În 1921, prin hotărârea Ministrului Artelor, poetul Octavian Goga, Societatea particulară „Opera Română” s-a transformat în instituţie de stat. Noua instituţie, Opera Română, și-a semnat certificatul de naștere culturală în data de 8 decembrie 1921 cu spectacolul de operă „Lohengrin” de Richard Wagner, în regia lui Adalbert Markowski. La pupitrul dirijoral s-a aflat maestrul George Enescu, care, prin prezența sa, a dorit să sublinieze sprijinul și implicarea sa efectivă în realizarea acestui moment istoric.
La 100 de ani de la momentul istoric, în seara de 8 decembrie 2021, va avea loc principalul eveniment al stagiunii „Opera 100”: premiera cu „Lohengrin” de Richard Wagner, în regia lui Silviu Purcărete, scenografia Dragoş Buhagiar, conducerea muzicală Tiberiu Soare, ce va avea trei reprezentații: pe 8, 10 și 12 decembrie, ora 18:30.
Pentru reprezentațiile cu titlu de premieră, personajele vor prinde viaţă graţie unei distribuţii de excepție, iar spectatorii se vor putea bucura de prezența pe scenă a tenorilor Benjamin Bruns și Daniel Magdal, a sopranelor Petra Lang, Marta Sandu Ofrim, Diana Gouglina și Madeleine Pascu, a baritonilor Valentin Vasiliu, Cătălin Toropoc, Vasile Chișiu și Dan Indricău și a bașilor Marius Boloș și Filip Panait, alături de orchestra și corul Operei Naționale București. Cu participarea actorilor Istvan Teglas, Anda Saltelechi, Rareș Florin Stoica și Alina Petrică.
Eveniment desfășurat în parteneriat cu Comisia Națională a României pentru UNESCO.
În 1921, prin hotărârea Ministrului Artelor, poetul Octavian Goga, Societatea particulară „Opera Română” s-a transformat în instituţie de stat, cu sediul la Teatrul Liric „Leon Popescu”, primul director fiind Scarlat Cocorăscu. Noua instituţie, Opera Română, și-a semnat certificatul de naștere culturală în data de 8 decembrie 1921 cu spectacolul de operă „Lohengrin” de Richard Wagner, în regia lui Adalbert Markowski. La pupitrul dirijoral s-a aflat maestrul George Enescu, care prin prezența sa a dorit să sublinieze sprijinul și implicarea sa efectivă în realizarea acestui moment istoric.
Montarea operei „Lohengrin”, una dintre creaţiile ce solicită cel mai mult colectivul unui teatru liric şi impune un înalt standard de calitate artistică, reprezintă o sărbătoare în sine pentru orice operă din lume.
Acțiunea operei se petrece în Anvers, pe țărmul râului Schelde, în Brabant (azi în Belgia). Toată acțiunea durează doar 3 zile. Drama se deschide prin scena în care contele brabant Friedrich de Telramund o acuză pe Elsa de Brabant că și-ar fi ucis fratele mai mic, pe Gottfried, fără a avea însă dovezi clare. Regele dorește să audă și versiunea fetei, care neagă învinuirea și cere să i se facă dreptate printr-un duel. Un cavaler va lupta pentru ea împotriva lui Friedrich. Apărătorul Elsei de Brabant este eroul pe care l-a visat, Lohengrin. Acesta sosește din tărâmurile minunate ale Sfântului Graal și luptă pentru Elsa în schimbul promisiunii că nu i se va cere să-și dezvăluie identitatea. Lohengrin îl învinge pe Friedrich, salvând onoarea și numele Elsei, de aceea, drept răsplată, o va lua chiar de soție. În vreme ce se fac pregătirile pentru nuntă, perechea exilată Friedrich Ortrud, soția acestuia, complotează împotriva cavalerului misterios Lohengrin, acuzându-l de vrăjitorie. Prin disimulare și falsă umilință, Ortrud se apropie de Elsa și reușește să-i trezească îndoiala privind identitatea viitorului ei soț. O face să creadă că va fi părăsită de cel pe care îl consideră alesul ei. A doua zi are loc căsătoria lui Lohengrin cu Elsa, dar seara tânăra își încalcă jurământul, cerându-i cu insistență soțului să-și dezvăluie originea și numele. Această rugăminte și încălcarea jurământului îl obligă pe Lohengrin să-și dezvăluie obârșia, dar și să părăsească ținuturile Brabantului, pentru a reveni în cetatea Graalului, Montsalvat.
Biletele se pot achiziționa de pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.
Și pentru că ne dorim să rămânem sănătoși, vă invităm să consultați regulamentul de participare la spectacole disponibil pe site-ul instituției în link-ul: https://operanb.ro/regulament-de-participare-la-spectacole/
Sponsor oficial: Enel România
Sponsori: Aqua Carpatica, EURO Insol
Parteneri: Sansha
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Forbes România, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, Revista Timpul, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, Ballet Magazine, Mediatrust