Mihai Sturzu – Hi-Q, politica si idealuri

de

Mihai Sturzu este, cu siguranta, partea lucida, partea inteleapta a trupei Hi-Q, pentru ca lui ii revine munca de organizare, de promovare, de administrare a trupei, in timp ce colegii lui, Florin Grozea si Dana Nalbaru au in grija armoniile muzicale ale trupei care tocmai a lansat pe piata un album senzational, „Cand zambesti”. Tot Mihai este cel care a depasit zona artistica, uimindu-ne pe toti prin implicarea lui in politica.

Alice Nastase Buciuta: Mihai, te-ai apucat de politica si asta mi se pare uimitor. Dar spune-mi, te rog, mai intai, cum ai ajuns pana aici… De unde ai plecat la drum…

 

MIHAI STURZU: Totul a inceput cu Hi–Q…

 

Si care este istoria componistica a trupei? Acum s-a intors si Dana Nalbaru, dar voi ati inceput singuri, nu?

 

MIHAI STURZU: In vara lui ´96, trupa avea doi membri – Florin si cu mine; in ´97 a venit si Dana in trupa si am ramas impreuna cu Dana pana in 2001-2002, nici nu mai stiu bine… Dupa care a venit o alta perioada foarte frumoasa, imi aduc si acum aminte cu bucurie de anii aceia, a fost probabil cea mai nebuna perioada a noastra, cu multe concerte, in care cantam cu Nicoleta Dragan. Apoi Nicoleta a plecat in America, dupa vreo 5 ani, iar noi am avut o alta colega, Ania, o fata de la Sibiu, care canta foarte bine. Dar care a ales sa plece din trupa cand noi eram in vacanta.

 

Iar apoi voi ati facut o selectie nationala, a fost mare nebunie…

 

MIHAI STURZU: Da, am facut o selectie nationala cu ajutorul lui Razvan si Dani, la emisiunea lor de dimineata, iar la selectia aceea am gasit nu una, ci doua fete! Care ne-au placut atat de mult incat le-am tinut pe amandoua – Viky si Georgiana, care au fost alaturi de noi pana cand a revenit si Dana, in octombrie 2010. Am avut o perioada cand am cantat cu toate trei fetele, Viky si Georgiana faceau backing vocals, insa ele au plecat, fiecare a luat-o pe drumul ei, gasindu-si un alt proiect muzical si noi nu am vrut sa le tinem legate de glie cu orice pret, a fost un pas firesc… Iar acum suntem din nou in formula Dana, Florin si Mihai, alaturi de bandul nostru format din niste oameni foarte sufletisti, niste instrumentisti geniali.

 

Cum ati ajuns sa aveti emisiunea?

 

MIHAI STURZU: La Brasov, televiziunea locala a facut niste premii, Premiile Presei Locale sau asa ceva si i-au invitat pe Teo si Mircea, care aveau matinalul acela celebru. Premiile au fost sambata, iar duminica Teo a fost invitata in emisiune in direct la Radio Brasov si in playlistul radio-ului era si piesa noastra Nu pot face nimic. Teo a auzit piesa si l-a intrebat pe DJ: Cine sunt astia, ca nu-i stiu? Acest DJ i-a spus: Uite, sunt niste baieti de aici din Brasov, au piese foarte misto!. A, ce tare, pai da-mi si mie o caseta! a zis Teo. DJ-ul nu avea nicio caseta, dar m-a sunat si mi-a zis: „Bai, adu-mi acum o caseta cu voi, ca vrea Teo!” „Care Teo, de la Antena 1?!!” „Da!”. Norocul meu e ca nu stau la mai mult un kilometru de radio-ul respectiv, am fugit ca nebunul, am luat cea mai buna caseta, era caseta master a noastra, era CASETA, am fugit, am fugit, ma tot suna ala si am ajuns pe treptele radioului exact cand Teo iesea cu tot alaiul, cu producatori, cu echipa, cu flori, cu „La revedere”, cu „Multumim ca ati venit!”. Si am aparut si eu, un disperat, probabil rosu tot, ca eu ma inrosesc cand fac efort, nu eram in stare sa scot niciun cuvant. I-am intins caseta lui Teo si am plecat. Si intr-o ora, ne-au sunat de pe drum ca au ascultat caseta si ca vor sa ne invite intr-o emisiune. Si cred ca weekendul urmator sau la doua weekenduri
dupa acest moment am fost invitati in emisiunea lor de dimineata la Bucuresti.

 

Unde ati cantat atat de frumos, incat ati impresionat pe toata lumea…

 

MIHAI STURZU: Nu! A fost huge… Am cantat piesa, dar nu ne-a iesit, pentru ca am incurcat negativul cu pozitivul, adica varianta fara voci cu varianta cu voci, pentru ca la televizor pui varianta cu voci si doar faci frumos acolo. Dar ne-am distrat foarte tare, a fost un haz nebun si a ramas amintirea eterna a acestui grup. Dupa care ne-am imprietenit cu aceasta gasca, cu Teo, cu Mircea, cu producatorii si ne-au tot invitat ei la emisiuni, unde mai cantam o piesa, mai spuneam o gluma. Cred ca in anul acela am mai fost de inca trei ori.

 

Si cum ati ajuns sa aveti emisiunea voastra?

 

MIHAI STURZU: Uite cum: intr-o zi ne cheama la Bucuresti. „Veniti la o filmare?” „Da, venim, sigur”. Aveam masina tatalui lui Florin, masina cu care mergea la pescuit, o Dacia din ´79, era de-o varsta cu noi. Ne-am urcat noi in masina si hai la Bucuresti! Credeam ca facem iarasi o frumoasa emisiune si cand colo, ne-au pus la o perdea verde, nu stiam ce e aia „croma”, si zice: Ia, hai pe rand, nu toti odata, sa va luam un fel de interviu. Eu ma gandeam: Mama, ce faimos sunt, mi se ia interviu! Mi s-a parut mie decorul un pic ciudat, cu perdeaua aia verde, dar ce mai conta, era la televizor. Si ne-au intrebat: Cum te cheama, ce faci, fa-ti un scurt CV, fa o gluma si ne-au trimis acasa. Eu nu am inteles nimic. Ce emisiune a fost asta, mai Florine?, il intreb… Ne-au dat banii de benzina si am plecat si ne-au sunat dupa o saptamana sa ne intrebe daca nu vrem sa facem noi emisiunea noastra, la mare. Dar tin minte ca eu am crezut ca ne cheama la o emisiune, facem o emisiune, una si gata! Asa ca am plecat la mare, mi-am luat si eu haine de o emisiune si de doua zile, cat puteam sa stam acolo, m-am urcat in tren si hai la mare. Am facut emisiunea si ni se spune „Pai, aveti si maine”. Zic „Avem si sambata si duminica?” „Da, da!” „A, perfect! Prezentam si maine emisiunea”. Dar luni ma trezesc ca nu mai am haine si abia atunci mi se spune: „Pai, stai pana in septembrie, prietene, unde mai pleci?!” M-am dus atunci acasa sa-mi iau haine, dar am sa tin minte toata viata drumul ala de la Costinesti la Brasov, a fost absolut genial. Eu ma transformasem din nimeni de la Brasov intr-un baiat celebru de la televizor. Toate fetele imi zambeau!

 

Si a urmat o perioada de glorie maxima. In care probabil ai cantat pretutindeni…

 

MIHAI STURZU: Da, tot in perioada asta mi-am indeplinit visul pentru care eu am vrut sa fac Jurnalism. Pentru ca visul meu a fost sa ma fac reporter de razboi. Am fost de doua ori in Afganistan, la concert, ne-a invitat Ministerul Apararii Nationale sa mergem sa cantam pe 25 octombrie, si pe 1 decembrie, in acelasi an, in 2001-2002, nu mai stiu. Si eu m-am tinut de capul colegilor mei sa mergem si i-am convins pe colegii mei si am fost in Kandahar, eu urmarindu-mi visul meu de a ajunge reporter de razboi. Acolo a si murit visul meu, pentru ca am inteles ca razboiul nu e deloc ceva romantic, cum credeam eu, influentat de tot liceul meu de filologie. Acolo am invatat ca razboiul e, de fapt, extensia unei afaceri la nivel mondial si mi-a trecut si visul asta. Dar macar am vazut cum e… Si intre timp am terminat facultatea la Bucuresti, am facut si un Master in Jurnalism si dupa aceea, mai spre anii mei, spre late 20´s, m-am dus si la Stiinte Politice, la SNSPA, pentru ca sunt pasionat de politica. Dar nu am rezistat acolo decat un an, pentru ca eu ma duceam la mai multe cursuri decat profesorii mei si m-am suparat foarte tare. Mi s-a parut ca e nedrept sa ma duc la o facultate la care profesorii nu vin si am zis: Ia sa invat eu din carti, ca vad ca voi nu aveti chef sa veniti la cursuri.

 

De ce esti pasionat de politica? In tot contextul asta cum ai ajuns sa fii pasionat de politica, in timp ce tu cantai si faceai emisiuni?

 

MIHAI STURZU: Exact, in timp ce cantam si faceam emisiuni, eu am batut tara asta in lung si in lat, eu asta fac. E adevarat ca oamenii cred ca noi stam aici in Bucuresti si ca treaba noastra e sa aparem la televizor, dar, de fapt, treaba noastra este sa mergem in tara, la concerte. Eu am facut in timpul asta – pentru ca, uite, anul asta se fac 16 ani de cand exista trupa Hi-Q – peste un milion de kilometri, aproape toti la volan, aproape toti la concerte. Si in astia 16 ani, cum eu nu sunt pasionat nici de haine scumpe, nici sa cheltui banii prin cluburi cu alcool sau cu alte prostii, am avut timp sa ma uit la oameni. Si, daca te uiti, nu ai cum sa nu vezi ca tara in care traim nu e ok. Si cand aveam 23 de ani asta conta mai putin, pentru ca aveam impresia ca eu pot sa fac tot felul de lucruri, incat sa fiu bubble boy, sa traiesc asa in bula mea de fericire si sa mi se para ca prietenii mei sunt fericiti si ca ce imi pasa mie? E adevarat ca in acelasi timp, fiind un om norocos si destul de ponderat, am reusit sa bifez marile realizari ale unui om destul de repede, adica am micul meu apartament la Bucuresti, am un apartament la Brasov, aveam o masina scumpa la 23 de ani, acum am o masina de 8000 de euro si nu ma deranjeaza, am fost in vacante din Caraibe in Asia si de la Polul Nord in Africa, am facut lucrurile pe care, in principiu, ti le propui in viata. Si am ajuns pe la 27 de ani la SNSPA cu o mare intrebare si anume ce e dincolo de mai multe concerte, ce e dincolo de un videoclip mai frumos, de inca un turneu reusit, de inca o emisiune… Intre timp, oamenii din jurul meu parca nu mai erau aia fericiti care erau la 23 de ani, oamenii din jurul meu aveau probleme la care nu ma gandisem, eu aveam probleme la care nu ma gandisem, m-am trezit ca ma incurca un stat care impune exagerat de multe taxe, m-am trezit ca mi se strica masina des pentru ca merg pe o sosea proasta, m-am trezit ca e frustrant ca politistul se comporta, atunci cand te opreste, ca si cum ar fi strada lui si ca daca ai calcat linia continua crede ca ai trecut pe la el prin sufragerie… Ei, si pe masura ce iti dai seama ca poate reusesti sa faci si tu ceva, iti pui intrebari si te gandesti „Dar ce pot sa fac?” Eu am gasit si un raspuns. Iar raspunsul meu a fost un program de educatie nonformala pentru tineri. Asta e contactul meu cel mai constant, cu copiii, au intre 16 si 24 de ani…

Si mi-am dat seama, uitandu-ma in jurul meu si analizandu-i, ca traim astazi intr-o perioada in care nu poti sa te superi daca o fetita de 15 ani crede ca un model de succes in viata e Bianca lui Bote sau ca un pusti care vrea sa dea la ASE crede ca un om de afaceri e Gigi Becali sau ca un tip care face handbal crede ca sportiv inseamna sa ai cantonamente in Bamboo… Si mi-am dat seama ca nu e ok. Eu vad copiii astia cum cresc si, din pacate, degradarea asta o vezi in fiecare zi si o simti din ce in ce mai apasat, am vazut-o anul trecut la Bacalaureat, o vezi la felul in care scriu, la felul in care vorbesc pe strada si mi-am zis: Bai, dar oamenii nu sunt nascuti rai, nu sunt gresiti din fabrica, cineva ii strica pe undeva…

 

Si cum putem opri asta, cum putem impiedica asta?

 

MIHAI STURZU: Eu mi-am dat seama ca e foarte important ca la varsta asta sa ai niste repere corecte, bune, sanatoase. Si m-am mai gandit: Daca la 17 ani iei o decizie proasta, atunci nici nu-ti dai seama ca viata e misto, te distrezi. Dar totul merge mai departe ca traiectoria unui glont, pleaca de aici, dar daca aici, la plecare, eu il mut cu un singur grad, peste 500 de metri, acel grad se va fi transformat in sute de metri probabil… Si asta e problema: cine ii ajuta pe copiii astia ca la momentul dezvoltarii lor personale, profesionale, sociale sa ia o decizie buna, sa aiba niste repere bune? Pai, nimeni. Ba mai mult, aproape tot ceea ce consuma ei astazi, si ma refer la media, le da niste repere otravite, le da niste directii de te ingrozesti. Ei, si am scris eu acest program foarte complex, de educatie non-formala, prin care mi-am propus, eu in lumea asta, sa aduc cumva in fata acestor oameni, aflati intr-un moment important al vietii lor, niste repere, niste modele de oameni de succes, care sa isi spuna povestile lor public. Si am scris un format de emisiune TV, am scris un format de emisiune radio, am scris un format de intalniri in licee si facultati, am scris acest proiect al meu, care are multe dimensiuni – TV, radio, intalniri, online, o parte de branding si de marketing pozitiv. Si apoi, foarte entuziasmat, cum sunt eu, am zis: Wow, divinitatea a vorbit prin mine! Trebuie sa ma apuc de asta! Si am zis: Ma duc la toate televiziunile, le arat oamenilor cum Dumnezeu a vorbit prin mine si cum putem indrepta noi lucrurile.

 

Ha, ha, si n-ai avut niciun succes, nu-i asa?

 

MIHAI STURZU: Am batut eu la usile televiziunilor si mi s-a spus: „Hai, mai, educatie vrei sa faci tu la televizor? Nu e timp, o mai bagam pe Bianca o data!” Apoi am zis, bine, poate televiziunea e o piatra prea mare de mutat, hai sa mergem la radio. M-am dus la radio, mai ales ca sunt si prieten cu ei, ca am lucrat si cu oamenii aia si mi-au zis: „Bai, esti foarte tare, dar noi incepem luni o emisiune in care spunem: stai acasa, chiuleste de la primele ore, asculta concursul nostru si ai sansa sa castigi nu stiu ce ceas”. Si atunci eu am zis: „Prietene, uite, ceasul meu imi spune sa plec, ca sa nu ne certam”… Am gasit o solutie pe online, dar online-ul e asa… nu poti sa faci primavara cu o floare. M-am dus la ONG-uri, la Fundatia Dinu Patriciu, mi s-a spus „Wow, ce frumos!”, dar la al doilea, al treilea telefon, mi-au explicat: „Nu putem sa-l facem acum, ca avem si noi proiectele noastre…”

 

Si ai renuntat?

 

MIHAI STURZU: Stai sa vezi… La un moment dat am zis: Ce naiba ma fac, nu se poate, fac eu ceva gresit! Si zic: Hai sa sun si eu pe unul, pe cine stiu eu, cineva care poate sa-mi puna o pila buna… Si l-am sunat eu pe un prieten foarte bun. Si ne-am vazut si ii spun eu frumos totul, ii fac o prezentare, ma asculta omul atent si apoi zice: „Bai, tu esti mai optimist si mai idealist decat mine. Nu credeam ca exista asa ceva. Dar am o veste foarte proasta pentru tine: in stilul asta o sa imbatranesti batand la usile tuturor, sperand sa salvezi cate-un copil, dar uite cum stau lucrurile – daca tu ai un prieten pe care stii ca poti sa-l ajuti, te duci la el, il iei de mana si ii spui „Prietene, eu sunt aici sa te ajut”. Daca vrei sa faci un lucru bun pentru vecinii de la tine de pe strada, foarte frumos, cand da prima zapada, iei lopata la 6 dimineata, dai toata zapada si gata, ti-ai implinit nevoia. Dar daca tu ai o idee pentru zeci, sute de mii de tineri din tara asta si nu pentru anul asta, ci pentru zece ani de acum inainte, exista doar o solutie: poti s-o faci doar prin politica. Doar din politica poti sa ajungi ca la un moment dat sa influentezi o decizie, astfel incat drumul unor sute de mii de oameni sa fie cumva mutat intr-o directie buna”. Din fericire, in scurt timp, acest domn a devenit presedintele PSD, il cheama Victor Ponta. Si uite-ma pe mine acum zbatandu-ma sa fac treaba asta de la un nivel de unde poate sa aiba succes. Din politica. Sunt membru PSD si sunt purtator de cuvant al Partidului Tineretului Social Democrat. Sunt acolo. Iar proiectul meu este participarea mea la proiectul de guvernare al USL. Sa stii ca si eu sunt dintre cei care nu au incredere in politicieni. I-am vazut si eu pe toti in campaniile electorale cum se urca pe scena si spun tot felul de lucruri frumoase si apoi spun si fac cu totul altele in afara scenei. Din fericire insa, in acest moment, in contextul de care iti spuneam, vad ca se strang niste oameni absolut minunati care au idei foarte bune, oameni foarte tineri, de pana in 40 de ani, oameni care au foarte multa energie, care au o viziune pe multi ani de acum inainte si care nu sunt neaparat obligati sa afle maine care e reteta succesului instantaneu comercial. Si atunci, eu am multa incredere in echipa asta si cred foarte tare in proiectele noastre.

 

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *