Mariana Braescu: Am facut prima revista glossy din Romania si am deschis culoarul imobiliar. Am fost prima, prima, prima!

de

Pe cat de vestita ii este ruta profesionala, pe atat de ferita de curiozitatea presei incearca sa-si mentina viata privata. Pe cat de covarsitoare i-a fost stradania de a initia si a continua o afacere de mare succes in jurnalism, pe atat de fragila, sensibila si feminina am descoperit-o pe cea care i-a pus bazele.

Mariana Braescu, „doamna Casa Lux“, a fost cel mai important editor de presa din Europa de Est, a inventat conceptul editorial pentru sapte reviste care, odata publicate, au spart piata, este scriitoare priceputa, dramaturg, bunica grijulie si sotie iubita. Este, mai concis, o femeie careia destinul i-a zambit.

Totul era destul de potrivnic pentru ca am facut doi copii  la o varsta foarte frageda

Am plecat la intalnirea cu Mariana Braescu peste masura de curioasa sa-i dibuiesc felul. Planuisem sa-i dau in vileag manevrele prin care a pornit si manuit afacerea care a facut-o faimoasa.
Tineam mortis sa descopar cat mai multe despre cea care a declansat boom-ul jurnalistic numit „Casa Lux“. Si, gradat, am cunoscut-o. Gratioasa, feminina, sensibila, cu toate ca s-a pomenit adesea personajul principal in scenarii incremenite, care-au necesitat elucidari impuse in forta. A fost nevoita, de multe ori, sa puna piciorul delicat in prag pentru a decongestiona crize, sau sa izbeasca cu pumnul cel mic in masa pentru a-si face cunoscute conceptiile. Chiar acum, ma ia din nou prin surprindere, s-ar fi aflat undeva pe santier, verificand lucrarile muncitorilor si dand indrumari constructorilor, daca nu mi-ar fi stat alaturi. A investit, mai nou, in imobiliare, s-a incumetat sa construiasca niste cladiri in Bucuresti, dar si o casa pentru familie in „Paradisul verde“, dupa ce a vandut business-ul ce i-a adus multumire baneasca si sufleteasca.
Istoria „doamnei Casa Lux“ mi-a prezentat-o intocmai ca un jurnalist priceput, presarand, in discutie, momentele cheie printre celelalte, la fel de interesante, dar, pe alocuri, trunchiate. N-a staruit asupra detaliilor personale si n-a dat atentie insistentei mele de a o descoperi in totalitate. Doar ispravile sale profesionale, s-a gandit, tin locul celor mai de interes dezvaluiri de alcov. M-am convins si eu de asta, pe masura ce discutia noastra s-a adancit.
S-a nascut in Botosani, in ’49, incepe sa-mi povesteasca. Dintre cei sapte copii ai familiei, Mariana Braescu a fost cea mijlocie. „Daca nu era razboiul, mama ar fi fost o invatatoare emerita, dar asa a fost doar educatoarea noastra. Iar tatal meu, caruia i-a placut mult matematica, nu a ajuns sa faca studii in domeniu, asa incat a fost un om care a luptat pe front, dupa care s-a numarat printre cei carora nationalizarea le-a schimbat destinul. Acesta a fost motivul pentru care, de atunci incepand, familia a avut o existenta materiala mai modesta.“ A fost vedeta scolii, spune cu multumire, si, ulterior, a liceului. „Eram cea mai buna, cea mai talentata, cea mai desteapta, cea mai premiata!“ Si-a desavarsit pregatirea cu studii de balet, teatru, muzica, pictura, stiinte naturale, a participat la spectacole cu trupa de actori din localitate, iar mai tarziu a scris piese de teatru. S-a indreptat, ulterior, spre Facultatea de Filosofie, si a facut-o, apoi, si pe cea de Jurnalism, cu toate ca, in liceu, se visa doctorita. „S-a interpus o hepatita care m-a dat peste cap si am pierdut admiterea la Medicina. Eram in spital, in convalescenta, cand s-au dat admiterile. Trebuia sa mai stau un an acasa, si atunci am dat la Filosofie, unde nu se ocupasera toate locurile inca“.
A scris pentru diverse publicatii, printre care si „Clopotul“. „Mi-am dorit intotdeauna sa scriu, tot timpul am crezut ca o sa am o cariera in literatura, si mai ales in teatru. Dar totul era destul de potrivnic, pentru ca am facut doi copii la o varsta foarte frageda, fiica mea Ingrid s-a nascut cand eu aveam 20 de ani, si baiatul, Catalin, in ziua in care am implinit 22. Asa ca a fost destul de greu, in perioada aceea era foarte complicat sa razbesti. Am avut ajutor, dar nu foarte mult.“
Dupa ce a plecat de la „Clopotul“, s-a angajat la „Scanteia tineretului“. „Cu vreo 3 ani inainte de Revolutie, am iesit din presa, eram pe cont propriu si am scris teatru si proza. Dupa ’89, cand am facut prima societate, aveam deja 40 de ani. Aveam, de fapt, 45 de ani cand am facut revista, o varsta la care am inteles ca femeile nici nu prea isi mai gasesc de lucru“.
Jurnalismul nu a fost niciodata la fel de important pentru Mariana Braescu, cum sunt teatrul si proza. „Am scris inainte de ’90, dar nu am reusit sa public niciun volum, nu intrasem in planurile editorului. Apoi m-am rupt de scris si m-am orientat catre imobiliare. In ’92, am deschis o agentie imobiliara. Din domeniul imobiliar, pe mine ma interesa zona de lux. Nu aveam nicio experienta economica, dar cred ca foarte mult conteaza ceea ce stii despre societate, ceea ce stii despre om, despre traditia locuirii la noi. Nu mi-a trebuit niciun fel de ban de inceput. Am fost primul agent al agentiei mele si aveam sediul acasa.“

M-am razboit in instanta cu absolut toti cei care mi-au facut probleme

Dupa doi ani, s-a hotarat sa puna pe picioare „Casa Lux“, sotul dumneaei, Artur Silvestri, ocupandu-se in continuare de afacerea imobiliara. „Dadeam interviuri in care spuneam ca mi-ar placea sa fiu ceea ce s-ar numi antreprenor de afaceri. Sa inventez o afacere, s-o fac sa functioneze, si apoi s-o vand. Eu credeam ca intr-un an o sa o pot vinde cu un milion de dolari, si acesta a fost proiectul meu.“ Planul l-a respectat intocmai, doar ca a fost necesar un mai mare interval pentru a fi pus in aplicare. Dar nu motive defavorabile s-au pus de-a curmezisul indeplinirii acestui tel la timp, ci, dimpotriva, realizari ce-au depasit asteptarile s-au perindat prin viata profesionala a Marianei Braescu si-au indemnat-o la o amanare.
Pregatirea revistei „Casa Lux“ a durat 3-4 luni, continua interlocutoarea mea. „Parca a stat cineva in spatele meu si mi-a spus cum sa fac. Adica am facut exact ceea ce trebuia. Aveam foarte putini bani, in jur de 10-12 mii de dolari, toti din agentia imobiliara, cu care am cumparat echipament. Sansa mea a fost ca eu nu stiam ca imi trebuie bani, si mai ales cati. Aveam norocul si naivitatea incepatorului. Primul numar nici macar nu l-am vandut, l-am oferit gratuit. La tipografie, unde se lucra in maniera clasica, adica se culegea textul, trebuia dusa revista cu cel putin 3 saptamani inainte. A fost foarte, foarte greu. O parte dintre muncitorii din tipografie erau actionari, dar si sindicalisti, si s-a intamplat de mai multe ori sa faca greva chiar pe revista mea, pentru ca era cea mai importanta. Am avut emotii foarte mari, griji foarte mari, pe langa intarzieri. Am amenintat cu datul in judecata, am si notificat tipografia, iar patronii francezi se temeau astfel ca o pot pati.
Odata scos numarul, il duceam la infoliat, la o mica cooperativa care punea piper si condimente in plicuri. De doua ori am luat revistele inapoi, cu tot cu pungute, si le-am pus noi toti, toata familia si toata firma, in folie. A fost foarte greu! Dar avantajul perioadei era ca nu se platea TVA, pretul de tipar fiind mult mai mic. Si am luat contracte de publicitate de 10 mii de dolari inca de la primul numar. Cum? O pagina am dat-o cadou pentru una platita si am explicat ca nu vrem niciun ban inainte.“ A gasit parteneri buni in cei de la tipografie, dar a avut multe probleme cu difuzarea. „Era un fel de Vest Salbatic. Unii luau publicatiile, le vindeau si dispareau cu banii, cei care lucrau in difuzare ii amenintau cu sticla de benzina pe datornici. In felul acesta se purtau tratativele. Evident, din cele 10 firme care au intrat cu reclama in primul numar, trei nu mi-au dat banii niciodata, erau institutii de stat a caror conducere considera ca trebuie sa fie vazute, dar care nu intelegea ca trebuie sa si plateasca pentru asta. Evident, i-am dat in judecata, m-am razboit in instanta cu absolut toti cei care mi-au facut probleme. Intotdeauna am castigat, cateodata nu am reusit sa-mi recuperez banii, dar mi-am castigat renumele ca nu las pe nimeni sa isi bata joc de munca mea. Am facut apoi totul ca revista mea sa fie cunoscuta. Aveam saptamanal trei emisiuni la trei televiziuni. Era un efort pentru mine, dar n-am renuntat la ele. Toti spectatorii oftau cand se uitau la emisiunea mea, pentru ca isi doreau casele prezentate de noi, desi nu exista inca posibilitatea de a face credit. Si atunci, mi-am dat seama ca, daca pentru un target mai sofisticat exista «Casa Lux», pentru ceilalti trebuie sa scot «Practic – idei pentru casa, gradina si apartament».“ Care a parut pentru multi un pas facut inapoi, ipoteza neagreata de Mariana Braescu. „Nu toata lumea trebuie sa manance cozonac“, imi explica, „dar toti trebuie sa manance paine, nu-i asa? In sondajele din «Practic», am inteles catre ce poate sa bata o noua revista. Si am indraznit in alta directie – bucataria – care, spre deosebire de case, pentru mine nu a reprezentat niciun interes. N-am facut revista «Practic in bucatarie» dintr-o pasiune. Nu sunt ceea ce se cheama o gospodina. Nu am avut talent pentru asa ceva. Dupa aceea am scos si «Casa de vacanta», apoi «Carticica practica», «Draga mea» si revista «Draga mea pentru copii».“
Stiu pe de rost succesul pe care l-au avut publicatiile inventate si realizate de Mariana Braescu, si o intreb despre momentul cand straduintele au inceput sa-i fie recompensate. „In primii cinci-sase ani, am investit tot ce am castigat in titluri noi si in intarirea revistei «Casa Lux». Banii au inceput sa se adune in conturi, odata cu marele succes «Practic», dar inainte, s-au adunat mai intai mari datorii, pentru ca tirajul revistei se dubla de la luna la luna. Cel mai mare tiraj la care am ajuns a fost de 502.300 de exemplare. Cu un retur de 0,5%-1%. Fiecare numar al revistei «Practic» s-a cerut din ce in ce mai mult. Erau orase mai mici si sate unde revista mea era copiata de catre jumatate din oameni si se vindea in avans. De aceea iti spun ca, daca eu as fi avut bani, nu as fi asteptat un an si jumatate sa ajung la 500.000 de exemplare.“

Noptile nedormite si lucrate la birou puse cap la cap sunt un an intreg

Profitul anual net in momentul in care a vandut afacerea, adica acum doi ani, a fost de aproape doua milioane de euro. Si nu a avut niciodata credite, niciun proces intentat ei, si toate taxele au fost platite la zi. „Am facut prima revista glossy din Romania si am deschis culoarul imobiliar. Am fost prima, prima, prima! Niciodata nu am spus ca eu concurez cu cei din spate, intotdeauna am spus ca vreau sa fac o revista europeana. Oricum, este revista cea mai frumoasa din Est, adica de la Moscova la Praga nu mai exista una la fel, si le cunosc pe toate.“ In momentul in care i-a dat tarcoale gandul de a se retrage, n-a zarit decat o alternativa: aceea de a se extinde in Est, adica in Ucraina, Bulgaria, Serbia sau Rusia. „Dar, fiind prea mare palaria, mi-era teama ca nu voi mai putea sa ma ocup personal de toate problemele si sa pierd acea personalizare la care tineam mult. Sunt lucruri pe care am vrut sa le fac si nu am mai avut maini. Am comandat, asadar, o evaluare financiara, sa vad cat valoreaza firma. Am primit vreo 2-3 oferte din interior si din strainatate, in afara de cea care s-a concretizat. Si atunci a venit Burda cu insistente ca ei sunt decisi. Am finalizat destul de repede, nu m-am adresat unei firme de negociere, am jucat cartea mea. Cel mai greu mi-a fost sa le spun oamenilor ca plec, pentru ca am tinut si tin la ei in continuare. De aceea trei luni de zile am avut cel mai mare consum psihologic pe care l-am avut vreodata. Am vandut o parte din brand. Inainte, am cantarit ce-mi doresc. Daca ar fi fost greu sa vand revistele, nu le vindeam. Daca nu obtineam cat voiam si in ce conditii, si anume ca partea cealalta din brand sa imi ramana, n-o faceam. Am avut 2 ani de non-concurenta stipulati in contract, pe care i-am respectat, si care s-au incheiat acum, in ianuarie.“
De-atunci, a cumparat o casa undeva in Franta, si a mai pus ochii pe una din Paris. „In domeniul din care am plecat am inregistrat cateva marci, mai multe, si ma gandesc la ele. Pot sa spun insa ca aceasta perioada a fost un fel de vacanta, din punctul de vedere al afacerilor. Dupa ’90, nu am mai scris absolut deloc. Nu sunt un om care sa faca doua lucruri atat de diferite ca stare, in acelasi timp. Pentru afaceri, trebuie sa fii in priza mereu, pentru literatura, trebuie sa te dezintoxici. Dar am reinceput sa scriu. Am niste proiecte de a traduce din cartile mele si de a publica in cateva tari, nu doar in Romania.“
Si-a trecut in revista realizarile profesionale, dar, vreme de cateva ore cat am stat de vorba, n-a mentionat niciodata renuntarile de care munca sa staruitoare nu a scutit-o. „In perioada aglomerata, eu am avut de suferit si, evident, familia. Nu aveam timp decat pentru serviciu. Nu pot sa spun cate ore lucram pe zi, pentru ca problemele nu ma paraseau nici ziua, nici noaptea. Perioada cat am avut revistele, noptile nedormite si lucrate la birou, puse cap la cap, sunt un an intreg. Din 11-12 ani de firma, am avut un an de nopti nedormite. Nu aveam cum altfel. Au fost reviste diferite, cu predari diferite.“ Cu toate astea, a incercat sa aiba in grija si familia. „Cred ca par dura de multe ori si cred ca si sunt, si pot sa fiu dura, daca intentia sau cauza este buna. Am grija de tot, controlez tot, si in familie la fel, asta sunt. Pe cat de indrazneata, pe atat de prudenta. Nu imi plac aventurile fara plasa. In scris sunt atat analitica, cat si ironica, satirica, taioasa. La fel si in viata, imi place replica, imi place teatrul, imi place baletul. Ma aranjeaza foarte mult lucrurile frumoase.“ Si ca tot a adus vorba de frumusete, isi recunoaste, fara fatarnicie, atuurile fizice, pe care le intretine cu sport si un trai moderat. „Din cand in cand, ziceam ca sunt o femeie frumoasa. Desi cred ca a te ingriji inseamna a te respecta, adica nu trebuie neaparat sa arati frumos, ci sa arati bine, ingrijit. Mi-au placut bijuteriile, imi plac, dar cu termen nu prea lung. Gimnastica fac intotdeauna, dar nu neaparat pentru frumusete, ci pentru tonus. Voi implini la anul 60 de ani.“
Are doua nepotele, Kira, de 6 ani, si Sara, de 7 si jumatate, din partea fiicei. Copiii ei sunt din prima casnicie, de care nici nu vrea sa pomeneasca. Si, ca atare, ma roaga sa nu poposesc asupra detaliilor care i-au incarcat, la un moment dat, sufletul. Incepe sa povesteasca cu pofta despre actualul partener de viata, Artur Silvestri. „Este o persoana foarte putin mercantila, deci in afaceri eu ii dau lectii. Are alte mize. Este un om foarte generos, foarte elegant, foarte dragut, foarte mandru de mine.
Mi-a facut surpriza sa imi publice cartile in secret, asa incat m-am si suparat ca mi-a facut aceasta surpriza. Acesta a fost cadoul de ziua mea, in urma cu un an. Si anul acesta, tot de ziua mea, mi-a daruit versiunea in franceza a cartii mele «Imi amintesc si imi imaginez». De fiecare data, am protestat cand a facut asa ceva, n-a fost prea elegant din partea mea, dar m-am suparat pentru ca nu am avut posibilitatea sa am ultima corectura. Asta e reprosul pe care i-l fac. A fost o surpriza, dar eu n-am primit-o bine. N-am fost destul de delicata, dar el a fost extrem de delicat ca mi-a facut aceasta surpriza.“ S-au casatorit in urma cu 25 de ani. „A fost un sprijin moral deosebit pentru mine“, continua. „Este un sprijin daca cineva nu te tracaseaza, nu te sicaneaza. Eu nu sunt o persoana emotiva. Nu ca sunt insensibila, dar nu am trac. El, in schimb, a avut toate emotiile pentru mine. Chiar si cand a trebuit sa vand afacerea. Chiar si cand a trebuit sa o iau de la capat cu altele.“ Presata de nepotele, isi face socoteala ca va publica in curand o carte cu povestile pe care le-a imaginat pentru ele. Intrevede colaborari, la fel de rodnice ca-n trecut, cu diverse teatre, si chibzuieste asupra unei reveniri in domeniul in care a dat, o data, lovitura. Ramane de vazut cu ce ne va uimi de data aceasta.

ACEST MATERIAL ESTE PROPRIETATEA EXCLUSIVA MAREA DRAGOSTE / www.revistatango.ro SI NU POATE FI PRELUAT, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
contact mareadragoste@revistatango.ro
 

 

Categorii:
Personalitati

Comentarii

  • prea multa osteneala pt bani
    prea multa lauda ca ea e prima
    poate ca daca era mai modesta si nu voia atatea afaceri, si nu era nevoit sa munceasca sotul ei asa de mult pt CASA LUX SI PT IMOBILIARE, TRAIA SI ACUM

    maria iunie 28, 2018 7:35 pm Răspunde
  • poate ca daca era mai modesta si nu voia atat afacere, si nu munceasotul ei asa de mult pt CASA LUX SI PT IMOBILIARE, TRAIA SI ACUM

    MAGDALENA iunie 28, 2018 7:33 pm Răspunde
  • Doamna Braescu a facut pionierat si a creat reviste nemaipomenite: Casa Lux, Practic, Casa de vacanta! Le asteptam in fiecare luna si le citeam pe nerasuflate.
    O femeie superba, inteligenta. Toata admiratia si multa sanatate!

    simina decembrie 2, 2016 10:25 am Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *