Singurul drept

Astept cel de-al treilea copil, ca pe o mare, inevitabila, splendida revelatie. Ii simt dansul delicat in pantec si-mi amintesc cum am umblat pe strazi beata de iubire, dupa ce am nascut copiii dinainte. Pentru ca nu pot, si nu vreau sa-mi sterg din suflet senzatia teribila, mareata si ravasitoare, ca nu poate exista iubire mai mare decat aceea pe care o simti pentru pruncii tai. Ca numai dupa ce ai devenit mama inveti sa iubesti cu adevarat, fara conditii. Fara limite. Fara adevaruri tinute deoparte. Putand sa mori, fara sa eziti, pentru dragostea ta.

Pregatesc globulete si scutece, si incerc sa acopar cu siraguri de beteala temerile pe care, totusi, nu mi le pot smulge din inima. Mi-e teama de durerea teribila si umilitoare a nasterii. Mi-e frica de intoarcerea, fie si numai pentru cateva ore, la conditia animalica a fiintei care se lupta pentru viata ei si a copilului ei cu forte amarnic de putin exersate. Mi-e frica de gelozia, atat de indreptatita, a copiilor mai mari fata de puiul de om pe care il voi tine la san, hranindu-l cu dragoste, cu lapte, cu speranta. Ma tem de felul in care se va schimba dragostea mea pentru barbatul de dragul caruia am reasezat lumile, rasturand deja toate regulile universului meu. Si port in mine, recunosc, si spaima umila ca el nu ma va mai iubi la fel de mult dupa ce-si va imparti iubirea intre mine si fetita frumoasa, care-i va semana ca o picatura de suflet.
Am stiut, din clipa in care m-am indragostit, ca merg catre un vartej de miracole. Am stiut, din clipa in care am ramas insarcinata, ca ma indrept catre o furtuna de temeri. Se apropie ceasul bilanturilor. Se apropie ora marilor intamplari. E timpul sa spun La multi ani mai intai aniversarilor vietii si apoi celor din calendare. Si sa ma iau la tranta cu cele o mie de temeri, aruncand in joc singurul drept fara de care nu se poate trai, singura obligatie fara de care viata e searbada si fara noima. Dreptul la curaj. Obligatia de a fi fericiti.