fbpx

Nicolae Tonitza – cel mai valoros pictor autohton in licitatiile de arta din Romania

de

Nicolae Tonitza este cel mai valoros pictor autohton – tabloul sau “Nud in iatac” fiind vandut la o licitatie din decembrie 2011 pentru suma de 290.000 de euro -, potrivit primei editii a Topului 100 al celor mai valorosi pictori romani lansata luni seara, intr-un eveniment ce a avut loc la Artmark.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Top 100 cei mai valorosi pictori romani este alcatuit pe baza inregistrarilor din Indexul Pietei Romanesti de Arta, editie actualizata la sfarsitul lunii august anul acesta. In acest sens, au fost avute in vedere toate tranzactiile din licitatiile publice desfasurate in Romania incepand cu anul 1995, la toate casele de licitatie care au functionat in aceasta perioada – inclusiv galeriile ce au intreprins ocazional astfel de evenimente: Alianta Artelor, Alis, Araart, Artmark, Calusari, Djaburof, Galeria Ana, Galeria Numismatica, Goldart, GrowArt, Hanul cu Tei, Him, Lux Art, Luxor, Monavissa, Preda’s, Pogany, Quadro, Topart.

 

In alcatuirea topului nu s-au luat in considerare vanzarile operelor respectivilor artisti la case de licitatii din afara tarii, desi astfel de tranzactii apar in fisele de prezentare ale acestora.

 

Astfel, pe primul loc in Top 100 cei mai valorosi pictori se afla Nicolae Tonitza, al carui tablou “Nud in iatac” a fost vandut, la Licitatia de Iarna Artmark din decembrie 2011, pentru suma de 290.000 de euro.

 

Printre tranzactiile semnificative ale lucrarilor de Nicolae Tonitza mai pot fi amintite “Golgota” (Artmark, noiembrie 2010 – 125.000 de euro), “Pe veranda” (Artmark, iunie 2011 – 155.000 de euro), “Trei frati” (Artmark, martie 2012 – 170.000 de euro) si “Doua surori” (Artmark, iulie 2012 – 125.000 de euro).

 

Al doilea loc in acest top este ocupat de pictorul Nicolae Grigorescu, despre a carui viata Alexandru Vlahuta spunea ca a fost “simpla, tacuta, ordonata, inchinata toata artei lui”. Doua dintre picturile sale au fost vandute in cadrul a doua licitatii Artmark pentru sume impresionante. Este vorba despre “Tarancuta cu fuior pe cale”, vanduta la Licitatia de Vara 2011 pentru 250.000 de euro, si “Tarancuta odihnindu-se”, vanduta la Licitatia de Art Nouveau si Romantism pentru 270.000 de euro.

 

Locul al treilea in topul celor mai valorosi pictori romani ii revine lui Camil Ressu, a carui pictura “Aise” a fost vanduta la Licitatia de Vara Artmark pentru 160.000 de euro. Alte tranzactii semnificative ale artistului sunt “Cafeaua de dimineata” (Artmark, iunie 2012 – 30.000 de euro) si “Tarani la pranz” (Artmark, aprilie 2011 – 34.000 de euro).

 

Locul patru al clasamentului ii revine pictorului Stefan Luchian, si el detinator al unor recorduri de vanzari prin licitatie. Astfel lucrarea “Flori de primavara” a fost vanduta la Licitatia de Primavara 2011 a Artmark pentru 155.000 de euro. De asemenea, tabloul “Garoafe” care poarta semnatura pictorului, s-a vandut cu 140.000 de euro in iunie 2010, la Artmark, iar lucrarea “In atelier” a fost vanduta prin licitatie de casa Alis, in februarie 2010, pentru 93.000 de euro.

 

Ocupantul locului al cincilea este Ion Andreescu. Doua dintre lucrarile sale s-au vandut pentru sume care au depasit 100.000 de euro – “Femei in parc” (Licitatia de Martisor Artmark 2011, 130.000 de euro) si “Ulcica cu flori de camp” (Licitatia Vechi Maestri ai Picturii Romanesti, Artmark, 2011, 135.000 de euro).

 

Topul 10 cei mai valorosi pictori romani este completat, in ordine, de Marcel Iancu, pe locul al saselea, Ion Tuculescu (7), Theodor Pallady (8), Victor Brauner (9) si Constantin Artachino (10).

 

Din Top 100 cei mai valorosi pictori romani nu lipsesc Gheorghe Petrascu (11), Nicolae Darascu (13), Octav Bancila (14), regina Elisabeta a Romaniei (17), Corneliu Baba (22), Theodor Aman (24), Iosif iser (27), Arthur Aron Segal – unul dintre cei trei romani care, alaturi de Tristan Tzara si Marcel Iancu, au creat curentul Dada – (30), Lucian Grigorescu (32), Arthur Verona (33), Horia Bernea (36), Jean Alexandru Steriadi (37), Ipolit Strambulescu (42), Alexandru Moscu (43), Sabin Balasa (49), Stefan Caltia (50), Gheorghe Tattarescu (62), regina Maria a Romaniei (92), Nicolae Enea (100).

 

Prima editie a Topului 100 cei mai valorosi pictori romani cuprinde si patru topuri conexe.

 

Astfel, Topul celor mai valoroase 20 de pictorite si sculptorite o are pe primul loc pe regina Elisabeta a Romaniei, al carei Calendar al anului 1898 cu motive florale si panseuri a fost vandut la Licitatia Romania Regala Artmark 2011 cu 46.000 de euro.

 

De asemenea, a fost realizat Topul 25 cei mai valorosi artisti contemporani, in care prima pozitie ii revine lui Saul Steinberg, al carui tablou “Vedere asupra lumii de pe Ninth Avenue” s-a vandut la o licitatie a casei Christie’s de la New York, in noiembrie 1993, cu 179.890 de euro.

 

Topul 20 artisti consacrati in strainatate este condus de Constantin Brancusi, a carui lucrare “Madame L.R.” a fost vanduta in februarie 2009, la o licitatie Christie’s de la Paris, pentru 29 de milioane de euro.

 

Al patrulea clasament conex este Top 25 colectionari romani, unde primele doua pozitii apartin Casei Regale a Romaniei. Astfel, ocupantul primului loc, regele Carol I, avea o colectie impresionanta de obiecte de arta renascentista si baroca, aceasta fiind, dupa nationalizarea de catre regimul comunist, baza organizarii selectiei de arta europeana a Muzeului National de Arta al Romaniei.

 

Regele Mihai I este al doilea in Topul 25 al colectionarilor romani, pasiunea sa pentru automobilism si colectia impresionanta de masini pe care o detine fiind de notorietate.

 

Locul al treilea este ocupat de istoricul Mihail Kogalniceanu care, in ultimii ani de viata, a luat decizia, manat de dificultati financiare, de a instraina colectia de pictura pe care o detinea. Pentru ca guvernul de atunci i-a respins oferta de a-i cumpara operele, colectia a fost vanduta in Germania.

 

Top 100 al celor mai valorosi pictori romani a fost realizat de Capital in colaborare cu Artmark.

 

MEDIAFAX

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.