fbpx

Marea Dragoste, Alka si Avon va ofera Martisoare de cuvinte

de

Pentru ca este luna in care rasturnarea anotimpurilor vine odata cu revendicarea dreptului la omagiere a femeilor lumii, pentru ca siteul nostru, Marea Dragoste / revistatango.ro, este refugiul cuvintelor profunde, spuse din inima, al declaratiilor de mare dragoste si de mare onestitate, am pregatit pentru luna femeii un proiect de suflet care se desfasoara din prima si pana in utima zi a lunii lui Marte. Martisoare de cuvinte.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Am rugat 31 de personalitati masculine sa scrie cate un text-reverenta, un text dedicat femeilor din viata lui sau a femeilor lumii. Am invitat scriitori, actori, jurnalisti de seama, sportivi, oameni de televiziune, sa ne spuna de ce iubesc femeile si de ce acestea merita sa fie iubite. Iar in aceasta insorita si senina luna a lui martie, ne-am asezat demersul nostru sub semnul nobletii absolute si al emotiei autentice alegand pentru cea dintai zi a lunii un text original, scris special pentru revista noastra acum cativa ani, de poetul cel mai iubit al generatiilor noastre, Adrian Paunescu.

“Dominanta vietii si literaturii mele a fost, mai explicita sau mai tainuita, iubirea de femeie. Nimic din toate bunurile lumii nu m-a insufletit si nu m-a chemat ca farmecul femeii. Era frig si nu mi-era frig asteptand o femeie. Un drum de necuprins mi se arata in fata si, daca femeia dorita aparea in relatie cu acest drum, drumul mi se parea scurt si cuprinzator. Nu stiu sa inot, dar, pentru ca o data la mare femeia pe care o iubeam era sa se inece si m-a strigat sa o salvez, am sarit in apa, am pierdut contactul cu fundul marii si, din dragoste si disperare, am salvat-o”… – scria Adrian Paunescu.

“Iubesc femeile pentru ca stiu sa ne dea sperante cand nu mai e nici una, pentru ca ne iubesc asa cum suntem si nu au grade de comparatie, ci numai superlative pentru noi. Le iubesc pentru ca ne mint frumos cum ca suntem unici pe pamant.
Iubesc femeile pentru ca detin secretul vietii, pentru ca numai ele stiu ce inseamna sa aduci pe lume un suflet care, mai tarziu va rosti cuvantul „tata“ si te va topi sub mangaierea unei palme cat o frunzulita”
, a scris Ilie Nastase asezandu-si bataia inimii sale mari si frumoase in ritm de tango si de marturisire.

“Mature (la datorie). Luminate (dupa primul nepot). Sfarsite (de la o despartire). Sarmante (de la un ruj). Copilaroase (de la un zambet). Timide (de la o privire). Rosii in obrajori (de la un gand ascuns). Perverse (de la te miri ce). Senzuale (de la un sarut). Acre (din nimic). Sarmante (de la cercei). Rapitoare (e de la ei sau de la ea). Fericite (din mai nimic). Misterioase (din copilarie). Mistuite (din dragoste). Mironosite (din rochite sau fustite). Magulite (din auzite) ” a descris femeile, in inconfundabilul sau stil, Marius Tuca.

Si vin la rand, intr-o ordine asezata doar sub semnul emotiei si al navalniciei clipei, texte la fel de frumoase, la fel de profunde, la fel de demne de pastrat, pentru totdeauna in cutia cu martisoare de pret.

Urmariti, dati mai departe, cititi si iubiti Martisoarele de cuvinte.

Si comentati textele- martisor, pentru ca cele mai frumoase comentarii vor fi premiate la sfarsitul lunii. Avem 5 premii minunate de la Avon.

Partenerii nostri care au dorit sa ni se alature in drumul nostru de dragoste si de splendoare sunt cei carora le multumim, cu bucurie. Avon si Alka. Bunatati cosmetice pentru frumusete, delicii gastronomice pentru femeile indragostite si pentru familia lor frumoasa. Partenerii nostri care apreciaza cuvantul scris cu maiestrie si cu dragoste, prietenii nostri.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.