Livia Dilă: Iubim de mai multe ori în viață, doar că de fiecare dată e diferit

A moderat, câțiva ani, emisiunea “6, vine presa!’, pe B1 Tv, apoi, pe Televiziunea Națională,  Ora de Știri – jurnalul de la ora 22 – și Prim Plan. Dar, dincolo de realizările sale profesionale, Livia Dilă este o femeie frumoasă, elegantă, echilibrată, o soție îndrăgostită și o mamă plină de optimism.

Fotografii de Paul Buciuta/Marea Dragoste

 Alice Năstase Buciuta: Dacă ar fi să te definești în câteva cuvinte, ce ai spune despre tine: femeie, mamă, jurnalistă, româncă…?

Livia Dilă: Mă gândesc la cele patru cuvinte și traduc, de fapt, patru noțiuni: senzualitate, instinct matern, carieră și naționalism. E greu să definesc exact dozajul acestor „ingrediente” care îmi compun identitatea. Cred că fiecare se raportează la feminitate și prin urmare, la latura emoțională ce derivă de aici. Chiar și calitatea mea de jurnalist sau de român este subjugată feminității fiindcă privesc lucrurile mai sentimental, sunt mai intuitivă, mai analitică, mai implicată, mai pasională decât este un bărbat, iar aceste trăiri sunt transpuse și în acțiunile mele exterioare. |n ciuda subiectivității, femeile au luciditate și spirit de acțiune și îmi amintesc aici de cuvintele lui Margaret Thatcher, care spunea: „ În politică, dacă vrei ca un lucru să fie spus, cere-i-o unui bărbat. Dacă vrei ca un lucru să fie făcut, cere-i-o unei femei.”

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Este meseria de jurnalist cea mai frumoasă meserie din lume pentru tine sau, dacă ai lua-o de la început, ai alege altceva?

Livia Dilă: Nu m-aș grăbi să emit judecăți de valoare sau să dau verdicte în ce privește cea mai frumoasă meserie de pe pământ, însă, în ce mă privește, cred că este meseria care îmi aduce cele mai mari și intense satisfacții și care mă pune în valoare cel mai bine. E impropriu spus, „aș alege”, în cazul meu, fiindcă jurnalismul m-a ales pe mine. Eu mă pregatisem să devin un profesor cu vocație. Acum, însă, după ce am cunoscut satisfacțiile profesionale pe care le implică meseria de jurnalist, pot spune că aș alege asta de la bun început.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Ce visai să devii când vei fi mare?

Livia Dilă: Ca orice copil, visul meu referitor la ce voiam să devin se schimba foarte des. Erau visuri tranzitorii, le-aș putea spune. Dacă ar fi totuși să mă raportez la unul, pot face referire la perioada liceului, când îmi doream foarte mult să devin actrită. Din păcate, părinților mei nu le-a surâs deloc ideea și am renunțat. Probabil că nu-mi doream cu adevărat, fiindcă, altfel, nu aș fi renunțat atât de ușor. Era ca un vis dulce în care mă refugiam, cu identități diferite, o lume care-mi era la picioare, în care mă desfășuram după regulile mele, purtată pe aripile unor roluri imaginare…

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Nu cumva, prin meseria pe care o faci, visul de atunci s-a împlinit?

Livia Dilă: Depinde din ce unghi privesc! Răspunsul la aceasta întrebare stă într-una din extreme. Aș putea spune „nu s-a împlinit” dacă mă refer la o cariera în actorie sau aș putea spune „da, s-a împlinit” dacă mă refer, strict, la o experiență actoricească, pe care am trăit-o acum 2 ani, prin intermediul unui mic rol de debut, i-aș putea spune, în filmul Francesca. Dar cred că voluptatea de a mă vedea actriță, în adolescență, era ca o proiecție a ceea ce mi s-a întâmplat ulterior, în viață. Momente, de multe ori fascinante, trăite alaturi de unii dinre invitații mei, faptul că am cunoscut oameni la care nici nu visam să ajung, am fost și sunt pe o scena cu roluri diverse, în desfășurare…

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Cum ți-ai ales, deci, facultatea? Cum au fost anii de studenție?

Livia Dilă: Nu știu dacă a contat vocația, mai mult decât strădania aplicată a mamei mele de a-mi dezvolta gustul pentru lectură, sensibilitatea, fantezia creatoare, dar și rigoarea în însușirea limbilor straine. Așadar, m-am orientat spre filologie, iar alegerea Capitalei ca oraș al studiilor a corespuns dorinței de confirmare a valorii mele, în competiție cu colegi redutabili, cât și a farmecului pe care îl exercita asupra unui tânăr din provincie, mirajul unui oraș cosmopolit care fusese cândva numit : Micul Paris. Și-mi amintesc cu drag de perioada studenției, paradisul pierdut al oricărui om matur. Și acum simt mirosul cărților din sălile de lectură ale bibilotecilor, unde petreceam foarte mult timp, sau de sesiunile de shopping, în căutarea unui chilipir care să fie și extrem de frumos și original, de micile ieșiri care îmi dezvăluiau orașul misterios pentru mine, de Calea Victoriei, de clădirile-monument, de serile la teatru… Totul avea un farmec aparte, fiindcă știam că în fiecare zi pot descoperi ceva nou, care să mă facă să mă interoghez sau să mă informez, stârnindu-mi curiozitatea. Sintagma „frumoșii nebuni ai marilor orașe” capătă mult sens pentru orice student.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Și, dincolo de filologie, cum ai ajuns în presă, care a fost primul tău job?

Livia Dilă: Primul meu job dupa absolvirea facultății a fost cel de profesoară de limba franceză. Îmi plăcea ceea ce făceam, simțeam că am chemare, însă, din punct de vedere financiar, îmi era destul de greu să mă întrețin în Capitală, cu banii din salariu. La acea vreme, plăteam chirie, existau tot felul de cheltuieli suplimentare, ca ale oricărui tânăr, la început de drum. Așa că eram în cautarea unor noi oportunități. Un prieten foarte bun mi-a spus că știe că Antena recruta tineri pentru postul de prezentator. Am decis că e o conjunctură favorabilă pentru mine, pe care trebuie să o valorific și înarmată cu multă încredere în forțele proprii, m-am prezentat cu CV-ul, care nu era deloc stufos, atunci, la departamentul de Resurse Umane. Acolo însă, mi s-au cam tăiat aripile, fiindcă am aflat că posturile, care erau vacante, erau de fapt de redactori pe economic. Am avut totuși un feeling să-mi las CV-ul pentru o posibilă șansă care s-ar ivi la un moment dat și bine am făcut. Peste câteva luni, am fost sunată să merg la un casting pentru un job de prezentator pe care, ulterior, l-am luat. Și așa am ajuns să fac jurnalism.

Nu-mi place să număr anii…

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Privind în urmă, cât de greu a fost drumul până la statutul de vedetă de care te bucuri azi?

Livia Dilă: Nu mi-am propus nicio clipă să devin o vedetă, așa că nu pot spune că a fost greu sau ușor. Dacă acest lucru ar fi constituit o dorință la a cărei îndeplinire să fi lucrat, aș fi putut să enumăr obstacolele cu care m-am confruntat. Totul s-a petrecut de la sine. Eu mi-am dorit doar să fac jurnalism, nu să-mi văd chipul pe sticlă sau să fiu recunoscută pe stradă. Aceste aspecte s-au alăturat doar carierei mele, nu au fost prioritare, nicicând. Și, din păcate, cuvântul „vedetă” se atribuie astăzi cu o atât de mare lejeritate oricui, încât a devenit chiar peiorativ, uneori, sau s-a demonetizat. Îmi place să cred că notorietatea mea se datorează nu apariției pe sticlă, cât faptului că îmi fac meseria bine, cu multă onestitate și obiectivitate.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Când te-ai îndrăgostit prima oară și cum îți amintești de prima ta iubire?

Livia Dilă: Îndrăgosteli din copilărie, din adolescență, de un băiat de la școală sau din filme, de un unchi sau de un văr mai mare, toate dau o stare pe care o conștientizezi mai târziu, când se repetă fluturii din stomac sau ți se taie picioarele din senin, de fapt, la o întâlnire neașteptată cu el. Apoi cred că m-am îndrăgostit cam prin clasa a 4-a, îmi plăcea că era tare la geografie și istorie și mă înfioram toată când treceam pe strada lui. Firește, îmi imaginam că iese la fereastră, îmi pregăteam în gând ce să-i spun, era mai mult o situație interioară… Băieții, la vârsta aceea, nu sunt așa precoce, se mișcă greu… Dar și el îmi dădea semne de simpatie, ne certam și ne îmbrânceam cu spor, la școală..

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Când l-ai întâlnit pe soțul tău, Cristi Giumerca, și cum ți-ai imaginat relația voastră. “V-ati recunoscut” din prima?

Livia Dilă: Cu mulți ani în urmă, dar, deși a trecut timpul, parcă e ieri. Nu-mi place să număr anii, îmi place să văd cu plăcere că nu ne-am schimbat prea mult, în unele privințe e chiar mai bine sa te maturizezi, să înflorești frumos. Nu știu dacă ne-am recunoscut din prima, dar ce am văzut prima dată nu m-a mințit. Un tip deștept, care degaja inteligență, mai apoi mi-am dat seama că e înalt, 1,90 și că este foarte bine, ca un actor, așa, avem o vecină care-i spune Keanu Reeves… Nu ne-am gândit la casătorie mult timp, de ce s-o facem, nu era nici o presiune ca înainte de ‚89, stăteam împreună, nu doream nici un rol prea asumat. Totul era frumos, ne construiam unul lângă altul, ne ajutam în carierele noastre…

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Așadar cât timp ați fost împreună până v-ați căsătorit?

Livia Dilă: Cred că trecuseră aproape șapte ani până când am oficializat relația noastră.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Iar după căsătorie, cum s-au schimbat lucrurile între voi?

Livia Dilă: Din fericire, nu s-au schimbat, am trecut și noi prin momente mai tensionate, dar fuseseră și înainte. Prin natura meseriilor noastre foarte solicitante, am încercat și am și reușit să păstrăm aceeași prospețime și mister cât îi trebuie unei relații să nu fie afectata de rutină. Cheia unei relații armonioase și de lungă durată este, cred, să știi să pastrezi tot timpul ceva din ceea ce ești, necunoscut, dinamic. Dezvăluirea totală cred că duce, în timp, la diminuarea interesului partenerului. Nu este timp să lâncezim în lucruri monotone. Uneori asta e foarte stresant, dar ne face să avem grijă de relația noastră, să știm că fără atenție e foarte ușor să aluneci pe o pantă neplacută, să te pierzi în lucruri care nu duc la apropierea cuplului.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Dar după apariția Mariei?

Livia Dilă: Nu s-au schimbat foarte multe aspecte nici după nașterea Mariei. Timpul a trebuit să fie împărțit mai atent, ca nimeni să nu fie sau să se simtă neglijat, însa totul s-a produs din mers. O problemă mai delicată a fost când Maria a mai crescut și a început să dorească un fel de exclusivitate. Uneori dădea dovadă de gelozie dacă ne vedea pe noi doi ținându-ne de mână, sau discutând fără ea. Nu înțelegea că nu era vorba de excludere! După apariția Mariei, a trebuit să învățăm să arătăm că suntem tot timpul trei!

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Spune-mi cum a fost perioada sarcinii? Dar primele luni de îngrijire a copilului?

Livia Dilă: Perioada sarcinii îți oferă o stare de excepție. În primul rând, te prioritizează pe tine și pe cel ce urmează să se nască, ceea ce face să te simți mai în centrul atenției, ca niciodată. Oamenii te rasfață mai mult, tu însăți te răsfeți mai mult, fără a avea vreun complex de culpabilitate, lumea este mai permisivă cu tine, toate poftele se îndeplinesc, nimeni nu cuteaza să-ți strice cu ceva echilibrul și liniștea Din punct de vedere medical, am avut o sarcină normală, fără prea multe neplăceri. Dacă perioada sarcinii este una de „huzureală”, ceea ce urmează după naștere e exact reversul. Trăiești tot felul de stări mai mult sau mai putin paradoxale, ești extrem de bucuroasă, dar și excesiv de speriată să nu apară ceva rau, ești mai responsabilă, dar și novice, fiindcă trăiești ceva cu totul nou și special… Nu prea știi să te identifici cu noul rol. Copilul devine prioritar si totul se raportează la el. A fost destul de dificilă adaptarea, dar nu am prea conștientizat-o, fiindcă fericirea a fost de mii de ori mai mare. Am avut și susținerea familiei care mi-a dat mult curaj și sigurantă.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Ești altfel acum, fiind mămică, decât înainte?

Livia Dilă: E greu să cuantific, dar cred că da… se văd schimbările prin care am trecut. Dacă înainte aveam tabieturi fără de care nu concepeam o zi, acum s-au cernut foarte mult. Ea ocupă locul întâi, ea decide indirect starea mea, dacă este bolnavioară nici eu nu sunt bine, dacă ea e fericită, atunci și eu devin la fel. Este o relație specială aceea mamă-copil, nu degeaba i-au conferit psihologii atâtea valențe magice și psihanalitice. În plus, rolul de mamă mă responsabilizează foarte mult, mă face datoare să încerc să fiu nu doar un model pentru Maria, ci și o mamă iubitoare și devotată pe care să se poată oricând baza. Acum a crescut și suntem mai independente, pictează, colorează, dansează, așa că pot și eu să revin la plăcerea lecturii sau alte lucruri care mă definesc.

Fericirea vine din lucrurile mărunte care îți colorează viața

 Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Cum ai evoluat ca jurnalist în anii din urmă? Cum erai acum 10 ani și cum ești acum, ce ai învățat, ce ai uitat între timp?

Livia Dilă: Cei mai în măsură ar fi oamenii care să răspundă la întrebarea asta. Ei percep mult mai obiectiv evoluția mea. Cât despre mine, acum 10 ani, eram o tânără aspirantă în domeniu, ușor nesigură, cu puțin trac, dar foarte hotărâtă și serioasă. Cu timpul însă, am primit confirmarea oamenilor, prin aprecierea lor cu privire la mine ca jurnalist, cât și a calității emisiunilor pe care le moderez. Cred că am uitat doar lucrurile lipsite de importantă! De învățat însă, am avut norocul să pot fura meserie de la oameni de excepție, adevărați profesioniști pe care viata m-a făcut sa îi am în preajmă. Cel mai important aspect învățat a fost că un jurnalist trebuie să-și păstreze onestitatea și echidistanța, rolul lui fiind exclusiv acela de a informa, ci nu de a manipula.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Ce activități ai împreună cu fetița ta?

Livia Dilă: Încerc să îi fac timpul cât mai plăcut fiicei mele, să-i îmbogățesc cunoștințele, să o fac să vrea să descopere lucruri, sporindu-i curiozitatea, să-i stimulez creativitatea. Încerc, de asemenea, să-i cultiv independența, cât și să o responsabilizez, ușor. Mă străduiesc să-i ofer un program cât mai diversificat, dat fiind faptul că nu putem petrece timp împreună, pe cât ne-am dori. Facem plimbari foarte des, dorind să o fac să-i fie dragă natura, mergem în parc, la piscină, la teatrul de păpusi, gătim în weekend, toți trei. Seara, îi citesc povești sau urmărim desene animate. O încurajez să-și exprime, la nivelul vârstei, preferințe pentru un erou sau altul, din lumea poveștilor sau a filmelor de desene animate, cerându-i să motiveze alegerea lor.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Cum îi explici fiicei tale regulile legate de hrana sănătoasă, de sport, de viață echilibrată?

Livia Dilă: E greu la vârsta asta să îi explic lucruri, prin argumente raționale, așa că încerc să-i insuflu anumite reguli, bazându-ma foarte mult pe motivații ce țin mai mult de nivelul emoțional. Spre exemplu, încerc să o fac să îi placă salatele, legumele și fructele proaspete, nu explicându-i cât sunt de sănătoase, ci îmbiind-o prin culorile vesele, prin combinații tentante care să lucreze direct la nivelul simțurilor. Uneori, mergem în grădina, să culegem legumele împreună și apoi le pregătim. E fascinant pentru ea să vadă cum sunt culese de mânuța ei, cum se face ea utilă și cum apoi, beneficiază de asta.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Ce o înveti pe Maria în speranța că, dacă o crești astfel, va fi fericită?

Livia Dilă: Pe Maria încerc să o învăt, în primul rând, optimismul! Vreau să știe că lumea este plină și de lucruri frumoase, dacă știi să le identifici, vreau să crească cu încrederea că oricând poate întâlni oameni minunați de la care să aibă ce învăța și, mai cu seamă, vreau să-i cultiv dorința de a se îmbogăți spiritual și cultural, permanent. O minte cuprinzătoare poate fi oricând o bogație pe care te poți baza, și în plus, ține doar de tine, să o ai. De asemenea, vreau să învețe să-și cunoască adevărata valoare și să aibă mare încredere în forțele ei.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Când ești fericită, din ce vine fericirea ta?

Livia Dilă: Când ți se pune această întrebare, tendința este să te gândești la lucruri grandioase, mărete… când de fapt fericirea vine din lucrurile mărunte care îți colorează viața. Mă fac fericită momentele de alint pe care mi le ofer seara cu Maria, tandrețea și siguranța pe care mi le conferă soțul meu, lectura unei cărți într-o după amiază, un ceai aromat savurat iarna într-o companie plăcută, un film bun, o călătorie neprevăzută… Toate acestea îmi dau o energie pozitivă și o mare poftă de viața.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Dar tristă când ești?

Livia Dilă: Una din tristețile mele constante, ca să zic așa, se datorează faptului că realizez că timpul nu trece doar pentru mine, cât mai cu seamă, pentru părinți, pe care nu îi vezi îmbătrânind, dar acest proces se întâmplă. E paradoxală și dureroasă contradicția dintre percepția noastră prin care îi vedem lă fel de tineri și realitate. Sunt tristă când văd răutate, indiferență, durere, ipocrizie, dar toate sunt omenești. Din păcate, cantitatea e, uneori, prea mare. Oamenii sunt suferinzi, acesta e gândul care mă face să încerc să-i înteleg, iar nimeni nu știe de suferința lor, cum sa le aducă mângâiere și încredere mai multă.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Crezi că avem o singura mare dragoste în viață sau trăim mai multe iubiri?

Livia Dilă: Cred că iubim de mai multe ori în viață, doar că de fiecare dată, e diferit, fiindcă și calitățile pe care le apreciem sunt diferite în funcție de vârsta și de sistemul ei de valori. Cu trecerea vremii, chiar și nevoile tale afective se schimbă, fiindca ești într-o permanentă transformare sufletească, emoțională, intelectuală. Așa că eu nu aș numi-o „marea dragoste”, ci „dragostea potrivită”. Chiar citeam, recent, ceva pe aceasta temă, care mi-a stârnit interesul. Psihologul Jacques Salomé spunea că atunci când ne luăm un angajament emoțional, (făcandu-se referire chiar la căsătorie) este la nivelul momentului, în sensul că eu mă leg de tine, cel care ești acum și acestuia îi declar eu iubirea mea, ci nu celui care vei deveni peste 2, 3 sau 10 ani. De aceea cred că sunt importante valorile în care crezi, care nu se vor schimba în tot atâția ani, compatibilitatea dintre cei doi.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Care e filmul tău preferat?

Livia Dilă: A, sunt o mulțime! Multa vreme a fost și rămâne Pacientul Englez, dar recent am descoperit Une Fille sur Le Pont și A Single Man. Adorabile…

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Care este imaginea ta pentru o zi perfectă? Dar pentru o viață perfectă?

Livia Dilă: O imagine trăită: în Provence, în mijlocul unei curti minunate, cu levanțică, măslini, oleandri, mure și trandafiri, cu Maria și Cristi, lângă piscină, cu o carte, și în plus, o adiere plăcută cu miros de pin.. O viață perfectă e aceea în care găsești și pigmentări cu lacrimi, cu mici lupte pentru a te descoperi, cu mici decepții, cu rugi pentru a le înțelege sau pentru binele celuilalt, cu grade de evoluție conștientizate, cu întelepciunea de a-ți alege prietenii, cu limitări de orgoliu și egoism, cu un întreg proces de învățare să ierți, să-ți ceri iertare și să-ți stăpânești reacțiile… Cu multe altele, fără de care nu poți recunoaște o viață perfectă și ai toate șansele să treci pe lângă ea…