Femeia X se plimba prin statiunea Y si tine de mana copilul Z. Seara e agitata. Oamenii sunt numerosi. Sau nu. Sigur nu sunt. Dar e aglomeratie mare. Un dram de muzica printre multe note asurzitoare. O bunica alba printre sute de bunici roscate. Vinde smochine. Ghemuita pe un scaun mic, potriveste cateva doamne coapte, dulci si zemoase ca fesele implinite de treizeci si. Sau ca sanii framantati cu grija de manutele mici ale pruncilor. In gramajoare de cate trei.
Zici ca vrea sa ghiceasca in smochine ca in bobi. Le cuprinde petiolul lunguiet si le mai trage putin in sus, trezindu-le parca din somn. Intrebare: au reusit smochinele sa se trezeasca si daca da, cate a cumparat femeia X, cate a mancat copilul Z, cate au mers la restul oamenilor si cate au ajuns inapoi acasa la ele, pe masa de afara, din scanduri, adapostita de racoarea frunzelor de nuc, risipindu-se bazaite de muste, neavand in veci sansa de a se amesteca cu pizza, hamsii sau porumb fiert. Una visa asiduu la o dragoste pentru un cartofior prajit. Il zarise bunaoara cazut pe asfalt si gandul la el nu-i mai dadea pace. Reusise sa se tot fofileasca de cateva zile, invartindu-se ca un titirez, pentru ca doar smochinele indragostite pot face asta, evadand mereu din mainile subrede ale stapanei, scrutand de la inaltimea ei de patru centimetri, imprejurimile inguste pe care cu greu le deslusea. Si era trista, dar totusi fericita de cand il vazuse. Ba nu! Era trista rau de tot. Isi pierduse orice speranta de a-l mai reintalni. De unde sa stie cartoful ca ea il iubeste… sigur se impletecea dupa o felie zvelta, trecuta prin razuitoarea modelata. Sau dupa o chipsurica suie, abundent condimentata si pudrata, ca din astea vazuse si ea la tot pasul. Erau preferate de multi. Si ea era doar o smochina rotofeie. Dar cat l-ar mai fi iubit! Prea mult pentru cat ar fi avut el nevoie. Si poate d-asta statea ascuns…
X isi infasoara esarfa in jurul parului inca ud de la dus, si cu o mana prinde mai bine bratul moale al copilului, tragandu-l mai aproape. Acesta o priveste fericit, in timp ce-n ochi ii stralucesc luminitele zorzoanelor atarnate prin bazare. Pentru acesta era seara dorintelor ce aveau sa fie implinite. O pizza cu multa branza si doua ture la masinute. Mama ii zambea promitator, oftand trista in sinea ei, intorcand capul intr-o parte ca sa nu fie vazuta. Si zareste smochinele asezate cuminti, cate strele, pe o hartie murdara de ziar. Si pe bunicuta alba, ce-o privea pierduta si mirata ca printr-un vis. Un vis i se parea si ei, strafulgerata de imaginea aceea, neobisnuita ca un copil ce sta cuminte cu manutele la spate, in timp ce toti ceilalti se zbenguie cu joaca. Imaginea smochinelor o vrajise cu totul. Parca le intelegea graba si dorinta cu care se lasasera culese de mainile parintesti, pricepute sa le prinda exact la tanc, nici prea devreme si nici prea tarziu. Plus ca in primavara aceea isi plantase si ea un pui de smochin, in ciuda climei mai aspre unde si gutuiul face mofturi cateodata. Dar ea il si vedea stufos, ridicandu-si ramurile pana la doi metri asa cum se documentase, umflandu-si inima privind la fructele ce aveau sa-l impodobeasca din abundenta.
– Cum dai smochinele, mamaie?
– Trei la doi lei, raspunde nesigura si neincrezatoare, presimtind in sinea ei ca prima clienta din seara aceea, avea sa se razgandeasca.
Patru bancnote verzi de un leu, fluturate in directia ei ii dovedesc insa contrariul. Bunica le prinde recunoscatoare si alege cele sase smochine cuvenite pretului achitat, plimband mana de la una la alta, de parca nu s-ar fi despartit de oricare dintre ele, cumpanind nesigura. Acum stateau asezate in palmele fine ale femeii, instrainate de micul lor univers. Se indeparteaza, lasand in urma femeia cu smochine ca o pata prelinsa pe trotuarul ca un furnicar. O firma luminoasa ii face cu ochiul si glasul dulce dintr-un difuzor o invita sa intre ca pe una de-a casei. Poate ca era un loc special care nu era ales de clienti ci tocmai invers, s-a gandit asa, privind oamenii de la mese, si-n acelasi timp se concentreaza pe silueta unei femei cu trasaturi ingretosate, ce grohaia cuvinte in mod repetitiv in directia cuiva, si-i spulbera femeii iluzia cum ca locul isi alegea cumva clientii, pe spranceana. Aseaza grijulie smochinele pe un servetel si le cerceteaza indeaproape. Copilul avea cateva dubii legate de latura lor comestibila, privindu-le cu reticenta. In asteptarea delicatesei cu multa branza, dupa preferintele lui Z, isi ingaduie cateva clipe dulci, oferite de micile sfere verzui. Le indeparteaza pielita moale si lipicioasa, asteptandu-se sa zareasca micile gamalii din interior. In schimb ramane surprinsa de stratul albicios ca un burete de celulita ce inca mai proteja miezul ca nectarul. Erau asa cum se astepta. Exotice, blande, caldute, desfatatoare. Ar fi vrut sa mearga inapoi, s-o urmareasca din umbra pe femeia cu smochine, sa vada daca si cine isi mai indreapta atentia inspre ea, cumparand de pe ziarul mototolit, trei smochine la doi lei. O voce puternica, incarcata de masculinitate ordona undeva in bucataria semideschisa, cu vedere inspre clienti: “Mozzarellaaa!” si apoi o alta ii urmeaza ca un ecou ceva mai slab, cu acelasi “mozzarella”, trezind-o pe X din gandurile sale pierdute printre smochini, batrani saraci si oamenii din jur ce discutau, glumeau, gesticulau, mimau buna dispozitie, faceau si ei ce stiau mai bine, incredintati de propriile bune intentii.
– Mami, a mai ramas o smochina.
– Da. Sa o lasam pe masa, asa cum lasam fursecuri pe pervazul ferestrei, de Craciun.
Copilul isi urmeaza mama, privind peste umar, vrand parca sa-si ia la revedere.
In locul lor, poposesc doi tineri timizi, care se giugiuleau continuu. Fata rontaia ceva dintr-un ambalaj de carton. Ii ofera partenerului din gustarica ei, dar el rateaza imbucatura, vrajit de farmecul tenului proaspat bronzat al iubitei. Ea ii ciripeste ceva si apoi rade de el. Putin mai jos, in dreapta lor, dupa indelungi asteptari, in sfarsit, o smochina si un cartofior prajit s-au intalnit.
