fbpx

Monica Tatoiu, Luana Ibacka si Mirabela Dauer – Avem calitati, dar mai mult defecte…

de

Destepti, frumosi, simpatici si devreme-acasa? Sau, dimpotriva, suntem mai toti natangi, boccii, enervanti si arareori preocupati de gospodarie si familie? Cel mai probabil inglobam destule calitati, incat sa fim pe placul celor din jur, dar si un manunchi de metehne care sa tina la distanta destul de multi
pretendenti. Am invitat sa-si etaleze in vazul lumii minusurile si punctele lor forte cateva vedete autohtone cu chef de vorba si drag de subiect.

Monica Tatoiu: Sunt perceputa ca o guraliva superficiala

 

Defectul meu major e ca sunt repezita. Vorbesc mult si cateodata ajung sa regret ceea ce am spus, pentru ca sar calul de multe ori. Sunt, de asemenea, vanitoasa. Dar am si calitati: iti deschid usa casei la orice ora, imi pun sufletul pe tava de multe ori. Sunt si un bun organizator. Fac evenimente spectaculoase cu cele mai mici resurse. Nu exista nimic artificial la mine. Pot vorbi cu oricine.

M-am conversat azi cu taximetristul, care mi-a cerut parerea despre un subiect de interes din viata politica internationala si l-am lamurit cum stau lucrurile. Nu sunt cu nasul pe sus, dar faptul ca sunt accesibila oricui ajunge sa ma si coste cateodata. Oamenii nu sunt toti cum par la prima vedere si ma frig si eu din cand in cand.

Oamenii ma percep total diferit fata de cum sunt cu adevarat. Cei mai multi sunt de parere ca sunt o guraliva superficiala. „Asta crede ca le stie pe toate!”, declara unii. Cineva imi spunea ca evita si sa mai dea drumul la robinet, de teama sa nu apar eu pe teava. „Sunteti pretutindeni!”, imi reprosa. Sunt de acord cu domnul in cauza si chiar adaug ca e dificil de trait cu mine, sunt destul de greu de suportat.

In schimb – iar aici pot fi acuzata de lipsa de modestie – sustin sus si tare ca ma pricep la multe. Adevarul e ca sunt in cunostinta de cauza atunci cand imi dau cu parerea despre un subiect, spre deosebire de multi asa-zisi specialisti, care n-au habar de meseria sau responsabilitatea functiei lor. Trebuie sa intelegi ca eu n-am fost niciodata o frumusete si compensez prin istetime. A trebuit sa gasesc o modalitate de-a atrage atentia barbatilor si, prin desteptaciune, am reusit sa-i fac sa ma bage in seama.

Oricum, cand te simti bine in pielea ta, nu trebuie sa-ti pese de altii. Cainii latra, caravana trece. Cu alte cuvinte, indiferent ce-ti reproseaza unii sau altii, daca tu esti OK cu tine, e de-ajuns, e tot ceea ce conteaza. Pe mine nu ma afecteaza parerea celorlalti despre mine. Imi cunosc valoarea. Nu mi-e frica de muscatura lumii. Oricum nu trebuie sa le faci pe plac altora. Tu trebuie sa-ti traiesti viata asa cum te pricepi sa ti-o faci. Si daca esti multumit cu tine insuti, ajungi sa faci minuni in jur.

 

Luana Ibacka: Aud adesea ca sunt fitoasa

 

Certitudinea mea, in legatura cu calitatile si defectele, e ca acestea sunt, de-a lungul vietii, un barometru a ceea ce pot face cu bagajul genetic si cu spiritualitatea cu care sunt inzestrata. Oricine poate deveni lesne branza buna in burduf de caine. Aparent, nu detii niciun talent si ai dibacia sa transformi un mic defect intr-o calitate. Eu am realizat devreme ca sunt un om norocos si principala calitate e ca nu-mi bat joc de ceea ce mi-au oferit Dumnezeu si parintii mei. In rest, in fiecare etapa de viata am avut niste defecte, dupa care lipsurile au fost de alta natura. Cand esti tanar, iti sta bine sa fii boem, dezorganizat, teribilist. Mai tarziu, aceste tendinte te pot face chiar ridicol. Cred, totusi, ca am o calitate constanta: sunt, macar in intentie, intotdeauna pozitiva si constructiva. Nu vreau raul nimanui, dimpotriva, ma face fericita bucuria celorlalti.

Uneori ma evaluez corect, alteori nu. Au fost lungi perioade in care nu am pus focus pe persoana mea, m-am risipit aiurea si, ca atare, am avut de pierdut cateva oportunitati.

Aud adesea ca sunt fitoasa. Asta pentru ca, in iesirile mele mondene sau chiar pe strada, nu ma uit la oameni, nu ii privesc in ochi pe cei care trec pe langa mine si mi se intampla chiar sa nu observ persoane pe care le cunosc. Cand nu apaream la televizor, nu era o nenorocire. Acum, insa, oamenii se grabesc sa ma judece: „Vai, s-a ajuns si asta, nu ne mai baga in seama!”. Eu, insa, ma vad o tipa naturala si normala, fara valori amestecate.

Mi se intampla sa doresc foarte mult sa anim discutii sau petreceri, in locuri in care ies sa ma distrez si atmosfera e plictisitoare. Atunci ma apuc sa povestesc, sa acaparez anturajul, sa umplu zona cu prea mult „eu”. Mi se parea un lucru bun, dar mi s-a atras atentia si am realizat si eu ulterior ca exageram. A fi „miezul” nu naste de obicei simpatii… desi imi amintesc ca in liceu existau avantaje atunci cand eram in centrul atentiei… 

E de dorit sa ne analizam zilnic viata. Cui nu e obisnuit cu asa ceva ii recomand sa inceapa un jurnal. Dupa cateva luni, citind despre tine, ajungi sa selectezi realitatea, necesitatea si lucrurile gratuite si inutile la care tanjesti. Observi unde gresesti sau cat esti de minunat. Eu, de exemplu, tin doar un jurnal al fericirii. Mai ales in perioadele grele, ca sa vad cat de multe motive de fericire am: copilul, mama, casa, job-ul, am tot organismul in functiune, simturile imi sunt toate treze… In concluzie, sunt vie si cu o lista intreaga de motive de fericire!

 

Mirabela Dauer: Nu ma iubesc deloc!

 

Sunt om in primul rand. Si nu unul oricum, ci chiar un om bun. Asta e principala mea calitate. In ceea ce priveste defectele, am destule. Iti spun cu sinceritate ca sunt cel mai mare critic al meu. Nu ma iubesc deloc! Dupa cum ti-ai dat seama, nu sunt subiectiva. Sunt asa cum m-a lasat Dumnezeu pe pamantul asta, iar cui nu-i place felul meu de-a fi nu e nevoit sa ramana in prezenta mea. 

Sunt Rac cu ascendent in Berbec. Sunt sensibila, dar si incapatanata. Am tot felul de discutii cu prietenii pe diverse subiecte, dar pot spune ca nu-mi plac vorbele. Si nu cred in promisiuni. Pentru mine conteaza gestul.

Un lucru sigur este ca nu-mi place cum arat. Nu m-am admirat niciodata din punct de vedere fizic. Si nici nu-mi plac complimentele. Chiar ma deranjeaza. Nu cred deloc in ele. Admir cuvintele spuse verde in fata. Cu toate astea, o minciunica e insignifianta. Minciunile mici pot chiar folosi, dar nu trebuie sa loveasca. Nu suport sa spun „Arati bine, draga”, cand poate nu e deloc asa. In schimb, nu am mari probleme sa spun cuiva la telefon: „Nu pot veni, pentru ca am treaba”. Chiar daca nu am.

Ma bucur ca sunt iubita de Dumnezeu. Muncesc foarte mult, imi place ceea ce fac, nu ma consider norocoasa, dar sunt de parere ca mi-a dat Dumnezeu destul. Nu si oamenii, totusi.

N-am primit de la ei cat le-am dat eu lor. Sunt oricum un partener foarte bun, e usor de trait cu mine. Sunt om bun si intelegator. Iert, dar nu uit. Sunt fericita, mai ales daca e sa ma rezum la oamenii care mi-au fost dati sa-mi umple viata. Nu multi, dar fac cat o multime.

 

Categorii:
Personalitati

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.