fbpx

Seria de concerte pentru familii şi copii, în premieră la ediția 2023. Povești prin muzică la Festivalul Internațional George Enescu

de

Festivalul Internațional George Enescu inaugurează în 2023 Seria de concerte pentru familii şi copii: patru concerte tematice, ce vor avea loc într-un spațiu inclus în premieră în Festival, Sala Majestic a Teatrului Odeon. Cu programe concepute special pentru a stimula interesul celor mici pentru muzica și instrumentele clasice, concertele pentru copii și părinți sunt experiențe unice, menite să facă cunoscute publicului larg operele unor mari compozitori.

”În Seria de concerte pentru familii și copii am introdus ideea unei povești prin muzică, fiecare concert are o poveste, deoarece felul în care părinții comunică cu copiii cel mai des este printr-o poveste, iar muzica e o poveste care trebuie descoperită. Fiecare concert se axează pe un grup de instrumente din orchestră, într-unul descoperim ce este o vioară, în altul ce este un instrument de percuție, în altul descoperim ce este un instrument de suflat. Toată orchestra va fi prezentă, dar focusul se pune pe câte un tip de instrument pe care îl descoperim. De aceea, cei care vor ajunge la toate patru concertele, vor descoperi o tetralogie completă, așa cum am gândit-o. Dacă ajung doar la un concert, nu vor pierde nimic din poveste, însă recomandarea mea ar fi să încerce să ajungă cu cei mici la toate cele patru concerte din serie”, a declarat Maestrul Cristian Măcelaru, Directorul Artistic al Festivalului Internațional George Enescu.

Seria începe pe data de 3 septembrie de la ora 11:00, la Teatrul Odeon, cu concertul „Orchestra merge la Zoo” susținut del Orchestra Camerata Regală, sub bagheta dirijorului româno-canadian Andrei Feher. Muzicienilor le vor sta alături prezentatoarea Cristina Bohaciu Sârbu (muzicolog) și actorul Mihai Bisericanu. În program vor fi lucrările lui Jacques Ibert, Divertisment – Finale, Camille Saint-Saëns, Carnavalul animalelor și basmul simfonic al lui Sergei Prokofiev, Petrică și Lupul.

Al doilea concert la care sunt așteptați cei mici are loc duminică, 10 septembrie de la ora 11:00, tot la Sala Majestic a Teatrului Odeon. „Pinocchio… with „strings” attached” va fi concertul interpretat de Romanian Chamber Orchestra, dirijată de Gabriel Bebeșelea, cu muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu în rol de prezentator și actrița Ioana Mărcoiu. Muzicienii de pe scenă vor da viață primei părți din celebra lucrare Eine Kleine Nachtmusik de Wolfgang Amadeus Mozart, urmată de Dansurile populare românești de Bella Bartók, într-un aranjament pentru clarinet și orchestră de coarde de Alin Chelărescu. Solist va fi cel mai tânăr membru al Orchestrei Române de Tineret, clarinetistul Petru Pane. A treia lucrare din program va fi Aventurile lui Pinocchio în Funland de Michael Gandolfi. Concertul este sold-out.

Orchestra de Cameră Radio va urca pe scena de la Teatrul Odeon pentru cel de-al treilea concert din Seria pentru familii şi copii, duminică, 17 septembrie, de la ora 11:00. Dirijorul orchestrei pentru acest concert intitulat „Parizade and the Singing Tree” va fi Cristian Spătaru, cu Cristina Bohaciu Sârbu prezentator, iar narator va fi actrița Andreea Mateiu. Publicul va avea ocazia să asculte lucrări de Georges Bizet (Suita Jeux d’Enfants (I. Marche: Trompette et tambour; II. Berceuse: La poupée; III. Impromptu: La toupie; IV. Duo: Petit mari, petite femme; V. Galop: Le bal), Joseph Haydn (Simfonia jucăriilor) și Karim Al-Zand (Parizade and the Singing Tree). Concertul este sold-out.

Seria de concerte pentru familii şi copii se va încheia cu concertul Orchestrei Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian, pe 24 septembrie, de la ora 11:00. Orchestra va fi dirijată de Constantin Grigore, cu Cristina Bohaciu Sârbu prezentator și cunoscutul actor Radu Gheorghe narator. „The composer… Who is it?” va fi titlul spectacolului, în care cei mici vor avea ocazia să descopere lucrări de Ludwig van Beethoven (Simfonia nr. 5 în do minor op. 67 – selecțiuni), Paul Dukas (La Péri – Fanfare) și Noel Paul Stookey (The Composer Is Dead).

Biletele sunt disponibile la preţul de 30 de lei.

Mai multe detalii despre Seria de concerte pentru familii şi copii în secțiunea dedicată de pe site-ul Festivalului Enescu: https://www.festivalenescu.ro/ro/series/concerte-pentru-familii-copii/

Despre Festivalul Internațional George Enescu

Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema ediției este “Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.

Detalii disponibile pe https://www.festivalenescu.ro/

Biletele pentru Seria de concerte pentru familii şi copii s-au pus în vânzare pe siteul Teatrului Odeon. Link direct.

———————————-

Festivalul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Proiect finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

Organizator: ARTEXIM

Co-organizator: Fundația ArtProduction

Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București

Sponsori principali: Rompetrol, BRD

Sponsori: Ferrero Rocher, SNEF, CBRE, Orange, L’Or , Mobexpert, Casa de Flori, DORNA, Liliana și Peter Ilica Foundation, La Mama; SANADOR;

Cu sprijinul: Yokko, Paradigma Film, Crowdfavorite, SSG

Furnizor servicii juridice: Țucă Zbârcea și Asociații

Transportator oficial: Tarom

Parteneri ospitalitate: Radisson Blu Hotel Bucharest & Park Inn by Radisson, Intercontinetal Athenee Palace, Novotel City Center, Mercure City Center, Ibis Styles City Center;


Parteneri media principali:
Antena 3 CNN, RFI, HotNews, Agerpres.

 

Parteneri media internaționali: Euronews, Mezzo, Bachtrack

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.