cu paturi pentru o singura persoana, mese luate pe fuga… Sunt experta in covrigii tuturor natiunilor.
Nu exista doar rochii frumoase lumina reflectoarelor si aplauze… Artistii sunt intr-o continua cautare a perfectiunii, sunt auto-critici si au nevoie de un psihic si corp sanatos… Doar o simpla migrena poate afecta felul in care interpretam, iar publicul nu iarta… De aceea traim constant in stress cu dorinta de a nu dezamagi pe ascultatori si pe noi insine.

Marea Dragoste / Tango: Care sunt modelele tale artistice, oamenii care te inspira?
Laura Nicorescu: Nu am un anume model, ascult, apreciez si invat de la fiecare artist cu care iau sau nu contact. Citesc foarte multe biografii, ascult muzica de diferite genuri, in special jazz (o ador pe Melody Gardot) vizionez filme, am actori preferati, Meryl Streep si Liam Neeson, dansez si apreciez orice femeie care poate tine in frau in acelasi timp cariera si familia. Admir bucatarii-chef faimosi si cred cu ardoare ca gatitul este o arta.

Marea Dragoste / Tango: De ce ti-e dor din Romania?

Laura Nicorescu: Cand mi-este dor de anumite bucate traditionale, incerc intotdeauna sa mi le gatesc oriunde as fi, in masura in care gasesc ingredientele de care am nevoie. Pacat ca atunci cand mi-este dor de ai mei ramasi in tara… nu pot sa-i gatesc… Si regret enorm ca nu-l pot vedea pe nepotul meu crescand….
Dar mi-este dor de linistea pe care o aveam in Medias la bunici, cand ne jucam in curte cu ce gaseam si faceam casute improvizate sub paturi, si nu in malluri gigante, fara aer, inconjurati de sute de oameni care fumeaza si vorbesc continuu. Ma ingrozesc cand intamplator vad emisiuni ale televiziunilor romane si aud un limbaj pentru care profesoara mea de limba si literatura romana din scoala m-ar fi notat cu un 2 in catalog… Dar eu stiu ca Romania de acum nu mai este aceeasi cu aceea pe care am lasat-o in 2005, cand am plecat. Totul s-a schimbat pentru mine.

 

Comentarii

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *