La multi ani, Mihaela Burda!

Marea Dragoste / Tango: Care a fost prima ta legatura cu presa, cu televiziunea? Care a fost prima ta aparitie?

Mihaela Burda: Prima mea aparitie televizata a fost la 10 ani! O catastrofa! Inregistrarea unei poezii ne putea lua ore intregi daca, din regia de montaj, n-ar fi vorbit atunci unul dintre ingerii butoanelor – doamna Marijeanne Gherghinescu. Dumnezeu mi-a dat norocul enorm sa pot lucra cu domnia sa si ca adult, din postura de realizator, si ca prezentator al „Albumului duminical”, alaturi de Cristian Topescu, si, sper, sa fi compensat cumva chinul la care am supus-o cand am inregistrat prima oara!
Eram si foarte ludica (aveam expresivitate, fara sa fiu deloc artificiala), eram si foarte constiincioasa (poezia pe care o aveam de spus o stiam si in somn – inca o mai stiu!) – dar studioul de televiziune m-a fascinat complet! Luminile care veneau din toate partile – un fel de stele, pe care maini necunoscute le mutau, glasurile – care veneau de peste tot, o masinarie fascinanta si respingatoare in acelasi timp – wow! Mi-a pierit piuitul! Doamna Gherghinescu a avut inspiratia sa coboare din regia de montaj, sa ma ia sus, la pupitrul de comanda, sa imi arate cum functioneaza totul – mi-a spulberat blocajul si am recitat, pana la urma, superb! Cu aplauze din studio!
La 16 ani am inceput o colaborare serioasa, de durata, cu emisiunea coordonata de Mihai Tatulici, in urma unui premiu national de poezie dar si al unuia pe care il obtinusem cu trupa de teatru pe care o creasem in liceu.
Intrarea in TVR in 1990 n-a avut nici o legatura cu o eventuala „istorie” a mea de colaborator – a fost in urma unui concurs pe care nu il planificasem… Dimineata eram profesoara de limba romana, dupa-amiaza ma duceam in TVR pe bon – anuntasera un curs pentru regizori de montaj si emisie, care trebuia sa dureze vreo doua saptamani, si, dupa, urma un examen. Intr-o buna zi, cand sa-mi scot bonul din geanta, zice unul dintre ofiterii de la paza: „Lasati, ca nu e nevoie, donsoara! Mergeti la redactie la teatru, nu-i asa?!” Nu! Nu era asa – dar era o idee buna, asa ca am raspuns pe loc „Da!”. Sediul departamentului de film-teatru era la etajul 10 al Turnului – bonul meu de acces era pentru studiouri! Dar am tras aer in piept si am urcat. Lume luminata – puzderie! Ce se intampla? intreb cam cu juma de glas. Concurs! imi zice o duduie machiata bine. Ma uit repede dupa o usa semnificativa – si vad scris pe una „Redactor sef” – ma gandesc: el trebuie sa stie ce-o fi cu astia la el pe etaj!
Dau buna ziua – unei onorate si numeroase adunari – si intreb daca e vreun concurs. Mi se zice, da, dar s-a terminat, tocmai discutam lucrarile. imi cer scuze si ies. Si alearga dupa mine un domn in varsta, cu mult sarm, care ma intreaba daca sunt in stare sa comentez o piesa vazuta recent si sa fac o propunere de repertoriu de teatru de televiziune, cu distributie cu tot, intr-o ora. Si zic „Da!”.
Dupa angajare, domnul care alergase zglobiu dupa mine, legendarul Octav Sava, mi-a spus ca am fost angajata de cand am deschis usa! Biroul lui, ticsit de somitati in productia de film si televiziune, explodase in soapta dupa ce eu am iesit: „Asta e!”
In timp ce scriam, ma gandeam ce noroc fusese pentru mine colaborarea pe perioada studentiei cu revista „Teatru”, condusa, la vremea respectiva de Ion Cristoiu!  Si – ca sa raspund la intrebare – asta fusese prima mea atingere cu presa. Am dat la actorie, am picat cu succes, anul urmator am intrat la Filologie, iar in cel de-al doilea de facultate m-am dus sa-mi ofer serviciile. Colectionam revista si adoram teatrul – mergeam aproape zilnic la spectacole, iar in week-end, de doua ori pe zi. Aveam bursa republicana – si o foloseam ca sa ma duc la teatru la Craiova sau la Piatra-Neamt. I-am spus domnului Cristoiu ca nu ma pretind critic, dar sunt spectator profesionist! I-a placut. infiintasem la facultate o trupa de teatru si un cerc de dramaturgie care atragea nume sonore. Era chemarea mea si n-aveam alta cale decat sa o urmez! Am fost primita cu mare caldura si deschidere in redactie – si am ramas! Ani multi si buni, in care am invatat sa-mi ascut condeiul, structura, dar si politica de presa. 

CITESTE INTERVIUL CU MIHAELA BURDA: Mitul iubirii vesnice e o iluzie