Nu sunt perfectă

de

Nu am fost nicicând genul de femeie care adună scamele invizibile de pe covor. Îmi place să am casa curată, ordonată, dar nu am făcut o obsesie din asta. Nici nu fac parte din categoria celor care se laudă cu sarmalele sau baclavalele pe facebook. Mă mai las vrăjită, uneori, de talentul concurenţilor de la emisiunile dedicate artei gătitului, dar realizez că nu aş putea vreodată să fiu în locul lor. Din când în când, mai ales în preajma sărbătorilor, mai pun în aplicare câte o reţetă de prăjituri preluată de la vreo prietenă binevoitoare şi, dacă îmi iese, o pun pe masă, dacă nu, nu stau să mă jelesc, ci dau fuga la patiserie să cumpăr altceva.

Sunt în stare să reţin sute de versuri, dar nu sunt capabilă să memorez o reţetă culinară de cozonaci pufoşi. Cu alte cuvinte, nu sunt bubulina gospodina.

Oaspeţii sunt bineveniţi în casa noastră, dar nu îi agreez pe cârcotaşi. Am întâlnit cândva o persoana care îmi mărturisea – deşi nu-i cerusem amănunte – care erau primele impresii despre o anumită familie. Îmi amintesc că insista asupra faptului că încălţămintea nu era ordonată la intrare, că zărise o dâră de praf pe nu ştiu ce raft, că erau vreo două pahare nespălate în chiuvetă. Recunosc, pentru mine aceste aspecte nu erau îngrijorătoare, ci dovedeau faptul că gazdele şi-au primit oaspeţii cu inima deschisă, fără să fie preocupate de aparenţe. Pentru mine, aspectul cel mai important, atunci când păşesc pentru prima dată într-o casă, este ospitalitatea gazdelor, şi apoi, muuult mai târziu, sunt atentă la detalii. Poate că aş fi obsevat fotografiile înrămate, cărţile sau florile din respectiva casa. Aş fi fost atentă la suveniruri, la magneţii de pe frigider, nu la ce are în frigider respectiva familie. Dacă gazdele au chipuri crispate, degeaba îmi pun în faţă platouri cu prăjituri delicioase, că nu sunt încântată.

Spăl, calc, şterg praful, fac de mâncare, aşa cum ar face o femeie obişnuită, o femeie care trebuie să se ocupe de casă, după o zi istovitoare la serviciu. Nu sunt o gospodină desăvârşită, pentru că, în primul rând, nu am timp şi, în al doilea rând, nici nu îmi face plăcere prea mare să stau toată ziua în bucătărie. Cu toate acestea, nu sunt adepta semipreparatelor, conservelor sau cartofilor prăjiţi. Rareori, când bate vântul prin frigider, comandăm o pizza, dar în rest mâncăm sănătos. Bucătăria din casa noastră este autoservire, nu restaurant. Fiecare este liber să deschidă frigiderul şi să-şi încălzească mâncarea sau să prepare ce doreşte, când doreşte. Dacă primesc cadou un robot de bucătărie, zic bogdaproste, că eu, dacă am un ban în plus, îl dau pe cărţi, reviste sau pe haine, în niciun caz pe ustensile de bucătărie. Totuşi, mixerul imi este prieten de nădejde. Fără el nu m-aş descurca în multe situaţii.

Concediile perfecte pentru mine sunt cele în care ştiu că mă pot relaxa, pot citi în voie, pot să mă trezesc la orice oră, pot pleca oriunde hai-hui, fără grija că trebuie să fac de mâncare, fără grija că cineva depine de mine. Câteodată, experimentez mâncăruri sofisticate, dar nu mă dau în vânt după ele, parcă tot mâncarea tradiţională e mai gustoasă. Însă, am constat că, după concedii, revin cu plăcere în propria bucătărie şi la reţetele mele culinare oldies but goldies.

Gospodina perfectă? Nu sunt eu aceea. Oricât m-aş strădui, tot mai sunt situaţii când ard cozonacii, când laptele dă în foc, când sosul de pe fundul oalelor nu cedează nicicum, când pâinea se prăjeşte prea tare, când scap, răstorn, sparg farfuriile. Dar nu mă dau bătută, cândva tot voi reuşi să fac nişte cozonaci pufoşi…

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *