În ediția de februarie a revistei Marea Dragoste, regizoarea Beatrice Rancea povestește într-un interviu de mare sinceritate despre greutățile și împlinirile experienței sale ca manager interimar la Opera Națională București, despre bucuria întoarcerii la Iași, dar și despre felul în care și-a antrenat voința pentru a trece peste orice obstacole, într-o viață întreagă de antrenament, de muncă, de turnee, de repetiții, de pasiune pentru o profesie splendidă și mistuitoare.
“Mă educ în permanență să nu mă las doborâtă de nimic” se intitulează interviul pe care îl puteți găsi în ediția aflată până la final de februarie în centrele de distribuție din întreaga țară a revistei Marea Dragoste- revistatango.ro
“De la patru ani am început dansul. Am urmat mai întâi școli particulare de dans, pentru că la liceul de coregrafie promoțiile încep în clasa a IV-a sau a V-a, până atunci trebuie să urmezi școli particulare. Acum, evident, oferta este mult mai mare, atunci erau doar câteva posibilități de a studia baletul clasic. Eu am avut noroc să studiez primii ani cu doamna Penescu-Liciu și pe urmă am lucrat și cu Ida Matei, ambele erau foste prime balerine ale Operei. Profesoarele erau severe, ne atingeau, aveau tot timpul un bețișor. Dar niciodată nu m-am gândit serios să renunț. Oricum, profesorii de balet erau severi peste tot. Am avut în liceu un profesor foarte-foarte exigent, dar senzațional de bun, maestrul Vintilă, care antrena primii balerini la operă. Am avut șansa să ia pe parcursul unui an și clasa noastră de studiu. Din câte am înțeles, după aceea a mers și a antrenat companii mari internaționale în lume, după ce a plecat din România. Maestrul Vintilă ne bătea rău de tot, plus că era îngrozitor de sever, ne vorbea foarte dur, și, totuși, maestrul Vintilă mi-a dat cea mai mare notă din liceu de până atunci, deși mă făcuse până atunci să cred că sunt o catastrofă și că ar trebui mai bine să abandonez dansul la cum erau manifestările lui față de mine. Mama evident că era speriată și chiar a întrebat ce se întâmplă, fiindcă veneam distrusă acasă, aveam senzația că e tot timpul nemulțumit de mine, că am ajuns o catrastrofă, că am regresat. Și i s-a explicat mamei că ăsta este stilul lui, mai dur, și că dimpotrivă e foarte mulțumit de mine și că voi lua și o notă maximă.
Din clasa a IV-a am intrat la Liceul de Coregrafie și am terminat clasa a XII-a tot acolo, la Liceul de Coregrafie București, care se numește acum Floria Capsali. Iar din anul 1980, cum am terminat liceul, m-am angajat la Operă. Întâi am fost șapte ani în ansamblu, șapte ani în care am interpretat roluri trecând de la cele de primă-balerină, solistă, până la figurație, dus tava și tot ce face un dansator de ansamblu. Abia după aceea, în urma a nenumărate concursuri date, am fost angajată solistă” a povestit regizoarea Beatrice Rancea, manager general al Operei Naționale Române Iași, pentru revista Marea Dragoste de februarie, aflată, încă, la punctele de distribuție din întreaga țară.
