fbpx

Mirela Vescan: Frumosul vinde, frumosul se caută, frumosul câștigă mereu

de

Mirela Vescan este unul dintre cei mai cunoscuți make-up artiști din țara noastră, un reper al unei lumi fascinante, aflate mereu în mișcare. Dincolo de machiajele superbe semnate de ea în paginile lucioase ale revistelor, Mirela este un creator de școală, dând mai departe, în fiecare zi, experiența celor 25 de ani în care a continuat să învețe și să-i învețe pe alții. Am lucrat în teatru, film, fotografie, televiziune, modă etc, dar a şi predat machiajul, chiar din primul an… “Am dezvoltat o metodă proprie de a-i face pe alţii să fardeze, din începători devin avansaţi şi sunt pregătiţi pentru viaţa de make-up artist, frumoasă şi plină de surprize…” spune Mirela Vescan, așezându-și viața sub semnul unui zâmbet.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

MIRELA VESCAN: E un carusel din care nu ai cum să nu faci parte dacă vrei să evoluezi. Nu înseamnă că trebuie să consumi la şase luni toate veniturile şi resursele ca să îmbraci ceva nou, dar trebuie să ştii de ele. Moda s-a schimbat. Există nişte birouri de stil care, în funcţie de tot ce se întâmplă în societate, generează nişte tendinţe. Orice fenomen social se reflectă în tendinţe. A murit Michael Jackson, s-au purtat iarăşi mănuşa lui, jacheta lui. A murit Amy Winehouse, tusoarea, coafura ei s-au purtat iar. Este ceva care ne leagă pe toţi. Ne-a afectat că a murit Michael Jackson. Deşi el era acolo şi noi aici, noi l-am iubit, l-am respectat, am copilărit cu el, am dansat pe muzica lui, deci nu ai cum să nu ţii cont şi să spui “ce dacă se poartă jacheta Michael Jackson, mie nu îmi pasă”. Ne pasă şi ne manifestăm prin a ne uita cu drag la cineva care poartă jacheta aia. Tendinţele fac parte din viaţa noastră. După reclame ne uităm ca să vedem ce se poartă şi cât de flexibili putem să fim noi în faţa tendinţelor. Poţi să ai un accesoriu sau să îţi schimbi o culoare de ruj şi să te simţi modern, să te simţi într-un sistem. Filosofii şi sociologii spun că frumosul vinde, frumosul se caută. Dacă mergi la un interviu, ai un avantaj în faţa unui om care poate e frumos, dar nu ştie să se scoată în evidenţă. Frumuseţea se caută peste tot, câştigă. Acum este o nevoie de recunoaştere, o nevoie socială de a ieşi în faţă. Fetele tinere văd nişte exemple cum sunt Nicki Minaj, Rihanna şi Kim Kardashian. Le văd la televizor toată ziua şi pe Facebook văd că ele au un milion de like-uri pentru o poză postată. Se întreabă ce ştiu să facă alea, că de cântat nu cânta ca Julie Andrews, de jucat nu joacă precum Ingrid Bergman şi totuşi sunt celebre, sunt vedete, toată lumea ştie de ele. Prin urmare, şi eu pot, fără să ştiu să fac nimic. Ce să fac eu atunci? Hai să mă fardez, să mă coafez, să îmi pun gene cum îşi pune Nicki Minaj, să fac şi eu nişte implanturi în fese cum are ea şi, cumva, cineva o să mă remarce. Dacă au zece mii de like-uri nu se compară cu cele zece persoane care poate în realitate se sperie când o văd. Trăiesc cumva într-o lume virtuală. Industria de frumuseţe întâmpină publicul cu nişte culori extraordinare, cu nişte texturi extraordinare. Alea, aşa frumoase, să nu ţi le pui?! Acum se poartă orice tipologie, poţi să fii gras, slab, ideea este să fii frumos în ansamblu. Standardele sunt fit, dacă vrei să faci o carieră în showbiz sau vrei să fii model, dar moda străzii este cu totul altceva şi strada este mult mai populară decât showbizul. Sunt foarte multe fete care au tenacitate. Ce are Nicki Minaj deosebit: un carusel de marketing în spate, o investiţie bună în transformări, o voce nazală, dar are lipici, place, şi cred că are mai mult public feminin decât masculin. Răspunde noţiunii de „se poate”. Poţi tu, pot şi eu.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Te întreb și de ce crezi că s-a ajuns atât de intens la retuşatul pozelor? Noi încercăm să convingem vedetele să nu ne mai ceară să le retusam pozele, să accepte că arată bine, mai ales dacă au un make-up bun, un hair-styling de calitate. În interviuri ele declară că revistele insistă să retușeze pozele, dar, de fapt, e exact invers!

MIRELA VESCAN: Ne întoarcem la ideea că frumosul vinde şi s-a ajuns la dorința de perfecţiune. Dar să îţi mai spun un lucru. Un actor la noi nu acceptă transformări majore. Acelaşi actor îşi păstrează culoarea părului, lungimea părului prin filme, pe când, dacă mă uit la Charlize Theron, e mereu în schimbare. La noi încă nu a ajuns să fie acceptat conceptul de metamorfoză. Poate că nici nu sunt motivaţi financiar, dar poţi ajunge să fii motivat tocmai prin puterea de transformare. Eu sunt fană Loredana, e mereu altfel şi îmi place asta la ea.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Care este cea mai frumoasă femeie pe care ai văzut-o vreodată?

MIRELA VESCAN: Am fost cu Cătălin Botezatu la NY Couture Fashion Week şi a venit să ne salute şi să ne felicite pentru show o designeră indiancă, Sushma Patel. Ea era însoţită de Aishwarya Rai, Miss World 1994, pentru care creează ţinute de film. Aishwarya Rai atrage provirile ca un magnet, se face linişte când intră într-o încăpere, am înţeles de ce a câştigat titlul! Îl merită! Are 1,70m, proporţii perfecte, este feminină, voluptoasă, tenul alb, buzele “lotus” şi ochii imenşi, verzi ca jadul. Era fardată natural, avea un ruj roz sidefat, îi stătea superb. Mi-ar fi plăcut mie să lucrăm puţin împreună… ( râde)

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Dar cea mai frumoasă pe care ai machiat-o?

MIRELA VESCAN: Devin subiectivă aici şi, deşi am avut ocazia să le fardez pe Miss India, Miss Austria, Miss Franţa, Miss Germania, Miss Lituania, Miss Asia, Miss Estonia, Miss Moldova etc, eu consider că româncele sunt mult, mult mai frumoase. Şi spun doar trei: Daniela Nane (şi ea Miss România), Catrinel Menghia, Mădălina Ghenea.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Ai o meserie frumoasă, trăiești într-o lume a vedetelor, a culorilor, a minunățiilor cosmetice? Ai sau ai avut și dezamăgiri?

MIRELA VESCAN: Legate doar de oamenii pe care i-am ajutat şi care astăzi uită să mai salute. Divorţurile profesionale sunt fără partaj, toată lumea pierde, unii pierd încredere, alţii pierd credit… Dor foarte mult, pentru că, din 24 de ore, stăm acasă foarte puţin, în rest lucrăm şi, acolo unde facem asta, se dezvoltă un alt fel de familie, cea care ţine de profesie.

Marea Dragoste / RevistaTango.ro: Ai învățat din dezmăgirile astea?

MIRELA VESCAN: Eu am învăţat trei lucruri importante în viaţă: fiecare învaţă din greşelile lui, nimeni nu se schimbă fundamental şi fiecare îşi merită locul. Recunosc deci, că am greşit când am acordat credit unor persoane fără educaţie şi fără etică, eu nu am cum să mă schimb sau să mă prefac, ajut în continuare însă… pe cine merită. În rest, pot să aplic şi aici ceva legat de cel mai mare avantaj al machiajului: se poate şterge!

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Pagini:  1 2

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.