fbpx

Mihai Constantinescu: Fara iubire esti o biata masina, nu mai esti om

de

Este autorul si interpretul a catorva zeci de slagare, care au ramas printre cele mai iubite cantece romanesti. Este el insusi unul dintre marii adorati ai publicului, caruia mereu i-a oferit spre evadare “O lume minunata”. Dincolo de scena, Mihai Constantinescu nu se dezice de statutul sau de artist: este sensibil si melancolic, e un visator, un idealist care lupta cu patima pentru valorile in care crede. Si-n plus, ne-a vorbit cu adevar si deschidere despre intamplarile care i-au marcat existenta, marturisindu-ne in premiera episoade tulburatoare din viata sa.

Marea Dragoste / Tango: Cum ati facut alegeri in viata, bazandu-va pe ratiune sau pe ce v-a spus sufletul?

Mihai Constantinescu: Am avut intotdeauna si am si azi premonitii foarte puternice. De cele mai multe ori imi doresc sa dau gres, pentru ca lucrurile pe care le simt chiar se intampla. Eu am inteles de mult ca este o mare greseala sa treci peste ce-ti spune sufletul si niciodata cand am incercat sa trec peste asta n-a fost bine. Nu stiu daca toata lumea simte la fel, daca suntem la fel in aceste simtiri, dar la mine asa a fost. Multi oameni cred ca e mai bine sa gandeasca in functie nu de ceea ce simt, ci de ceea ce-si doresc. Si noi ne dorim foarte multe lucruri. Dar se intampla, pana la urma, ceea ce trebuie sa se intample.

Marea Dragoste / Tango: Dar credeti ca, daca vi s-ar fi intamplat in viata numai ce v-ati dorit, v-ar fi fost mai bine azi?

Mihai Constantinescu: Nu mi-am dorit niciodata foarte mult. Mi-am dorit intotdeauna decenta. Eu consider ca asta este dorinta de a trai normal, e un drept pe care il avem cu totii. Ce inseamna o viata normala? Sa ai unde locui, sa ai o masina cu care sa te poti misca, sa ai atatia bani cat sa nu consideri ca esti bogat. Sa ai exact atat cat, practic, iti trebuie. Pentru ca, stim cu totii, atunci cand parasim lumea asta nu luam cu noi nimic, si-atunci de ce ar fi asta important? Important e ce lasam, nu ce luam. Si lasam doar ceea ce spiritul nostru a hotarat sa lase. Pentru ca materialul se distruge dupa o perioada de timp, oricat ar fi de valoros. Insa spiritul poate ramane multa, multa vreme. Deci normalitatea inseamna decenta. Iar decenta inseamna ceea ce considera fiecare ce ii este necesar ca sa duca un trai firesc. Foarte multi oameni de valoare traiesc absolut normal, fara dorinte de vile cu 25 de camere, de multe masini, iahturi, elicoptere si asa mai departe.

Marea Dragoste / Tango: Ce v-ati dori cel mai mult sa lasati in urma?

Mihai Constantinescu: Pai, cred ca am reusit deja sa las ceea ce-mi doream. De exemplu, ascultam de curand, in masina, postul de radio National. Si era o discutie intre moderator si o ascultatoare care intrase in legatura telefonica. Iar la final a spus ca si-ar dori o dedicatie muzicala, “O lume minunata”, melodia mea. Ei nu au dat dedicatia, pentru ca nu era o emisiune de gen, dar am fost foarte placut impresionat de faptul ca, in spatele doamnei, am auzit o voce de copil care a inceput sa cante “O lume minunata”! Fara sa fie ceva programat. Asta inseamna ceva extraordinar pentru mine, faptul ca acel copil stia cantecul meu si imi place sa cred ca-l va duce mai departe. Asta inseamna ca las ceva in urma mea. Si e minunat! In rest, mi-as dori eu anumite lucruri, dar vad ca, deocamdata, nu le primesc…

Marea Dragoste / Tango: La ce anume va referiti?

Mihai Constantinescu: Mi-as dori ca, in spatele unei munci foarte serioase, foarte asidue, sa fi avut sansa sa beneficiez de mai mult respect. Nu din partea publicului, a oamenilor cu care ma intalnesc pe strada, caci publicul este o chestiune la fel de relativa precum electoratul. Ci din partea celor care ar trebui sa se se lupte, se se gandeasca: “Domnule, uite, oamenii astia au facut ceva!”. Dar nu vreau sa trecem intr-o nota mai putin pozitiva…

“Azi, toate lucrurile merg pe principiul: “Ce imi dai ca sa-ti fac? Imi dai ceva, bine. Nu? La revedere!”. Lumea s-a schimbat total”

Marea Dragoste / Tango: Eu mi-as dori sa vorbim despre realitate, chiar cu riscul sa trecem in note mai triste… Cum vi se pare lumea artistica de azi?

Mihai Constantinescu: Este la fel de schimbata cum este totul in jur. Nimic nu mai poate fi comparat cu ce a fost inainte de ’90. Nimic nu mai e cum a fost candva, odata. Asta nu e nostalgia comunismului, ci nostalgia unei perioade in care lucrurile aveau o alta desfasurare. Sa nu vizam politicul, nu la asta ma refer. Dar relatiile dintre oameni erau altele. Ne placeam nu pentru ca aveam relatii, masini si conturi in banca, ne placeam pentru ca ne placeam. Ne iubeam ca ne iubeam. Vorbeam si ne cautam la telefon pentru ca asa simteam, fara nici un fel de interes in spate. Azi, toate lucrurile merg pe principiul: “Ce imi dai ca sa-ti fac? Imi dai ceva, bine. Nu? La revedere!”. Lumea s-a schimbat total. Nimic nu exista fara un interes major.

Marea Dragoste / Tango: Iar daca in plan social e asa, si in muzica e la fel…

Mihai Constantinescu: Normal. Oamenii pe care i-am cunoscut, chiar si in radio sau in televiziune, nu mai sunt oamenii de altadata. Candva, melodiile care erau bune penetrau. Astazi, trebuie sa existe un interes ca sa promovam o melodie. Nu scot bani, nu difuzez, in termenii astia se gandeste. Nici nu se mai pune problema calitatii.

Marea Dragoste / Tango: Zilele acestea, cand v-am sunat, mi-ati spus ca erati la studio, inregistrati ceva, despre ce era vorba?

Mihai Constantinescu: Da, am facut doua colinde, unul pentru mine, si unul pentru Simona (n.r.artista Simona Secrier, partenera de viata a artistului). Mi-am dat seama cate cantece frumoase am si e pacat sa ramana neauzite. Am mai facut un remix foarte modern la “O lume minunata”, i-am mai scris o melodie Simonei.

Marea Dragoste / Tango: Doar pentru Simona scrieti?

Mihai Constantinescu: Ii scriu ei pentru ca este o persoana foarte apropiata de mine. Si, oricat ai incerca sa faci apel la o persoana tanara din domeniu, esti refuzat, pentru ca ei sau isi fac singuri melodiile, sau isi gasesc oameni mai aproape de varsta lor. Le e mai la indemana asa, decat sa aleaga piese de-ale mele. Dar asta nu ma face sa ma consider sub nici o forma iesit din discurs, din moda. Nu ma simt de nici o culoare depasit, asa cum ar putea crede unii, mai ales ca ideile de orchestratie nu le fac eu, ci specialisti foarte buni, care stiu sa umble cu calculatorul. Si eu cred ca ies lucruri bune in final.

Marea Dragoste / Tango: Dar despre muzica ce se face azi in Romania ce credeti?

Mihai Constantinescu: Eu cred ca muzica asta nu va ramane, pentru simplul motiv ca nu are substanta. Nu are melodie, nu are mesaj. Poate hip-hopul are un mesaj, asemanator cu muzica hippie, care avea un mesaj social. Insa aceea avea melodie, asta n-are nimic. E o mare diferenta intre a vorbi si a canta. Si este esential ca muzica sa aiba, in primul rand, melodie, pentru ca aceea este cea care iti ramane in minte si-ti aminteste, peste ani, de o intamplare anume, de o intalnire in viata, de un moment mai bun sau mai putin bun…

Marea Dragoste / Tango: Cum imi aduc eu aminte de copilarie cand aud “O lume minunata”! Eram mica si dansam in fata televizorului cand va vedeam.

Mihai Constantinescu: Mi se pare incredibil sa aud asa ceva! (zambeste) Nu demult, o prietena plecata in America mi-a spus ca a vazut o emisiune cu mine care a facut-o sa lacrimeze, ascultand niste cantece…  A rascolit-o rau de tot. Au trecut foarte multi ani, viata e un vis, nu vezi? Si atunci, de ce ne omoram, de ce ne zbatem, de ce ne luptam? Suntem niste efemeride, la timpul planetar, cosmic, nu reprezentam nici macar niste firicele de praf. Facem referire la Divinitate… Divinitatea este infinita, ea nu are timp, pe cand noi avem un timp bine stabilit pe Pamant. De ce nu realizam ca am putea sa fim putin mai intelepti si sa vedem viata si altfel? De ce e nevoie de ne uram, sa ne invidiem, sa ne vorbim urat si sa ne dusmanim? Lupta asta nu stiu daca face bine cuiva, dimpotriva, ne scurteaza viata, ne face sa fim in permanenta preocupati de rau si sa nu mai avem timp sa ne gandim si la bine. Iar dupa ’90, timpul a inceput sa aiba o viteza nefireasca! Nu stiu cand au trecut atatia ani!Si in continuare vad acelasi lucru: lupta, lupta si iar lupta! Si nu-i o lupta buna, benefica si constructiva…

Marea Dragoste / Tango: Cu siguranta, si sistemul social in care suntem “inregimentati” ne face sa fim asa, de unde atata boemie?

Mihai Constantinescu: Asa este, dar nu avem voie sa ne lasam doborati chiar asa!

“Ne-am transformat in roboti. Spre asta ne indreptam, devenim fiinte fara sentimente. Ori, fara sentiment, inseamna ca lumea noastra a murit”

Marea Dragoste / Tango: Dumneavoastra la ce resurse apelati ca sa nu va lasati doborat? Reusiti, de fapt, asta?

Mihai Constantinescu: Da. Iubesc foarte tare natura. Cand eram copil, toamna, ma plimbam de la Muzeul Antipa pana la fosta piata Charles de Gaulle, printre frunze. Timpul curgea altfel, mult mai lent, nu se grabea atat de tare. Azi unde ne grabim, spre ce alergam, ce gasim la capatul drumului?!

Marea Dragoste / Tango: Iesiti deseori sa va plimbati?

Mihai Constantinescu: Da, cat pot de des ma plimb. Si-apoi, iubesc enorm de mult animalele!

Marea Dragoste / Tango: Aveti animale acasa?

Mihai Constantinescu: Am o pisicuta senzationala si mai am prin curtea blocului cateva care apar, pe rand, sunt vreo sapte, sa le dau de mancare. Si le dau bobite, ma bucur mult ca le pot hrani, altfel m-as simti foarte rau la gandul ca nu le-am dat de mancare.

Marea Dragoste / Tango: Pe pisica de acasa cum o cheama?

Mihai Constantinescu: Ii spuneam in toate felurile. La inceput ii spuneam Mica, pentru ca era foarte mica, acum ii spun Mamina si Titirina. Vreau sa-ti spun ca e o scumpa! De cate ori ajung acasa, vine si se asaza langa mine, sta lipita de mine, daca vreau sa dorm, doarme si ea pe mine. Simt ca e un suflet care are neaparat nevoie de mine. E o contopire, e o energie a mea si o energie a ei, care este buna, blanda si care iti aduce bine, iti aduce liniste.

Marea Dragoste / Tango: Stiti ca se spune despre prezenta pisicilor ca e o forma de terapie.

Mihai Constantinescu: Asa si este. Noi avem nevoie de liniste, de putina visare, nu se poate sa nu mai fim oameni, ne-am transformat in roboti. Spre asta ne indreptam, devenim fiinte fara sentimente. Ori, fara sentiment, inseamna ca lumea noastra a murit. Suntem masini. Masina nu iubeste, nu sufera, nu plange, nu o doare. Am devenit foarte rai…

Marea Dragoste / Tango: Ati avut perioade in viata cand ati simtit ca va acapareaza si pe dumneavoastra tendinta asta?

Mihai Constantinescu: Da, dar intotdeauna s-a intamplat ceva cu mine. Cum sa-mi explic, nu stiu. Dar mereu, cand mi-am dat seama ca intru inr-o nebuloasa din care n-am sa mai pot iesi, ceva in mine s-a decuplat. Si m-am intors la mine, la gandurile mele, la visarile mele. Parca nu mai eram acolo, parca nu ma mai interesa nimic. Multumesc cuiva pentru treaba asta, nu stiu cui: sa fie gena, sa fie o parte din energiile pozitive care am avut norocul sa ma inconjoare si care m-au ocrotit, m-au pazit. Asta e minunat, mi-as dori ca si alte persoane sa simta asta. In momentul in care simti ca esti depasit de stres, de probleme, de obligatii de care nu poti sa fugi, e minunat sa gasesti in tine resurse sa te repozitionezi.


“Sa nu mai vina sa ne vorbeasca asa, cu manusi, sa ne spuna ca noi suntem valori… Ce valori suntem noi pentru ei?!”

Marea Dragoste / Tango: Revin la ce vorbeam mai devreme…Multi artisti din generatia a doua mi-au spus ca sunt constant refuzati de posturile de radio si de televiziune, pe motiv ca nu mai sunt la moda. Este, in vreo masura, vina lor pentru asta? Credeti ca au, intr-adevar, nevoie sa se reinventeze, ca sa fie din nou pe val?

Mihai Constantinescu: Nu, astea sunt niste prostii… Exista oameni slabi si oameni puternici. Majoritatea, cred eu, 95 % sunt slabi. Poate ca nici 5 % sunt cei puternici care spun ca vor sa ramana ei insisi, pentru ca sunt multumiti de ceea ce sunt. Daca sunt oameni carora le este rusine de ce sunt si le fuge pamantul de sub picioare… Trebuie sa stii ce vrei, tu, nu altii pentru tine! Sa stii care e drumul tau si sa nu te abati de la el. Eu asta cred si nu cred ca spun vreo nerozie.

Marea Dragoste / Tango: Dar dumneavoastra ati patit asta, vi s-a spus ca n-ati mai fi la moda, intr-o lume de Inne si Anne?

Mihai Constantinescu: Da, mi s-a spus si mie – n-are rost sa dau nume – ca nu sunt interesati, ca nu difuzeaza genul meu de muzica. Eu am inteles despre ce e vorba, practic, pe ei nu-i mai intereseaza o anumita generatie. Deci sa nu mai vina sa ne vorbeasca asa, cu manusi, sa ne spuna ca noi suntem valori… Ce valori suntem noi pentru ei?! Ei vor cu totul altceva. Surprinzator e ca, in vestul Europei, de exemplu, Aznavour are sali pline, Morandi la fel, Celentano asemenea, de ce in Romania nu s-ar putea la fel? Pentru ca exista foarte lume care si-ar dori, la modul cel mai serios, sa vina sa vada acesti oameni, pentru ca fac parte din viata lor. Noi nu aratam cu degetul noua generatie, de ce noua generatie ar trebui sa ne arate pe noi cu degetul? Fiecare are locul lui, iar daca exista si intrepatrundere intre generatii, cu atat mai bine, dar asta nu inseamna ca trebuie sa te reinventezi. Mie mi-a spus cineva, odata, iarasi nu are sens sa numesc persoana, mi-a spus asa: “Mai, tu daca vrei sa apari, trebuie sa te razi in cap, sa te imbraci in piele si sa-ti pui palarie de texan!”. Sa apar asa, ca sa fiu altcineva, adica. M-am uitat lung la el, cred ca aveam ochii de trei ori iesiti din orbite si m-am gandit ca e nebun. Si cred ca si era.

Marea Dragoste / Tango: Dar poate a spus-o in gluma…

Mihai Constantinescu: Nu, vorbea foarte serios, nu era contextul de glume. Oameni slabi, care pretuiesc “valori” trecatoare.

Marea Dragoste / Tango: Dar din generatia actuala, aveti colaborari cu vreun artist?

Mihai Constantinescu: Nu, pentru ca realmente nu ne intalnim, nu avem pe unde. Si, daca am cauta sa avem vreo colaborare, nu stiu care ar fi rezultatul. Nu-i de condamnat nimeni si nimic, dar toata lumea trebuie sa-si afle locul, si nu-ti afli locul pe timp de furtuna, ci abia dupa ce ea a trecut. Abia atunci afli cine esti, ce reprezinti si de ce trebuie sa tii capul sus. Altfel, sa stii ca e foarte multa muzica buna pe care o fac cei tineri.

Marea Dragoste / Tango: Chiar credeti asta?

Mihai Constantinescu: Da. Dovada este faptul ca multe piese pe care le auzi, apartinand unor artisti romani, juri ca sunt venite de afara. Care e diferenta? Nici una. Si atunci, nu mai poti sa spui: “Eu sunt mai prost, ca sunt din Romania si n-am calculator”. Calculator este peste tot, solutii se gasesc, nu-ti mai trebuie ditamai studioul, ditamai procesoarele, cand poti avea intr-un computer tot ce ai nevoie ca sa faci un lucru bun. Ca exista si multe lucruri pe care noi nu le avem, e adevarat, dar in general, nu exista diferenta intre muzica noastra de azi si cea de afara, problema asta s-a egalizat. Traiesc pe acelasi picior. Cu ani in urma, cand am fost in Germania si am vrut sa cant acolo niste piese, am vazut clar ca ce se imprima pe vremea aia in Romania era la ani lumina de ce faceau nemtii… Astazi, nu mai exista inegalitatile astea, toate suna la fel.

Marea Dragoste / Tango: Inteleg, n-ati vorbit serios cand mi-ati spus mai devreme ca e foarte multa muzica buna azi… Din moment ce toate suna la fel si nu au nici o amprenta personala, e asa cum spuneati si mai devreme, ca muzica asta nu va trece testul timpului.

Mihai Constantinescu: Pai, nu au cum sa aiba amprenta personala. Globalizarea e puternica si in muzica. Dintre piesele pe care le retii azi, cele mai multe au cate un fragment dintr-o veche piesa celebra, pe care tu o stii bine, stii si cine a cantat-o in original si de asta iti place si acum, daca iti place. Asta merge acum, e o moda benefica pentru cei care se ocupa cu asa ceva, pentru ca e mult mai greu sa impui o piesa noua, decat una care e deja in constiinta publica.

Marea Dragoste / Tango: Mi-ati spus ca ati inregistrat de curand doua piese, dar un album mai e profitabil sa faceti, azi?

Mihai Constantinescu: Nu cred ca mai e dispus cineva sa faca asa ceva. L-ai scos, si a doua zi e piratat. Sunt albume care nu pot fi copiate, pentru ca au o cheita, dar si acelea se pot sparge. Si atunci vorbim de cooperativa “munca in zadar”: unul munceste, altul foloseste. In conditiile astea, nu-ti ramane decat sa faci o piesa azi, alta maine. Faci, ca sa nu mori de plictiseala, sa nu mori stand.

“Foarte multa lume care ma vede isi pune aceeasi intrebare: “Daca matale n-ai, atunci cine sa aiba?”. Dar nu-i asa deloc…”

Marea Dragoste / Tango: In afara de muzica, mai aveti si alte preocupari?

Mihai Constantinescu: Atata timp cat 40 de ani ai facut muzica intensiv, crezi ca-ti mai arde sa faci altceva?

Marea Dragoste / Tango: Afacerile v-au tentat vreodata?

Mihai Constantinescu: Poate, nu zic nu, dar ca sa incepi o afacere, trebuie sa ai cu ce. Cum sa o incepi asa, fara sa ai ce-ti trebuie?

Marea Dragoste / Tango: Dar sunteti un artist pe care orice om din Romania il recunoaste pe strada, nu se reflecta asta si in plan financiar?

Mihai Constantinescu: Nu, cateogoric nu.

Marea Dragoste / Tango: Cum asa?

Mihai Constantinescu: Ca sa iti explic asta, ar trebui sa mai facem inca 10 interviuri, ca sa intelegi de ce unii da, si altii ba. Sunt multe motive si sunt foarte greu de inteles. Ce spui tu e real, foarte multa lume care ma vede isi pune aceeasi intrebare: “Daca matale n-ai, atunci cine sa aiba?”. Dar nu-i asa deloc…

Marea Dragoste / Tango: Eu nu prea inteleg asta… In acelasi timp, un manelist castiga mii de euro la o cantare, la o nunta.

Mihai Constantinescu: Dar e de inteles. In momentul in care genul asta de muzica a aparut, tot romanul a imbratisat-o. Oamenii au inceput sa se identifice cu genul asta de muzica, aparuta de fapt mai demult, inainte de manelistii de azi. A aparut prin ’87, formatia Azur si mai era una…

Marea Dragoste / Tango: Albatros, parca! Suna cumplit…

Mihai Constantinescu: Exact, Albatros se chema… Ei, dar cand mergeau in turneu, se spargeau geamuri! Deci daca atunci era asa, ce ne mira ca azi a luat o asemenea amploare? Oamenii se identifica cu genul asta.

Marea Dragoste / Tango: Cu o intreaga cultura cred ca se identifica, pana la urma.

Mihai Constantinescu: Asa este. Vrem sa fim americani, moderni, dar ne plac si manelele. Astia suntem.

Marea Dragoste / Tango: Cine credeti ca sunt principalii vinovati pentru felul in care sunt tratati artistii in Romania?

Mihai Constantinescu: Noi.

Marea Dragoste / Tango: Artistii?

Mihai Constantinescu: Nu, noi, romanii. Noi nu stim sa pretuim oamenii valorosi, nu stim sa iubim artistii, subiectul asta nu exista. Exista, in schimb, expresia asta: “Ce, ba, da’ ala ce-a facut, ma? Ia mai da-l incolo!”.

Marea Dragoste / Tango: Mi-ati spus mai devreme, inainte sa incepem interviul, ca va curteaza un partid politic…

Mihai Constantinescu: Da, dar este o lume prea meschina… Noi nu avem ce sa cautam acolo, pentru simplul motiv ca un artist nu e capabil sa fac asa ceva. Daca intri in contact cu oamenii, observi ca sufera de lasitate, de frica, de frica si iar de frica. Si atunci, sa presupunem ca maine te-ai agatat de un partid, in momentul ala trebuie sa preiei si tu toate pacatele lui. Si de ce sa ma identific eu cu ceva ce n-am facut vreodata? Sau trebuie sa am o anumita structura ca sa pot sa spun: “Hm, daca imi iese si mie ceva…”

Marea Dragoste / Tango: Credeti ca vreunul dintre artistii care au intrat in politica a reusit sa faca ceea ce trebuia?

Mihai Constantinescu: Nu, nici n-au cum. Sub nici o forma. Poate ca cel care se apropie, cat de cat, de ceva real, este Mircea Diaconu.

Marea Dragoste / Tango: Imi place mult Mircea Diaconu!

Mihai Constantinescu: Da, si mie imi place. Mi-a placut in toate filmele in care l-am vazut, extrem de mult. Dar ce sa faca el in politica, ce poate el sa spuna? Isi spune o parere, si? Alta e sa poti face, concret, ceva. Iti trebuie rabdare, nervi foarte tari, si apoi trebuie sa te intrebi daca merita. Poate ca da, sau poate ca iti dai seama la timp ca s-ar putea ca nimic in domeniul asta nu-ti trebuie. In general, in societate, nimic nu mai e normal. Poate ca si normalitatea e relativa, pentru filosofii care vor citi acest interviu. Nu vreau sa ma vaicaresc, lucrurile sunt asa cum sunt, dar e adevarat ca de multe ori mi-as dori si eu sa fie altfel. Dar daca lucrurile astea nu mai tin de mine…

“In ziua in care m-au dat afara din casa, nu pot sa-ti spun cat am suferit. Daca nici in tara mea n-am dreptate, atunci unde sa am dreptate?!”

Marea Dragoste / Tango: Stiu ca nu e un subiect care va starneste amintiri placute, dar imi aduc aminte ca ati avut grave probleme legate de locuinta…

Mihai Constantinescu: Eh, da… S-a terminat, m-au dat afara ca pe un caine si gata. De cinci ani aproape. Cei care au fugit din tara fara sa-si achite casa, au fost pusi in proprietate, iar mie trebuiau sa-mi dea ceva la schimb. Si mi-au dat un apartament cu doua camere care era ocupat. Mi l-au dat mie, fortat, cu fosta mea sotie. Ei, cum sa mergem noi intr-o casa care nu era a noastra? Casa aceea era deja cumparata de altcineva.

Marea Dragoste / Tango: Si nu ati incercat sa le spuneti asta, sa vorbiti cu autoritatile?

Mihai Constantinescu: Cu cine sa vorbesti? Tu nu stii niste lucruri… In ziua in care m-au dat afara din casa, nu pot sa-ti spun cat am suferit. Daca nici in tara mea n-am dreptate, atunci unde sa am dreptate?! Sa ma duc intr-o tara straina, unde nu ma cunoaste nimeni? Iar asta nici macar nu se intampla pe vremea lui Basescu, era in mandatul lui Constantinescu. Si toti smecherii de la primarie imi spuneau: “Domnule, daca oamenii aia au pus temelia casei, normal ca sunt proprietari!”. Cum sa fie proprietari, daca ei nu-si achitasera casa? Ei au fost niste securisti care au plecat din tara, desi mai aveau de achitat sase ani rata la CEC. Nu s-au intors niciodata, au avut in schimb niste procuratori… Ultima oara m-au injurat urat, mi-au spus ca nu se lasa pana nu ma vad caine vagabond. Si platesc si astazi daune pentru faptul ca am mai locuit acolo timp de 10 luni. Mi-au dat de platit 9.500 de euro, imi iau in fiecare luna bani din ce-mi revine de la Uniunea Compozitorilor. Iar oamenii aia, dupa ce au obtinut casa, au vandut-o cu 350.000 de euro. Si instanta ma scoate tot pe mine tap ispasitor!

Marea Dragoste / Tango: Nu ati mai putut face nimic in instanta?

Mihai Constantinescu: Aici, nu, absolut nimic. Am facut o inampinare la CEDO, care a trimis o hartie prin care spuneau ca, vezi Doamne, nu am epuizat toate caile de atac din Romania. Facusem fond, apel, recurs, tot… Eu m-am imbolnavit de ce minciuni am putut sa aud de la autoritatile romane, ce acte false am vazut acolo, ce ordinarii… In fine, asta a fost. E bine? Tu vorbesti de artisti, de valori!

“Nu se poate iubire fara suferinta, exclus. Nici n-ar fi frumoasa iubirea daca n-ai suferi”

Marea Dragoste / Tango: Ce a insemnat iubirea pentru dumneavoastra, de-a lungul vietii?

Mihai Constantinescu: Nu pot sa spun nici ca a fost pe primul loc, nici ca a fost in plan secund. Dar nu se poate fara iubire, sigur nu se poate. Fara iubire esti o biata masina, nu mai esti om. Viata noastra reprezinta muzica, iubire si lumina, si cred ca in aceste trei cuvinte inglobam si Divinitatea. Astia suntem noi, oamenii. De asta ne doare, de asta plangem, suferim, facem prostii, ne uram, de asta intindem mana unora sau ne vine sa-i strangem de gat pe altii, pentru ca exista iubirea. Este practic liantul dintre tot ce apartine fiintelor vii, iar muzica e limbaj celest.

Marea Dragoste / Tango: Iubim de mai multe ori in viata sau avem o singura mare dragoste?

Mihai Constantinescu: Nu exista regula. Poti iubi de mai multe ori in viata – lucru care mi se pare firesc, poti sa iubesti in acelasi timp doua persoane… Cine crede ca poate impune reguli e nebun.

Marea Dragoste / Tango: Vi s-a intamplat sa iubiti doua femei in acelasi timp?

Mihai Constantinescu: O, cum sa nu! Sunt forme diferite de iubire, iar una e dominanta si determina alegerea. Dar, oricum, nu cred ca noi, oamenii putem iubi cu adevarat, neconditionat. Nu putem, dar asta nu inseamna ca suntem rai. Inseamna doar ca nu suntem structurati asa. Iubirea aceea completa, pana la sacrificiu, eu nu cred ca exista. Au spaniolii o vorba: “Te amo profundamente”… Dar cati dintre noi iubim profund o femeie, respectiv un barbat? E ceva serios, e ceva de o mare adancime a spiritului si a sufletului. Foarte, foarte rar se intampla asta.

Marea Dragoste / Tango: Vi s-a intamplat?

Mihai Constantinescu: Am iubit de mai multe ori profund si sunt foarte fericit pentru asta, chiar daca am si suferit mult. Nu conteaza, nu se poate iubire fara suferinta, exclus. Nici n-ar fi frumoasa iubirea daca n-ai suferi.

Marea Dragoste / Tango: De ce credeti ca moare iubirea, chiar si cea profunda?

Mihai Constantinescu: Din foarte multe motive… In primul rand, nu stii niciodata daca partenerul tau traieste vizavi de tine aceleasi sentimente pe care tu le ai fata de el. Nu plecam fiecare cu 50-50 la drum, cineva are mai putin, iar in timp acest echilibru se strica. Unii cara cate o greutate de cate 10 kilograme, celelalt cara doua. Sigur ca cel cu 10 va obosi mai repede. Si-atunci, se rupe…

“Nici o iubire nu seamana cu alta. De aceea cred ca e chiar bine sa ai in viata mai multe iubiri”

Marea Dragoste / Tango: Divortul a fost o trauma mare pentru dumneavoastra?

Mihai Constantinescu: Dupa fiecare iubire speciala am suferit. Nu pot sa scapi de golul acela si de teama ca lucrurile niciodata nu vor reveni la normal. Ne gasim, insa, cei mai multi dintre noi, puterea sa o luam de la capat cu o alta perasoana. Si cand o luam de la capat, vedem ca fiecare iubire e diferita. Nici o iubire nu seamana cu alta. De aceea cred ca e chiar bine sa ai in viata mai multe iubiri. Dar, si asa, nu cred ca afli vreodata adevarul adevarat despre iubire.

Marea Dragoste / Tango: Spuneati ca fiecare iubire e unica, dar de care dintre ele va amintiti cu cel mai mare drag?

Mihai Constantinescu: Mi-e foarte greu sa spun. Stii de ce? Pentru ca, odata cu trecerea timpului, fiecare poveste s-a asezat la locul ei. Fiecare iubire ramane in caseta ei si, cu cat trece timpul si te indepartezi tot mai mult de momentul acelei iubiri, ai senzatia ca parca nici n-ar fi fost, ca parca nu ti s-ar fi intamplat. Exista amintirea ca a fost foarte frumos. Oamenii care se cearta ca la usa cortului, fac partaje cu case si copii, astia sunt oameni care n-au iubit niciodata cu adevarat. Iubirea inseamna sa-l respecti pe cel care ti-a fost alaturi si dincolo de povestea care s-a incheiat, indiferent cum s-a incheiat ea. Sunt si cazuri in care oamenii raman prieteni, asta este extraordinar.

Marea Dragoste / Tango: E si cazul dumneavoastra? Aveti o relatie buna cu fosta sotie?

Mihai Constantinescu: Da, si mi se pare un lucru normal. Am avut o relatie lunga si un inceput foarte frumos. Daca nu putem respecta asta, inseamna ca nu mai stim de noi. De foarte multe ori am vrut sa fug din tara asta, sa raman in strainatate. Am avut toate solutiile necesare sa pot face asta.

Marea Dragoste / Tango: Si de ce n-ati facut-o?

Mihai Constantinescu: Pentru ca imi aminteam imediat de niste lucruri care ma legau extraordinar de tare de tara. Niste zone frumoase de deal, de la tara, niste nopti frumoase, plaja de la Mamaia, muntii nostri… Toate astea atarnau atat de greu in despartire, incat n-am putut sa plec. Dar uite, ce vroiam sa spun este ca, in momentul in care pleci, uiti tot ce a fost urat si pastrezi doar ce ti-a placut. La fel, in momentul in care iti moare cineva, nu-l tii minte la varsta la care te-ai despartit de el, ci ti-l amintesi la cea mai frumoasa varsta a lui, asa iti apare imaginea lui in minte.

Marea Dragoste / Tango: Probabil ca avem o memorie afectiva selectiva, alegem ce ne place si ce ne face bine.

Mihai Constantinescu: Da, pastram ce-i mai frumos din ceilalti. Si asa cred ca ar trebui sa facem si in iubire.

“Tot farmecul unei relatii se transforma in fum in momentul in care ai semnat actele alea”

Marea Dragoste / Tango: Ziarele au scris multe povesti pe seama relatiei pe care o aveti cu Simona. Au scris ca v-ati despartit, apoi au scris ca va casatoriti…

Mihai Constantinescu: Nu ne-am despartit niciodata si de casatorit, o sa ne casatorim intr-o zi…

Marea Dragoste / Tango: Credeti in continuare in ideea asta?

Mihai Constantinescu: Nu, in casatoria ca institutie nu cred. Tot farmecul unei relatii se transforma in fum in momentul in care ai semnat actele alea.

Marea Dragoste / Tango: Stiam eu de ce nu vreau sa ma casatoresc!

Mihai Constantinescu: Nu stiu daca faci bine sau nu, stiu doar ca nu exista proprietate pe sentiment, nu apartii nimanui, asa cum nimeni nu-ti apartine, doar daca sufletul tau decide ca aia e persoana de care ai nevoie si invers. Dar semnatura aia transforma totul in ceva neplacut si urat mirositor. Fara acte totul e de vis. Actele sunt in sufletul nostru, intelegerea e a noastra, doar noi o stim. Asa cum, prin alte locuri, foarte multe tranzactii se fac doar printr-o simpla strangere de mana. Intinzi mana si spui: “E in regula”, inseamna ca ti-ai oferit cinstea, increderea, omenia, onoarea. Asa e si-n iubire: daca decizi, impreuna cu partenerul tau, ca vreti sa fiti impreuna, atunci asa va fi. Iar intelegerea asta nu are nevoie sa fie parafata de nimeni.

Marea Dragoste / Tango: Dar stiti cum sunt femeile, majoritatea vor sa se marite, vor acte, vor copii, casa si masina in rate…

Mihai Constantinescu: Asta e o chestiune de ambitie si de imaturitate. Orice tinta pe care vrei sa o atingi devine, intr-o zi, un obiectiv dobandit. Dupa care urmeaza altele, si altele, lumea se lupta ritmic pentru ceva nou. Tot ce ti-ai dorit odata devine vechi si nu-ti mai place, incepi sa ravnesti la noutati. Uite asa, nu ne ajunge niciodata ce avem… Apropo de Simona, eu nu am simtit ca si-ar dori asa ceva. Cred ca sunt lucruri care se subinteleg, daca e bine asa, de ce sa forteze nota? Daca intr-o buna zi si-ar dori cu tot dinadinsul sa faca pasul asta, nu stiu… Nu stiu, daca te frigi o data, nu mai vrei si a doua oara, nu?

“Copii au fost, dar au fost atunci cand nu trebuiau sa fie… Veneau exact in momente nefaste”

Marea Dragoste / Tango: Copii de ce nu aveti? Nu v-ati dorit sau n-a fost sa fie?

Mihai Constantinescu: N-a fost sa fie. Copii au fost, dar au fost atunci cand nu trebuiau sa fie… Veneau exact in momente nefaste, si cu persoane cu care… nu ca n-as fi tinut la ele, dar nu era momentul, ar fi fost o tragedie. Nu neaparat pentru mine, ci pentru persoana cu pricina. Era eleva.

Marea Dragoste / Tango: Si apoi, nu vi s-a mai intamplat?

Mihai Constantinescu: S-a mai intamplat…

Marea Dragoste / Tango: Iar acum, v-ati dori sa aveti copii?

Mihai Constantinescu: Acum e tarziu, n-are sens…

Marea Dragoste / Tango: Dar aveti un regret vizavi de asta sau v-ati resemnat?

Mihai Constantinescu: La modul sincer, daca stau sa ma gandesc, parca mi-ar parea rau, as fi dorit si eu sa vad ce iese din mine. Sau in colaborare cu mine. Dar daca nu s-a intamplat…Stau si ma gandesc uneori daca as fi fost un tata bun. Dar probabil ca as fi avut si suferinte imense….

Marea Dragoste / Tango: De ce?

Mihai Constantinescu: Daca as fi avut o fata, pe care sigur ca as fi iubit-o foarte mult, si daca ar fi venit cu cine stie ce comportamente si idei…nici nu stiu ce atitudine as fi putut sa am. In ideea de a o proteja, nu de a n-o lasa sa faca ce avea de facut, ca doar toti am facut, la vremea noastra.

Raspunde la telefon si vorbeste cu sora lui, Ileana, careia ii spune “pisilica”.

Marea Dragoste / Tango: Pe cine mai aveti din familie, in afara de sora?

Mihai Constantinescu: Doar pe ea o mai am.

Marea Dragoste / Tango: Cred ca aveti o relatie apropiata, am vazut ca o si alintati frumos…

Mihai Constantinescu: Fenomenala relatie avem, intr-adevar! Ne iubim foarte tare, ea e ce-a mai ramas din neamul meu, din neamul nostru. Am trecut prin incercari foarte grele… In 1947, tata a fost dat afara din armata. El a fost vanator de munte, iar in ultima perioada a vietii a facut parte din elita armatei regale. Apoi, in 1950, au venit bolsevicii la usa – bolsevici, vorba vine, asa li se spunea atunci – i-au pus pistolul la cap, l-au obligat sa semneze ca da casa statului, i-au luat uniforma, sabia cu ochi de vultur si tot ce mai avea… Au inceput apoi privatiunile, saracia… Ne-am trezit fara casa, intr-o camera si un antreu, fara baie si fara bucatarie. N-am sa uit niciodata cum un om de o asemenea valoare ca tata imi dadea 1 leu si 10 bani sa-i cumpar cate 10 tigari Carpati. De pantofi avea atasata o talpa din aia, o dublura, se cosea ca incaltamintea sa dureze cat mai mult, umbla cu ei doi ani, zi de zi. Uneori, dupa-amiaza, mai dormea si il auzeam tipand in somn: “Nu-i lasati sa ma ia in puscarie, nu vreau in puscarie, nu vreau la canal!”. Asa am crescut… N-am avut nevoie sa dau examen din clasa a patra intr-a cincea, sau am avut voie, dar daca nu aveam origine sanatoasa sau daca nu eram foarte bun, nu treceam. Din clasa a saptea intr-a opta, am patit acelasi lucru, iar cand am vrut sa dau la facultate, am umblat pe la vreo patru facultati. Am vrut sa dau la Comert exterior si am primit, cu doua saptamani inainte, un plic in care mi se spunea asa: “Tovarase Constantinescu, nu sunt primiti copii de fosti ofiteri”. Am dat la Finante-Banci, am intrat cu bursa, dar i-am spus mamei ca nu pot sa ma duc la scoala aia, pentru ca se se invata acolo contravine cu tot ce invatasem eu acasa.

Marea Dragoste / Tango: Dar stiu ca ati facut o facultate de sport, pana la urma…

Mihai Constantinescu: Am stat doi ani la Finante, iar apoi am intalnit o secretara draguta, careia i-am spus: “Doamna, vreau sa dau si eu la ICEF, ca nu pot termina facultatea asta”. M-a ajutat ea cu actele si am intrat la ICEF, cum se chema astunci, asa ca am terminat Institutul de Sport.

Marea Dragoste / Tango: Si muzica, ea cum a venit?

Mihai Constantinescu: Am mostenit de la tata inclinatia asta, el canta senzational, canta opera, canzonete, cand deschidea gura in casa, vibrau geamurile, sincer, acum nu ca-l laud pe el! Mi-as da multi ani din viata, din cati mai am, ca sa-l mai vad macar 10 secunde, sa-i multumesc pentru tot ce am primit de la el. Cand ma duc la el la cimitir, ii mangai poza si ii spun: “Patroane, am venit! Am venit sa ma vezi!”. Nu-ti mai pot povesti, ca-mi vine sa plang…

“De fapt, ce inseamna prietenia? Sa te ajuti la greu, asta e singurul mare adevar al prieteniei”

Marea Dragoste / Tango: In prietenie credeti?

Mihai Constantinescu: Am crezut toata viata si am suferit intotdeauna cand mi-am dat seama ca gresesc. La urma urmei, cu tristete, ajungi la concluzia ca si in cea mai frumoasa prietenie exista un interes. Pe care cu timpul il descoperi. De fapt, ce inseamna prietenia? Sa te ajuti la greu, asta e singurul mare adevar al prieteniei. Restul sunt basme.

Marea Dragoste / Tango: Dar aveti si prietenii adevarate?

Mihai Constantinescu: Eu sper sa existe macar doua persoane. Una e sora mea, alta e Simona, alta este Mihaela, fosta mea sotie. Restul…nu stiu ce sa spun, mai bine ma opresc. Nu judec pe nimeni, nu imi permit sa fiu mai critic decat e cazul, pentru ca suntem oameni, suntem imperfecti, avem multe defecte, iar pe parcursul vietii ne putem intalni cu tot felul de situatii care ne pot influenta atitdunea si coloana vertebrala. Foarte putini dintre oamenii pe care i-am cunoscut au avut coloana vertebrala, sunt pe numarate intr-o viata. Un singur lucru e clar: “Fa bine, ca sa auzi rau!”. Sa nu te indoiesti niciodata de veridicitatea acestei zicale!

Marea Dragoste / Tango: Banuiesc ca in lumea artistica nici nu putem vorbi de prietenii… Ati avut relatii foarte stranse cu colegi de breasla?

Mihai Constantinescu: Temporare, niste asa-zise prietenii. Lumea aceasta este ca orice alta lume in care exista concurenta. Iar concurenta vine la pachet cu de toate: ura, invidie, ciuda. Si atunci, cand sa zicem ca tu esti mai bun – asta se traduce, in contextul asta, prin a avea mai mult succes decat altcineva – nu are cum sa nu intervina invidia. Precis intervine, precis nu te mai agreeaza nimeni, precis oamenii vor vorbi urat despre tine. Unii oameni, desigur. Iar asta nu e doar in Romania, e o chestiune universala, umana. Poate din lipsa de educatie solida, a inceput sa se exacerbeze tendinta asta si sa imbrace forme tot mai urate. Imi pare rau, le-am trait pe toate… Dar sunt un om care nu ma las infrant, nu voi fi infrant niciodata, sunt pregatit pentru absolut orice, chiar daca nu va fi cel mai fericit lucru care mi se va intampla. Consider ca datoria unui om este sa lupte, sa lupte si sa lupte. Si sa mai si zambeasca din cand in cand, nu costa mult! Daca nu stie sa zambeasca sau i se pare ciudat sa zambeasca asa, pe intuneric, macar dimineata, cand se uita in oglinda, sa-si traga un zambet: “Hai, ma, ca esti bine! La munca, la treaba!”.

Corina Stoica

 

 

 

 

 

 

 

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *