fbpx

NEVERSEA 2017 s-a încheiat, fanii așteaptă deja NEVERSEA 2018!

de

Cel mai mare festival organizat la țărmul Mării Negre a avut peste 150.000 de spectatori adunați în cele trei zile de muzică și magie la malul mării și a fost un real succes. Luna plină, vremea superbă, efectele speciale uimitoare, atmosfera plină de bucurie și artiștii extrem de talentați din line-up au concurat la o reușită încontestabilă.

Cea de-a treia zi a festivalului NEVERSEA i-a adus pe scenă doi dintre cei mai asteptați artiști în România: DUA LIPA și JASON DERULO. Cei doi artiști au urcat pentru prima dată pe o scenă din România, la cel mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA. JASON DERULO a rămas uluit de numărul mare de fani pe care îi are în România și a declarat că abia asteaptă să se reîntoarcă aici. Peste 53.000 de mii de festivalieri au dansat pe plajă și în cea de a treia zi a festivalului NEVERSEA.

„Sunt pentru prima dată în România și mi se pare uluitor cu câtă căldură am fost primit iar publicul a fost incredibil. M-am simțit extraordinar pe scena festivalului NEVERSEA și am rămas plăcut surprins de numărul mare de fani pe care îi am în România și le promit că mă voi reîntoarce aici, de ce nu, poate la a doua ediție a festivalului NEVERSEA ”, a declarat imediat după show, JASON DERULO.
Benny Benassi, KSHMR și Nicky Romero i-au facut pe cei peste 55.000 de fani să vibreze, iar focurile de artificii de la finalul celui mai mare festival de la malul Mării Negre i-a lasat pe fani cu ochii în lacrimi de emoție. Impresionat de publicul de la NEVERSEA, FEDDE LE GRAND a rămas pe scenă cu mai bine de două ore peste programul stabilit inițial, pentru a prinde, alături de fani, răsăritul la malul mării.
NEVERSEA 2017 a însemnat în toate cele trei zile peste 153.000 de participanți din țară, dar și din străinătate, care au participat atât la concertele de la mainstage cât și de la celelalte scene ale festivalului. Astfel, încă de la prima ediție, NEVERSEA a reușit să devină cel mai mare festival organizat pe plaja Mării Negre, dar și al doilea festival din România ca număr de participanți, după UNTOLD.

DAY ONE
RITA ORA A URCAT PENTRU PRIMA DATĂ PE O SCENĂ DIN ROMÂNIA, LA FESTIVALUL NEVERSEA!

În prima zi a festivalului NEVERSEA 2017, peste 47.000 de festivalieri au participat la evenimentele care au avut loc în perimetrul festivalului, pe parcursul întreagii zile. Artiștii care au concertat în prima seară s-au arătat impresionați de numărul mare de fani, de scena principală, dar și de Marea Neagră. Sam Feldt, DJ-ul cu cea mai vizualizată piesa a verii „Summer on you” a fost pentru prima dată în România, iar imediat după show a declarat că-și dorește să se reîntoarcă la NEVERSEA. Și artista britanică Rita Ora, care a urcat pentru prima dată pe o scenă în România, s-a declarat uimită de căldura publicului din România.

DAY TWO

AFROJACK A COBORÂT, ÎN A DOUA ZI A FESTIVALULUI, DE PE SCENĂ, ÎN MIJLOCUL ZECILOR DE MII DE FANI!

       În a doua zi a festivalului, peste 53.000 de mii de fani din țară și străinătate au participat la cel mai mare festival de pe malul Mării Negre, NEVERSEA! Cuprins de energia pozitivă și de explozia de fericire a zecilor de mii de fani, AFROJACK, unul dintre cei mai buni DJ ai lumii, a coborât azi-noapte în mijlocul lor, și mai mult decât atât, și-a prelungit show-ul cu o jumătate de oră.

„Mă bucur enorm că sunt pe scenă încă de la prima ediție a Festivalului NEVERSEA. Sunt impresionat de fanii din România, care îmi depășesc așteptările de fiecare dată. Sunt extrem de fericit că fac parte din line-up-ul celor două mari festivaluri, UNTOLD și NEVERSEA, festivaluri care cred eu că vor rămâne în istorie” a declarat AFROJACK.

Cei peste 155.000 de oameni care au călcat tărâmul magic al festivalului, au trăit experințe unice la cel mai așteptat eveniment de pe plaja din România, NEVERSEA. Numărul total de participanți înseamnă traficul de persoane pe toate cele trei zile ale festivalului.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.